Summitul de la Ramstein privind Ucraina a fost amânat

Summitul de la Ramstein privind Ucraina a fost amânat
© EPA-EFE/RONALD WITTEK   |   Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, dă declarații în timpul celei de-a șaptea întâlniri a Grupului de Contact pentru Apărarea Ucrainei la baza aeriană americană din Ramstein, Germania, 6 septembrie 2024.

Summitul privind Ucraina prevăzut să se desfăşoare sâmbătă la Ramstein, în Germania, a fost amânat, după ce preşedintele american Joe Biden a fost nevoit să-şi anuleze vizita în această ţară, au anunţat organizatorii evenimentului. „Vor avea loc anunţuri cu privire la viitoarele reuniuni ale Grupului de Contact pentru Apărarea Ucrainei”, se mai arată în comunicat.

Biden, presat de situația din țară

Casa Albă a anunţat marţi că Joe Biden renunţă la deplasările prevăzute la sfârşitul săptămânii în Germania şi Angola, „având în vedere traiectoria şi forţa prognozate pentru uraganul Milton”. Preşedintele „îşi amână” călătoria, până la o dată neprecizată, pentru a „superviza pregătirile şi răspunsul” la acest puternic uragan, care era aşteptat să ajungă în Florida miercuri, a comunicat Casa Albă.

Ar fi fost prima vizită a unui președinte american în Germania în 40 de ani

Grupul Ramstein al donatorilor de arme pentru Ucraina urma să se reunească la cel mai înalt nivel, în marja vizitei oficiale a preşedintelui Biden în Germania, prevăzută pentru perioada 10-13 octombrie, care ar fi fost prima vizită de stat a unui lider american în aproape 40 de ani în Germania.

Sâmbătă, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski declarase că va prezenta aliaţilor, la summitul de la Ramstein, „planul de victorie”, reprezentând viziunea Kievului cu privire la încheierea războiului cu Rusia.

 

Timp citire: 1 min