Ultimele cuvinte ale lui Navalnîi: „ceea ce faceți este o nebunie”

Ultimele cuvinte ale lui Navalnîi: „ceea ce faceți este o nebunie”
© EPA-EFE/SERGEI ILNITSKY  

Rusia lui Putin neagă represiunile staliniste și condamnă oameni la închisoare pentru donații de 50 de dolari, scrie presa independentă. Tot acolo, ultimul discurs al opozantului Alexei Navalnîi în fața unei instanțe.

Rusia nu mai recunoaște represiunile staliniste, scrie REPOST.

Pe 20 iunie, guvernul Federației Ruse a introdus mai multe schimbări la „Concepția politicii de stat privind păstrarea memoriei victimelor represiunilor politice”. Documentul a fost adoptat în 2014 și conținea adevăruri inacceptabile în 2024 cum ar fi „sunt inadmisibile încercările continue de justificare a represiunilor prin specificul timpurilor sau negarea lor ca fapte din istoria noastră”. Din Concepție au fost înlăturate mențiunile despre faptul că represiunile din URSS au fost de masă și că numărul exact al victimelor rămâne necunoscut. Nu a mai rămas niciun cuvânt despre persecutarea reprezentanților confesiunilor religioase, colectivizarea forțată și foametea organizată. Referirile la faptul că au avut loc represiuni și până la, și după administrația lui Stalin, au dispărut de asemenea din document. Din noua versiune a documentului reiese că nu mai trebuie păstrată memoria crimelor regimului sovietic. A fost înlăturat angajamentul de a „crea o rețea unică de monumente în amintirea victimelor represiunilor”. A dispărut și mențiunea că până în prezent nu s-au făcut cercetări suficiente privind identificarea locurilor unde au fost înhumate victimele. A dispărut complet capitolul privind reabilitarea. Nu mai sunt menționate documentele în care represiunile sunt decretate drept ilegale și care fac referire la dreptul victimelor la reabilitare. În schimb, este relatat faptul că amnistierea din 1955 „a dus la reabilitarea și disculparea complicilor naziștilor și trădătorilor de patrie din unitățile militare de reprimare baltice, ucrainene și altele”. În loc de recunoașterea represiunilor în masă în document au apărut considerații despre „interesele naționale”, „consolidarea valorilor tradiționale”, apărarea societății de „influența psihologico-informațională distructivă”, dar și despre „anularea deciziilor de reabilitare” referitoare la persoanele „în ale căror dosare sunt suficiente probe” de trădare de patrie. Din versiunea redactată a „Concepției politicii de stat privind păstrarea memoriei victimelor represiunilor politice” nu este clar cine și când a comis represiunile, în ce constau acestea, pe cine și în ce mod au afectat și câte persoane au fost reabilitate.

Condamnată la 12 ani de închisoare pentru că a transferat 5 mii de ruble în Ucraina.

MEDIAZONA publică istoria Ninei Slobodcikova, condamnată la 12 ani de închisoare conform articolului privind trădarea de patrie pentru un transfer bănesc [aproximativ 50 de euro] pe contul unei bloggerițe din Ucraina. Procesul a avut loc cu ușile închise, nu s-a știut aproape nimic de soarta ei până la pronunțarea sentinței. Nina Slobodcikova, de 37 de ani, consultant IT, se află într-un centru de detenție de pe 3 martie 2023. Într-un interviu pentru Mediazona, ea povestește că Ucraina îi este ca o a doua patrie, mama sa fiind născută în regiunea Herson, unde i-au locuit până acum toate rudele, și unde Nina a mers în clasa întâi. „Frică, groază, rușine și neajutorare – au fost sentimentele din primele zile de război. […] Am fost reținută pe 3 martie 2023. Au sunat la ușă, am deschis fără să mă uit prin vizor, iar acolo se afla un grup de bărbați cu măști și înarmați. Nu-mi amintesc cum am ajuns pe scaun la bucătărie. Mi-au luat telefonul, mi-au cerut să-l deblochez. Unul m-a întrebat de câteva ori dacă știu de ce am fost reținută. Eu i-am răspuns: „Nu știu, sunt reținută”? Ei au râs cu toții. […] M-au lăsat să-mi adun lucrurile – mi-au zis că e pentru câteva zile. Abia în mașină mi-au spus de ce m-au reținut: „Nina Mihailovana, vă amintiți că ați transferat 5 mii?”. Mi-a venit să râd, credeam că au glumit: vreo zece bărbați echipați, cu un berbec pentru a sparge ușa, au năvălit în apartamentul meu pentru că am transferat 5 mii de ruble?! Pe bune? […] Când mi-au pronunțat sentința am fost furioasă. Știam de la primul interogatoriu că va fi un termen mare. Îmi erau foarte clare poziția și opinia judecătorilor. De aceea, eram pregătită pentru ziua când a fost pronunțată sentința; până atunci am plâns toate lacrimile și am trăit toate fricile. Când a fost pronunțată sentința, niciunul din cei trei judecători nu m-a privit. Se putea observa că unul dintre ei nu era mulțumit de sentință, dar e puțin probabil să se fi pronunțat în apărarea mea. M-au condamnat la 12 ani și, apoi, ce-or fi făcut? Or fi plecat să bea și să se felicite între ei pentru aceasta, or fi luat și vreun premiu? Cum pot să trăiască unii după ce iau asemenea decizii? […] inițial nu am vrut să fac public cazul meu, însă 12 ani au schimbat totul. Îmi este frică în continuare. Cred că după publicarea interviului vor urma alte dosare penale, presiuni, transferul într-o colonie îndepărtată. La ce ar mai putea recurge? Mi-e frică de puterea nelimitată a FSB-ului și de ceea ce le-ar putea face apropiaților mei. Știu însă că nu-mi pot cumpăra libertatea tăcând. Cei care cred că nu poate fi pronunțată o sentință de 12 ani pentru 5 mii de ruble, trebuie să știe că e posibil și că o fac”.

„Detest instanța voastră de judecată, detest sistemul vostru și conducerea voastră”

Editura Freedom Letters a refuzat să execute solicitarea procuraturii de a scoate din vânzare cartea „Nu e ultimul cuvânt”, care cuprinde declarațiile finale ale 49 de deținuți politici, rostite în instanțele de judecată rusești în ultimii zece ani. Procurorii se tem că aceste texte ar prezenta inclusiv un „pericol pentru funcționarea unor obiective esențiale ale infrastructurii civile, infrastructurii de transport și sociale, organizațiilor de creditare, obiectivelor energetice, industriale sau de comunicații”. Majoritatea „coautorilor” cărții se află până în prezent după gratii. THE INSIDER publică „ultimele cuvinte” ale lui Alexei Navalnîi începând cu dosarul „Pădurea Kirov” și până la „ultimul cuvânt” din 24 mai, 2022:

 (24 mai 2022). […] „Dumneavoastră [instanța] și sistemul vostru, Putin al vostru și funcționarii voștri sunt dușmanii Rusiei în prezent, trădătorii poporului rus și asasinii poporului rus în sensul direct al cuvântului. În ultimii ani, nimeni nu a ucis mai mulți oameni ruși decât Putin al vostru. […] Acest război, ca și judecățile voastre, în totalitate este construit pe minciună. Nici un dram de adevăr, niciunul. Așa cum în sentință nici un cuvânt nu este adevărat, la fel este și acest război. […] Știți foarte bine de ce au loc aceste procese. Din cauză că acum la putere în Rusia se află oameni nespus de bogați care au declanșat acest război inclusiv pentru a organiza procese de judecată în închisori, pentru că pe fundalul războiului nimeni nu se va mai uita la aceasta. […] Aceste procese, inclusiv în privința mea, sunt un nonsens. Ce vreți să obțineți? Un control temporar îl puteți obține. Vreți să opriți dezvoltarea Rusiei, vreți să luptați cu generația care vine? Ce vreți să faceți? Puteți să speriați pe cineva, pe mulți îi veți ruina, veți distruge mai multe vieți, dar ceea ce faceți este o nebunie, un nonsens istoric și desigur că veți suferi cu toții un eșec istoric. La fel cum veți suferi o înfrângere istorică în acest război prostesc, pe care l-ați declanșat, pe care l-a declanșat Putin al vostru, pentru că nu are niciun scop și niciun sens. Nu este clar deloc de ce purtați acest război. Ca să-i forțăm ce să facă? Am declarat un popor de 40 de milioane de oameni „naziști” și am început să-i bombardăm. […]

Sunt pregătit să stau aici în închisoare ca să demonstrez lumii întregi și mie însumi că nu toți oamenii din Rusia sunt atât de țăcăniți, nebuni, pervertiți și criminali, încât ucid oameni și mor ei înșiși nu se știe de ce și pentru ce. […] Pentru mine este cu adevărat important să spun aceasta aici și să explic instanței de judecată că la noi totul a fost compromis, inclusiv sistemul de justiție, anume pentru a putea declanșa astfel de războaie. În aceste războaie, pe lângă faptul că ucidem oameni nevinovați nu se știe de ce, noi distrugem în acest fel însuși poporul rus. […] Ce bine s-ar fi trăit fără voi în țara noastră, când pentru prima dată în sute de ani nu avem nici dușmani, nici războaie, totul e bine, suntem plini de bani, de petrol, gaze scumpe. Rusia fără voi e o țară frumoasă și bogată. De aceea aș fi vrut ca voi toți să nu existați, ca regula vieții noastre să fie: trăiește în pace și lasă-i și pe alții să trăiască în pace. Ca să lăsăm Ucraina în pace, să nu ne mai agățăm de alții, ca voi, judecătorii, să lăsați oamenii în pace, ca Rosgvardia să se ocupe de treburile ei, ca Departamentul penitenciar să-i păzească pe criminali, nu pe deținuții politici, ca poliția să investigheze crimele, nu să rețină oamenii pentru „like-uri”, să-i lăsați pe toți în pace și atunci vom trăi în sfârșit bine” . […]

Alte știri
Succesorul lui Putin și viitorul război al Rusiei

Succesorul lui Putin și viitorul război al Rusiei

Putin ar putea alege ca succesor un fost bodyguard de-al său, potrivit presei independente ruse. Aceasta scrie și despre valul de crime comise de infractorii ruși care se întorc de pe front și despre pierderile mari înregistrate în războiul din Ucraina.

Elitele rusești, gata să prezinte semi-eșecul din Ucraina drept o victorie

Elitele rusești, gata să prezinte semi-eșecul din Ucraina drept o victorie

Epuizată de război, Rusia ar putea ceda presiunilor lui Trump de a face pace, pe care elitele ar vinde-o ca o victorie, scrie presa independentă. Aceasta analizează, totodată, stilul de a negocia al lui Trump și pierderile uriașe înregistrate de ruși în Ucraina.

Rusia a finanțat atacuri teroriste contra Statelor Unite

Rusia a finanțat atacuri teroriste contra Statelor Unite

GRU le-a dat talibanilor bani ca să-i atace pe americani, scrie presa rusă independentă. Veridica a selectat și articole despre modelul economic toxic exportat de Rusia și intensificarea activității online a propagandei pro-Kremlin.

EBOOK> Razboi si propaganda: O cronologie a conflictului ruso-ucrainean

EBOOK>Razboiul lui Putin cu lumea libera: Propaganda, dezinformare, fake news

Mai multe
Moartea unui general propagandist și basme rusești cu război nuclear
Moartea unui general propagandist și basme rusești cu război nuclear

Bloggerii pro-Kremlin vor o răzbunare sângeroasă pentru moartea generalului care spunea că Rusia e atacată cu țânțari, scrie presa independentă. Aceasta notează și că Rusia amenință cu super-arme doar ca să intimideze Occidentul.

Războaiele Rusiei: în Ucraina, acasă, în Caucaz și Orientul Mijlociu
Războaiele Rusiei: în Ucraina, acasă, în Caucaz și Orientul Mijlociu

Războaiele Rusiei sunt în atenția presei independente care scrie despre răpirea copiilor ucraineni, îndoctrinarea celor ruși, retragerea din Siria și „maidanul” din Georgia.

Rușii, îndemnați să se pregătească pentru războiul nuclear
Rușii, îndemnați să se pregătească pentru războiul nuclear

Amenințările cu un răspuns nuclear s-au intensificat după ce Ucraina a primit permisiunea să lovească Rusia cu rachete americane, observă presa independentă, care apreciază însă că Moscova nu va merge așa departe.

Migranți pe front, Biserica și pedeapsa capitală, civili ruși uciși de armata rusă
Migranți pe front, Biserica și pedeapsa capitală, civili ruși uciși de armata rusă

Migranți africani sunt înrolați forțat și trimiși pe front în Ucraina, scrie presa independentă rusă. Aceasta îl citează și pe patriarhul Kiril, care ar fi de acord cu pedeapsa cu moartea, și arată cum militarii ruși ucid chiar și civili ruși.

Rusia revine în spațiul ex-sovietic. Moldova și Georgia, în pericol
Rusia revine în spațiul ex-sovietic. Moldova și Georgia, în pericol

Răcirea relațiilor Georgia – UE și alegerile din Moldova arată că Moscova își recâștigă influență, scrie presa rusă independentă, care relatează și cum o asistentă a fost condamnată la 8 ani de închisoare în Rusia pentru 2 postări despre război.

Cine va conduce Rusia după Putin?
Cine va conduce Rusia după Putin?

Grupuri de interese, unele având instituții ale statului pe mână, își vor disputa puterea după Putin, potrivit presei independente. Aceasta scrie și că bugetul Rusiei e conceput pentru război de durată, dar și despre bombardarea depozitelor de muniție din Rusia.