Donează
Președintele Recep Tayyip Erdoğan anunța, în octombrie 2022, că guvernul său urmează să poarte Republica, centenară în octombrie 2023, spre un nou „secol al Turciei”, ca una din primele zece țări ale lumii în multiple domenii. Însă, în calea acestui deziderat stau nu doar performanțele slabe ale regimului de la Ankara din ultimii 5-6 ani, ci și alegerile parlamentare și prezidențiale din 14 mai 2023. Tocmai din cauza performanțelor slabe la guvernare, majoritatea sondajelor arată că opoziția ar putea câștiga ambele alegeri, punând astfel capăt celor două decenii la putere pentru Erdoğan și partidul său, AKP.
Opoziția are un candidat unic, dar nu și un plan coerent pentru rezolvarea problemelor Turciei
Bătălia electorală intră de acum în linie dreaptă. După luni de intensă așteptare și multiple jocuri politice, coaliția a șase partide din opoziție are, în sfârșit, un candidat comun la funcția supremă de Președinte al Republicii. Alesul este liderul principalului partid de opoziție (CHP), Kemal Kılıçdaroğlu. A trecut rapid criza provocată de Meral Akșener, doamna de la conducerea Partidului Bun (Iyi Parti), care dorea drept candidat unul din cei doi primari de succes, al Istanbulului, Ekrem Imamoğlu, sau al Ankarei, Mansur Yavaș. Candidaturile respective ar fi anulat controlul opoziției asupra celor două orașe importante. Deși amenințase cu retragerea de la „masa celor 6”, adică din alianța electorală anti-Erdoğan, Akșener a trebuit să cedeze. Mulți membri ai partidului său se pregăteau deja să-l părăsească, așa că doamna s-a întors în blocul opoziției după ce celor doi primari li s-au promis fotolii de vicepreședinți ai Turciei, în eventualitatea câștigării alegerilor prezidențiale de către Kemal Kılıçdaroğlu. A fost un compromis binevenit dar, pentru câteva zile, Akșener și partidul său au fost în pericol de a deveni irelevanți pe scena politică.
Cu acest episod s-a evitat un dezastru, dar încă nu s-au marcat puncte decisive împotriva regimului conducător. Deși mai toate sondajele dau opoziției șanse mari de a câștiga ambele alegeri din 14 mai, analiștii experimentați preferă să rămână rezervați. Memorandumul asupra Politicilor Comune, semnat de toți liderii celor șase partide din cadrul blocului respectiv și anunțat public pe 31 ianuarie 2023, este un document foarte criticat mai ales pentru că nu abordează explicit și coerent chestiunile cele mai serioase cu care se confruntă Turcia de generații. Printre acestea se află aspecte concrete privind rezolvarea „chestiunii kurde” (care este o chestiune a Turciei, nu a kurzilor), problema drepturilor individuale și colective ale cetățenilor, criza economică dar și problemele imense cu care se confruntă justiția.
Cei mai acerbi critici ai documentului consideră că acesta este un manifest împotriva lui Erdoğan și cam atât. Nu oferă speranță alegătorilor că opoziția va avea soluții concrete pentru a rezolva ceea ce regimul conducător a distrus în ultima decadă prin corupție, o guvernanță opacă și autoritarism opresiv. Memorandumul conține expresia „drepturile omului” doar într-o referire la educația tinerilor și nu apare nicăieri în text ca o valoare fundamentală a guvernării post-Erdoğan. Mai grav este că memorandumul nu conține deloc cuvântul „kurd”. Asta în vreme ce toți analiștii experimentați ai politicii turcești sunt de acord că rezolvarea conflictului dintre Ankara și minorități, în mod special minoritatea kurdă, care numără aproximativ 20 de milioane de oameni, este cheia de boltă a viitorului democratic al țării.
Kurzii ar putea decide viitorul Turciei
Neajunsul acesta a fost cumva atenuat recent chiar de candidatul Kılıçdaroğlu. Partidul pro-kurd, HDP, nu face parte din alianța celor 6 deoarece partidele și facțiunile naționaliste din coaliție nu vor să fie asociate cu acest partid. Acuzat de colaborare cu organizația teroristă PKK, HDP este în pericol de a fi interzis, fiind programat să apară în instanță, cu propria apărare, pe 11 aprilie, adică cu doar o lună înainte de alegerile din 14 mai. Cu toate acestea, Kılıçdaroğlu a avut pe 20 martie o întâlnire oficială cu liderii HDP în birourile acestora de la Parlament. La sfârșitul întrevederii, liderul opoziției a declarat că așa-zisa problemă kurdă poate fi soluționată doar în Parlament și a cerut public guvernului să recunoască oficial limba acestei minorități semnificative. Și chiar aceasta este, de fapt, „problema kurdă”. Expresia este un eufemism care ascunde ceea ce reprezintă, în fond, „problema Turciei”: nerecunoașterea oficială de către Ankara, de o sută de ani, a existenței a zeci de milioane de oameni cu identități etnice și religioase minoritare. Dintre aceștia, kurzii și sectele alevi sunt cei mai numeroși, dar se adaugă alte astfel de identități minoritare, vechi de mii de ani, a căror existență este pusă sistematic în pericol de politicile statului turc.
Chestiunea devine extrem de serioasă în contextul actual, marcat și de zecile de mii de victime ale cutremurelor din 6 februarie 2023 – în marea lor majoritate kurzi, alevi, asirieni sau arabi – din 11 provincii situate în sud-estul țării. Iar numărătoarea morților continuă. Nu este un secret pentru nimeni că milioanele de voturi ale acestor minorități sunt decisive. Ele au jucat deja un rol crucial la alegerile din 2015, când HDP a produs surpriza, trecând de pragul electoral de 10%, cel mai înalt din lume, pentru a intra în Parlament. Iar HDP continuă să fie al treilea partid ca putere în Parlament (după AKP și CHP) și al doilea din opoziție (după CHP). În plus, spre deosebire de aproape toate celelalte partide, HDP este singurul care militează deschis nu doar pentru drepturile milioanelor de kurzi, dar și pentru drepturile altor minorități, pentru egalitatea de gen, pentru drepturile cetățenești și pentru liberalizarea sistemului politic, în general. Toate acestea explică și de ce HDP este unul dintre puținele partide din Turcia care se distanțează explicit și consecvent de orice fel de ideologie conservatoare naționalist-religioasă.
După performanțele rușinoase ale guvernului la incendiile din vara trecută și la cutremurele din februarie 2023, este de așteptat ca opoziția să adune și mai multe voturi în rândurile minorităților, indiferent dacă instanțele turcești vor permite sau nu HDP-ului să participe la competiția electorală. Kurzii, în mod special, trebuie tratați în orice analiză drept variabilă decisivă. După întâlnirea de la Parlament a lui Kemal Kılıçdaroğlu cu liderii HDP, din 20 martie, mesajele publice ale ambelor părți au fost pozitive și este de așteptat ca această populație să sprijine candidatul opoziției la alegerile prezidențiale. Acesta ar putea fi un detaliu decisiv. Dar rezultatele finale, atât la alegerile prezidențiale, cât și la cele parlamentare, depind de cum se vor poziționa toți actorii implicați în lupta electorală, până la votul din 14 mai. Și mai trebuie urmărite reacțiile unui alt actor inevitabil: organizația teroristă PKK (de la acronimul din kurda kurmanji, Partiya Karkerên Kurdistanê).
Marile necunoscute: ce va face PKK și cât de libere și democratice vor fi alegerile?
Într-o declarație din 17 martie, una din rarele sale apariții publice, liderul PKK Murat Karayilan părea să apere poziția HDP ca partid democratic reprezentând milioane de kurzi. Experții cu memorie bună își vor aminti, totuși, că PKK este acuzat că ar fi sabotat procesul de pace cu Ankara, al cărui colaps din 2015 i-a fost atribuit într-o mare măsură. PKK a fost chiar acuzat că ar fi acționat intenționat pentru a submina agenda politică a HDP, unii considerând că succesul acestui partid la alegerile din 2015 a fost înregistrat și împotriva PKK. Într-o țară ca Turcia, unde măsurile de securitate și agresivitatea forțelor polițienești împotriva populației s-au intensificat, mai ales după tentativa eșuată de lovitură de stat din iulie 2016, recursul la violență este mult mai facil astăzi. Pe acest fond, și PKK și-ar putea relua acțiunile teroriste, iar visul democratic al majorității cetățenilor turci s-ar putea spulbera rapid, inclusiv prin instituirea stării de urgență la nivelul întregii țări și suspendarea tuturor drepturilor cetățenești, inclusiv dreptul la alegeri libere și democratice.
Nici în condițiile din acest moment nu se poate vorbi despre alegeri libere și democratice. Libertatea de exprimare este îngrădită, închisorile fiind pline nu doar de opozanți politici dar și de jurnaliști critici la adresa regimului conducător. Exprimarea online a opiniilor, fie ele jurnalistice sau strict personale, a devenit mult mai periculoasă după adoptarea unei așa-zise legi a dezinformării, în octombrie 2022. Cutremurele din februarie 2023 au fost apoi folosite de către Ankara pentru a reduce și mai mult spațiul exprimării libere. La doar două zile după cutremure, Președintele Erdoğan a instituit prin decret starea de urgență în cele 11 provincii afectate. Măsura face ca orice relatare despre ce se întâmplă acolo să fie tratată de autorități ca un potențial act de sabotaj. În plus, publicațiile și site-urile în limba kurdă sunt blocate sistematic iar reprezentanții politici ai kurzilor sunt în închisori, printre aceștia găsindu-se zeci de primari aleși democratic, sute de membri dar și trei lideri ai HDP.
Cele mai importante alegeri din istoria Turciei
Alegerile din 14 mai se prefigurează, prin urmare, drept cele mai importante din istoria democrației turcești. Transformarea acesteia într-o democrație liberală va lua mult timp dar poate începe acum, dacă forțele învingătoare vor avansa în direcția politică indicată de facțiuni liberale din cadrul opoziției și de către HDP. Sondajele arată că populația, sătulă de veacul de conflicte interne sângeroase, lăsat în urmă, ar putea fi pregătită pentru o nouă paradigmă la împlinirea centenarului Republicii, în 29 octombrie 2023.
Este Kemal Kılıçdaroğlu, poreclit cu afecțiune de suporteri „Ghandi al Turciei”, omul potrivit pentru a conduce un astfel de efort istoric? Deși nu a reușit să îl învingă până acum în competiția electorală pe președintele în exercițiu, Kılıçdaroğlu nici nu a avut condițiile propice de care beneficiază acum, pentru prima oară. Și este un om al soluțiilor politice, al dialogului și al păcii. Alături de aliați cu convingeri liberale în coaliția din care face parte, mai ales din zona politică a HDP, candidatul Kılıçdaroğlu ar putea oferi speranța de care au nevoie milioane de turci pentru a mai putea crede în viitorul democratic, prosper și pașnic al țării lor. Altfel, ne putem aștepta doar la continuarea conflictelor interne cu care s-a hrănit naționalismul de stat din Turcia în ultima sută de ani, atât pe plan extern, cât mai ales în confruntarea sângeroasă cu propria națiune.
