FAKE NEWS: Guvernarea de la Chișinău pregătește închiderea școlilor în limba rusă

FAKE NEWS: Guvernarea de la Chișinău pregătește închiderea școlilor în limba rusă
© EPA/DUMITRU DORU   |   Doi băieți pozează pentru fotografii în timpul ceremoniei de deschidere a noului an școlar la Liceul Gogol, numit după scriitorul rus Nikolai Gogol, la Chișinău, Moldova, pe 3 septembrie 2018.

Un influencer spune că învățământul cu predarea în alte limbi ar trebui să fie doar privat, iar propaganda rusă prezintă această opinie drept noua politică de stat a Republicii Moldova de interzicere a limbii ruse.

ȘTIRE: Se pare că este clar împotriva cui și a ce anume vor „lupta” acum autoritățile din PAS.

Dacă anterior represiunea îi viza pe liderii regionali, în principal vorbitori de limbă rusă, în noul ciclu politic ținta sunt școlile ruse din Moldova.

Unul dintre activiștii PAS, Marian Andoni, a exprimat deja ceea ce, se pare, vine „de sus”: „Finanțăm școlile și grădinițele cu predare în limba rusă din impozitele tuturor cetățenilor. Așa nu trebuie să fie. Să treacă la autofinanțare, iar cine vrea – să învețe chiar și în chineză. În Moldova trebuie să existe o singură limbă oficială, de stat – româna. Fără școli și grădinițe cu predare în limba altui stat.”

Cu alte cuvinte, sloganul e nou, dar metodele sunt vechi: în locul luptei împotriva corupției – lupta împotriva propriului popor.

NARAȚIUNI:  1. Guvernarea de la Chișinău suprimă opoziția pe criterii lingvistice. 2. PAS pregătește închiderea școlilor cu predare în limba rusă.

OBIECTIV: Să prezinte Partidul Acțiune și Solidaritate și conducerea Republicii Moldova drept autoritare și intolerante, care discriminează vorbitorii de limbă rusă și limitează pluralismul politic, pentru a submina imaginea proeuropeană a guvernării și a alimenta tensiunile interetnice; să provoace panică și ostilitate în rândul populației rusofone.

DE CE SUNT FALSE NARAȚIUNILE: Opinia unei persoane, care, este adevărat, este susținătoare a PAS, este prezentată drept politică de stat, ceea ce este un fals. Nu este pentru prima dată când propaganda rusă și pro-rusă afirmă că în Republica Moldova sunt închise școli pe criterii lingvistice – adică preponderent cele cu predare în limba rusă, iar Veridica a demontat anterior aceste narațiuni. Niciun reprezentant al guvernării nu a anunțat intenția sau vreun plan de închidere a școlilor cu predare în limba rusă, care sunt în continuare finanțate de stat și au o pondere ce reflectă și chiar depășesc procentul vorbitorilor nativi de rusă.

Și afirmația că guvernarea ar suprima opoziția pe criterii etnice/lingvistice este un fals. Este adevărat că unii politicieni vorbitori de rusă au dosare, iar guvernatoarea Găgăuziei, Evghenia Guțul a fost condamnată într-un dosar privind finanțarea ilicită a unui partid. În același timp, există dosare și pe politicieni vorbitori și de etnie română. Cei vizați sunt afiliați oligarhului fugar Ilan Șor, care, de la Moscova, a încercat atât la alegerile din 2024, cât și la parlamentarele din 28 septembrie 2025 să submineze cursul european al țării și să o readucă sub influența Kremlinului.

Nu în ultimul rând rând, citatul este scos din context și trunchiat. Mesajul principal (care poate fi ascultat aici) a fost că în Republica Moldova toți cetățenii trebuie să cunoască limba română, care este limba oficială, iar statul ar trebui să finanțeze doar predarea în limba oficială; nici nu se pune problema de interzicerea folosirii altei limbi sau a predării în alte limbi.

CONTEXT/ETOS LOCAL: În perioada de ocupație țaristă și, mai ales, sovietică a Republicii Moldova, limba rusă era foarte răspândită și avea un statut privilegiat. Între timp însă a scăzut semnificativ numărul vorbitorilor de rusă, limbă care oricum și-a pierdut și statutul privilegiat de limbă a puterii. Potrivit ultimului recensământ, 80% dintre cetățenii Republicii Moldova au declarat româna (moldoveneasca - un termen rămas din perioada în care Republica Moldova a fost ocupată de Imperiul Țarist și URSS) drept limbă maternă, în creștere cu aproape 2 puncte procentuală față de recensământul precedent, din 2014. Limba rusă a fost declarată maternă de 11,6%, totuși, numărul celor care o vorbesc de obicei este mai mare - aproape 16 la sută.

În Republica Moldova numărul de elevi s-a înjumătățit de la începutul secolului – de la 630 de mii la aproximativ 330 de mii. În această perioadă, numărul de școli s-a redus cu aproximativ 20%. Au fost închise atât școli cu predare în limba română, cât și în limba rusă. Aproximativ 16% din școli sunt cu predare în limba rusă, ceea ce corespunde cu ponderea minorităților naționale.

Timp citire: 3 min