Legende urbane despre ucraineni și războiul din Ucraina ajung să fie folosite ca propagandă de război de Moscova, scrie presa independentă rusă. Aceasta arată și de ce manipulează și dezinformează raportul Amnesty International care critică Ucraina, dar și cum a recurs regimul Putin la amenințarea nucleară.
ISTORIES: Oamenii înfruntă frica cu ajutorul zvonurilor
Ce legende au apărut pe fundalul războiului, de ce rușii le răspândesc și cum acestea sunt folosite de propagandiști, povestește într-un interviu pentru Istories Alexandra Arhipova, antropolog, folclorist, coautoarea volumului „Lucruri sovietice periculoase. Legende urbane și fricile în URSS”. De la începutul războiului în Ucraina, ea adună pentru noua sa cercetare legendele de război pe care le povestesc rușii sau le distribuie pe rețelele sociale.
- Ce legende urbane sunt populare în prezent în societatea rusă?
- Sunt câteva. De exemplu, că polonezii pun ace în pâinea neagră pe care o trimit ca ajutor umanitar în Ucraina, că ar fi fost găsite ace în castraveții „aduși” din regiunea Herson în Rostov, iar stickerele de susținere a Ucrainei ar avea pe verso (partea lipicioasă) lame, ca cei care le folosesc să se taie, sau că ucrainenii au răstignit pe cruce un soldat rus și l-au ars de viu.
Am adunat vreo cincisprezece subiecte, unele din ele sunt răspândite de mass-media proguvernamentală, numită și presa „lui Prigojin”. De exemplu, istoria cu lamele din stickere a fost publicată de „Politica Segodnea” și agenția RIA FAN. Ei au preluat subiectul unui mit popular din 2016. [...]
Structura acestor legende este următoarea: presa lui Prigojin publică textul, ulterior despre aceasta scriu canalele proguvernamentale și pro-război, apoi mitul apare în declarațiile unor persoane concrete. Când istoria ajunge la „Maria Ivanovna” [termen generic pentru populație, n.red.], devine argument pentru continuarea războiului în Ucraina. Pentru că ea nu înțelege cu cine luptăm și de ce.
Acum, propaganda de stat și-a schimbat considerabil retorica. Mai devreme luptam cu ceva abstract: „americanii și NATO”, care „și-au făcut laboratoare biologice pe teritoriul Ucrainei”, însă nu luptam cu ucrainenii. Dar acest dușman e prea abstract pentru „Maria Ivanovna”. Ea are rutina cotidiană: copii, nepoți, casă, grădină, salariu mic, de aceea nu e îi este clar în ce fel NATO și laboratoarele biologice sunt o amenințare pentru ea personal. Pentru a i se explica aceasta, se recurge la legendele pe care le distribuie presa proguvernamentală, în care apare imaginea dușmanului. Acest dușman pune ace în mâncare, sabotorii ucraineni „otrăvesc apa cu holeră”, iar pe câmpurile de lângă Rostov instalează lentile mari pentru ca razele de soare să aprindă lanurile de grâu. Despre lentile a scris prima dată Readovka. Acest mit s-a răspândit într-atât de mult, încât poliția locală a fost nevoită să declare că: în câmpuri nu există nici o lupă gigantică.
La începutul lunii martie, oamenii au distribuit frecvent pe rețelele de socializare o legendă privind o armă etnică împotriva rușilor, iar la sfârșitul lunii aprilie mitul a scăzut din intensitate. Cetățenii ruși au înțeles că această sperietoare nu are nicio legătură cu viața lor cotidiană. Laboratoarele biologice nu influențează deciziile „Mariei Ivanovna”. […]
- Unde se răspândesc aceste legende cel mai des?
- În preajma zonelor frontului: Belgorod, Rostov, Breansk și Novozîbkov.
- Este legat de faptul că locuitorii acestor orașe se tem mai tare de război?
- Da, desigur. Toate legendele apar din cauză că oamenii se tem pentru viața lor. Oamenii își explică fricile prin aceste legende. De ce copii nu mai pot să se joace ziua în stradă? Pentru că pot găsi un Iphone în drum, care este un obiect explozibil capcană lăsat de diversioniștii ucraineni.
- Auditoriul folclorului orășenesc de război are vreo trăsătură specifică?
- Potrivit datelor pe care le-am obținut, cei mai mulți consumatori de legende de război sunt femei – 76%. Mai mult de 60% au peste 60 de ani. În general, aceste istorii sunt distribuite de femei în vârstă.
[…]
NOVAYA GAZETA: Amnistia pentru Putin
Iulia Latynina încearcă să demonstreze în Novaya Gazeta de ce raportul Amnesty dezinformează și manipulează și ce procedee de dezinformare sunt folosite.
[…]
Raportul Amnesty este un tip de minciună aproape că uitat în acest război, nu este impertinent ca la televiziunile rusești, folosește omiterile și tăcerea, e subtil și inteligent, dar asta nu înseamnă că e mai puțin periculos.
Știrea despre raport este în continuare pe pagina principală a organizației Amnesty International și se întitulează „Tacticile de luptă ale Ucrainei pun în pericol populația civilă”.
Stop. Dar tactica de război a Rusiei nu pune în pericol populația civilă? Fiți de acord, pe timp de război ar fi fost firesc să faci un raport privind războiul pe teritoriul Ucrainei. Despre cum trupele ruse au șters de pe fața pământului Volnovaha și Mariupol. Despre cum distrug în prezent orașele Bahmut și Seversk. Cum rachetele au lovit centrul comercial din Kremenciug și spitalul din Vinița. După aceasta, undeva într-un paragraf, să menționeze: că într-un oraș, lângă una din sutele de case distruse complet, am observat tehnică militară ucraineană și care, posibil, a pus în pericol suplimentar locuitorii din casa vecină.
În loc de aceasta, raportul și știrea se întitulează: „tactica Ucrainei pune în pericol populația civilă”. Este o generalizare pe care creierul cititorului o interpretează nemijlocit: „astfel luptă ucrainenii. Ei își instalează tunurile lângă case, folosesc civilii ca scut și de acolo atacă”.
Niciun alt caz că armamentul ucrainean nu este întotdeauna amplasat lângă case nu apare în raport. În document nu apare nici faptul că trupele ruse atacând orașele distrug absolut totul, indiferent de faptul că acolo se află sau nu trupe ucrainene.
Astfel, chiar din denumirea raportului se observă manipularea și minciuna, indirectă, nu atât de flagrantă ca în propaganda rusească. Ea poate fi calificată drept „inductivă”, formându-i cititorului o reprezentare rezultată din text, dar care nu corespunde deloc realității.
Al doilea lucru care sare în ochi: în documentul Amnesty nu există nici o fotografie care ar ilustra situația. De ce? Foarte simplu.
Imaginile oricărui oraș sau localitate atacate de armata rusă arată că acestea sunt distruse în totalitate. Armata rusă rade totul, fără a ține cont dacă acolo sunt sau nu militari ucraineni. Și nu o face din greșeală. Aceasta este tactica armatei ruse – a barajului de foc. Sunt atacuri fără discriminare. Astfel de probe există multe fixate și în imagini foto, și în sursele rusești. […]
„Militarii ucraineni pun în pericol civilii, creând baze și folosind sisteme de război în locuri populate, inclusiv școli și spitale”, spune raportul Amnesty.
În continuare, raportul repetă de mai multe ori: ucrainenii dislocă trupele în școli. Ucrainenii amplasează trupele în școli.
Stop. Nici o regulă de război nu interzice amplasarea trupelor în școli, dacă acestea sunt goale. Mai mult, este cea mai des întâlnită și cea mai rațională metodă de amplasare a trupelor într-o zonă de oraș.
În timpul războiului, școala este un loc mare și gol, unde se poate ușor organiza o cazarmă, în sala de sport și în clase. De regulă e separată de alte clădiri. De aceea și sunt amplasate trupele acolo.
Interzis este să folosești copiii ca scut. […]
Avem în față un exemplu clasic de minciună – prin omitere. Se putea scrie: „Regulile de război nu interzic amplasarea trupelor în școlile goale. Unitățile ucrainene retrase de pe front adesea sunt amplasate în școli”. Dar nu s-a scris astfel. […]
„În Bahmut, scrie Amnesty, câțiva locuitori ne-au spus că militarii ucraineni au folosit o clădire aflată la 20 de metri peste drum de un bloc de locuit cu multe etaje. Pe 18 mai, blocul a fost lovit de o rachetă rusească, distrugând parțial cinci apartamente. Katerina, o localnică, supraviețuitoare a atacului, a spus: „Eu nu am înțeles ce s-a întâmplat. Au zburat ferestrele, era mult praf. Am rămas pentru că mama nu a vrut să plece, are probleme de sănătate”.
Cine va citi aceasta poate rămâne cu impresia că războiul în Bahmut are loc în felul următor: militarii ucraineni s-au amplasat într-o clădire, iar cea de alături a fost lovită. În realitate, războiul se desfășoară astfel: orașul Bahmut este ras de pe fața pământului, ca și Mariupolul, pe motiv că în una din 100 de clădiri distruse pot fi militari. Iar dacă nu sunt, oricum se va considera că „au fost distruși naționaliștii”.
În acest caz nu mai contează în ce clădire se află militarii.
[…]
Problema acestui raport nu e în formularea nereușită a unor fraze.
E în faptul că Amnesty nu a observat că în Ucraina este un război pentru supraviețuire. Și că în timpul acestui război, Rusia distruge în totalitate orașe împreună cu locuitorii și apărătorii acestora. Dacă pozițiile ucrainene erau în fața orașului, atunci e firesc să se retragă în oraș. Dacă se retrăgeau în afara orașului, aceasta nu însemna că orașul ar fi rămas intact, ci că ar fi fost ras de pe fața pământului fără rezistență. Iar dacă nu ar fi fost distrus, s-ar fi întâmplat la fel ca în Bucea sau Yagodnoe.
Toate pretențiile din acest raport sunt față de armata ucraineană. […]
Obiecțiile față de armata rusă sunt doar la finalul raportului. Ca atunci când vor fi arătați cu degetul, cei de la Amnesty să poată spune: „noi am scris”. La final? Nu-i vina noastră că nu ați citit până la capăt.
Dar chiar și aici, la sfârșit, Amnesty a reușit să includă fraza că pentru militarii ucraineni amplasarea în vecinătatea civililor este un pattern . […]
Organizația a elaborat un nou limbaj – un sistem de a descrie ceea ce se întâmplă în război, care distorsionează totalmente legătura dintre cauză și efect și nu-i permite cititorului să vadă întreg tabloul evenimentelor. În schimb, le permite manipulatorilor să emită cerințe nerealiste unei părți în conflict, iar crimele celeilalte părți să le menționeze arbitrar, la subsol, cu litere mici.
[…]
KASPAROV.RU: Paradisul ratat
Luna august este într-adevăr una fatidică pentru Rusia, scrie Andrei Piontkovskii pe Kasparov.ru. Putin a dat greș în războiul convențional în Ucraina și până în ultimul moment și-a fluturat aprig arma nucleară, amenințând că va recurge la aceasta dacă Ucraina nu va fi de acord cu încetarea focului. Pe 1 august, însă, în adresarea sa la Conferința ONU privind examinarea acțiunii Tratatului de Neproliferare a Armamentului Nuclear, a declarat în mod neașteptat: „Dat fiind că într-un război nuclear nu există învingători și acesta nu trebuie declanșat niciodată”.
Pardon, Vladimir Vladimirovici, cum nu pot să existe învingători într-un război nuclear?! Dar când vom pieri cu toții, unii dintre noi vom ajunge în rai, nu-i așa? Cum nu mai poate să fie declanșat? Dar cum vom învinge sataniștii în cel de al patrulea război mondial? Dar ce ați declanșat în noaptea de 24 februarie?
„Desigur, potențialul NATO și cel al Rusiei nu pot fi comparate. Noi înțelegem acest lucru, dar mai știm că Rusia este unul din liderii nucleari, iar la unele componente moderne este chiar în față”. […]
Putin și Patrușev au ajuns la concluzia că, fiind chiar și mai slabă într-o confruntare convențională, partea interesată de schimbarea statu-quo-ului, dacă are destulă voință politică, dacă este absolut indiferentă față de valoarea vieții umane și dacă dispune de o anumită doză de aventurism penal, este capabilă să obțină rezultate esențiale în politica externă doar cu o amenințare nucleară convingătoare, sau, la nevoie, și cu un atac nuclear limitat (una-două rachete).
Aceste noi cunoștințe epocale în domeniul strategiei nucleare s-au resimțit la fiecare pas făcut de ei în politica externă, i-a inspirat și le-a insuflat încredere. Începând cu anexarea Crimeii, când „forțele nucleare au fost puse în stare de alertă în caz de rezistență militară din partea țărilor occidentale” și terminând cu „ultimatumul” lui Riabkov, văzut ca o farsă nebună în lumea diplomatică, însă, în contextul doctrinei lui Patrușev devenea o repetiție generală a Ultimatumului Principal, după care Occidentul trebuia să capituleze, să-și strângă catrafusele și să iasă din istoria mondială.
Șantajul nuclear a fost eficient în toți acești ani fără lansarea vreunei rachete. Potrivit „Doctrinei lui Patrușev-Putin”, orice nouă cedare a Occidentului îl apropia psihologic de Capitularea principală.
[...]
Adresarea patetică a lui Putin la Conferința ONU privind neproliferarea armelor nucleare a fost o repetiție generală pentru mărturisirea și capitularea criminalului de război.
