Președintele Statelor Unite, Joe Biden revine pe scena internațională revigorat de rezultatele alegerilor parlamentare de acasă, în care Partidul său Democrat a reușit să evite valul anticipat al victoriilor republicane pentru Camera Reprezentanților și Senat. Președintele american a plecat spre Sharm el-Sheikh, la Conferința ONU pe tema schimbărilor climatice, COP27. Se va alătura apoi summitului Asiei de sud-est, ASEAN din Camdbogia, după care merge în Indonezia la summitul G20 al țărilor industrializate, unde-l va întâlni pe președintele chinez Xi Jiping, revenit și el, după pandemie, la întâlnirile internaționale. Este de așteptat ca Joe Biden să amintească în Egipt de investițiile în energie verde, de 369 de miliarde de dolari, aprobate în vară, care potrivit experților pun pentru prima oară Statele Unite pe calea cea bună în combaterea încălzirii globale, dar mesajul său ar putea să nu fie cel așteptat de celelalte țări. În fața partenerilor din Asia și a statelor puternic industrializate, președintele Biden se poate lăuda cu soliditatea economiei americane, cu o inflație domolită și care continuă să creeze suficiente locuri de muncă pentru a ține șomajul la cote scăzute. Analiștii spun că sunt argumente cu care Joe Biden dorește să întărească tabăra democrației, continuând în același timp să negocieze cu regimurile autocratice, de pe poziții de forță, mai ales în discuțiile cu președintele Chinei, țara pe care Statele Unite o consideră principala rivală pe termen lung. Celălalt adversar, Vladimir Putin va lipsi de la summitul G20 din Bali, de teamă să nu fie asasinat, sau să fie pus în situații umilitoare, după cum susține strategul său politic, Serghei Markov. ”Există o mare posibilitate pentru o tentativă de asasinat asupra lui Putin din partea serviciilor speciale ale SUA, Marii Britanii și Ucrainei” a declarat Markov. Un fost ofițer al serviciilor americane de informații militare afirmă însă că sunt prezumții fără temei și parte a dezinformării ruse. Rebekah Koffler crede însă că Putin ar putea fi ținut acasă de a preocupările legate de Ucraina, în contextul informațiilor care sugerează că rușii se retrag din Herson pentru a-i atrage pe ucraineni într-o capcană soldată cu un masacru, fie prin folosirea unei ”bombe murdare” fie prin aruncarea în aer a barajului masiv al hidrocentralei situate în aval de Herson. Potrivit analistului militar, Putin ar putea fi obligat să ia decizii critice dacă Statele Unite ar răspunde la o astfel de escaladare a conflictului.