Editoriale

Armata Wagner a lui Lukașenko, mai degrabă propagandă decât amenințare reală

Steagul național al Belarusului flutură în apropierea corturilor dintr-o tabără a armatei belaruse lângă satul Cel, la aproximativ 90 de km sud-est de Minsk, Belarus, 7 iulie 2023.
© EPA-EFE/STRINGER   |   Steagul național al Belarusului flutură în apropierea corturilor dintr-o tabără a armatei belaruse lângă satul Cel, la aproximativ 90 de km sud-est de Minsk, Belarus, 7 iulie 2023.

Susține jurnalismul independent

Relocarea forțelor Wagner în Belarus după revolta abandonată a lui Prigojin s-a dovedit a fi o mișcare de propagandă. În decurs de un an, armata Wagner a lui Lukașenko, prezentată drept o amenințare pentru țările NATO vecine, practic s-a topit. De asemenea, nu a reușit să-l ajute pe Lukașenko să-și atingă obiectivul de a intra pe piața profitabilă a mercenarilor trimiși în Africa.

L-a sprijinit în secret Lukașenko pe Prigojin? Zvonul care a pornit de la reacția inițială a Minskului față revolta Wagner

Povestea trupelor Wagner din Belarus a început la 24 iunie 2023, când, potrivit informațiilor oficiale, Aleksandr Lukașenko a intervenit ca mediator în negocierile dintre conducătorul rebeliunii Wagner, Evgheni Prigojin, și președintele rus, Vladimir Putin. În acel moment, forțele rebele Wagner capturaseră deja Rostov-pe-Don, Cartierul General al Districtului Militar de Sud al Rusiei și se aflau la aproximativ 300 km distanță de Moscova, apropiindu-se rapid. S-a raportat că, în urma intervenției lui Lukașenko, Prigojin a fost de acord să pună capăt revoltei și să-și mute luptătorii în Belarus, în timp ce Putin a promis să nu-i urmărească pe „trădători”.

Cu toate acestea, au existat zvonuri că Lukașenko știa despre planurile lui Prigojin și a sprijinit rebeliunea, sperând să devină, după succesul acesteia, șeful oficial al „Uniunii statale Rusia-Belarus” – confederația celor două țări care încă așteaptă să se concretizeze, chiar dacă pe hârtie există din 1999.

Zvonul ar explica tăcerea totală a propagandei regimului Lukașenko în primele ore ale revoltei. Abia în după-amiaza zilei de 24 iunie 2023 – adică la aproape 24 de ore după chemarea la arme al lui Prigojin – Consiliul de Securitate al regimului Lukașenko a venit cu o declarație oficială cu privire la situație. Alimentând în continuare zvonurile, declarația a fost vagă, fără a susține vreuna din părți. Nu au fost menționate nume, nimeni nu a fost învinuit, s-a afirmat doar că „poporul belarus a fost și va fi mereu alături de Rusia”: „Facem apel la rațiune. În această perioadă dificilă este nevoie de toți cei care astăzi sunt implicați într-o confruntare inacceptabilă în cadrul unei frății militare unite în scopurile ei, acolo unde se decide viitorul lumii slave, soarta a milioane de oameni ai noștri”. Mai târziu, propaganda regimului a început să promoveze narațiunea despre implicarea lui Lukașenko în rol de mediator de top.

Din perspectiva acestui zvon – sau chiar și dacă ne gândim doar la cât de mult a durat până ca Minsk să reacționeze și cât de vagă a fost declarația Consiliului de Securitate – desfășurarea trupelor rebele în Belarus ar fi putut fi o pedeapsă pentru Lukașenko pentru poziția pe care a adoptat-o. În timp ce partea cea mai profitabilă și profesionistă a grupului Wagner operează în Africa și Orientul Mijlociu, cei care au luat parte la rebeliune nu sunt neapărat cei mai buni profesioniști. Deci Putin ar fi putut să-i trimită lui Lukașenko aceste „active cu probleme”: „I-ai susținut, așa că vezi ce faci cu ei acum”. Cealaltă parte a trupelor Wagner, care câștiga bani frumoși pentru Kremlin în alte zone de peste mări, a rămas sub controlul său, iar ministrul adjunct al apărării, generalul Yunus-bek Yevkurov, a fost numit la conducerea acestei structuri.

Lukașenko a vrut să folosească grupul Wagner în Africa, dar nu a reușit

În doar câteva zile a fost înființată o tabără pentru trupele Wagner lângă satul Cel, în districtul Asipovičy din Belarus, aproape de centrul țării. Inițial, ar fi trebuit să poată găzdui în jur de 15 mii de soldați. Cu toate acestea, numărul mercenarilor nu a depășit vreodată 10 mii, înarmați cu arme de calibru mic și trei duzini de vehicule blindate ușoare. La 15 iulie, Prigojin a venit personal în această tabără, unde a verificat facilitățile și a descris sarcinile prezentate de Lukașenko: „Sunt sigur că vom face din armata belarusă a doua armată din lume. Și, dacă va fi necesar, o vom susține... Apoi ne pregătim, ne ridicăm nivelul – și pornim într-o nouă călătorie, spre Africa. Poate că vom reveni la operațiunea militară specială în momentul în care vom fi siguri că nu vom fi obligați să ne facem de rușine pe noi înșine și experiența noastră”.

Noua focalizare a lui Wagner asupra Africii i-ar fi convenit lui Lukașenko, care plănuia să folosească aceeași schemă de extragere a banilor din statele africane ca și colegii săi de la Moscova. Practic, asta înseamnă acordarea de ajutor militar (în luptă, comandă și pregătire a soldaților) unor grupuri politice din Africa în schimbul accesului la resurse valoroase: aur, diamante etc. Lukașenko are deja propria sa companie militară privată, Guard Service, care operează în Zimbabwe. Are legături bune cu dictatorul local și, pe lângă faptul că lucrează conform schemei descrise mai sus, încearcă să dezvolte cooperarea economică între cele două state.

Așadar, planurile de a crește amploarea unei astfel de prezențe în Africa păreau destul de logice. Prietenul și tovarășul cel mai apropiat al lui Lukașenko încă de la începutul carierei sale politice – Vitkar Sheiman (responsabil de multe scheme negre ale dictatorului de la Minsk) – a fost numit responsabil pentru cooperarea cu statele africane. Cu toate acestea, sarcina s-a dovedit a nu fi atât de ușor de îndeplinit, pentru că acesta este domeniul în care principalii aliați ai lui Lukașenko – Moscova și Beijingul – sunt de asemenea foarte activi. Și când vine vorba de bani, afirmațiile despre „frăția de fier” dintre Belarus și China sau despre „uniunea istorică” dintre Minsk și Moscova nu înseamnă absolut nimic. Aliații de pe hârtie nu doresc concurenți în plus pe o piață foarte profitabilă. Neavând legături diplomatice în Africa, cum au Rusia sau China, Lukașenko nu și-a putut extinde influența asupra altor state de acolo. Și niciunul dintre prietenii săi nu i-a oferit o mână de ajutor.

Luptătorii Wagner, folosiți drept instrument de descurajare și de propagandă de către regimul Lukașenko

Trupele Wagner au fost folosite de regimul Lukașenko și pentru propagandă destinată atât publicului intern, cât și celui străin. Pentru cei dintâi, scopul a fost de a crea o imagine a unei organizații militare puternice și de succes, gata să lupte pentru regimul Lukașenko împotriva tuturor dușmanilor interni (chiar și din interiorul structurilor de forță ale regimului.) Pentru cei din urmă, grupul Wagner ar putea fi folosit ca demonstrație de forță. La 23 iulie 2023, de exemplu, în timpul întâlnirii cu Putin, Lukașenko a declarat că trupele Wagner pot fi folosite pentru a ataca Polonia: „Poate că nu ar trebui să spun asta, dar o voi spune. Băieții de la Wagner au început să facă presiuni asupra noastră: Vrem să mergem în Occident, lăsați-ne să facem asta. Îi întreb de ce trebuie să meargă în Occident? Ei răspund: Ei bine, vrem să mergem într-o excursie la Varșovia, la Rzeszów". La vremea aceea canale și conturi de pe diferite rețele sociale (în special Telegram) apropiate Grupului Wagner au difuzat în mod repetat informații despre planurile lor de a ataca Polonia și Lituania. Au existat și știri false care susțineau că mercenarii fuseseră dislocați la granițele acestor țări.

După logica lui Lukașenko, acest tip de comportament și retorică ar fi trebuit să-l ajute să-și recâștige utilitatea politică în ochii Occidentului. La 1 august 2023, el a declarat: „Autoritățile poloneze ar trebui să le mulțumească belarușilor și mie pentru că i-am invitat pe acești luptători în Belarus. Nu vorbim despre o mie. Nici nu vreau să rostesc cifra. În total, astăzi controlează peste 30 de mii de oameni. Aceștia sunt tipi dornici să lupte. Mulți din colegii lor au fost mutilați și au murit. Vor ierta ei? Nu vor ierta. Prin urmare, lăsați-i să se roage ca noi să îi ținem și să le oferim ce au nevoie. Altfel, s-ar fi dus acolo fără noi și ar fi pătruns în Rzeszów și Varșovia și ar fi fost foarte rău”. Desigur, o provocare atât de ieftină nu a funcționat, iar rezultatul a fost chiar opusul celui scontat – Polonia și Lituania au început să-și întărească și mai mult granițele cu Belarusul, iar impunerea altor sancțiuni împotriva regimului Lukașenko a devenit un subiect pe agenda politică.

Menținerea unei armate de mercenari este un lux pe care Minskul nu și-l permite. Destrămarea armatei Wagner în Belarus

Un alt plan de folosire a mercenarilor rebeli în Belarus a fost ideea ca aceștia să devină instructori pentru armata belarusă, în special pentru forțele de operațiuni speciale. Lukașenko a declarat personal acest lucru de câteva ori, indicând experiența modernă de luptă a Grupului Wagner. Uneori a ajuns la idei cu adevărat radicale: „A fost inițiativa mea să-i invit și nu am niciun regret. Vreau ca acești oameni să fie în Forțele Armate ale țării noastre. Și, pornind de la ei, să creăm o armată pe bază de contract”.

Această ultimă sarcină a fost realizată cu succes. De la sosirea lor in Belarus, acei mercenari capabili să îndeplinească funcția de instructor au antrenat diferite tipuri de trupe din structurile de forță ale regimului. Aceste antrenamente sunt încă raportate de propaganda regimului. Cu toate acestea, de-a lungul timpului, numărul membrilor trupelor Wagner din Belarus a scăzut constant. Pornind de la aproximativ 10 mii de oameni în iulie 2023, a scăzut la circa 500 de mercenari în martie 2024. Era evident că acest lucru avea să se întâmple după eșecul lui Lukașenko de a-i folosi pentru a extrage bani din Africa. Fără bani în plus, Minskul nu avea nicio șansă să mențină o companie militară privată.

Se spune că salariul mediu lunar al unui mercenar în Belarus este de aproximativ patru mii de dolari pe lună. Deci pentru zece mii de mercenari ar fi nevoie de 480 de milioane de dolari pe an doar pentru salarii, dar există și alte costuri: pentru instruire, întreținerea echipamentelor, aprovizionarea cu alimente etc. Întregul buget național de securitate și apărare al Belarusului este estimat la mai puțin de 1 miliard de dolari pe an. Așa că, majoritatea luptătorilor Wagner s-au întors în Rusia pentru a se alătura altor formațiuni militare.

Încearcă Lukașenko să se distanțeze de „brandul Wagner”?

Cei 500 de mercenari rămași în Belarus participă la pregătirea militară. Responsabilul grupului este Mikalai Karpiankou, un fost șef al serviciului de securitate de stat din Belarus, infamul GUBOPiK, care este considerat principalul instrument de persecuție politică folosit de Lukașenko. Karpiankou a fost promovat în funcția de ministru adjunct de interne și comandant al trupelor speciale ale Ministerului Afacerilor Interne. El a fost serios implicat în înăbușirea protestelor care au urmat alegerilor prezidențiale fraudate din 2020 din Belarus și a participat personal la atacurile asupra participanților la manifestații pașnice de pe străzile din Minsk. Karpiankou se întâlnește adesea cu luptători Wagner în Belarus și uneori poartă un ecuson al Grupului Wagner pe uniformă, chiar dacă regulamentele militare interzic acest lucru.

Forțele speciale ale Ministerului de Interne au fost întotdeauna mai degrabă o formațiune militară decât una polițienească. Acum Karpiankou creează o forță armată în cadrul organizației. Câteva grupuri de operațiuni speciale (de dimensiunea unei companii sau batalion) au fost înființate după sosirea trupelor Wagner în Belarus. În decembrie 2023, propaganda regimului a declarat pentru prima dată că mercenarii au fost incluși în Forțele speciale ale ministerului de interne. Persoane din interiorul regimului susțin că autoritățile vor să adopte noi reglementări care să le permită cetățenilor străini să se înroleze în forțele de securitate – inclusiv cele speciale ale MI – o mișcare menită să faciliteze integrarea luptătorilor Wagner.

Aceste activități sunt menite să-l ajute pe Karpiankou, care și-a început cariera ca bodyguard al lui Lukașenko, în lupta pentru influență din sistem împotriva reprezentanților altor agenții ale regimului, inclusiv a forțelor armate și a altor oficiali. Deși securitatea regimului rămâne sarcina principală pentru toți, importanța forțelor de operațiuni speciale din cadrul Ministerului de Interne este în creștere. Efortul lui Karpiankou este apreciat personal de Lukașenko.

Cu toate acestea, la 20 februarie 2024, în timpul unui discurs public în fața ofițerilor agențiilor sale, Lukașenko a susținut că ofițerii belaruși sunt la fel de capabili și bine pregătiți ca și mercenarii Wagner, având aceeași pregătire în ceea ce privește educația militară. Chiar a doua zi a început „deswagnerizarea” forțelor regimului Lukașenko și a imaginii lor publice. Dacă înainte apăreau aproape în fiecare zi poze cu luptători Wagner, cu steagurile și insignele lor, în toate sursele posibile de propagandă ale regimului (inclusiv pe rețelele sociale ale structurilor speciale din cadrul ministerului de interne), după discursul lui Lukașenko acestea au dispărut. În loc de antrenamente ale luptătorilor Wagner, rapoartele menționează acum exerciții cu „instructori cu experiență” și crearea de noi formațiuni în cadrul forțelor speciale ale MI.

Așadar, regimul Lukașenko a profitat de unii dintre luptătorii Wagner, dar nu vrea să mai fie dependent de brandul lor. Iar asta înseamnă că mercenarii vor trebui să demonstreze loialitate totală față de noul lor șef și să uite de jurămintele anterioare făcut în Rusia sau oriunde altundeva.

EBOOK> Razboi si propaganda: O cronologie a conflictului ruso-ucrainean

EBOOK>Razboiul lui Putin cu lumea libera: Propaganda, dezinformare, fake news

Zmicier Mickievič

Zmicier Mickievič




Urmareste-ne si pe Google News

Timp de citire: 11 min
Găgăuzia, pârghia prin care se încearcă blocarea aderării Moldovei la UE
Găgăuzia, pârghia prin care se încearcă blocarea aderării Moldovei la UE

Administrația regiunii autonome găgăuze din sudul Republicii Moldova pare să fie noul instrument pe care îl folosește Rusia pentru a împiedica parcursul european al Republici Moldova.

Corneliu Rusnac
Corneliu Rusnac
19 Apr 2024
Bosnia și Herțegovina, între aspirațiile europene și pericolul secesiunii
Bosnia și Herțegovina, între aspirațiile europene și pericolul secesiunii

Bosnia și Herțegovina va începe negocierile de aderare la UE la 30 de ani de la sfârșitul războiului civil. Țara a progresat puțin în tot acest timp, iar sârbii – sprijiniți de ruși – amenință cu secesionismul.

Ioana Dumitrescu
Ioana Dumitrescu
17 Apr 2024
Se pregătește Georgia să-și dea un autogol?
Se pregătește Georgia să-și dea un autogol?

Georgia ar putea să limiteze drepturile minorității LGBT după un model ruso-ungar. Măsura ar sabota integrarea europeană a țării.

Diana Şanava
Diana Şanava
16 Apr 2024
Războiul cu Rusia pune sub presiune democrația ucraineană
Războiul cu Rusia pune sub presiune democrația ucraineană

Amânarea alegerilor este folosită propaganda rusă pentru a pune sub semnul întrebării legitimitatea lui Volodomir Zelenski și a diviza societatea ucraineană din interior.

Marin Gherman
Marin Gherman
15 Apr 2024