Donează
În ultimele două luni asistăm la evoluții halucinante privind valoarea lirei turcești. Faptul că pierduse deja aproximativ 20 de procente în acest an nu pare să-i fi impresionat pe cei de la vârful regimului de la Ankara. Nu par a fi afectați nici de scăderea dramatică din ultimii ani a venitului pe cap de locuitor și nici de scăderea ponderii economiei turcești în cea globală, care a ajuns la nivelul din anul 1980 conform analizelor FMI. Unii experți au ajuns să considere că, având în vedere politicile ultimilor ani, o revenire a economiei turcești la parametri de performanță sustenabilă a devenit imposibilă în acest secol, fără o transformare radicală în guvernare.
Prăbușirea lirei și fuga investitorilor străini
Căderea istorică a lirei în data de 23 noiembrie, cu alte 20 de procente, a fost și continuă să fie subiect al știrilor internaționale. Dar cauzele sunt puțin înțelese în afara Turciei și a cercului larg de cunoscători ai evoluțiilor din această țară. Președintele Erdoğan ar fi făcut presiuni pentru schimbarea, în ultimii aproape 3 ani, a trei guvernatori și trei directori ai Băncii Centrale. Toți șase s-ar fi opus reducerii ratei dobânzilor în condițiile unei inflații atât de mari. Așa dictează nu doar teoria general acceptată, ci și practica majorității băncilor naționale sau a Băncii Centrale Europene: dacă moneda națională sau euro se devalorizează, le redai valoare mărind rata dobânzilor pe acele monede.
Președintelui turc și regimul său guvernează însă conform valorilor conservator-religioase și luptă deschis împotriva dobânzilor mari, convinși fiind că investițiile, producția și exporturile sunt esențiale pentru reaccelerarea creșterii economice. Ceea ce nu par ei a înțelege este că, în condițiile devalorizării monedei naționale, coroborată cu inflația accelerată, o economie precum cea a Turciei pierde cu atât mai mult cu cât exportă, pentru că producția se bazează pe importuri de tehnologie, capitaluri și servicii esențiale care, prin devalorizarea lirei, devin mereu mai scumpe. Este un cerc vicios din care se poate ieși prin mai multe măsuri.
Capitalul străin ar putea fi una din soluții dar fondurile străine de investiții mai degrabă părăsesc Turcia, cu puține excepții, din cauza lipsei de predictibilitate și a degradării actului de justiție și a drepturilor elementare. Vestea reluării comunicării Ankarei cu Abu Dhabi este bună, venind și cu promisiunea că Emiratele Arabe Unite vor crea un fond de 10 miliarde de dolari pentru investiții în Turcia. Dar mai este până ce un astfel de gest va angrena și altele. Deocamdată, dintre marii investitori cu capitaluri private, doar BBVA pare a dori să continue investiția în Garanti Bank, în vreme ce UniCredit și HSBC se pregătesc de retragere.
Soluțiile ar trebui să vină însă chiar din Turcia, începând cu mărirea ratei dobânzilor și, mai devreme sau mai târziu, apelarea la asistență din partea instituțiilor financiare internaționale (IMF în convergență cu Banca Mondială). Astfel de măsuri au avut succes în toate cazurile similare, inclusiv în criza prin care a trecut Turcia la începutul secolului XXI. Ele au fost abordate însă de guverne democratice și pregătite să accepte reformele, domnia legii și transparența cerute de criteriile de asistență, ceea ce nu este acum cazul Ankarei.
Islamizarea, mai importantă decât economia
Regimul actual preferă mai degrabă să continue pe calea ideologiei sale conservatoare. În prima sa decadă la conducerea țării (2002-2012), s-a abținut de la a altera structura statului „kemalist”, cu toate imperfecțiunile constituției din 1982. Din 2012, însă, au apărut semnele unei schimbări de atitudine, prin legi care le permiteau absolvenților școlilor religioase să continue studiile în sistemul educațional de stat. Între timp s-au modificat și manualele școlare care, de exemplu, conțin acum teme explicit anti-occidentale și prezintă martirajul în jihad drept o soartă de dorit, aceasta fiind o viziune îmbrățișată demult și de militanții islamiști. Asta în vreme ce Directoratul pentru Afaceri Religioase, Diyanet, a devenit cea mai bine bugetată instituție a țării, având rolul esențial de a promova educația religioasă prin școli și în media, atât în Turcia cât și în străinătate, unde a dezvoltat deja o rețea de reprezentanțe în peste 145 de țări și urmează a se extinde în altele 17.
Succesul Diyanet, care este acuzat că asistă serviciul secret turc în misiunile sale externe, se datorează susținerii masive pe care i-o acordă regimul. Alături de fundația pentru educație Maarif, a beneficiat de bugete semnificative, care vor fi chiar mai mari în 2022. Se adaugă ridicarea Diyanet la un rang fără precedent în protocolul de stat. La ceremonia de inaugurare a unei noi clădiri a Curții de Casație a fost prezent președintele Erdoğan dar și șeful Diyanet, Ali Erbaș, care a și oficiat o slujbă religioasă. Faptul este fără precedent în toată era republicană. Cu doar câteva zile înainte, la ceremoniile pentru celebrarea Zilei Victoriei (30 august) șeful Diyanet a fost avansat pe poziția 12 în lista protocolului de stat (ocupa poziția 52 în sistemul politic parlamentar). Instituția se afla astfel pentru prima dată deasupra Statului Major General al Forțelor Armate în ierarhia republicii fondate de Atatürk.
Președintele Erdoğan şi colaboratorii săi de la vârful regimului promit de ceva vreme că în prima parte a anului 2022 vor face publică propunerea de text pentru o nouă constituție care va reflecta valorile societății turcești. Nu este dificil de ghicit despre ce fel de valori poate fi vorba. Un alt exemplu în acest sens poate fi sugestiv. Directorul Diyanet a fost acuzat de Asociația Barourilor din Ankara că, prin insulte publice la adresa comunității LGBT și a bolnavilor HIV, propagă un discurs denigrator pentru demnitatea umană. Procuratura nu a cerut în instanță anchetarea acelor insulte, ci pedepsirea reprezentantului asociației reclamante cu 1-2 ani de detenție pentru „insulte aduse unei autorități publice”. Președintele Erdoğan a intervenit public apărându-l pe vechiul său prieten Ali Erbaș, directorul Diyanet, și acuzând Asociația Barourilor din Ankara că atacă islamul: „Un atac asupra lui Erbaș este un atac împotriva statului și împotriva islamului”. O astfel de echivalare explicită poate sugera transformări mai importante în viitorul apropiat, chiar prin noua constituție.
Turcia a devenit în ultimii 3-4 ani o țară în care orice jurnalist sau companie media pot fi amendate pentru „subestimarea lui Allah” atunci când era vorba, de fapt, despre critici la adresa regimului. Recent, un grup de femei care protestau la Izmir în sprijinul femeilor din Afganistan și împotriva regimului taliban au fost supuse unei anchete judiciare inițiată în aceeași zi de un reclamant din Kocaeli, de la o depărtare de aproape 500 km. Acuzația, preluată de presa care susține fanatic regimul, pare a fi fost aceea că grupul respectiv nu manifesta de fapt împotriva talibanilor afgani, ci împotriva islamului.
În ciuda crizei, regimul nu pare dispus să își schimbe politicile
În condițiile acestea, este greu de crezut că guvernanții actuali ai Turciei vor adopta o altă abordare politică acum, când par a fi devenit în mod deschis acel regim conservator transformativ la care susținătorii fanatici visau de cel puțin două generații. Deși aproape 30% din populație se situează în zona tehnică a sărăciei și deși politica monetară și inflația par a fi scăpate de sub control, un astfel de regim nu pare a fi pregătit să ia măsuri imperativ necesare dar contrare ideologiei sale și incomode pentru siguranța sa în fruntea țării. Deocamdată, oamenii se tem să iasă masiv în stradă. Protestele de după prăbușirea lirei au fost mai degrabă temătoare. Și pe bună dreptate: arestările și anchetele polițienești au venit imediat.
