Moldova omagiază ca „eroi naţionali” criminali nazişti români din perioada „ocupației” interbelice, afirmă diplomaţia rusă, care dă ca exemplu un general român mort înainte de apariția nazismului.
ȘTIRE: Capătă o dinamică îngrijorătoare tentativele autorităților moldovenești de a modifica agenda istorică, cu accent pe glorificarea criminalilor naziști – complici ai lui Hitler. La 13 martie 2026, în raionul Ocnița, a fost inaugurat, cu onoruri militare, un monument în formă de cruce dedicat generalului român Stan Poetașu. Acesta a comandat reprimarea răscoalei de la Hotin din ianuarie–februarie 1919, izbucnită ca reacție la politica de ocupație a administrației române și care a cuprins aproximativ 100 de localități din nordul Basarabiei. În pofida curajului și eroismului răsculaților, revolta a fost reprimată cu cruzime de către forțele punitive române: peste 11 mii de persoane au fost ucise și executate, sute au fost aruncate în închisori și trimise la muncă silnică, zeci de sate au fost arse. Iată astfel de „eroi naționali” au actualele autorități din R. Moldova.
NARAŢIUNE: Generalul român Stan Poetaş a fost un criminal nazist care a comandat reprimarea răscoalei de la Hotin din 1919.
OBIECTIVE: Amplificarea sentimentelor filoruse (şi antiromâneşti în R. Moldova), promovarea istoriei „alternative” de sorginte moscovită, provocarea şi amplificarea de tensiuni între românii din dreapta şi stânga Prutului.
„Răscoala” de la Hotin a fost, de fapt, un atac bolșevic asupra României
DE CE ESTE FALSĂ NARAȚIUNEA: Generalul Stan Poetaş a fost un militar român de carieră, comandant al Brigăzii 17 Infanterie în Primul Război Mondial, inclusiv în bătălia de la Mărășești, una dintre cele mai importante confruntări din istoria modernă a României. Anterior, se făcuse remarcat în luptele din Dobrogea, de la Arabagi şi Topraisar, dar şi în bătălia pentru apărarea Bucureștiui, de la Mihăileni/Neajlov. Pentru aceste fapte el a fost decorat cu Ordinul Coroana României în grad de Comandor cu panglică de Virtute Militară. După încheierea Primului Război Mondial, Stan Poetaș şi-a continuat serviciul militar în Basarabia, unde trupele române încercau să stabilizeze regiunea și să apere populația civilă de grupările paramilitare bolșevice ale ucrainenilor şi ruşilor, nemulţumiţi de noile graniţe europene. Aceste grupări aveau în componență și dezertori din fosta armata țaristă și erau dotate cu armament din arsenalul acesteia.
Pe 7 ianuarie 1919, bolșevicii au trecut Nistrul înghețat şi au încercat să preia controlul asupra localităților din zona Hotinului, atacând garnizoanele românești. Atacurile au degenerat în lupte sporadice timp de trei zile, iar după ce garnizoana română din Hotin părăsește orașul, răsculații înființează un Directorat local şi pornesc o campanie extrem de violentă împotriva populaţiei române. Grănicerii români sunt capturați şi uciși, la fel ca şi majoritatea reprezentanţilor autorităților locale. În timpul acestor violenţe, în satul Călăraşeuca (localitatea unde a fost dezvelită statuia despre care vorbeşte Maria Zaharova), este ucis inclusiv generalul Stan Poetaș, aflat într-o misiune de inspectare a trupelor din regiune, împușcat din spate de combatanți ai unei astfel de bande bolșevice, alături de alţi 17 militari români. Abia pe 12 ianuarie trupele româneşti au pornit un contraatac pentru recucerirea orașului și restabilirea ordinii, iar o săptămână mai târziu au recucerit Hotinul, obligând forțele rebele să se retragă peste Nistru. În perioada imediat următoare, lupte sporadice au continuat în satele din împrejurimi, dar autoritățile române au reuşit, în cele din urmă, să restabilească controlul pe întreg teritoriul județului Hotin. La 1 februarie evenimentul a fost considerat încheiat.
„Nazistul” Poetaș a murit înainte de apariția nazismului
Urmărind cronologia evenimentelor, observăm cu uşurinţă că generalul Stan Poetaş, ucis pe 8 ianuarie, nu avea, sub nicio formă, cum să organizeze vreo represiune împotriva „răsculaţilor”, în condiţiile în care contraofensiva românească a debutat la patru zile după moartea sa. Acelaşi calendar arată şi mai clar grotescul afirmaţiei Mariei Zaharova, care asociază un eveniment din primele zile ale anului 1919 cu ideologia nazistă, în condiţiile în care nici măcar termenul de nazism nu exista la acel moment. În ianuarie 1919, viitorul partid nazist încă purta denumirea de Partidul Muncitoresc German şi număra doar câteva zeci de membri. Cu atât mai ridicolă devine afirmaţia că Stan Poetaş sau armată română a vremii ar fi putut fi, în vreun fel, complice cu Hitler, care a devenit membru al partidului abia în vara lui 1919 şi oricum, până la accederea în funcţia de cancelar al Germaniei, în 1933, nu putea influenţa şi genera alianţe decât cel mult la nivel informal cu grupări marginale cu viziuni asemănătoare.
Afirmaţiile Mariei Zaharova legate de numărul victimelor sunt preluate direct şi fără modificări din propaganda sovietică, cea care a minimalizat aproape complet pierderile de partea română şi a pus mereu accent doar pe represiunile severe asupra populației locale, pentru a sublinia brutalitatea intervenției române și a crea o narațiune politică favorabilă bolșevicilor. Cel mai probabil, numărul este puternic exagerat, în condiţiile în care rapoartele oficiale ale administraţiei româneşti indică aproximativ 5.000 de răsculați și civili uciși. Diferențele dintre aceste estimări se explică prin mai mulți factori. În primul rând, sursele istorice diferă prin scop și perspectivă: cele românești urmăreau să documenteze eficiența militară și restabilirea ordinii, în timp ce sursele sovietice accentuau drama populației locale și efectele represiunii. În al doilea rând, există variații în definiția „victimei”. Unele rapoarte includ doar combatanții, altele includ și civilii neimplicați. Documentarea incompletă din perioada postbelică, precum și haosul războiului și al retragerilor temporare, au făcut imposibilă obținerea unor cifre exacte. În final, interpretările politice și propagandistice au amplificat diferențele, fiecare parte folosind statisticile care îi susțineau propria narațiune despre evenimente.
Nazismul e considerat ideologie criminală în România, iar simbolurile naziste sunt interzise
Narațiunea falsă lansată de Zaharova vizează direct Republica Moldova și, indirect, România, dat fiind că este vorba de o perioadă în care teritoriile respective făceau parte din România iar armata română este cea acuzată de crime de război. Istoriografia neo-imperială sovietică, preluată și de Rusia putinistă, prezintă însă perioada în care Basarabia și nordul Bucovinei au făcut parte din România drept o perioadă de „ocupație”, iar România este descrisă ca un stat fascist/nazist, care a încercat să asimileze forțat așa-zisul „popor moldovenesc”; în acest sens, se caută ștergerea liniilor între diferitele etape istorice, făcându-se o confuzie voită între regimul democratic interbelic, acea Românie cu care au ales să se unească Basarabia și Bucovina, și România din perioada guvernării Antonescu, care a participat la război alături de Germania nazistă după ce teritoriile sale răsăritene fuseseră anterior ocupate de sovietici în urma pactului semnat cu aceeași Germanie a lui Hitler.
În prezent, contrar propagandei ruse, atât în Republica Moldova cât și în România, utilizarea simbolurilor naziste și omagierea unor figuri naziste sau fasciste în spațiul public este interzisă prin lege. De asemenea, majoritatea românilor consideră nazismul o ideologie criminală, inacceptabilă moral. De altfel, în programa şcolară există capitole întregi dedicate unei educații responsabile despre trecut, care pune accent pe înțelegerea crimelor legate de nazism și fascism şi a rolului României în istoria acelor evenimente, pentru a evita repetarea unor asemenea fapte reprobabile în viitor.
Nu putem încheia argumentaţia de faţă fără a aminti şi de interviul pe care l-a acordat presei de la Moscova ambasadorul rus în România, Vladimir Lipaev, în care aprecia că „România a intrat pe un curs de confruntare cu Rusia", folosind inclusiv argumente „istorice” de aceeaşi factură ca cele rostite de Maria Zaharova, care pretind că „Basarabia nu a făcut niciodată parte din statul român”, cu excepţia momentului 1918, când „profitând de slăbiciunea tânărului stat sovietic, România a ocupat Basarabia”.
„Jandarmul român” se întoarce
CONTEXT: Manipularea istoriei este o practică bine înrădăcinată în Rusia, datând încă din perioada sa imperială. Timp de peste o sută de ani, fapte şi evenimente incomode pentru regimul de la Moscova au fost şterse, cosmetizate sau înlocuite complet, într-un demers de o amploare fără precedent în istorie. Epurările etnice şi deportările în masă, invaziile altor state, crimele şi abuzurile autorităţilor ruse sunt, inclusiv astăzi, rebranduite în „eliberări” și „ajutor frățesc”, iar făptuitorii declaraţi „eroi ai Rusiei”. În mod similar, toţi cei ce s-au opus acţiunilor ostile ale Moscovei sunt „terorişti”, „nazişti” sau „criminali”. De la începutul invaziei pe scară largă în Ucraina, Rusia și-a intensificat vizibil lupta pentru această așa-zisă „istorie adevărată”, iar demersurile Kremlinului care promovează mituri despre „lupta Rusiei pentru dreptate” nu vizează doar societatea rusă, ci și statele vecine și comunitatea internațională. În ultimii patru ani, Kremlinul a recurs la numeroase tehnici de falsificare a istoriei, mai ales în ce priveşte originea şi însăşi existenţa poporului ucrainean, dar printre acestea se strecoară, frecvent, şi elemente ale unei campanii de demonizare a României, mai ales în relaţia acesteia cu populaţia din fostele sale teritorii, anexate de URSS şi aflate astăzi în Republica Moldova şi Ucraina. Pornind de la alianța României cu Germania nazistă în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, românii ca popor sunt catalogați drept „fasciști” iar orice apropiere între Bucureşti şi Chişinău, inclusiv discuțiile despre identitatea naţională a populaţiei din stânga Prutului sau cele marginale despre o posibilă reunificare sunt catalogate drept propagandă nazistă.
În acest sens, renovarea sau construirea, în R. Moldova, de monumente dedicate militarilor români care au luptat în cele două războaie mondiale, sunt prezentate în media rusă drept omagii aduse fasciştilor care ar fi exterminat în masă populația civilă din Republica Moldova în timpul „ocupaţiei” Basarabiei din perioada 1918 – 1944. Tezele de acest gen sunt utilizate pentru a reanima aversiunea faţă de România, în special în rândul minorităților naționale din Moldova, dar și pentru a transforma, indirect, Rusia în forța care i-ar putea apăra de „cotropirea românească”. Ele se încadrează metanaraţiunii „jandarmului român”, vehiculată intens încă din primele zile de după unirea din 1918, și care pretindea că populația din Basarabia era considerată „de rang secund” în accepţiunea României, iar în acest sens ar sta mărturie presupuse atrocități comise de administrația românească în perioada interbelică, dar care nu au fost confirmate niciodată de istoriografia independentă.
Verifică sursele:
---copie-image.webp)
