Alegerile din România post-comunistă au fost, constant, o confruntare între cei care pledau pentru desprinderea de un trecut problematic și adoptare rapidă a modelului democrațiilor liberale, și cei care puneau accentul pe continuitate și stabilitate. Între forțe declarat reformiste și pro-occidentale și cele care au reciclat – în diferite partide, discurs și unele politici – oamenii și moștenirea Partidului Comunist Român.
În anul Marii Resetări, Veridica vă prezintă un scurt istoric al alegerilor care au marcat resetările României post-comuniste (în sensul de momente în care s-a încercat o pornire de la zero), cu actorii momentului și promisiunile făcute de ei, precum și „Marile resetări” premeditate de cei care au promovat proiecte naționaliste, neocomuniste, suveraniste sau șoviniste, narațiunile false promovate în campaniile electorale, contextul intern și internațional.
Legislativele din 2008 au fost primele după aderarea la UE, primele separate de prezidențiale, și au avut loc pe fondul „războiului dintre palatele” foștilor aliați Traian Băsescu și Călin Popescu-Tăriceanu.
Cursa electorală: baroni locali, vedete și neamuri, candidați pentru PSD, PNL, PD-L
Anul electoral 2008 aduce o dublă premieră postdecembristă. Este pentru prima oară când se organizează alegeri parlamentare separat de cele prezidenţiale, cele din urmă fiind programate în anul următor. Cealaltă schimbare priveşte modalitatea de alegere a membrilor Parlamentului. După cinci scrutinuri legislative în care electoratul a votat listele propuse de partide într-un sistem proporţional, românii au avut posibilitatea să voteze persoane, potrivit „votului uninominal” – în fapt un sistem electoral mixt proporţional, bazat pe scrutin majoritar într-un singur tur.
În cursa pentru cele 137 de mandate de senator şi 334 de deputat s-au înscris 2960 de candidaţi în 452 de colegii uninominale. Au trimis candidaţi în toate colegiile Alianţa PSD-Partidul Conservator, PNL, PD-L, PRM şi Partidul Noua Generaţie, formaţiune care în 2004 ratase intrarea în Parlament. Între pretendenţi s-au aflat şi 31 de candidaţi independenţi, majoritatea politicieni care au pierdut susţinerea partidelor din care făceau parte. Mai puţin de 14% din totalul candidaţilor au fost femei.
Listele electorale au evidenţiat mai multe categorii de candidaţi. Pe lângă politicieni cu vechime – de la primari şi consilieri locali şi judeţeni la (ex)miniştri şi parlamentari (Adrian Năstase, Petre Roman, Victor Ponta, Bogdan Niculescu-Duvăz, Sulfina Barbu, Tudor Chiuariu, László Borbély ş.a.) – au participat mulţi „baroni locali” fără experienţă politică, dar care şi-au început carierele în timpul regimului comunist şi au ocupat diverse funcţii în administraţia publică după Revoluţie, cu o mare influenţă în viaţa politică şi economică locală (Nicolae Mischie şi Dan Morega în jud. Gorj, Culiţă Tărâţă în jud. Neamţ). Profitând de popularitea lor, unii dintre „baroni” şi-au impus pe liste şi rudele (primarul Constanţei Radu Mazăre sau Victor Mocanu, preşedintele Consiliului judeţean Buzău). O categorie distinctă au reprezentat-o personalităţi din domeniul artistic şi sportiv, fără experienţă politică dar preferaţi de partide pentru marea lor notorietate (actorii Mircea Diaconu şi Florin Călinescu, cântăreţii Dida Drăgan, Victor Socaciu, Nicolae Furdui Iancu, comentatorul sportiv Cristian Ţopescu şi fotbalistul Helmut Duckadam). Exemplele de mai sus arată că, în multe cazuri, partidele au preferat să răspundă cerinţei fireşti a electoratului de a putea să aleagă figuri publice cunoscute prin promovarea privilegiată fie a unor persoane controversate cu reţele clientelare extinse, fie a unor vedete cu mare popularitate, dar cu discernământ politic şi competenţe specifice discutabile.
Context intern: război între palate, suspendarea președintelui Băsescu, scandaluri de corupție
Entuziasmul cu care a început la finalul lui 2004 guvernarea „portocalie” a Alianţei D.A. a fost înlocuit treptat de o relaţie tot mai tensionată între preşedintele Traian Băsescu şi premierul Călin Popescu-Tăriceanu, care va duce la un conflict deschis soldat cu destrămarea înţelegerii dintre PNL şi PD.
În iulie 2005, după ce Curtea Constituţională a respins pachetul de legi pentru reforma justiţiei, cabinetul Tăriceanu anunţă că intenţionează să demisioneze, cu scopul de provoca alegeri anticipate. De altfel, organizarea de alegeri anticipate era o mişcare tactică evocată de Traian Băsescu încă din momentul victoriei sale la prezidenţiale. Spre iritarea preşedintelui, premierul revine asupra deciziei şi renunţă la demisie, invocând nevoia gestionării situaţiei catastrofale create de inundaţiile care au ucis 66 de oameni şi au distrus mii de case în Moldova şi Banat. În aprilie 2006, Băsescu declară că regretă că l-a desemnat pe Tăriceanu prim-ministru, acuzându-l de „parteneriat cu grupuri de interese economice”. Cel mai probabil, preşedintele s-a referit la un articol de presă care afirma că în 2004, bazându-se pe informaţii privilegiate, Tăriceanu ar fi cumpărat 10 milioane de acţiuni Rompetrol, pe care le-ar fi vândut cu profit după ce a devenit şeful guvernului. O nouă divergenţă între preşedinte şi premier are loc în iunie 2006, când Tăriceanu anunţă oficial că PNL se pronunţă pentru retragerea trupelor româneşti din zonele de conflict unde nu se află sub mandat ONU, NATO sau UE, în condiţiile în care Băsescu şi-a exprimat opoziţia fermă faţă de eventuala retragere a militarilor români din Irak. „Războiul dintre palate” se acutizează în ianuarie 2007, când Elena Udrea declanşează scandalul cunoscut ca al „bileţelului roz”. Fosta şefă a Cancelariei prezidenţiale arată într-o emisiune a postului Antena 3 un mesaj scris atribuit lui Călin Popescu Tăriceanu, care i-ar fi sugerat preşedintelui să intervină la Parchet într-un dosar legat de compania Rompetrol, condusă de Dinu Patriciu. Episodul, calificat de Tăriceanu drept „o făcătură cu rol diversionist”, marchează ruptura ireconciliabilă. În martie, premierul Tăriceanu anunţă că va prelua ca interimar responsabilităţile ministrului de Externe, din cauza refuzului lui Traian Băsescu de a-l numi în funcţie pe Adrian Cioroianu, propus în locul demisionarului Mihai Răzvan Ungureanu. Băsescu este nevoit să accepte nominalizarea liberalilor, după ce Curtea Constituţională decide că „preşedintele nu are drept de veto, dar poate cere primului ministru să-şi retragă propunerea, dacă observă că persoana propusă nu îndeplineşte condiţiile legale”.
Conflictul dintre preşedinte şi premier duce la destrămarea Alianţei D.A., rămasă la guvernare fără sprijinul Partidului Conservator după ce pe numele lui Codruţ Şereş, ministrul Economiei şi Comerţului, este deschis un dosar penal pentru trădare, spionaj şi apartenenţă la un grup criminal organizat. În 1 aprilie 2007, Călin Popescu-Tăriceanu îi demite pe miniştrii Partidului Democrat (pro-Băsescu) şi formeză un guvern minoritar împreună cu UDMR. Noul cabinet este aprobat de Parlament în 3 aprilie, cu sprijinul voturilor PSD. Şase luni mai târziu, guvernul „Tăriceanu 2” supravieţueşte moţiunii de cenzură iniţiată de PSD, votată de doar 220 de parlamentari faţă de minimul necesar de 232. Anterior, Tăriceanu obţinuse un câştig politic nesperat prin alegerea finului său Bogdan Olteanu în funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, după ce Adrian Năstase a demisionat în martie 2006 din această poziţie (şi din cea de preşedinte executiv al PSD) ca urmare a suspiciunilor de corupţie.
În 19 aprilie 2007, camerele reunite ale Parlamentului aprobă cererea de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu pentru grave încălcări ale Constituţiei, în ciuda avizului consultativ negativ dat de Curtea Constituţională cu două săptămâni înainte. Deşi declarase că va demisiona „la cinci minute” dacă Parlamentul îl va suspenda, preşedintele se răzgândeşte, motivând că „o demisie ar fi accentuat criza politică până în iulie-august”. Preşedintele Senatului Nicolae Văcăroiu (PSD) devine preşedinte interimar până în 19 mai, când are loc referendumul pentru demitere. Prezenţa la vot a fost de 44,45%, sub pragul necesar pentru validarea consultării populare, în condiţiile în care aproape trei sferturi dintre cei care au participat s-au pronunţat împotriva demiterii.
În toamna lui 2007, guvernul liberal minoritar se confruntă cu un scandal de corupţie intens mediatizat. În 10 octombrie TVR difuzează o înregistrare video ambientală realizată de DNA în care ministrul liberal Agriculturii Decebal Traian Remeş primeşte de la fostul ministru ţărănist al Agriculturii Ioan Avram Mureşan un plic cu 15.000 de euro. Banii proveneau de la un denunţător interesat de câştigarea unei licitaţii publice şi care le-a declarat magistraţilor că i-a mai dat demnitarului caltaboşi şi ţuică, promiţându-i şi un autoturism Audi Q7. Remeş şi Mureşan aveau să fie condamnaţi definitiv în 2014 la câte trei ani de închisoare cu executare.
Apropierea de opoziţia social-democrată îi permite cabinetului liberal să-şi îndeplinească unele obiective, precum creşterea salariilor şi a pensiilor, dar nu şi să intensifice lupta anticorupţie şi să promoveze legile menite să asigure independenţa justiţiei. Puterea şi opoziţia s-au întrecut în promovarea unor măsuri populiste, nerealiste. În septembrie 2008, chiar înaintea alegerilor, Parlamentul a aprobat o creştere de 50% a salariilor profesorilor, deşi bugetul naţional nu permitea această majorare. În cele din urmă, guvernul a amânat majorarea pentru 2009 şi a reuşit să evite declanşarea grevei generale anunţată de sindicate.
Aderarea la UE și summitul NATO de la București
Dacă între 2005 şi 2008 România a fost marcată intern de instabilitate politică, incoerenţă legislativă şi conflicte la nivel înalt, pe plan extern a avansat spectaculos pe calea integrării euro-atlantice. În 13 aprilie, Parlamentul European aprobă semnarea Tratatului de aderare al României şi Bulgariei la UE. Ceremonia semnării documentului are loc două săptămâni mai târziu, la Abaţia Neumünster din Luxemburg. Tratatul va intra în vigoare la 1 ianuarie 2007. Evenimentul, sărbătorit în stradă de zeci de mii bucureşteni, evidenţiază încă o dată ruptura dintre preşedinte şi premier: în timp ce Traian Băsescu deschide o sticlă de şampanie în Piaţa Universităţii, Călin Popescu-Tăriceaniu preferă să se alăture, împreună cu comisarul european pentru extinderea UE Olli Rehn, mulţimii adunate în Piaţa Revoluţiei. Un câştig imediat al admiterii oficiale în UE va fi pentru cetăţenii români posibilitatea de a călători în 22 de state europene doar cu buletinul. Aderarea nu va rezolva însă problema precarităţii clasei politice de la Bucureşti. În februarie 2008, la un an de la integrarea europeană, publicaţia americană The Economist descria România ca fiind „cel mai prost guvernat membru al UE”.
Proaspătul statut de membru al Uniunii Europene a permis României organizarea primelor alegeri pentru Parlamentul European. În urma scrutinului din 25 noiembrie 2007, cele 35 de mandate alocate au revenit, în ordine, PD (13), PSD (10), PNL (6), Partidului Liberal Democrat, înfiinţat în 2006 după desprinderea aripii Stolojan din PNL (3), UDMR (2) şi independentului Lászlo Tökés. Simultan, a fost organizat un referendum, iniţiat de Traian Băsescu, cu privire la sistemul de vot uninominal majoritar în două tururi de scrutin susţinut de preşedinte. Referendumul nu a fost validat din cauza prezenţei insuficiente la vot (doar 26,1%), în condiţiile în care peste 80% dintre participanţi s-au pronunţat pentru varianta propusă de preşedinte.
Între 2 şi 4 aprilie 2008 s-a desfăşurat la Bucureşti Summit-ul NATO. A fost cea mai mare întâlnire la vârf a organizaţiei, atât ca număr de participanţi (peste 6.500), cât şi ca agendă de lucru. La eveniment au fost reprezentate 26 de state membre, 23 de state partenere, organizaţii şi state contributoare la operaţiunile Alianţei în Afganistan. Liderii NATO şi-au declarat deschiderea pentru a primi Ucraina şi Georgia în rândul membrilor organizaţiei, dar au amânat includerea celor două state în Planul de Acţiune pentru Aderare.
În paralel, preşedintele SUA George W. Bush şi cel al Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, s-au întâlnit în cadrul primului summit al Consiliului NATO-Rusia de la crearea acestuia în 2002.
Teme și promisiuni de campanie: lupta împotriva corupției, dublarea veniturilor, tractoare cu GPS și trimiterea unui român în spațiu
Spre deosebire de campaniile precedente, competitorii electorali din 2008 nu mai mizează în discursurile lor pe tema naţionalistă. Au lipsit apelurile şovine, de genul celor lansate de Vadim Tudor în alegerile prezidenţiale din 2000. Unii observatori au pus acest recul pe seama afluxului de români spre Europa de Vest, început în 2007. Pe de altă parte, combaterea corupţiei a fost un subiect puţin abordat de candidaţi, în ciuda cazurilor semnalate de presă, a percepţiei corupţiei generalizate în rândul populaţiei şi a presiunilor venite din partea UE. O explicaţie poate fi faptul că aproape toţi politicienii importanţi au fost implicaţi sau asociaţi unor cazuri de corupţie. Pe fondul apatiei publice faţă subiect, mulţi politicieni corupţi sau dovediţi ca atare ulterior au participat la scrutinul legislativ. În 17 noiembrie, cu două săptămâni înaintea votului, Coaliţia pentru o Românie Curată a publicat numele candidaţilor care fuseseră acuzaţi sau cercetaţi de instanţe, votaseră împotriva recomandărilor UE, se opuseseră campaniei anticorupţie sau identificării foştilor securişti. Au fost catalogaţi 244 de candidaţi, dintre care 127 reprezentând PSD-PC, 66 PNL, 12 PD, 19 UDMR, 19 PRM şi unul PNG. Lista cuprinde numele a 83 de candidaţi care au migrat de la un partid la altul o dată şi 63 care şi-au schimbat afilierea politică de două ori. În privinţa labilităţii convingerilor doctrinare şi oportunismului politicienilor, trebuie remarcată transformarea intempestivă din 2005 a Partidului Democrat din partid de stânga, membru al Internaţionalei Socialiste (aşa cum s-a prezentat la alegerile din 2004), în partid cu orientare de centru-dreapta, afiliat ulterior la Partidului Popular European.
În condiţiile de mai sus, cele mai multe promisiuni electorale au căutat să răspundă nemulţumirii sociale în creştere şi temerilor legate de primele semne ale recesiunii economice globale. În oferta prezentată alegătorilor, alianţa PSD-PC promitea dublarea salariului minim pe economie şi acordarea mai multor avantaje pentru pensionari. „Nu vom ceda presiunilor liberale şi neoliberale şi nu vom renunţa la ideea TVA-ului diferenţiat la serviciile de bază şi la serviciile publice esenţiale” – spunea în iulie 2008 preşedintele PSD Mircea Geoană.
În ciuda scepticismului analiştilor economici, PD-L promitea prin vocea prim-vicepreşedintelui Theodor Stolojan că: „Salariul mediu va ajunge la 905 euro pe lună, față de acum, când este 490 de euro. Pensia minimă va ajunge la 405 euro pe lună, față de acum, când este 160 de euro”. La rândul său, vicepreședintele PD-L, Adriean Videanu, se angaja la „menținerea cotei de impozitare la 16 la sută și tăierea a peste 100 de taxe”. Într-un clip electoral, fruntaşii democraţi Liviu Negoiță, Vasile Blaga, Gheorghe Flutur, Emil Boc, Sulfina Barbu, Adriean Videanu și Theodor Stolojan recită, fiecare, câte o frază din următorul text: „Cum ar fi o clasă politică de care să nu-ți fie rușine? Cum ar fi o Românie la fel de dreaptă pentru toți? Dar o Românie cu produse românești bune, la prețuri decente? O Românie în care să mergi civilizat pe autostrăzi și drumuri ca lumea? O Românie în care să te bucuri de o educație serioasă pentru copiii tăi? România să fie o țară normală? Iar în vremuri grele să fie condusă așa cum trebuie?”.
„PNL mai are multe de făcut pentru ţară” – spunea la lansarea candidaţilor liberali premierul Călin Popescu-Tăriceanu, convins că, datorită guvernului său, „România va avea în 2008 cea mai mare creştere economică din istoria sa modernă”. El a avertizat că „o guvernare de stânga, un program de stânga va ruina România. Dacă va veni la putere, PSD va începe prin a creşte taxele. Vor să elimine cota unică de impozitare, aşa cum au afirmat în mai multe rânduri. Asta pentru că numai prin mărirea taxelor pot acoperi promisiunile fără acoperire pe care le-au facut. Vor fi de ajuns câteva luni dacă stânga va veni la putere pentru a îngenunchea ţara, pentru ca creşterea economică să înceteze.” „Confruntarea la alegerile din noiembrie va fi între PNL şi PSD. Între dreapta şi stânga”, mai afirma liderul liberal, etichetându-şi sever foştii parteneri de guvernare: „PDL-PRM este coaliţia ruşinii”.
Una dintre cele mai sensibile teme ale alegerilor era punerea în practică a legii salarizării cadrelor didactice, promulgată de preşedinte, dar a cărei aplicare era tergiversată de premierul Tăriceanu, care invoca lipsa resurselor. În replică, preşedintele PSD Mircea Geoană dădea asigurări că „în prima zi de guvernare, legea de salarizare a profesorilor va intra retroactiv în vigoare”. „Vor să folosească pretextul crizei, spunându-le celor cu venituri mici că nu mai sunt bani pentru creşteri de salarii", susţinea Mircea Geoană. Un mesaj asemănător a transmis şi preşedintele Partidului Democrat Liberal, Emil Boc: „PDL va face toate demersurile legale, politice şi constituţionale pentru a aplica legea salarizării profesorilor.” „ Tăriceanu nu poate sfida statul de drept, sunt instituţii care nu sunt preşul lui Tăriceanu”, acuza Boc, respingând argumentele primului ministru: "Sunt bani şi pentru profesori. (....) Domnilor Tăriceanu şi Geoană, renunţaţi la clientela politică şi la risipa din sectorul public!” De partea liderului PDL se situa şi preşedintele Băsescu: „Ideea că nu sunt bani nu este o realitate. Bugetul poate fi axat pe priorităţi de dezvoltare. Este o chestiune de voinţă, dacă vrei să asiguri resurse pentru salariile profesorilor sau nu.”
La capitolul promisiunilor fără acoperire a excelat Alianţa PSD-PC. Cu ocazia prezentării ofertei electorale, Mircea Geoană enumera o seamă de proiecte ambiţioase: „vom aloca în continuare 6% din PIB pentru educaţie, vom construi în patru ani de zile 1.000 de km de autostradă, vom construi, tot în patru ani, centuri de ocolire pentru marile oraşe (…) Vom moderniza 1.000 de km de cale ferată şi vom continua modernizarea satului românesc". Deşi atrăgătoare, cifrele evocate de Mircea Geoană par şi astăzi fanteziste. România nu a alocat educaţiei 6% din PIB nici măcar după ce procentul a devenit în 2011 literă de lege. Cât despre autostrăzi, din 1990 până în 2008 au fost construiţi doar 300 de km, ţinta de 1.000 de noi kilometri fiind neatinsă şi astăzi, după 16 ani. În ceea ce priveşte stringenţa reală a modernizării transportului feroviar, în anul alegerilor nu a fost modernizat nici măcar un kilometru de cale ferată.
În 31 august 2008, în timp ce vizita târgul de utilaje agricole Agralimex, organizatorii i-au prezentat liderului social-democraţilor un tractor cu aer condiţionat, radiocasetofon şi geamuri electrice. Mircea Geoană a fost dezamăgit că utilajul nu avea şi GPS şi a pledat ca tractoarele româneşti să fie dotate cu astfel de dispozitive, pentru a face faţă competiţiei pe piaţa internaţională. Cu o lună înainte, în cadrul primei dezbateri publice a ofertei de guvernare PSD-PC, Geoană descria IMM-urile ca fiind „cele mai gingaşe făpturi care trebuie protejate de stat”. La acelaşi eveniment, la care a participat şi cosmonautul Dumitru Prunariu, preşedintele PSD a declarat că România ar putea să aspire să trimită din nou un cosmonaut în spaţiu, de această dată cu o misiune americană: „Când îl văd pe dl. Prunariu, vreau să vă spun … De ce, când am putut sa trimitem un cosmonaut în spaţiu acum trei decenii, de ce nu putem să trimitem unul cu americanii în urmatorul deceniu? De ce să nu fim ambiţioşi?”
Context extern: criza economică, rocadă Medvedev – Putin la Kremlin, Obama, președinte SUA
Anul 2008 este cel în care criza globală financiară se agravează, după ce primele semne au apărut în Statele Unite la finalul lui 2007. În 15 septembrie, falimentul băncii de investiţii Lehman Brothers zguduie pieţele internaţionale, marcând o perioadă de recesiune care va afecta în următorii ani şi România. Unii analişti estimează că, din cauza crizei, România va suferi pierderi cumulate de aproape 30 miliarde de dolari până la mijlocul lui 2010.
În 2 martie, Dmitri Medvedev este ales preşedinte al Federaţiei Ruse din primul tur, cu 70% din voturi. Medvedev îi succede lui Vladimir Putin, căruia Constituţia de atunci nu-i permitea un al treilea mandat prezidenţial. În 8 mai, la doar o zi după ce i-a predat preşedinţia lui Medvedev, Putin a fost numit prim-ministru, continuându-şi dominaţia politică în Rusia.
În 4 noiembrie, candidatul democrat Barack Obama îl învinge în alegerile prezidenţiale pe republicanul John McCain, devenind cel de-al 44-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii. Obama totodată primul preşedinte de culoare din istoria americană.
Rezultate electorale și consecințe: PDL pe primul loc, parteneriat între democrat-liberali și PSD
Dorinţa românilor de a vota oameni şi nu liste de partid nu s-a reflectat într-o creşterea participării vot. Dimpotrivă, la scrutinul din 30 noiembrie s-au prezentat la urne doar 39, 2% din totalul celor care aveau acest drept. Este o scădere spectaculoasă, de aproape 20 de procente, faţă de prezenţa de 58,47% consemnată cu patru ani înainte. Niciunul dintre cele cinci partide care au câştigat reprezentare parlamentară – PSD, PC, PDL, PNL şi UDMR - nu a reuşit să obțină majoritatea. Sistemul sofisticat de împărţire a mandatelor a permis anomalii, existând mari diferenţe între candidaţii câştigători din punct de vedere al numărului de voturi obţinut (de pildă, un candidat a devenit parlamentar cu numai 34 de voturi). În urma redistribuirii, PDL, care a obţinut la ambele Camere mai puţine voturi decât Alianţa PSD+PC, a primit 115 mandate de deputat şi 51 de senator, faţă de cele 114 de deputat şi 49 de senator care au revenit adversarilor. Pe locul trei s-a situat PNL, cu 65 de deputaţi şi 28 de senatori, urmat de UDMR, cu 22 de deputaţi şi 9 senatori. Candidaţii PRM şi PNG au rămas în afara Parlamentului, lipsindu-le numărul de voturi minim necesar. În acelaşi timp, uninominalul i-a defavorizat pe candidaţii independenţi, niciunul dintre ei neintrând în Parlament.
În 10 decembrie 2008, preşedintele Traian Băsecu îl nominalizează pe Theodor Stolojan ca prim-ministru. După negocieri în care PNL a refuzat să participa la o coaliţie de guvernare, PDL şi Alianţa PSD-PC ajung la un acord şi semnează în 14 decembrie un protocol de guvernare intitulat "Parteneriat Pentru România", convenind formarea unui guvern majoritar condus de Stolojan. Acordul mai prevedea că PDL va deţine președinția Camerei Deputaților, iar PSD pe cea a Senatului. O zi mai târziu, pe 15 decembrie 2008, Theodor Stolojan își anunță demisia, iar Emil Boc e desemnat ca prim-ministru. Noul cabinet, care avea să fie cunoscut ca „Boc 1”, primeşte votul de învestitură din partea Parlamentului în 22 decembrie, într-o şedinţă prezidată de Roberta Anastase (PDL) şi Mircea Geoană (PSD), noii preşedinţi ai Camerei Deputaţilor şi respectiv Senatului.
