Rafael Grossi spune că centrala funcționează aproape normal, dar e lipsită de protecție.
Acesta a fost inaugurat la PTF Siret, printr-o colaborare a Poliţiei de Frontieră, UNICEF şi Agenţia ONU pentru Refugiaţi.
Rusia neagă constant orice formă de maltratare a prizonierilor ucraineni, dar a fost contrazisă de o comisie a Naţiunilor Unite.
Rusia descrie documentul drept un proiect politizat.
Acesta va consta în produse alimentare și articole de cazarmament în valoare de peste 7 milioane de lei.
În Ucraina a fost azi zi de doliu pentru victimele atacului care a vizat mai multe orașe.
Războiul s-a soldat până acum cu 37.431 de morți.
Consiliul de Securitate al ONU a adoptat o rezoluţie propusă de Statele Unite, care susţine o încetare imediată a focului...
„Atât de multe vieți au fost luate într-o manieră atât de absurdă” - acuză Înaltul Comisar al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului, Volker Türk.
Comunitatea internaţională condamnă atacul de duminică seara al armatei israeliene, în care au fost ucişi 45 de palestinieni.
Israelul și-a justificat ofensiva din Gaza în fața Curții Internaționale de Justiție, unde se confruntă cu noi acuzații de genocid...
ONU se așteaptă o „catastrofă umanitară colosală”.
Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite ar urma să aprobe azi cererea palestiniană de a deveni membru cu drepturi depline...
Ucrainenii afirmă că racheta a fost lansată din Rusia, cu încălcarea embargoului ONU impus Coreei de Nord.
Consiliul ONU de Securitate se reuneşte azi pentru prima sa informare periodică din acest an cu privire la situația din...
Aliații îndeamnă Israelul să dea dovadă de reținere după atacul iranian. Premierul Benjamin Netanyahu și-a convocat cabinetul de război pentru...
Consiliului guvernatorilor al Agenției ONU pentru Energie Atomică, AIEA urmează să se reunească joi în ședință extraordinară, la cererea Rusiei,...
Violențe zilnice opun acolo armata israeliană mișcării islamiste șiite libaneze Hezbollah, care pretinde că-i sprijină pe suniții palestinieni din organizația Hamas în războiul lor din Fâșia Gaza contra Israelului.
Autoritățile medicale Hamas din Gaza afirmă că loviturile aeriene israeliene au ucis aproximativ 30 de palestineni, inclusiv copii, la ambele...
Rusia și China au respins prin veto proiectul de rezoluție al Statelor Unite din Consiliul de Securitate al ONU, care...
Statele Unite vor supune mîine la vot în Consiliului de Securitate al ONU un proiect de rezoluție care cere încetarea...
Ministrul de Externe al Israelului, Israel Katz a cerut Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite să exercite cât mai multă...
Suedia și Canada au anunțat că vor relua finanțarea agenției ONU pentru refugiații palestinieni.
Statele Unite au propus un proiect de rezoluție a Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite care ar sublinia ”sprijinul CSONU...
Washingtonul speră să obţină un armistiţiu negociat, dar tratativele par să se afle în impas.
Țara noastră se situează pe unul din ultimele trei locuri în UE, alături de Ungaria și Bulgaria.
Tribunalul internațional nu cere însă oprirea luptelor
Kievul afirme că nu sunt dovezi că la bord s-ar fi aflat prizonieri de război ucraineni așa cum pretinde Moscova.
Afirmația contrazice varianta ucraineană, iar Kievul cere o anchetă internațională.
Israelul susține că în zonă este o importantă bază a grupării Hamas.
Moscova acuză Ucraina că și-a ucis proprii soldați care erau transportați la un schimb de prizonieri.