Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere va monitoriza activitatea cetăţenilor români, potrivit unei narațiuni promovate de realizatorul TV Mircea Badea.
CNAIR, agenţie de spionaj
ȘTIRE: „Fiți atenți cât de tare. Parlamentul a adoptat rapid o lege care le va face viata imposibilă celor care folosesc mașini personale. Astfel, taxele pentru folosirea drumurilor vor fi calculate în funcție de norma de poluare și de durata infrastructurii. De asemenea, apare și o aplicație informatica dezvoltată pentru telefoanelor mobile care folosește localizarea prin satelit. În acest caz nu este vorba despre o nouă rovinieta, ci despre supravegherea CNAIR. Nu se mai poate trăi pe planeta asta, nene! Pare că, pentru faptul că sunt în viață, ar trebui să-i mulțumesc Guvernului. E normal să urmărești mașini poluante, dar nu pe toată lumea, nu e normal așa ceva. [...] Și acesta este trendul global. Să nu credeți că i-a apucat pe ăștia, așa, de jos, pe românache, că sunt inovativi. Pe plan mondial e treaba, tătuțule! Băi, nu se mai poate trăi liniștit pe planeta asta.” – Canal Youtube - În gura presei cu Mircea Badea
NARAȚIUNE: Noile tarife rutiere vor permite implementarea de măsuri restrictive suplimentare împotriva populaţiei.
CONTEXT: Mai multe state europene prevăd în legislaţia rutieră plata de către proprietarii de autovehicule a unor „taxe de drum”, care au drept scop acoperirea sau contribuţia la costurile de construcție a drumurilor noi și întreținerea infrastructurii existente, reducerea vârfurilor de trafic prin aplicarea unor prețuri mai mari în perioade și zone mai aglomerate, sau reducerea poluării, prin aplicarea unor tarife mai mici la vehiculele mai puțin poluante. Săptămâna trecută, Parlamentul României a adoptat un proiect de lege privind aplicarea unor noi tarife rutiere pe reţeaua de drumuri naţionale. Măsurile sunt menite să alinieze legislaţia românească la normele aprobate încă de acum cinci ani de Parlamentul European, al căror scop este de a garanta un tratament egal al utilizatorilor rutieri și de a ajuta statele membre să-și atingă obiectivele de reducere a emisiilor de dioxid de carbon în sectorul transporturilor.
OBIECTIV: Diminuarea încrederii populaţiei în autorităţi, provocarea şi amplificarea unor eventuale tensiuni sociale.
Monitorizarea transporturilor de marfă există deja
DE CE ESTE FALSĂ NARAȚIUNEA: Măsurile votate de Parlament vor intra în vigoare din 2026 şi diferenţiază, din punct de vedere al obligaţiei de plată, autovehiculele pentru transportul de marfă de cele folosite în interes personal. Astfel, proprietarii de autoturisme vor achita rovinieta în funcţie de gradul de poluare al maşinii şi durata pentru care o achiziţionează, iar camioanele de marfă vor plăti un tarif rutier, numit TollRo, care va fi stabilit în funcţie de distanţa parcursă. Aşadar, în ceea ce priveşte autoturismele personale, acestea nu vor fi monitorizate în timpul deplasărilor, ci doar în privinţa achitării rovinietei, prin intermediul unui sistem informatic de monitorizare şi gestiune, aşa cum se face şi în prezent. În plus, reglementarea nu vizează și zonele intraurbane, unde circulă majoritatea automobilelor din România.
Legea prevede, într-adevăr, instalarea voluntară a unei aplicaţii mobile de către transportatorii de marfă şi persoane, dar aceasta este doar una din cele trei modalităţi prin care se poate achita TollRo, tariful ce va fi aplicat tuturor vehiculelor concepute şi construite pentru transportul de marfă cu masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone. Monitorizarea transportatorilor însă nu reprezintă o noutate, ea se face centralizat, la nivel naţional, de un an de zile, prin sistemul RO e-Transport. În plus, majoritatea firmelor de transport au sisteme de monitorizare a flotei de autovehicule care permit identificarea șoferului în timp real şi generarea de rapoarte pentru a evidenția activitatea acestuia. Aceste aplicaţii generează chiar şi rapoarte despre stilul de condus al șoferului, emiţând chiar şi alerte în cazul încălcării unor restricții de circulaţie şi evidenţiază timpii de condus și de pauze luate de acesta.