Civilii din Avdiivka i-au întâmpinat cu bucurie pe eliberatorii ruși, scrie propaganda pro-Kremlin. În realitate, orașul a fost distrus de ruși iar populația civilă a fugit din calea lor.
Moscova nu vorbește despre victime sau pagube.
Echipele de salvare au găsit încă un copil decedat sub ruinele unui bloc lovit de ruşi.
Ultimele atacuri rusești s-au soldat cu cel puțin șase morți.
O dronă a lovit un bloc de apartamente din orașul-port Odesa.
Previziunile alarmiste că Transnistria va cere alipirea la Rusia sau că Putin va anunța, în discursul său din legislativul de la Moscova, anexarea regiunii separatiste s-au dovedit a fi nefondate. Transnistrenii au solicitat să fie protejați de Moscova „prin măsuri diplomatice”, dar pare a fi vorba, mai degrabă, de o încercare de a smulge concesii Chișinăului decât de un pas spre alipire.
„Sincer, dacă Ucraina va cădea, cred cu adevărat că NATO va fi în luptă cu Rusia” – apreciază el.
Ucrainenii și Occidentul fac aceleași greșeli pe front ca și Hitler și, la fel ca el, vor pierde războiul, scrie propaganda pro-Kremlin, care reia mai multe narațiuni false promovate în trecut.
În același timp, clericii și credincioșii din republica Moldova care trec sub oblăduirea Mitropoliei Basarabiei se vor bucura de toate drepturile apartenenței la BOR.
În discursul anual adresat națiunii, el a repetat că rușii vor eradica pretinsul nazism din ţara vecină.
„Inamicul își continuă acțiunile ofensive în multe zone ale liniei frontului" – afirmă șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sirski.
Statele Unite își reafirmă sprijinul ferm pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova.
Propaganda Kremlinului a răspândit un deepfake cu mama opozantului mort, Alexei Navalnîi, scrie presa independentă. Tot acolo, despre „război bacteriologic” împotriva Rusiei și agitații pro-rusești în Transnistria.
Într-un discurs de peste două ore, președintele rus a stabilit prioritățile pe 6 ani, înainte să câștige un nou mandat.
Conducere militară spune că replierea s-a făcut pe poziţii mai potrivite pentru apărare
Rusia crește miza în jocul său pe termen lung împotriva NATO, dând în urmărire premierul eston și dezvăluind planuri de creștere a efectivelor dislocate la graniță. Experții cred că, în decurs de 3 până la 10 ani de la încheierea războiului din Ucraina, Moscova ar putea ataca o țară NATO.
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a sosit în capitala albaneză Tirana pentru un summit sud-est european în sprijinul eforturilor de război...
Oleg Orlov are 70 de ani și e un veteran al organizației non-guvernamentale Memorial, laureată a Premiului Nobel pentru Pace în 2022.
Au fost arestați trei cetățeni ucraineni.
La doi ani de la invadarea Ucrainei de către Rusia, mulți polonezi se tem că țara lor ar putea fi următoarea pe lista lui Putin.
Kremlinul avertizează că prezența trupelor NATO în Ucraina va duce inevitabil la un conflict direct.
Președintele american Joe Biden și liderii democrați și republicani din Congres au făcut progrese pentru a evita închiderea parțială a...
Au distrus gara, magazine și case din orașul Kostiantinivka.
Presa rusă nu are voie să scrie despre civilii uciși.
Discuțiile vor viza implicațiile războiului din Ucraina asupra securității europene și euroatlantice, precum și identificarea opțiunilor pentru intensificarea asistenței pentru Kiev.
Președintele american Joe Biden vrea să se întâlnească mâine cu liderii Congresului pentru a discuta despre ajutorul pentru Ucraina blocat...
Liderul de la Kiev a făcut apel la unitate în faţa unei perioade dificile.