Sistemul vrea să blocheze protestul de sâmbătă pentru susținerea lui Călin Georgescu, la fel cum se întâmplă în dictaturi, și încearcă să oprească mobilizarea prin telefon, susține o narațiune falsă din zona ”suveranistă” întărită de avocații Gheorghe Piperea și Ingrid Mocanu.
ȘTIRI: [...] Așadar, dl. Ciucu interzice o adunare publică pentru că "s-a constatat” că manifestația, în online, are alt scop. Nu e clar ce probe are. E clar doar că manifestația nu este avizată.
Dreptul fundamental la protest este anihilat printr-o simplă adresă de refuz. Dacă oamenii vor să îl susțină pe Călin Georgescu prin proteste de stradă e dreptul lor să o facă, iar autoritățile nu îl pot refuza fără să capete instantaneu atributul de instituții sau demnitari anti-democratici.
[...]
Radicalii pro-europeni, așa cum se auto-intitulează politicieni ca dl. Ciucu, nici măcar nu realizează că, prin asemenea gesturi anti-democratice, se dau singuri de gol ca extremiști. Iar când asemenea gesturi vin de la persoane cu "calitatea” de suspect în cauze penale, mesajul pentru popor este că statul de drept este doar un slogan bun de pus la panoplie, alături de alte trofee de vânătoare.

***********************
Unui cetătean român i-au fost suspendate serviciile, pentru că a mobilizat cetățeni la protest.
Vodafone citește mesajele trimise de noi? Are mandat cumva și nu știm noi?

NARAȚIUNI: 1. Dreptul constituțional la protest le este negat celor care îl susțin pe Călin Georgescu. 2. Sistemul violează secretul corespondenței și blochează mobilizarea prin serviciile de telefonie.
OBIECTIV: Să amplifice narațiunile privind „persecutarea” lui Călin Georgescu care sunt promovate intens după anularea turului doi al alegerilor prezidențiale și, ulterior, după reținerea fostului candidat pentru infracțiuni de drept comun. Să promoveze meta-narațiunea privind existența unui sistem ocult, subordonat Occidentului și globaliștilor, care vrea să îi subjuge pe patrioți și să exploateze România. Să agite și mai mult spiritele celor care au fost convinși de aceste narațiuni, indiferent că este vorba despre persoane care și-au manifestat nemulțumirile și frustrarea direct în stradă, la urna de vot sau într-un cadru privat.
Protestul suveranist, asociat cu riscul încălcării ordinii și siguranței publice, dar și al promovării unor mesaje extremiste, ambele interzise explicit de lege
DE CE SUNT FALSE NARAȚIUNILE: Autoritățile locale, deci și primăria Bucureștiului, nu pot să interzică anumite tipuri de proteste, atribuția acestora fiind aceea de a autoriza sau nu desfășurarea unei manifestații în spațiul public. Respectiva manifestație, indiferent de natura sa – politică, sportivă, culturală etc. – primește sau nu autorizare în funcție de recomandările făcute de comisia de specialitate de avizare a manifestațiilor publice. Decizia privind autorizarea trebuie să țină cont și de prevederile legale în domeniu.
Legea de organizare a adunărilor publice interzice în mod explicit anumite tipuri de manifestații, definite la articolul 9:
„Sunt interzise adunările publice prin care se urmărește:
a) propagarea ideilor totalitare de natură fascistă, comunistă, rasistă, șovină sau ale oricăror organizații terorist-diversioniste, defăimarea țării și a națiunii, îndemnul la ură națională sau religioasă, incitarea la discriminare, la violență publică și la manifestări obscene, contrare bunelor moravuri;
b) organizarea unei lovituri de stat sau altei acțiuni contrare siguranței naționale;
c) încălcarea ordinii, siguranței sau moralității publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor ori punerea în pericol a sănătății acestora.”
Protestul nu a fost unul „interzis” de la bun început în sensul articolului 9 din Legea 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice. Chiar Gheorghe Piperea, care a denunțat așa-zisa interdicție, arată că Primăria București a trimis inițial un proiect de protocol cu o serie de condiții impuse organizatorilor, deci protestul nu a fost interzis din capul locului. Doar că ulterior, în mediul online, protestul și-a schimbat obiectivul, dar și numărul de participanți cerut inițial de organizatori pentru autorizare, de doar 50 de persoane, spune Piperea care adaugă faptul că a fost retras avizul.
Primăria București a arătat de ce nu a fost autorizat protestul în cele din urmă, între principalele motive fiind incitarea la ură și violențe din social media, dar și mobilizarea masivă a populației în social media. Altfel spus, după ce a analizat schimbarea scopului inițial al protestului și amploarea care a căpătat-o și care nu era prevăzută în documentele depuse de organizatori, dar și limbajul violent din spațiul public al viitorilor participanți, comisia de avizare (din care fac parte Jandarmeria, Poliția și Brigada Rutieră) consideră că pot fi încălcate prevederi ale articolului 9.
Un element de risc în plus îl reprezintă faptul că, pe 14 octombrie, în București se vor afla mii de suporteri ai echipei naționale de fotbal a Poloniei, inclusiv așa-numiții „ultrași”, cunoscuți pentru acte de violență și de huliganism. Primăria București susține că organizatorii au respins vehement orice altă zi de organizare a protestului pentru a scădea semnificativ riscul de escaladare a violențelor dintre ultrașii polonezi și români, asupra cărora a insistat și Jandarmeria.
Chiar liderii protestatarilor vorbesc despre posibilitatea comiterii violențelor și spun că nu pot comunica cu manifestanții
Liderul AUR, George Simion, și-a anunțat prezența la protest și a declarat că el este garanția că nu vor exista violențe, pentru că a mai organizat și nu au fost incidente. Ulterior, același George Simion a anunțat că nu exclude să existe violențe dar că nu va fi vina participanților, ci a autorităților. Același Simion a afirmat la o conferință de presă organizată cu o zi înainte protestului că președintele Nicușor Dan a intervenit direct pentru a interzice protestul dar, întrebat ce probe are în susținerea afirmației, a răspuns că proba o reprezintă cuvântul său.
De notat că, după respingerea primei cereri de autorizare a protestului, Primăria București a respins și o a doua cerere, depusă de naistul Nicolae Voiculeț.
În acest caz, Comisia de avizare a adunărilor publice a ajuns la concluzia că organizatorul nu își poate îndeplini condițiile legale, mai ales că „a menționat că nu are un sistem de comunicare cu participanții la adunarea publică, neavând o estimare clară a numărului acestora și necunoscând publicul care va participa”, arată G4Media care citează surse.
Vodafone nu a sancționat conținutul unui mesaj ci, conform termenilor de utilizare a serviciilor de telefonie, a blocat un utilizator care a inundat cu mesaje (spam)
„Vodafone nu a ”citit” mesajul utilizatorului care suține că a trimis mesaj de mobilizare către contactele din agenda telefonică și, ca urmare a ”citirii” mesajului a suspendat serviciile de telefonie, ci, așa cum arată și mesajul de la compania de telefonie, aceasta a identificat un spam:
Art. 2 și 3 din „Termene și condiții”, invocate în anunțul de suspendare a serviciilor de telefonie ale Vodafone, prevăd următoarele:
„Abuzul: [...] Totodată, este interzisă [...] transmiterea unui număr mare de mesaje scrise într-un interval de timp scurt sau transmiterea de SMS/ apeluri către mai mult de 300 de destinații (numere de telefon) distincte în decursul unei perioade de valabilitate a ofertei active pe cont [...]”.
„Frauda: [...] Totodată, Clientul se obligă să nu utilizeze conexiunea de internet sau orice alt Serviciu Vodafone în scopuri ilicite/ilegale cum ar fi: spam (acest proces presupune expedierea mesajelor nesolicitate, în mod repetitiv, de cele mai multe ori cu caracter comercial, de publicitate pentru produse și servicii [...]”.
Protestul, chiar dacă nu a primit autorizare, va avea loc. Valul de proteste pro-Georgescu și pro-suveraniști din ultimii ani, dovada că nimeni nu ia dreptul la protest
Susținătorii lui Călin Georgescu sunt, practic, non stop în stradă de când acesta a fost reținut pentru infracțiuni penale. Și înainte de aceasta, au fost de fiecare dată prezenți la audierile sale, dar și la locuința sa din Mogoșoaia, ceea ce arată că nimeni nu le-a luat vreodată dreptul la protest. De altfel, în România există un lung istoric al protestelor și manifestațiilor care au avut loc și au fost tolerate de autorități în ciuda faptului că nu fuseseră autorizate; excepțiile notabile sunt protestele din decembrie 1989, când s-a deschis focul în mulțime, și cele reprimate brutal la Mineriade.
În ceea ce privește manifestația din 14 noiembrie, însuși ministrul de Interne, Marian Neacșu, a validat-o indirect, spunând că forțele MAI vor fi la eveniment și se vor asigura că lucrurile nu degenerează, dar nu s-a exprimat împotriva protestului și nici nu a amintit că ar fi interzis.
Or într-o dictatură nu există noțiunea de protest sau dacă există pentru disidenți aceștia ar fi reținuți în clipa imediat următoare în care ar transmite vreun mesaj de mobilizare și sub nicio formă șeful suprem al Poliției nu ar transmite mesaj despre „garantarea prin Constituție” a dreptului la protest, cum a făcut Neacșu joi:
„Ministerul Afacerilor Interne nu este instituția care aprobă sau interzice proteste. Rolul nostru este să asigurăm ordinea publică și siguranța tuturor cetățenilor, fără diferențe de tratament și fără considerente politice.
Structurile MAI vor fi la datorie, așa cum sunt de fiecare dată, pentru siguranța tuturor: atât a celor care aleg să participe la manifestații, cât și a celor care își petrec weekendul alături de familie, participă la evenimente publice sau își desfășoară activitățile obișnuite”.
Nu în ultimul rând, inițiatorii au dreptul să conteste în instanță interdicția primăriei, fapt care nu e posibil într-o dictatură, nu au mijloace de contestare.
Violențele anterioare justifică temerile că protestul din 14 poate degenera
CONTEXT: Deosebit de sensibil, cu risc ridicat de transformare într-un protest violent, mai ales având în vedere violențele puternice izbucnite în timpului protestului oierilor din 15 septembrie, confiscat de instigatori, susținători AUR și ai lui Călin Georgescu. Protestul s-a soldat cu zeci de arestări și răniți, iar doi foști membri AUR au fost și ei reținuți.
Unul dintre co-organizatorii protestului de sâmbătă este Laurențiu Constantin, susținător fidel al lui Călin Georgescu, care vorbea la portavoce și făcea valuri în timpul protestului oierilor, deși nu era unul dintre ei, la fel ca mulți alții de la manifestația din septembrie.
Constantin e dat exemplu de Primăria București ca potențial factor de escaladare la protestul de sâmbătă, la fel și organizatorul Mihai Florin Jereb, care nu și-a respectat obligațiile la protestul precedent.
Protestul are loc într-un context economic tensionat, incert cu privire la creșterea taxelor și impozitelor ori la introducerea altor taxe, în prag de iarnă, când valoarea facturilor la utilități crește, iar nemulțumirile legate de respingerea AUR de la guvernare se amplifică, AUR fiind cotat în sondaje pe primul loc, cu 35-40%.
Verifică sursele:
- Av. Gheorghe Piperea: Ciucu a interzis anti-democratic protestul din 14 noiembrie. Dacă oamenii vor să îl susțină pe Călin Georgescu prin proteste de stradă e dreptul lor să o facă
- Ingrid Mocanu: Unui cetătean român i-au fost suspendate serviciile, pentru că a mobilizat cetățeni la protest. Vodafone citește mesajele trimise de noi? Are mandat cumva și nu știm noi?
