Monitor Fake News Nr. 51: Propagandiștii ruși vor genocid

O persoană își verifică mobilul în timp ce se încarcă informații despre cum pot fi combătute știrile false, New Delhi, India, 02 Mai 2019
© EPA-EFE/HARISH TYAGI   |   O persoană își verifică mobilul în timp ce se încarcă informații despre cum pot fi combătute știrile false, New Delhi, India, 02 Mai 2019

Breaking Fake News realizează, săptămânal, o selecție a narațiunilor false demontate în presa internațională.

Alegerile din Turcia marcate de dezinformări şi deepfake-uri

dw.com / 8 mai 2023 ; euronews.com / 16 mai 2023; france24.com / 15 mai 2023

Cu deznodământul amânat pentru duminica viitoare, confruntarea electorală prezidenţială din Turcia s-a dovedit până acum şi o competiţie a dezinformărilor între taberele protagoniştilor Recep Tayyp Erdogan şi Kemal Kilicdaroglu. Şi aici, ca şi la urne, s-a detaşat preşedintele în funcţie şi susţinătorii săi. O săptămână înaintea votului în timpul unui miting electoral, Erdogan le-a prezentat suporterilor pe un ecran un videoclip cu adversarul său politic Kilicdaroglu îndemnând privitorii să meargă la vot. În continuare, în imaginile aparent filmate în recenta campanie, se distinge un personaj în uniformă militară. Este Murat Karaylan, co-fondator al Partidului Muncitorilor din Kurdistan, catalogat ca organizaţie teroristă de Uniunea Europeană şi Statele Unite. Intenţia preşedintelui în funcţie este clară: asocierea contracandidatului său cu PKK, partid scos în afara legii şi în Turcia. Clipul este însă  contrafăcut prin combinarea unor fragmente din două filmări diferite ca dată şi context. Primul este, într-adevăr, un clip original, disponibil pe Youtube, în care Kilicdaroglu îşi mobilizează alegătorii. Cel de-al doilea, în care apare fruntaşul PKK, este din august 2021 şi a fost depistat de jurnaliştii de la Deutshe Welle pe site-ul Firat News Agency, o publicaţie kurdă. Un alt videoclip, de această dată din categoria Deepfake, îl prezintă pe rivalul lui Erdogan rostindu-şi mesajul electoral  într-o engleză perfectă. Distribuit pe reţele sociale la începutul lunii, clipul – care, deşi rudimentar realizat, a adunat sute de mii de vizualizări - s-a dovedit a fi creaţia unui utilizator pasionat de IT care explora posibilităţile Inteligenţei Artificiale din amuzament. Deloc amuzant a fost pentru Muharrem Ince, candidatul la preşedinţie al formaţiunii seculare Partidul Patriei, să se recunoască în săptămâna alegerilor într-o filmare cu caracter sexual distribuită pe Internet. Ince a denunţat falsul şi a explicat că este vorba de un videoclip preluat de pe un site pornografic israelian în care a fost inserat digital chipul său. Dezgustat, profesorul care la alegerile din 2018 obţinuse peste 30% din voturi în confruntarea cu Erdogan şi-a anunţat retragerea din cursa electorală, dar numele său a rămas pe buletinele de vot deja tipărite. Falsurile şi manipulările nu au încetat nici după închiderea urnelor. În 14 mai, pe un cont Twitter francofon a apărut un clip cu o mulţime de oameni sărbătorind în stradă presupusa victorie a candidatului opoziţiei Kemal Kilicdaroglu. În realitate, imaginile vizionate de peste 500.000 de utilizatori au fost filmate cu un an în urmă şi arată bucuria miilor de fani ai echipei de fotbal Trabzonspor după câştigarea campionatului naţional. O altă intoxicare, mai elaborată, prezintă o pretinsă dovadă a trădării în alegeri a lui Ali Babacan, un susţinător marcant al alui Kilicdaroglu. Pe un cont Twitter fals, între timp desfiinţat, a fost postată o fotografie dintr-o cabină de vot din care reieşea că Babacan şi-ar fi pus ştampila pe numele lui Erdogan. După ce au comparat imaginea postată cu secvenţa filmată a votului politicianului, jurnaliştii de la France 24 au găsit proba mistificării într-un detaliu: în timp ce votantul din fotografie poartă mocasini, politicianul turc a mers la votare cu pantofi lăcuiţi. Opozanţii lui Erdogan au reclamat şi toleranţa faţă de falsurile pro-Erdogan a administratorilor Twitter, în condiţiile în care Elon Musk a dat curs somaţiei autorităţilor de la Ankara de a cenzura mai multe conturi ale Opoziţiei. Miliardarul a  fost acuzat că, deşi se declară un promotor al libertăţii de expresie, nu este decât un oportunist interesat de relaţiile de afaceri cu regimul preşedintelui în funcţie. Cât despre autorii falsurilor, Kemal Kilicdaroglu a acuzat direct Rusia că s-ar afla în spatele unei campanii de dezinformare menite să-l menţină la putere pe Erdogan. Kremlinul a dezminţit categoric orice implicare în alegerile din Turcia.

Propagandiştii ruşi vor exterminarea majorităţii ucrainenilor    

dzen.ru / 11 mai, censor.net / 12 mai 2023

Concediat anul trecut de la Russia Today după ce a sugerat într-o emisiune înecarea copiilor ucraineni, propagandistul Anton Krasovski şi-a reluat de curând campania ultra-radicală împotriva ucrainenilor pe o platformă media intitulată Conservator tv. Într-un editorial din aprilie a justificat monstruozitatea decapitării unui soldat ucrainean de către militari ruşi ca făcând parte din excesele inerente războiului. O nouă probă a ideilor fascistoide, criminale ale propagandiştilor Kremlinului a venit într-o înregistrare din 11 mai, de această dată nu din partea lui Krasovski, ci a invitatului acestuia, raper-ul Akim Apaciov – un etnic rus născut în Ucraina, la Mariupol.

 A.K.:  Noi suntem în război cu Ucraina sau cu ucrainenii ?

A.A.:   Noi suntem în război împotriva unei idei. Nu suntem în război cu Ucraina sau cu poporul ucrainean.

A.K.:   Dar ucrainenii luptă împotriva noastră ?

A.A.:   Da. Purtătorii acestei idei, da. Trebuie să-i distrugem, să-i ucidem pe toţi purtătorii ideii naţionale ucrainene.

A.K.:   Sunt ei majoritari în Ucraina în acest moment ?

A.A.:   Purtătorii acestei idei, da. Dar ei au devenit majoritari nu pentru că au vreun merit, ci pentru că noi n-am făcut nimic în materie de ideologie. (…) Războiul este un proces natural. Războiul este necesar, e important. Războiul în sine nu este un scop, e un mijloc, o cale spre dezvoltare. Orice civilizatţie trebuie să treacă periodic prin  războaie pentru a supravieţui.    

(Horia Grușcă)               

  • Data publicării:
    24/05/2023
Veridica




Veridica

Urmareste-ne si pe Google News

Timp de citire: 4 min
PROPAGANDĂ DE RĂZBOI: Războiul a salvat Rusia de șomaj și sărăcie
PROPAGANDĂ DE RĂZBOI: Războiul a salvat Rusia de șomaj și sărăcie

Mobilizarea parțială anunțată de Vladimir Putin acum un an a rezolvat problema șomajului din Rusia și a generat o creștere economică la nivel global, potrivit propagandei pro-Kremlin.

Marin Gherman
Marin Gherman
21 Sep 2023
FAKE NEWS: Vaccinurile anti-Covid19 reduc viața bărbaților cu 24 de ani
FAKE NEWS: Vaccinurile anti-Covid19 reduc viața bărbaților cu 24 de ani

Speranța de viață a bărbaților vaccinați anti-Covid19 s-a micșorat, afirmă o narațiune falsă care citează un studiu american ce urmărea cu totul alte rezultate.

Cezar Manu
Cezar Manu
19 Sep 2023
FAKE NEWS: Ucrainenii nu învață ceva util din instrucția NATO
FAKE NEWS: Ucrainenii nu învață ceva util din instrucția NATO

Ucraina și NATO se acuză reciproc pentru eșecul contraofensivei ucrainene, iar instrucția oferită de NATO e ineficientă, potrivit propagandei pro-Kremlin.

Marin Gherman
Marin Gherman
18 Sep 2023
PROPAGANDĂ DE RĂZBOI: Specialiști NATO din România și Olanda, uciși în Ucraina
PROPAGANDĂ DE RĂZBOI: Specialiști NATO din România și Olanda, uciși în Ucraina

Rusia a bombardat Krivoi Rog pentru a-i lichida pe specialiștii NATO din Ucraina, afirmă propaganda care susține că atacurile cu rachete asupra civililor nu sunt o crimă de război.

Marin Gherman
Marin Gherman
14 Sep 2023