
Este firesc ca Ucraina să-și întărească prezența militară la granița cu regiunea transnistreană, întrucât siguranța Odesei este o prioritate pentru autoritățile de la Kiev – apreciază vicepremierului pentru Reintegrare al Republicii Moldova, apreciatul diplomat Oleg Serebrian. El confirmă că ucrainenii își consolidează pozițiile la frontiera cu Republica Moldova pe segmentul transnistrean, însă este vorba de pregătiri defensive, fiind excluse acțiuni de atac. Autoritățile constituționale ale Republicii Moldova sunt convinse că nu Ucraina este agresorul – mai susține Serebrian. „Încă din martie anul trecut apăreau în spațiul public hărți care indicau că regiunea transnistreană poate fi utilizată drept platformă pentru un eventual atac asupra Ucrainei, combinat cu ofensiva dinspre Est. Doar succesul militar al Ucrainei pe Nipru, faptul că această ofensivă a fost oprită lângă Nicolaiv a dezactivat acest plan. Trupe ucrainene importante staționează demult lângă regiunea transnistreană pentru că portul Odesa se află la o distanță de 35 de km în linie dreaptă de regiunea transnistreană, deci, siguranța Odesei e un lucru important pentru Ucraina. Pentru a preveni orice pericole, militarii ucraineni au fost prezenți tot timpul acolo” - a spus vicepremierul Serebrian.
Dai în Transnistria, dai în ruși
Ministerul rus al Apărării a afirmat că regimul de la Kiev concentrează trupe la granița cu Republica Moldova, planificând un atac asupra regiunii separatiste pro-moscovite Transnistria. Potrivit Kremlinului, orice atac asupra militarilor și așa-zișilor pacificatori ruși din regiune va fi perceput ca un atac asupra Federației Ruse. Informațiile au fost dezmințite de autoritățile de la Chișinău și Kiev, fiind calificate drept dezinformare, cu scopul de crea panică în Republica Moldova și în regiunea transnistreană.Transnistria a ieşit, de facto, de sub controlul autorităţilor centrale după un conflict armat soldat cu sute de morţi şi tranşat odată cu intervenţia trupelor Moscovei de partea rebelilor secesionişti, în 1992, la nici un an de când Chișinăul își proclamase independența. Fostul preşedinte rus, Boris Elţîn, s-a angajat să retragă trupele din Transnistria încă de la summitul OSCE de la Istanbul, din 1999. Circa 1.500 de militari şi importante arsenale ruseşti s-ar mai afla acolo. Potrivit analiştilor, secesiunea Transnistriei a inaugurat scenariul pentru separarea ulterioară, tot cu sprijin rusesc, a Osetiei de Sud şi Abhaziei de Georgia şi a Donbasului de Ucraina.