UE este responsabilă de invazia rusă din Ucraina, din cauza minciunilor legate de aderarea Kievului la spaţiul comunitar, afirmă un senator al SOS România.
ȘTIRE: Încă din 2012, Uniunea Europeană a promis și a mințit în continuu Moldova, Ucraina și Georgia că vor intra în UE, deși conform acquis-ului comunitar extrem de strict, acest lucru este practic imposibil( datorita relațiilor problematice cu vecinii, datorită regulilor statului de drept, datorită problemelor economice, etc).
Minciunile Ursulei și ale conducerii actuale ale UE referitoare la acceptarea în Uniunea Europeană au condus la Războiul din Ucraina, pentru că ei chiar au crezut că vor fi acceptați în UE și în NATO! Acum prelungim minciuna, fără să schimbăm regulile de acceptare în UE și către ale țări precum Albania, Turcia și țările din Balcanii de Vest!
Ursula și conducerea UE trebuie să plece și să ia cu ei și guvernul Ciolacu2!
NARAȚIUNI: 1. Uniunea Europeană a minţit când le-a promis Ucrainei, Georgiei şi Moldovei că vor fi acceptate în Uniunea Europeană. 2. Invazia rusă din Ucraina a fost provocată de minciunile UE referitoare la aderare.
OBIECTIVE: Promovarea discursului antieuropean, amplificarea sentimentelor antiucrainene şi prin extensie filoruse, provocarea şi amplificarea de tensiuni sociale.
Nimeni nu a promis vreodată Ucrainei aderarea la UE
DE CE SUNT FALSE NARAȚIUNILE: În martie 2007, Uniunea Europeană şi Ucraina au semnat un acord de liber schimb. Deși această iniţiativă apropia la nivel diplomatic şi economic fosta republică sovietică de spaţiul comunitar, ea nu conținea planuri specifice pentru aderarea Ucrainei la UE în viitorul apropiat. Mai mult, textul final al acordului excludea expres perspectiva aderării, din cauza poziţiei foarte ferme a Franţei în această privinţă. Relaţiile bilaterale UE - Ucraina au fost îmbunătăţite, într-adevăr, începând cu 2012, iar în noiembrie 2013, în cadrul summitului Parteneriatului Estic de la Vilnius, Bruxellesul intenționa să semneze cu Kievul un Acord de asociere. În urma presiunilor uriașe făcute de conducerea Rusiei însă, conducerea de atunci a Ucrainei (care era deja pro-rusă) a refuzat în ultimul moment să semneze Acordul, ceea ce a dus la protestele permanente cunoscute sub numele de Euromaidan. Protestele s-au transformat într-o adevărată revoluție pe fondul eforturilor autorităților de a le înnăbuși inclusiv prin folosirea de muniție de război împotriva manifestanților. Preşedintele pro-rus Viktor Ianukovici a fugit din țară și, la scurt timp după acel moment, Rusia a atacat Ucraina, invadând și anexând peninsula Crimeea și sprijinind cu arme și oameni declanșarea unei insurecții separatiste în Donbas. În februarie 2014, după atacul rusesc, Parlamentul European a adoptat o rezoluție care recunoștea dreptul Ucrainei, Georgiei şi Republicii Moldova de a „solicita statutul de membru al Uniunii”, în anumite condiții.
Chiar şi aşa, nu putem vorbi despre o promisiune de aderare făcută Ucrainei, în condiţiile în care, în martie 2016, președintele de la acea vreme al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, declara că va dura cel puțin 20-25 de ani pentru ca Ucraina să adere la UE. La 11 februarie 2021, Parlamentul European a publicat un raport privind stadiul implementării de către Ucraina a Acordului de Asociere la Uniunea Europeană. Documentul, care evidenția atât succesele cât și eșecurile Kievului, stabilea că Uniunea Europeană nu era pregătită să vorbească oficial despre perspectivele aderării, dar recunoştea în continuare dreptul Ucrainei de a solicita integrarea în UE. Tot în 2021, Ucraina a început pregătirile pentru a solicita oficial aderarea în 2024, cu finalizare după anul 2030. Pe 23 iunie 2022, forţat de contextul invaziei ruse la scară largă, Consiliul European a acordat Ucrainei statutul de candidat la aderarea la Uniunea Europeană. În 2023, la un an şi jumătate de la declanşarea invaziei la scară largă a Rusiei, în timpul discursului său privind starea Uniunii Europene, președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a declarat, într-adevăr, că „viitorul Ucrainei este în Uniunea noastră”, dar chiar şi în aceste condiţii, declaraţia nu poate fi considerată o promisiune oficială. Negocierile propriu-zise între Kiev şi Bruxelles au fost demarate pe 21 iunie 2024, adică la peste doi ani de la startul agresiunii ruse.
Nu putem să nu remarcăm şi că invocarea „problemelor cu vecinii” ale Ucrainei, Georgiei şi Moldovei reprezintă, în cinismul ei, o glumă sinistră, în condiţiile în care vecinii cu care au probleme cele trei state sunt, de fapt, Rusia. În concluzie, nicio rundă a negocierilor UE-Ucraina nu a reprezentat o promisiune de aderare, şi în niciun caz, respectivul proces diplomatic nu a fost motivul declanşării invaziei Moscovei.
De altfel, deși a invadat Ucraina după venirea pro-europenilor la putere, Kremlinul pretinde că războiul este motivat de pericolul aderării țării vecine la NATO, ba chiar a transmis, prin vocea purtătorului său de cuvânt, Dmitri Peskov, că „Ucraina are dreptul suveran să decidă dacă dorește să adere la Uniunea Europeană. Vorbim despre un proces de integrare economică. Și aici, desigur, nimeni nu poate dicta nimic nici unei țări, iar noi nu vom face acest lucru.”
Uniunea Europeană, duşmanul păcii şi al lui Donald Trump
CONTEXT: Invocarea Uniunii Europene drept principalul vinovat de declanşarea războiului ruso-ucrainean reprezintă, oarecum, o noutate, organizaţia de cooperare economică europeană înlocuind în naraţiunile propagandei pro-ruse, NATO şi SUA, după schimbarea de atitudine în materie de politică externă a Washingtonului, odată cu revenirea la Casa Albă a lui Donald Trump. Astfel, discursul suveranist de sorginte moscovită, mascat acum într-o aliniere la noua doctrină americană, acuză Bruxelles-ul de intenţii belicoase, în complicitate cu Londra, în totală contradicţie cu „dorinţa Rusiei şi a Statelor Unite de a face pace”.
Senatorul Petrea este un traseist politic desăvârşit, aflându-se la cel puţin a şaptea afiliere politică în 12 ani. În legislatura 2012 – 2016 a fost ales deputat pe listele Uniunii Naţionale pentru Progresul României (UNPR), a controversatului Gabriel Oprea. În martie 2016 a părăsit UNPR şi s-a înscris în PSD, de unde a demisionat la scurt timp. În cei patru ani de mandat, potrivit site-ului Camerei Deputaţilor, a avut 3 (trei) luări de cuvânt şi 11(unsprezece) declaraţii politice în scris.
În 2016 a candidat, fără succes, la funcţia de primar al Brăilei din partea Partidului Social Românesc, iar la alegerile parlamentare pentru Camera Deputaților, din partea Partidului România Unită, al lui Sebastian Ghiţă. În 2020 a candidat, tot fără succes, atât la funcţia de primar al Brăilei, cât şi la un post de parlamentar din partea Pro-România, partidul înfiinţat de Victor Ponta. Începutul anului 2024 l-a găsit pe senatorul Petrea în Partidul Republican, aliat în alegerile locale cu Partidul Umanist Social Liberal al lui Dan Voiculescu, după ruperea unei alianţe cu AUR. După alegerile locale, a trecut în barca SOS România, partidul Dianei Şoşoacă, formaţiune pe listele căreia a şi fost ales senator, și de la care a împrumutat nu doar discursul conspiraționist și extremist, ci și vocabularul și tonul declarațiilor.
Verifică sursele:
---copie-image.webp)
