Editoriale

De ce cutremurul din 6 februarie poate submina regimul Erdoğan și politica externă agresivă a Turciei

Un bărbat merge printre dărâmăturile clădirilor prăbușite în urma cutremurelor puternice din Hatay, Turcia, 23 februarie 2023.
© EPA-EFE/ERDEM SAHIN   |   Un bărbat merge printre dărâmăturile clădirilor prăbușite în urma cutremurelor puternice din Hatay, Turcia, 23 februarie 2023.

Susține jurnalismul independent

Cutremurul din 6 februarie ar putea da o lovitură regimului condus de Recep Tayyip Erdoğan, considerat responsabil pentru că nu s-au respectat normele în construcții și criticat pentru răspunsul greoi la acest dezastru, care i-a afectat în principal pe kurzi și pe alevi. Politica externă a Turciei ar putea fi de asemenea afectată, în condițiile în care cei prezentați de Ankara ca adversari și-au arătat solidaritatea.

Impactul cutremurului, amplificat de adâncimea mică la care s-a produs și de politicile statului privind construcțiile civile

Sunt destul de familiarizat cu cutremurele din Turcia. Am trăit la Izmir, un oraș cu peste 4 milioane de locuitori la Marea Egee, sute de experiențe de acest fel în douăzeci de ani. Iar perioada aceea s-a încheiat definitiv tot cu un cutremur. În data de 30 octombrie 2020, în jurul orei 15.30, un seism de 6.8 Richter a zguduit zona timp de aproape un minut. Blocul în care locuiam a fost afectat serios și a trebuit să fie dărâmat ulterior.

Seismele din zona Anatoliei sunt mult mai înfricoșătoare și periculoase decât cele din România, mai ales pentru că au loc la adâncimi mult mai mici decât cele de la noi. Spre exemplu, cele din 1940 și 1977, cu epicentrul în Vrancea, ambele de 7.4 grade, au fost localizate la peste 100 km adâncime. În ambele cazuri, „tremurul” pământului a făcut sub 2.000 de victime și pagube materiale semnificative, dar mult mai mici decât în Turcia.

Cele două seisme din 6 februarie 2023 au cauzat peste 50.000 de morți în Turcia și Siria.

Cutremurele au fost măsurate la 7.8 și 7.6 Richter, fiind urmate de multe alte replici. Ele s-au produs însă la adâncimi de sub 30 km, rezultând o transmitere extrem de violentă a forței seismice la suprafață. Adăugați precaritatea construcțiilor și obțineți explicații pentru tragedia din zona afectată. Cu toate că unii experți, dar și președintele Turciei, insistă că seismele din această lună reprezintă un cataclism fără precedent în analele istoriei, politicile statului turc privind construcțiile civile sunt și ele parte din problemă. Iar presa (atât cea internațională cât și cea turcă) aduce din ce în ce mai multe dovezi, inclusiv din zona cercetării academice, care demonstrează că situația s-a înrăutățit mai ales în ultimii 20 de ani, sub regimul  Erdoğan-AKP.

Turcia înăsprește cenzura în zona calamitată și blochează accesul unor ONG-uri

La adresa regimului sunt aduse și alte acuzații grave. Pe 7 februarie, președintele țării a anunțat instituirea stării de urgență în zona calamitată, adică în zece provincii unde locuiește peste 10% din populația Turciei (aproximativ 13 milioane de oameni), la care se adaugă milioane de refugiați din Siria. Decizia înseamnă măsuri draconice împotriva relatărilor jurnalistice de la fața locului, iar asta într-o țară unde, oricum, legislația limita libertatea de exprimare și cea a presei. S-a ajuns astfel la situația în care din ce în ce mai mulți observatori, inclusiv organizația Reporteri Fără Frontiere, să tragă un semnal de alarmă privind faptul că jurnaliștii turci și străini sunt pur și simplu împiedicați de autorități să informeze despre situația reală din zona calamitată. Nu doar că Twitter și TikTok au fost blocate, dar autoritățile au făcut tot ce au putut pentru a împiedica accesul în zonă pentru jurnaliștii care nu obținuseră cardul turcoaz de acreditare. Acesta este eliberat doar de Directoratul pentru Comunicare, subordonat președintelui Erdoğan și condus de Fahrettin Altun, putătorul de cuvânt neoficial și sfătuitorul liderului turc în domeniul comunicării. Corespondentul lui Le Point la Istanbul, care relata despre dezastru, a fost expulzat. Pe scurt, guvernul turc folosește starea de urgență și calamitatea pentru a identifica și pedepsi pe oricine critică public autoritatea și politicile statului. Iar jurnaliștii sunt primii vizați dar o astfel de politică a afectat și operațiunile de intervenție, al căror succes depinde de răspândirea rapidă a informației.

O altă acuzație se referă la faptul că, deși agenția de stat AFAD, care ar fi trebuit să intervină urgent pentru salvarea supraviețuitorilor, a fost inexplicabil de ineficientă, autoritățile guvernamentale au împiedicat intervenția altor entități voluntare. Cel mai mediatizat caz este cel al organizației non-guvernamentale AHBAP (rom. „prieten”), înființată și coordonată de muzicianul rock Haluk Levant. Imediat după ce a inițiat operațiunile de asistență pentru sinistrați, AHBAP a fost supusă unui număr neobișnuit de mare, de peste 400.000 de atacuri cibernetice asupra serviciilor sale online. A devenit limpede cine ar fi putut comanda atacurile atunci când voci din tabăra guvernamentală au acuzat AHBAP și pe Levant că nu aveau dreptul să se folosească de sumele mari de bani obținute din donații, îndemnând autoritățile să le confiște și să le transfere către agenția guvernamentală AFAD.

Și alte organizații au fost împiedicate în diferite feluri să ajute sinistrații, mai cu seamă cele direct sau indirect asociate partidelor politice sau organizațiilor pro-kurde sau pro-alevi. Ținta predilectă a fost partidul pro-kurd HDP, al treilea ca mărime în parlamentul de la Ankara, după AKP și CHP. În ciuda restricțiilor aplicate presei, există numeroase rapoarte media despre transporturi de ajutoare confiscate de autorități locale sau centrale de la astfel de entități, unele dintre ele fiind apoi redistribuite populației ca și cum ar fi venit de la organizația guvernamentală AFAD sau de la alte agenții guvernamentale. Chiar și AFAD ar fi fost implicată în astfel de operațiuni.

Autoritățile, criticate pentru răspunsul la cutremur. Probabile costuri electorale pentru Erdoğan și AKP

Amploarea dezastrului și răspunsul statului la acesta conturează o contraperformanță de proporții a regimului de la Ankara într-un moment critic în istoria aproape centenară a Turciei moderne. Dacă adăugăm starea gravă a economiei, datoriile externe imense, balanța comercială negativă, scăderea dramatică a nivelului de trai al populației și deteriorarea fără precedent a relațiilor cu majoritatea vecinilor și partenerilor occidentali tradiționali, regimul Erdoğan-AKP pare a fi responsabil pentru cea mai neagră perioadă a secolului republican turcesc. Criticii cei mai acerbi din această perioadă acuză guvernul conservator că ar fi slăbit de fapt intenționat capacitatea de acțiune a AFAD. Aceștia atrag atenția că bugetul acestei instituții a fost redus semnificativ în ultimii ani, ajungând astăzi să fie de 4.5 ori mai mic decât cel al Directoratului pentru Afaceri Religioase (Diyanet). Aceasta, la rândul ei se bucură de foarte mulți ani de mult mai multă atenție din partea regimului. Și nu este probabil deloc întâmplător că directorul actual al AFAD este un om fără nicio pregătire în domeniul de activitate extrem de important al instituției, ci un absolvent de teologie, apropiat politic de regim și cu experiență administrativă doar în cadrul Diyanet.

Efectele pot fi decisive, inclusiv la alegerile parlamentare și prezidențiale care ar fi trebuit să aibă loc fie pe 14 mai, cum dorea președintele, fie pe 18 iunie, conform Constituției. Deja au apărut primele semne că popularitatea AKP și a președintelui Erdoğan sunt afectate. Ministrul justiției și parlamentari AKP au fost copios fluierați și alungați când au încercat să viziteze zonele calamitate, câțiva protestatari fiind arestați. Suporterii unora dintre cele mai iubite echipe de fotbal din Turcia au cerut, pe stadioane, demisia lui Erdoğan.

Mai există un aspect care ar putea conta în alegeri: identitatea culturală a regiunii, predominant kurdă și alevi, nu a fost deloc menționată de către reprezentanții autorităților centrale. Recent, formațiunea de opoziție HDP a protestat explicit împotriva politicii evidente a autorităților de a nu folosi cuvântul „kurd” în referirile la populația din zona calamitată. Este semnificativ, în acest context, că singura mențiune a acestei identități a fost în mesajul de solidaritate, în limbile turcă, kurdă și arabă, din partea președintelui german, Frank-Walter Steinmeier. Trebuie reținut că nu doar HDP, ci și AKP-ul, condus de însuși Erdoğan, aveau o bază importantă de votanți în regiune. Este de așteptat ca la următoarele alegeri parlamentare și prezidențiale, cruciale pentru viitorul republicii centenare, performanța electorală a HDP să crească iar cea a actualului guvern să sufere semnificativ.

Retorica agresivă a Ankarei față de alte țări, subminată de ajutoarele primite

Probabil că și politica externă a Ankarei va fi puternic afectată. Printre altele, evenimentele din ultimele săptămâni subminează una din narațiunile principale pe care s-a construit logica de guvernare a regimului Erdoğan-AKP, în alianță cu partidul ultra-naționalist MHP de la alegerile din toamna lui 2015. Conform acestei narațiuni, eminamente naționalist-populistă, străinii și, în mod special, occidentalii europeni și nord-americani, uneltesc să doboare regimul actual și astfel să distrugă Turcia, în cooperare cu anumite țări din regiune. Entitățile vizate cel mai des de acest discurs agresiv au fost SUA, Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială, Franța, Germania, Grecia, Ciprul, Armenia sau Israelul, NATO, Uniunea Europeană, Consiliul Europei și, parte din Consiliu, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. Printre actorii importanți pe care agresivitatea guvernului turc îi cruță sunt Rusia, China și unele țări predominant musulmane, mai cu seamă Qatar, Pakistan și Azerbaijan. Această împărțire în inamici și prieteni corespunde, în mare, celei făcute și la Moscova.

Israelul pare a fi devenit între timp o entitate agreată la Ankara după recentele avansuri diplomatice dintre cele două părți. Dar tragediile ultimelor săptămâni au adus semne de apropiere și dinspre Grecia și Armenia. Relațiile Armeniei cu Turcia erau de ani de zile aproape inexistente iar Turcia i-a ajutat decisiv pe azeri să câștige ultimul lor război cu armenii în 2020. Dar asta nu a împiedicat Erevanul să trimită specialiști pentru a ajuta eforturile de intervenție după seismele din 6 februarie. Ba chiar s-a redeschis, pentru prima dată în trei decenii, și un punct de trecere la frontiera turco-armeană, deși doar pentru transportul de ajutoare dinspre Armenia către zona afectată.  La fel a procedat și Grecia, care a fost printre primele țări, alături de Țările de Jos, România, Israel sau Armenia, care au oferit sprijin rapid și consistent.

Aceste gesturi au fost urmate de unele diplomatice și există speranța că s-ar putea reduce semnificativ agresivitatea Turciei față de Armenia, Grecia și Israel. Dar, dacă va fi așa, factorul determinant în acest sens este reprezentat nu de vreo schimbare de politică la Ankara, ci de acțiunile de ajutorare din partea partenerilor de mai sus. Acestea pur și simplu subminează, posibil decisiv, logica discursului ostil, ultra-naționalist al Turciei.

Nu același lucru se poate spune despre relațiile cu alți actori care au oferit ajutor. Statele Unite au răspuns la doar două zile după catastrofă prin trimiterea unui portavion și pregătirea pentru intervenție rapidă a unor contingente militare specializate. Au reacționat rapid și multe alte țări occidentale, dar și entitatea autonomă kurdă din nordul Irakului sau cea turcească din nordul Ciprului. În total, au fost în jur de 70 de țări și multe organizații internaționale, inclusiv Uniunea Europeană sau NATO, care și-au oferit sprijinul în multiple forme, inclusiv prin ajutor financiar de urgență.

Numai că răspunsul guvernului turc la astfel de eforturi nu a fost mereu elegant. De exemplu, echipele de intervenție austriece și slovace s-au plâns de probleme de securitate în zonele lor de intervenție, alegând în cele din urmă să plece pentru că autoritățile nu le-au acordat sprijinul necesar pentru a-și continua misiunile. Liderii turci, mai cu seamă ultra-naționalistul ministru de interne Suleyman Soylu, au preferat să acuze echipele străine că, prin declarațiile lor, fac o politică ostilă Turciei. O anchetă a unor jurnaliști de la Frankfurter Allgemeine Zeitung a relevat și faptul că ajutoare venite din străinătate la aeroportul din Adana erau etichetate cu logo-ul AFAD, agenția de stat turcească, și distribuite apoi cu această identitate falsă către sinistrați. Chiar și ministrul turc de externe, Mevlüt Cavuşoğlu, a uitat de curtoazia diplomatică atunci când a mulțumit statelor, organizațiilor și altor entități străine care au oferit sprijin. Intenționat sau nu, a omis să menționeze kurzii și Regiunea Autonomă Kurdă din nordul Irakului care contribuise la eforturile de salvare și ajutorare a sinistraților.

Răspunsul la cutremur ostilizează turcii din Ciprul de Nord și poate da peste cap toată politica turcă la Mediterană

Poate că episodul cel mai trist și cu efecte dintre cele mai importante pentru postura externă a Turciei este despre soarta a 35 de turci din Ciprul de Nord care au pierit la Adiyaman. Aceștia erau copii, membri ai unei echipe școlare de volei, și părinți sau rude ale lor. Opinia publică din Ciprul de Nord a trecut de la optimism la disperare și la mânie în doar câteva zile. Inițial se spera că acei copii și apropiații lor vor fi găsiți în viață. Alți membri ai familiilor respective au fost aduși din insulă cu avionul la fața locului. Însă acolo au constatat cu stupoare că nu avea loc nicio operațiune de căutare-salvare. Autoritățile turce nu întreprinseseră nimic. Prima operațiune a fost lansată chiar de o echipă venită din Ciprul de Nord, numai că transportul acesteia cu avionul nu a permis și deplasarea unor utilaje grele, indispensabile muncii de căutare prin ruinele unui hotel prăbușit. Acestea au fost puse la dispoziție de către partea turcă abia după trei zile. S-a ajuns astfel de la optimism la furie, media din insulă vorbind nu despre o catastrofă naturală, ci despre un masacru provocat nu doar de cutremur, ci și de neglijența autorităților turcești. Acestea nu doar că au permis, timp de zeci de ani, construcția unor clădiri atât de fragile, dar nici nu au intervenit pentru a căuta și salva victimele. Parcă pentru a încuraja sentimentele negative în Ciprul de nord, autoritățile turcești au impus, conform a ceea ce a devenit deja un reflex al regimului, și o interdicție pentru relatările de presă asupra investigației ce a început în legătură cu tragedia de la Adiyaman.

Având în vedere și alte evoluții, inclusiv scăderea puterii lirei turcești (moneda principală în zonă, alături de euro), dar și imixtiunile tot mai autoritare ale Ankarei în insulă, nu ar fi o supriză ca localnicii să forțeze o despărțire a destinului lor politic de cel al surorii mai mari de la miazănoapte. O astfel de evoluție ar avea repercursiuni certe, deloc favorabile Turciei, și în Mediterana orientală, în Orientul Mijlociu și în nordul Africii (chestiunea libiană) unde agresivitatea Ankarei este deja, de mulți ani, o problemă pentru mulți actori importanți.

Până a vedea astfel sau orice alt fel de consecințe, pe plan extern și intern, poporul turc trebuie să facă față poate celei mai mari catastrofe seismice prin care a trecut vreodată. Nu toți morții au fost găsiți și se arată deja și semnele unei catastrofe sanitare. Vremea reflecțiilor va veni abia după ce rănile de acum vor începe, măcar, să se vindece. Dar nu va fi deloc ușor, iar țara și poporul său au și vor continua să aibă nevoie de sprijin mult timp de acum înainte. 

EBOOK> Razboi si propaganda: O cronologie a conflictului ruso-ucrainean

EBOOK>Razboiul lui Putin cu lumea libera: Propaganda, dezinformare, fake news

Dragoș Mateescu

Dragoș Mateescu




Urmareste-ne si pe Google News

Timp de citire: 12 min
Rusia recrutează polonezi pentru războiul său împotriva Occidentului
Rusia recrutează polonezi pentru războiul său împotriva Occidentului

Polonia se găsește în linia întâi a unui nou Război Rece tot mai intens. Serviciile rusești recrutează agenți polonezi și îi folosesc pentru atacuri împotriva opozanților Kremlinului.

Michal Kukawski
Michal Kukawski
17 May 2024
Corespondență din Odesa: „Blestemați să fie pentru o astfel de «eliberare»!”
Corespondență din Odesa: „Blestemați să fie pentru o astfel de «eliberare»!”

Principalul port ucrainean, Odesa, este ținta bombardamentelor rusești din 2022. Atacurile s-au intensificat odată cu retragerea Rusiei din acordul privind cerealele. Tatiana Așurkevici a petrecut câteva zile în oraș și a descoperit, printre locuitorii acestuia, un amestec de fatalism, oboseală și încrâncenare împotriva rușilor.

Tatiana Așurkevici
Tatiana Așurkevici
15 May 2024
Corespondență din Ucraina: „Ne-am obișnuit deja cu moartea”. Viața sub rachetele rușilor
Corespondență din Ucraina: „Ne-am obișnuit deja cu moartea”. Viața sub rachetele rușilor

Harkovul este o țintă a rușilor încă din prima zi a războiului. Locuitorii refuză însă să plece și încearcă să își vadă de viață, cât de normal se poate, în ciuda bombardamentelor constante.

Tatiana Așurkevici
Tatiana Așurkevici
01 May 2024
Rusia lui Putin se pregătește pentru un război de durată și de mare amploare
Rusia lui Putin se pregătește pentru un război de durată și de mare amploare

Dincolo de Ucraina, Moscova lucrează pe trei planuri: consolidarea regimului prin „scuturarea” propriei elite, guverne în exil pentru foștii sateliți sovietici și promovarea discursului pro-rus în Occident.

Cosmin Popa
Cosmin Popa
30 Apr 2024