Într-un discurs ţinut prin videoconferinţă, în Parlamentul României, preşedintele ucrainean a mulţumit poporului român pentru susţinerea acordată refugiaţilor.
Sârbii au fost chemaţi duminică la urne, să desemneze un nou preşedinte, pe cei 250 de deputaţi, precum şi mai multe consilii municipale, printre care cel din capitala Belgrad.
Conflictul din Ucraina vecină, izbucnit în mijlocul campaniei electorale, a schimbat miza: Orban s-a prezentat ca un protector al Ungariei, un garant al păcii şi stabilităţii, refuzând să livreze arme Ucrainei şi să ia în considerare sancţiuni care să-i priveze pe unguri de petrolul şi de gazele ruseşti.
Bruxellesul condamnă în cei mai fermi termeni atrocitățile comise de forțele armate ruse în orașele ucrainene ocupate.
BERD nu a mai investit noi fonduri în Rusia după anexarea peninsulei Crimeea, în 2014, şi a introdus un moratoriu cu privire la noi investiţii în Belarus, după alegerile controversate din 2020.
Este necesară „dezvoltarea de politici fiscale ţintite pentru a ajuta gospodăriile şi întreprinderile” să treacă peste această criză.
Ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, i-a cerut G7, grupul celor mai mari şapte economii din lumea liberă, să impună imediat noi sancțiuni împotriva Rusiei.
Suveranul Pontif a deplâns faptul că „din estul Europei, din estul de unde răsare prima dată lumina, a venit întunericul războiului” și l-a criticat implicit, în premieră, pe Vladimir Putin pentru invadarea Ucrainei.
Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avertizat că orice sprijin pentru Moscova va păta serios reputația Chinei în Europa.
Realegerea premierului Viktor Orban, liderul FIDESZ, este complicată, spun analiştii, de invadarea Ucrainei de către Rusia, care a pus într-o nouă lumină relațiile sale strânse cu președintele rus, Vladimir Putin.
„Deşi Republica Moldova are suficiente probleme, considerăm absolut necesar să îi ajutăm pe vecinii noştri ucraineni care traversează o perioadă extrem de dificilă” – a declarat şefa Guvernului de la Chişinău
În cinci săptămâni de război, mii de ucraineni au fost ucişi, câteva milioane de au fost forţaţi să-şi părăsească locuinţele şi cartiere întregi din unele oraşe au fost distruse de bombardamente.
Maks Levin, născut în 1981, a colaborat de-a lungul timpului cu presa ucraineană şi internaţională, printre care Reuters, BBC şi Associated Press.
Patru parlamentari s-au dus la ambasada rusă de la București cu o așa-zisă propunere de neutralitate.
Ieșind din uzină, rușii s-au dedat la „jafuri, distrugeri, furturi de echipamente și alte bunuri de valoare” – acuză Agenția de stat ucraineană Energoatom.
Washingtonul a sancţionat și „cel mai mare fabricant de cipuri din Rusia” care – subliniază Departamentul Trezoreriei – „exportă peste 50% din microelectronica rusă”.
Europol are acum agenți în Lituania, Polonia, România, Slovacia și Moldova, iar în curând și în Ungaria – precizează Agenția europeană de poliție.
Majoritatea ucrainenilor așteaptă să fie eliberați de Rusia, care a fost silită să lanseze o operațiune specială și este victima agresiunii ucrainenilor, afirmă liderul separatist din Luhansk. Narațiunile false sunt amplificate de presa din Rusia.
Americanii avertizează că, în cazul unei noi confruntări cu China, India nu poate conta pe sprijinul Moscovei, fiindcă aceasta e partenerul junior al regimului comunist de la Beijing.
Liderul de la Casa Albă a anunțat că Statele Unite vor utiliza zilnic, timp de şase luni, din rezervele strategice, un record de un milion de barili de petrol.
Viktor Orbán este cel mai longeviv premier din istoria Ungariei și, după trei cicluri electorale la putere, încă se bucură de un sprijin masiv. Asumarea iliberalismului, suspiciunile de corupție și apropierea de Rusia nu par să afecteze semnificativ șansa lui Orbán de a obține un al patrulea mandat de premier.
La finalul unui summit prin videoconferinţă, preşedintele Xi Jinping a apreciat că relaţiile UE-China pot servi drept sursă de stabilitate globală în contextul invaziei ruse din Ucraina.
BERD se așteaptă ca economia Ucrainei să revină cu 23% anul viitor, în timp ce PIB-ul Rusiei, care va fi, foarte probabil, în continuare afectată de sancțiunile decise de occidentali, s-ar putea stabiliza la o creștere zero.
Ucraina, unul dintre cei mari exportatori mondiali de cereale și uleiuri vegetale, are suficiente stocuri pentru a-și satisface nevoile alimentare pentru doi ani, dar pierde 1,5 miliarde de dolari pe lună din cauza blocării exporturilor.
„Dasvidania” – a scris, pe Facebook, premierul Eduard Heger.
Războiul a avut un impact puternic asupra percepției ucrainenilor, lucru probat de sondajele de opinie apărute după 24 februarie. Din politician aflat în cădere liberă în sondaje, Volodimir Zelenski a ajuns la cote de încredere neverosimil de mari. Rusia a ajuns să fie urâtă de majoritatea ucrainenilor, care acum se desprind și de Patriarhia Moscovei.
Anturajul liderului secesionist sud-osetin, Anatoli Bibilov, afirmă că toate procedurile legale pentru organizarea plebiscitului vor fi finalizate după aşa-zisele alegeri prezidențiale, programate pe 10 aprilie.
Adresându-se prin mesaj video Parlamentului olandez, Zelenski a îndemnat la boicotarea energiei ruse.
În ultima perioadă, Australia şi aliaţii săi occidentali s-au declarat îngrijoraţi de limbajul tot mai agresiv adoptat de China faţă de Taiwan.
Volodimir Zelenski cere Belgiei să livreze armament pentru a-i ajuta poporul să lupte cu trupele ruseşti, în special la Mariupol.