Iranul ar fi fost atacat și dacă renunța la programele sale nuclear și balistic, întrucât la fel a pățit și Libia, pentru că Occidentul nu-și respectă înțelegerile, potrivit unei afirmații atribuite în mod fals fiicei lui Muammar Gaddafi și amplificate de eurodeputata extremistă Diana Șoșoacă. În realitate intervenția NATO în Libia a fost mandatată de ONU ca urmare a crimelor regimului libian.
ȘTIRE: Mesajul fiicei lui Gaddafi către Iran! Luați aminte!
Permiteți-mi să vă dau acest avertisment: nu vă lăsați seduși de cuvintele și sloganurile îndrăgite ale imperialiștilor occidentali. Aceștia sunt aceiași oameni care i-au spus tatălui meu: „Dacă renunți la programele tale nucleare și balistice, ușile către lume ți se vor deschide”. Tatăl meu, condus de bunăvoință și credință în dialog, a ales calea reconcilierii. Cu toate acestea, am văzut cum bombardamentele NATO au redus Libia la cenușă și vărsare de sânge [...] Orice compromis cu imperialii nu aduce altceva decât distrugere, dezbinare și suferință [...]
NARAŢIUNE: Occidentul ataca Iranul chiar și dacă se ajungea la un acord cu acesta, pentru că așa a făcut și în Libia atunci când aceasta a acceptat să se dezarmeze.
OBIECTIVE: Promovarea discursului antioccidental și prin extensie antisemit, provocarea şi amplificarea de tensiuni sociale, validarea propriilor teorii conspiraţioniste.
Aisha Gaddafi nu comunică oficial în limba engleză
DE CE ESTE FALSĂ NARAȚIUNEA: Textul atribuit Aishei Gaddafi a apărut inițial în ianuarie 2026, pe mai multe platforme de socializare, fiind preluat rapid de influenceri cu milioane de urmăritori, precum Mario Nawfal, cunoscut pentru opiniile sale critice la adresa politicii externe și acțiunilor militare ale Israelului. Textul în engleză pretinde că Aisha Gaddafi se adresează poporului iranian, pe care îl avertizează asupra pericolului de a face concesii Occidentului, „vorbind” din experiența Libiei.
Din start, mesajul ridică mari semne de întrebare, ținând cont că Aisha Gaddafi, atunci când a transmis mesaje publice în trecut, a făcut-o în arabă, fie prin comunicate oficiale, fie prin declarații în presa de limbă arabă. Așadar, faptul că un mesaj politic atât de sensibil al Aishei Gaddafi ar fi fost publicat direct în engleză, fără o versiune arabă oficială, este cel puțin neobișnuit. Mai mult, formulările de genul „freedom-loving people”, „global solidarity”, „Western trap”, din text, sunt tipice discursului online occidental și nu unui vorbitor nativ de arabă. Textul are un stil foarte apropiat de retorica antioccidentală generică, folosind expresii întâlnite frecvent în postări de propagandă sau activism online. De altfel, mesajul nu conține detalii concrete, referințe personale specifice sau mențiuni punctuale despre Libia, care să sugereze o experiență directă autentică, ci este formulat mai degrabă ca un text „motivațional geopolitic”.
Poate cel mai important, până în prezent nu există absolut nicio confirmare de autenticitate a mesajului de pe vreun cont oficial de social media asociat cu Aisha Gaddafi sau vreun membru apropiat al familiei sale, și nici din partea vreunei agenții internaționale majore de presă. Singurele canale pe care circulă și acum textul respectiv sunt platformele de socializare și publicații obscure din zona conspiraționistă. Deși există mai multe conturi, de X de exemplu, care folosesc numele Aisha Gaddafi (@aishagaddafi111, @AishaGa27918121, @AyeshaGaddafi8 etc.), niciunul dintre acestea nu pare să fie un cont verificat sau confirmat ca fiind al fiicei lui Muammar Gaddafi.
La câteva zile după apariția inițială a textului, portalul iordanian de știri Khaberni publica o dezmințire atribuită Aishei Gaddafi, în care aceasta nega categoric autenticitatea mesajului vehiculat pe Internet. Ea afirma că are „propriile canale pentru a-și exprima opiniile și pozițiile politice sau umanitare” și nu se bazează pe „pagini sau platforme neoficiale”. Mai mult, Aisha Gaddafi solicita „ștergerea mesajului atribuit în mod fals” și cerea instituțiilor media și utilizatorilor de rețele sociale să se asigure de acuratețea și credibilitatea informațiilor pe care le distribuie și să nu lanseze zvonuri sau știri neverificate care induc în eroare opinia publică. Articolul mai afirma că dezmințirea a apărut „pe pagina media care reprezintă familia Gaddafi”, fără a indica, însă, care este aceasta, ceea ce ridică semne de întrebare inclusiv asupra acestui al doilea mesaj atribuit Aishei Gaddafi.
Abandonarea armelor de distrugere în masă a scos Libia din izolare internațională. Operațiunea NATO care l-a vizat pe Gaddafi, declanșată pentru a împiedica masacrarea civililor
Moammar Gaddafi a renunțat de bună voie la programele sale de distrugere în masă de teama că va împărtăși soarta lui Saddam Hussein, după ce Irakul fusese invadat pentru că ar fi avut în continuare un arsenal cu astfel de arme (lucru care s-a dovedit neadevărat). Gaddafi a acceptat, tot în acea perioadă, să plătească compensații de 2,7 miliarde de dolari pentru atacul terorist în care un avion Pan Am fusese aruncat în aer iar 270 de persoane își pierduseră viața, în 1983. Până la acel moment, Libia era un stat care finanța terorismul și supus sancțiunilor americane și internaționale, exact ca Iranul. Odată ce regimul de la Tripoli a făcut acești pași, a urmat o perioadă de destindere a relațiilor cu Occidentul și cu Statele Unite și de reintegrare în comunitatea internațională.
În 2011, în plină Primăvară Arabă, în Libia au izbucnit proteste anti-guvernamentale, la care forțele regimului au răspuns brutal, trăgând cu muniție de război în protestatari. Acea represiune brutală a generat rezistență armată din partea insurgenților ceea ce a dus la declanșarea unui război civil, în care însă forțele lui Gaddafi operau cu o forță net superioară rebelilor. Pe fondul suspiciunilor că forțele guvernamentale comiteau crime împotriva umanității, Consiliul de Securitate al ONU a adoptat Rezoluția 1973 care prevedea impunerea unei zone de interdicție aeriană, rezoluție care a justificat ulterior intervenția aeriană a unei coaliții conduse de NATO împotriva forțelor lui Gaddafi. Așadar, intervenția împotriva regimului libian nu are nicio legătură cu încălcarea vreunui acord, nici cu abandonarea programelor libiene de arme de distrugere în masă.
Regimul islamist de la Teheran a fost încă de la fondarea sa unul agresiv și nu a avut niciun moment intenția de a renunța la arsenalul său balistic
Iranul, la fel cum fusese și Libia într-o perioadă, a sponsorizat diferite grupări teroriste (Hamas, Hezbollah, Jihadul Islamic) sau miliții armate încă de la preluarea puterii de către ayatollahi. Acestea au fost în spatele a numeroase atacuri teroriste, care au vizat încă din anii 80 Statele Unite și Israelul. Iranul nu a renunțat niciodată la susținerea acestor grupări, nici măcar în condițiile în care se confrunta cu probleme economice din cauza sancțiunilor la care a fost supus.
În ceea ce privește programul nuclear, acesta a fost supus sancțiunilor internaționale tocmai din cauza suspiciunilor privind dimensiunea militară a acestuia, suspiciuni generate și de refuzul Teheranului de a permite accesul inspectorilor internaționali la instalațiile nucleare, precum și de fortificarea acestora la nivel militar. După ce Teheranul a acceptat un Acord internațional în schimbul eliminării sancțiunilor, iar Statele Unite s-au retras din acord, iranienii au început să îmbogățească uraniul la un nivel cu mult peste cel necesar pentru aplicații civile, ceea ce a generat noi suspiciuni. Pe fondul tensionării situației, Teheranul a acceptat să negocieze limitarea programului său nuclear, dar a exclus orice discuții privindu-l pe cel balistic, care este menit să îi permită să atingă ținte în întreaga regiune și chiar și în Europa.
CONTEXT: Fiica fostului dictator libian a avut o anume notorietate în perioada în care tatăl său a condus Libia. Aisha Gaddafi este avocat de profesie și a făcut parte din echipa de apărare a unui alt dictator înlăturat de la putere de SUA, irakianul Saddam Hussein. A fost numită „ambasador al bunăvoinței” pentru Programul ONU pentru Dezvoltare (UNDP), dar titlul i-a fost retras în 2011, în timpul conflictului din Libia, după aparițiile sale publice în care și-a apărat tatăl și regimul acestuia. Anterior lui 2011, presa occidentală o prezenta adesea drept „fiica glamour” a dictatorului, datorită stilului său de viață, fiind considerată unul dintre cei mai influenți și mediatizați copii ai lui Gaddafi.
După moartea acestuia, în 2011, Aisha Gaddafi a părăsit Libia și a primit azil în Algeria, iar ulterior s-a stabilit în Oman, unde se crede că trăiește și în prezent, grație unui aranjament discret negociat la nivel diplomatic, fără prezență publică constantă sau verificată. Autoritățile din Oman nu oferă informații publice despre statutul sau activitățile ei, și deși numele ei a apărut în diverse anchete și sancțiuni internaționale după 2011, ea nu a fost adusă niciodată în fața vreunei instanțe. De-a lungul timpului, au existat mai multe mesaje ocazionale atribuite ei pe rețelele sociale, în care a comemorat moartea tatălui sau a fraților ei, fără a aborda, însă, niciunul din subiectele majore ale lumii.
De la declanșarea atacurilor israeliano – americane asupra Iranului, mișcarea suveranistă din România a intrat într-o degringoladă totală, neștiind cum să se împartă între ideologia MAGA pe care o susțin, și faptul că principalul promotor al acesteia, președintele american Donald Trump, a atacat un stat suveran, eliminându-i principalii conducători și pe liderul suprem Ali Khamenei. Diana Șoșoacă, care a fost acuzată în trecut de propagandă legionară și antisemită, a decis să-și continue lupta cu „oculta condusă de sioniști”, chiar dacă acest fapt presupune să-l atace declarativ și pe liderul american. Despre Diana Șoșoacă nu credem că mai este nevoie de prea multe detalii, politiciana fiind deja arhicunoscută pentru preluarea și distribuirea aproape a tuturor narațiunilor evident false, fără minime verificări. Așa ne-a anunțat, în august 2025, că JD Vance a declarat că România este colonie franceză, în iulie al aceluiași an, că China a spart blocada israeliană din Gaza și continuă să promoveze narațiuni antioccidentale și antisemite, în care face apologia Mișcării Legionare.
Încălcarea acordurilor, specifică Rusiei, care a făcut în Ucraina exact ceea ce narațiunea falsă zice că ar fi urmat să facă Occidentul în Iran
Narațiunea privind încălcarea acordurilor de către Occident pare a fi inspirată din lumea reală, doar că actorii sunt diferiți – Rusia și Ucraina. Prin Memorandumul de la Budapesta, din 1994, Ucraina a acceptat să renunțe la arsenalul său nuclear, al treilea ca mărime din lume, în schimbul garanțiilor de securitate și privind integritatea teritorială oferite inclusiv de Moscova. Rusia însă a ales să încalce memorandumul invadând, neprovocată, Ucraina inițial în 2014 și ulterior, la scară largă, în 2022. Diana Șoșoacă nu a condamnat în vreun fel acea invazie la scară largă, din contră, și-a arătat constant sprijinul pentru actele Rusiei și ostilitatea față de Ucraina.
Verifică sursele:
---copie-image.webp)
