Donează
Turcia a bombardat poziții ale kurzilor din Irak și Siria, ca răspuns la atentatul cu bombă de la Istanbul, și avertizează că acesta e doar începutul. O operațiune mai mare în Siria ar ajuta regimul Erdoğan să abată atenția de la problemele economice interne; în plus, ar putea fi și un prim pas spre rezolvarea problemei refugiaților. Rusia, care e prezentă în Siria, ar putea închide ochii la mișcările Ankarei pentru că e interesată să își exporte gazele prin conductele care tranzitează Turcia.
Turcia bombardează pozițiile kurzilor și amenință cu o ofensivă terestră
Duminică, 20 noiembrie, aviația turcă a bombardat poziții ocupate de către PKK și aliatul său sirian, YPG, în nord-vestul Siriei. În cadrul aceleași operațiuni, au fost lovite și poziții ale PKK din nordul Irakului. Conform comunicatelor oficiale, în această operațiune vastă au fost implicate 70 de aeronave și drone care au distrus 89 de ținte. Atacurile vin după ce, pe 13 noiembrie, o bombă a fost detonată pe Istiklal Caddesi, arteră foarte aglomerată din inima Istanbulului. Explozia a ucis 6 oameni și a rănit peste 80, unii dintre ei încă spitalizați și luptând pentru viața lor. Deși liderii de la Ankara, inclusiv președintele Recep Tayyip Erdoğan şi ministrul de interne Suleyman Soylu, au identificat rapid PKK și YPG drept autorii atentatului de la Istanbul, acestea au negat public responsabilitatea, PKK insistând că organiția nu atacă direct civili, ci forțele turcești de securitate.
Un tweet al ministerului turc al apărării indică foarte clar că bombardamentele din nordul Irakului și al Siriei reprezintă, din perspectiva Ankarei, un răspuns direct la actul terorist din 13 noiembrie. Într-un alt tweet, ministerul a fost chiar mai explicit, spunând că bombardamentele distrug cuiburi teroriste. Un grup de monitorizare britanic, Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, a apreciat că mai mult de 30 de persoane au fost ucise pe teritoriul sirian. Iar evenimentele pot duce spre o escaladare cu consecințe potențial grave, de o anvergură mai mare decât se așteaptă unii analiști.
Pe 20 noiembrie, un atac cu rachete și/sau lovituri de mortiere dinspre localitatea siriană Tel Rifat a rănit opt militari de la un post de operațiuni speciale al poliției turce, situat la trecerea de frontieră Kilis Öncüpınar. Pe 21 noiembrie, cinci lovituri de mortiere sau rachete lansate de pe teritoriul sirian au ucis cel puțin trei persoane, inclusiv un copil, într-o localitate din provincia Gaziantep. Nicio organizație nu a revendicat oficial cele două atacuri. Autoritățile turce, din nou prin vocea ministrului de interne Soylu, le-au atribuit kurzilor din PKK și YPG. Organizația armată kurdă siriană YPG reprezintă principala forță din cadrul Forțelor Democratice Siriene (FDS). Acestea luptă de la începutul războiului civil din Siria împotriva Statului Islamic, împotriva regimului de la Damasc și pentru autonomia kurdă.
Un detaliu foarte important în acest context este acela că aviația turcă a desfășurat operațiunea din nord-estul Siriei și din nordul Irakului în condițiile în care spațiile aeriene de acolo sunt controlate de ruși și, respectiv, de americani. Iar dinspre Washington, Moscova sau Damasc nu a venit deocamdată declarații oficiale explicite în legătură cu aceste misiunile aeriene turcești, doar obișnuitele apeluri la reținere și respectarea suveranității și integrității teritoriale. Este limpede faptul că turcii au primit undă verde, chiar și temporar și punctual, din partea rușilor și americanilor iar asta poate însemna o încurajare pentru operațiuni viitoare. Ankara și-a afirmat în ultimele luni cu insistență determinarea de a extinde zona de securitate actuală din nordul Siriei și al Irakului de la 15 la 30 de kilometri. În ciuda avertismentelor venite de la Washington, dar și de la Moscova asupra consecințelor grave ale unei operațiuni militare care să implementeze acest obiectiv, Turcia lui Erdoğan pare dispusă să folosească un atac terorist precum cel de săptămâna trecută, de la Istanbul, pentru a legitima o nouă ofensivă terestră în nord-estul Siriei.
O operațiune în Siria îi oferă lui Erdoğan un inamic extern și soluția la problema refugiaților
Este vorba despre Siria, pentru că permisivitatea rușilor acolo este mai degrabă de așteptat decât cea a americanilor, în nordul Irakului. Regimul de la Ankara a demonstrat în repetate rânduri în ultimii ani că nu mai pune mare preț pe alianța sa cu Washington-ul. Excluderea Turciei din programul F35, construcția cu sprijin rusesc a centralei atomice de la Akkuyu, refuzul de a sancționa Rusia pentru agresiunea din Ucraina și găzduirea oferită de Turcia oamenilor de afaceri ruși și capitalului venit de la Moscova sunt doar câteva din elementele care constituie imaginea unei țări din ce în ce mai îndepărtată de Occident și mai apropiată de regimul lui Vladimir Putin. Confirmând încă o dată atitudinea agresivă față de Washington, ministrul Soylu a rostit recent un discurs extrem de agresiv și acuzator la adresa Statelor Unite. La mesajul de condoleanțe din partea ambasadei americane la Ankara pentru atentatul din 13 noiembrie, Soylu a răspuns că Turcia respinge condoleanțele. A acuzat totodată partea americană că a încurajat de fapt actul terorist prin sprijinul acordat YPG-FSD, aliați importanți ai SUA în coaliția care continuă să lupte împotriva Statului Islamic.
Iar escaladarea continuă în nord-estul Siriei. Pe 21 noiembrie, armata turcă executat bombardamente de artilerie asupra localităților de unde au venit atacurile cu mortiere și/sau rachete, mai ales în zonele Alep, Manbij și Kobani. În ziua precedentă, pe 20 noiembrie, președintele turc amenința deja că o operațiune la scară largă în Siria și Irak ar putea avea loc curând și nu se va limita la componenta aeriană. Într-o declarație la întoarcerea de la ceremonia de deschidere a Cupei Mondiale din Qatar, Erdoğan a insistat: „Există organizații teroriste în sud care plănuiesc și execută multe atacuri (împotriva Turciei). Ele există atât în Irak, cât și în Siria. (...) Este exclus să ne limităm la o operațiune aeriană”.
Dacă Ankara va declanșa până la urmă o operațiune de anvergură în nordul Siriei, la sol și din aer, operațiunea va urmări formal să asigure o zonă extinsă de securitate de 30 de km pe teritoriul statului vecin suveran, zonă care va fi controlată de armata turcă. Dar obiectivul nu este doar îndepărtarea pericolului terorismului kurd. În acea zonă ar urma să fie relocați și măcar o parte din cele în jur de 4 milioane de refugiați sirieni încă aflați pe teritoriul Turciei. Cu tot ajutorul de miliarde de euro din partea Uniunii Europene, costurile întreținerii acestor oameni sunt o povară semnificativă pentru Ankara, la care se adaugă tensiunile pe care refugiații le provoacă deja de foarte mult timp în societatea turcă. Economia în criză profundă și scăderea semnificativă a nivelului de trai fac din refugiați o problemă serioasă pentru regimul Erdoğan care ar putea chiar pierde alegerile parlamentare și prezidențiale de anul viitor pe acest fond. Deși opoziția întârzie să se organizeze pentru a învinge actualul guvern, perspectiva aceasta rămâne posibilă. Iar o operațiune împotriva kurzilor ar alimenta și febra naționalismului care este o temă centrală a guvernării actuale și rămâne un element definitoriu al culturii politice turcești.
Ce ar avea Putin de câștigat dacă închide ochii în Siria: rute turcești pentru gazele rusești
Pe plan extern, o operațiune turcească la sol și din aer în nord-estul Siriei ar avea multe semnificații. Existența unei componente aeriene, într-un spațiu controlat de ruși, ar indica în mod clar aprobarea Moscovei în acel sector. Și nu mai este un secret pentru niciun analist cu experiență pe această temă că susținerea lui Erdoğan, inclusiv la alegerile de anul viitor, este pentru Vladimir Putin un obiectiv cel puțin la fel de important în plan regional precum susținerea lui Bașar al-Assad. La furnizarea de sisteme de rachete S-400 și cea de capital și tehnologie pentru centrala atomică de la Akkuyu, Moscova a adăugat recent propunerea, primită bine la Ankara, de asistență pentru construirea unui depozit de gaze naturale în zona europeană a Turciei. Este de așteptat ca un astfel de depozit, sau complex de depozite, să primească gaz nu doar dinspre Rusia, ci și din alte surse, precum zona Mării Caspice sau Iran. Efectul unui asemenea proiect asupra evoluției pieței regionale și globale de gaze naturale va depinde de capacități, de sursele de alimentare, precum și de politica sponsorului principal al întreprinderii, adică Rusia.
Cu alte cuvinte, Moscova pare a dori să înlocuiască rutele nordice pentru gazul său cu rute turcești și cu un imens sistem de depozitare în care sursele alternative la gazul rusesc ar putea fi amestecate cu acesta. Rezultatul ar fi o diminuare pe termen lung, cu sprijin turcesc, a capacității Europei de a sancționa agresivitatea Rusiei prin reducerea semnificativă a importurilor de gaze naturale din această țară. Unda verde acordată de Moscova pentru o operațiune de mare anvergură a armatei turce în nordul Siriei ar aduce astfel avantaje importante atât pentru Turcia, cât și pentru Rusia, cu costuri potențial mari pentru Europa și pentru Occident, în general.
