Președintele Ucrainei a criticat din nou ezitările NATO de a permite intrarea țării sale în Alianță
Invazia Rusiei în Ucraina a readus în prim-plan amenințarea nucleară.
Foarte mulți observatori estimează că timpul joacă în favoarea rușilor, printre altele pentru că va eroda sprijinul apusean pentru Ucraina.
O declarație comună a G20 cu privire la Ucraina nu ar fi posibilă, din cauza participării Rusiei la reuniune.
Comandantul adjunct al armatei de la Minsk susține că Statele Unite vor să declanșeze un război împotriva aliaților Rusiei.
Miniştrii de externe G20 pregătesc în Indonenzia summitul grupului care reuneşte ţări industrializate cu state în curs de dezvoltare.
Portar al echipei Rusiei care a câştigat medalia de argint la Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing, din februarie, Ivan Fedotov (25 de ani) a semnat în mai un contract pentru un an cu clubul american Philadelphia Flyers.
Statele Unite, Uniunea Europeană și Marea Britanie spun că slăbesc cu penalități ”mașina de război” a Rusiei, dar măsurile lor par incomplete și necoordonate.
Sute de variante sunt luate în calcul pentru a oferi Kievului cele mai bune soluții
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că Rusia e „o amenințare directă” la adresa securității țărilor membre, iar președintele american, Joe Biden, a anunțat că Statele Unite își vor „întări poziția militară în Europa”.
Statele Unite spun că armele vor ajuta Ucraina împotriva atacurilor aeriene rusești.
Curtea supremă, dominată de conservatori și-a inversat propria decizie, iar precedentul deschide calea unor bătălii politice și juridice și pe alte teme
Statele Unite au anunțat încă o tranșă de ajutor militar pentru Ucraina, de aproape jumătate de miliard de dolari.
Raza de acțiune a acestor lansatoare ar ajuta forțele ucrainene în situația complicată din Donbas.
Grupul G7 al țărilor industrializate are în vedere noi măsuri pentru a crește presiunea asupra Rusiei din cauza invaziei în Ucraina
Washingtonului și-a reiterat angajamentul față de Articolul 5 din Carta NATO, care stipulează că atacarea unei ţări membre echivalează cu atacarea întregii Alianţe.
Potrivit unei decizii a municipalităţii, misiunea diplomatică se află acum în Piața Republicii Populare Donețk.
O vedetă a baschetului american, Brittney Griner, e, la rându-i, în arest, sub acuzaţia că a adus narcotice în Rusia.
Săptămâna trecută, doi cetățeni britanici și un marocan au fost condamnați la moarte, ca mercenari, de un așa-zis tribunal din estul Ucrainei, controlat de rebelii separatiști pro-moscoviți.
Beijingul continuă să protejeze Moscova în organizațiile internaționale – susține diplomația de la Washington.
El cade victimă noului val de infectări din Statele Unite
Mai mult de jumătate din sumă revine Statelor Unite, iar o zecime Rusiei.
Statele Unite consideră că regimul de la Minsk, aliatul fidel al Rusiei rămâne un pericol pentru securitatea națională
Ucraina avertizează că orice alt angajament ar fi văzut de ruși ca o slăbiciune
Administrația Biden este determinată să-i ajute pe ucraineni să se apere și să aibă o poziție puternică la eventualele negocieri de pace.
Statele Unite studiază armamentul rusesc capturat în Ucraina pentru a copia tehnologia ultra-modernă a acestuia, scrie presa din Rusia. În realitate, experții americani vor să afle dacă Moscova a utilizat cipuri și alte componente produse în SUA și UE pentru producerea armamentului respectiv, ocolind sancțiunile introduse începând cu anul 2014.
Informații ministeriale, economice și științifice sunt mai în siguranță și mai ușor de accesat
Gigantul alimentației rapide s-a retras de pe piața Rusiei din cauza războiului din Ucraina, dar și-a păstrat opțiunea de a reveni într-un interval de 15 ani.
Regiunea a revenit în centrul atenției generale, odată cu oficializarea candidaturilor Suediei și Finlandei la Alianța Nord-Atlantică.
Oficialitățile federale le cer companiilor să fie prevăzătoare pentru că Moscova poate declanșa oricând astfel de atacuri.
Staele Unite repetă că Ucraina trebuie să decidă singură dacă cedează sau nu teritorii în schimbul păcii
Odată cu adăugarea acestor instituţii financiare, lista neagră a Japoniei include acum douăsprezece bănci ruse şi patru belaruse.