În zelul lor de a executa ordinele, ofițerii armatei ruse și-au trimis oamenii la moarte, scrie presa independentă rusă, care preia mărturii ale unor militari ce au luptat în Ucraina. Un alt subiect este al rușilor din diasporă care, aliați cu extrema dreaptă din Occident, organizează manifestări de susținere a războiului din Ucraina.
ISTORIES: „Chiar în prima zi, doar pe sectorul nostru, au adus un camion plin de cadavre”
Fostul comandant al unui grup de cercetare povestește cum Rusia a început invazia la scară largă în Ucraina, câți militari în termen au fost trimiși la război și de ce el a refuzat să continue să lupte.
„Am avut misiunea să cercetăm teritoriul (la graniță cu Ucraina) încă în 2021, povestește Nicolai (numele este schimbat). Sondam direcția în care urmau să aibă loc acțiunile, cercetam cum este organizată frontiera, ce și unde se află, unde și câți oameni sunt de pază. Nouă doar ni se spunea: mergeți într-acolo, faceți una sau alta. Cum nu suntem naivi și avem o pregătire bună, am intuit încă de pe atunci că probabil va fi ceva foarte serios. Nu era nimic ilicit în ceea ce făceam. Este un exercițiu obișnuit ca trupele unor state să verifice frontiera cu țările vecine: de exemplu granița noastră este, și ea, cercetată cu ajutorul dronelor. La fel făceam și noi. Adică, nu eram convinși sută la sută că urmează o invazie, putea fi doar o colectare de informații.
Apoi, în 2022, inițial au fost aplicații militare obișnuite. Am mers acolo (la granița cu Ucraina) încă din februarie și am fost dislocați nu departe de frontieră. Nimeni nu ne-a spus nimic, doar am ajuns, am așezat tabăra și așteptam. Ne-au luat telefoanele. Militarii pun ceea ce filmează pe rețelele de socializare și prejudiciază imaginea armatei. În acest sens există un ordin de protejare a secretului de stat.
De obicei, suntem doar supravegheați să nu folosim telefoanele. De data aceasta (la începutul lui februarie la granița cu Ucraina), însă, au fost foarte stricți, securiștii scanau toate teritoriile în care erau dislocate trupele. Au programe speciale, sateliți, aparate de bruiaj – pot detecta locul exact al oricărei persoane cu telefon mobil, pot să-i monitorizeze conturile, unde și ce a scris. Atunci au strâns toate telefoanele, astfel că, majoritatea soldaților nici nu știau ce se întâmplă în lume. În unitatea noastră se urmăreau întotdeauna evenimentele politice, de aceea știam că situația este escaladată prin intermediul mass-media, a rețelelor sociale unde apăruseră lozinci privind eliberarea poporului ucrainean de naziști etc. Înțelegeam încotro ne îndreptăm, însă până în ultimul moment am crezut că va fi doar o demonstrație de forță. Nimeni nu a dorit o invazie la scară largă. Nimeni.
Ulterior au început să ne aducă muniții. În armată (pe timp de pace), fiecare unitate are și un stoc de muniție de luptă la care nu se umblă decât în eventualitatea izbucnirii unui război. La exerciții, muniția reală există în documente, dar niciodată nu-i folosită [...] Când ne-au adus însă camioane pline cu muniție reală de luptă… Atunci am înțeles că nu mai e de glumit. Au fost formate grupuri tactice de batalion, cu infanterie, tehnică etc. și, în noaptea de 24 februarie, ne-am deplasat în Ucraina. Exact ca fasciștii, la 4 dimineața (am atacat Ucraina)”.
[…]
„Pierderile au fost foarte mari”
„(În timpul invaziei în Ucraina) simțeam deja ură față de ai noștri, față de comandanți în special. Față de felul cum se comportă aceștia, de cum ne aruncă în infern și față de însăși ideea acestui război. Eu am participat la etapa de la începutul lunii martie, când a fost ocupat orașul Izium, iar forțele armate se apropiau de Harkov. La această primă etapă ofensiva mergea greu, dar înaintam. Când mai aveam puțin și luam Harkovul, încercam deja să introducem acolo unitățile militare ale Ministerului de Interne (jandarmeria) și tehnica, am fost respinși. Acolo i-au ars pe toți și trupele s-au retras. Aceasta e ceea ce am prins eu.
Pentru militarii fără experiență, de exemplu pentru sărmanii militari în termen care au fost aruncați acolo, primele zile au fost un șoc. Cei originari din regiunile de lângă frontiera ucraineană, de exemplu, știau deja că se află pe teritoriul Ucrainei. Ceilalți pur și simplu mergeau și nu știau încotro merg și pentru ce. Din această cauză și vedem acele video-uri în care prizonierii le spun ucrainenilor că „nu știam deloc unde mergem”. Militarii în termen au fost trimiși la război din cauză că în multe unități nu există personal suficient. De regulă sunt trimiși la exerciții, în deplasări, fiind atrași cu bani. Sunt mințiți că vor avea concedii, onorarii și altele. Ce poate face un tinerel de 18-19 ani, mai ales unul din regiunile sărace.
În primele zile, militarii în termen au fost foarte speriați, erau pur și simplu în stare de șoc. Când au început împușcăturile, ei au înțepenit, erau într-o stupoare deplină. O altă reacție a fost să lupte până la capăt, se întâmplă la nivel subconștient, soldatul luptă nu pentru țară, dar pentru a supraviețui. Conform datelor mele, în Ucraina au fost trimiși în prima zi peste două mii de militari în termen. Când (subdiviziunea noastră) îi întâlneam pe front, le organizam imediat evacuarea, înapoi pe teritoriul Rusiei. Știam că nu au ce căuta aici soldații abia înrolați”.
La începutul războiului, autoritățile ruse au negat că în lupte sunt antrenați soldați înrolați în serviciul militar în termen. […]
„În primele zile au fost pierderi foarte mari, continuă Nicolai. La televizor, însă, transmiteau că în primele zile va fi distrusă aviația, apărarea antiaeriană, că populația rusofonă din Ucraina va trece de partea noastră, că vom fi întâmpinați cu flori și așa mai departe. Adică, oamenilor li s-a băgat în cap în toți acești ani că suntem așteptați, că suntem iubiți, că noi aducem lumina. Iar comandamentul credea în toată această ideologie și țarul crede că toți îl iubesc și îl așteaptă. De aceea persoanele din conducerea militară rusă au decis să se impună prin forța armelor și abia când a început să se tragă asupra lor au înțeles că așa nu merge.
În primele cinci zile nu a existat nici sprijin aerian adecvat, nici de artilerie. Adică, erau doar trupele terestre, care au și fost întâmpinate. Ucrainenii nu sunt proști, băieții s-au pregătit opt ani de război, știau din ce direcții vor veni trupele ruse, fiindcă noi am spus timp de opt ani că vom „apăra Donbassul”. De aceea, când am ajuns, acolo erau fortificații serioase, cazemate permanente, buncăre camuflate, toate întărite. Ei luptă foarte bine. În plus, cunosc terenul. În general, ne-a fost foarte greu. Chiar din prima zi, doar de pe sectorul nostru (de operațiune) s-a adunat un camion cu morți. În a patra zi, din zece grupuri tactice de batalion (BTG) au rămas doar două. Adică doar 20-30% din soldați au rămas în viață. În rest, fie au fost uciși, fie și-au luat așa o bătaie încât i-au trimis înapoi în Rusia”.
În primele zile ale invaziei ruse în Ucraina, în fiecare BTG erau cel puțin o mie de persoane, explică alt militar care a participat la război. „Ulterior – aproximativ 800, în aprilie – 600, în luna mai trimiteau rămășițele, câte 30-100 de persoane, pentru completarea altor unități. Până ajungeau, batalionul (de destinație) nu mai exista. Astfel, doar acei 100 de oameni rămâneau în unitate. Într-un batalion trebuie să fie câte 350-450 de persoane, în funcție de tipul de trupe. Astfel, doar 100 de oameni trebuie să îndeplinească o misiune pentru un batalion întreg. Respectiv, misiunile nu pot fi îndeplinite, iar pierderile sunt mari. În primele zile, coloanele au fost mânate înainte – „Înaintare rapidă!” – pur și simplu au fost arse pe traseu. Dacă BTG-urile ar fi fost desfășurate în formațiuni de luptă și ar fi atacat, așa cum am fost instruiți, pierderile ar fi fost minime. Dar idioții de la conducere au decis să cucerească din mers și dădeau ordine „Mai repede! Mai rapid!”, din această cauză comandanții de pe teren s-au dezorientat, dar nici n-au îndrăznit să-și contrazică șefii”, explică militarul.
„Oamenii au fost pur simplu carne de tun, povestește Nicolai. De exemplu, îi ordonă unui detașament de 30 de persoane: „Mergeți într-acolo”. Ei răspund că „acolo sunt 300 de persoane, ne vor căsăpi pe toți”. „Da, vă vor căsăpi”. Iată cum stau lucrurile. Sau, alt exemplu, vine un ordin de sus: „Trebuie cucerită iată această localitate. Trimiteți trupe”. Conducerea militară incompetentă, care execută orbește fără să țină seama de circumstanțe, raportează: „Bine, am trimis”. Acolo trupele sunt decimate, nu contează dacă supraviețuiesc, sau dacă reușesc sau nu să cucerească ceva. Șefii spun: „Se mai întâmplă, mai încercăm o dată”. Adică, este într-atât de rău totul, încât se preferă sacrificarea ostașilor, doar să nu supere șefii… Frica de șefi îi sperie pe oameni mai tare decât frica de moarte, frica că vor pierde respectul camarazilor, sau că vor fi disprețuiți”.
[…]
„Când privesc știrile despre crimele militarilor ruși în Ucraina, nu mă mir de ceea ce se întâmplă. Deoarece contingentul din care constă în mare parte armata este capabil de așa ceva. Nu există o selecție adecvată a personalului. Doar în subunități ca a noastră pot ajunge cu mare greu doar cei aleși. În restul trupelor, le e totuna dacă ești șchiop sau chior, pervers sau debil. Important e să fie completate, restul nu contează. De aceea și se întâmplă aceste incidente: jafuri, omoruri, violuri.
Sau iată, apare acest secretar de presă al armatei (Igor Konașenkov care susține briefingurile de război) cu tot felul de povești despre arme chimice și porumbei. Spune că noi bombardăm uzine, depozite militare, nu centre comerciale. Ce fel de depozite care nu se văd în fotografii? Folosesc hărți vechi, tipărite pe hârtie. Acum, când poți vedea pe orice aplicație fotografiile de pe satelit. Ei nu înțeleg că timp de jumătate de an poți construi alături cu vreo uzină un centru comercial enorm. Iar ei, comandanții, cred, în continuare, că acolo a fost ceva cu profil militar și lansează rachete. Adică, conducerea nu știe să lucreze cu harta și să coordoneze corect trupele și tirurile de artilerie.
„Nu văd nici un sens să fim acolo”
„Subdiviziunea noastră înțelegea unde și pentru ce am mers în noaptea de 24 februarie, mulți sunt veterani ai acțiunilor din 2014 din Ucraina, din Siria. Dar noi nu am dorit deloc acest război. Ucraina nu e țara cu care trebuie să luptăm. Jumătate din populație are acolo frați. Eu am prieteni, rude, țin legătura cu unii din ei până în prezent. Într-adevăr, acum este mai greu să comunicăm. Națiunea noastră acum este proscrisă în toată lumea, iar în Ucraina în mod deosebit.
Când am văzut (noi, militarii) cum evoluează totul: cum ai noștri sunt în mod conștient folosiți drept carne de tun fără vreo șansă de supraviețuire, când pierderile sunt mari, ajutor nu vine de nicăieri iar șefilor nu le pasă. Toată această propagandă sinistră: „Acolo sunt naziști, poporul este asuprit”. Când am ajuns acolo și am văzut că așa-zișii naziști sunt niște militari la fel ca noi. Am înțeles că ideea și scopul acestui război sunt false. Nu este ceea de ce avem nevoie, nici eu, nici oamenii noștri, nici țara noastră”.
The INSIDER: Cine organizează acțiunile de susținere a lui Putin în Europa, care este rolul Rossotrudnicestvo și al neonaziștilor
De la începutul invaziei în Ucraina, susținătorii lui Putin au organizat în Europa zeci de acțiuni proruse. Sancțiunile privind vizele pentru ruși probabil nu vor putea opri mitingurile proputiniste și acțiunile publice: acestea nu sunt organizate de turiști, ci de rușii care locuiesc demult în Europa, care dețin viză de reședință și pașapoarte UE. Mulți dintre ei au legături cu Rossotrudnicestvo și structurile acesteia, iar ajutorul în organizarea acțiunilor vine de la neonaziștii locali. Protejați de legislația UE, rușii care se află peste hotare se laudă cu faptul că au creat „un underground european " și sponsorizează militarii ruși în Ucraina evitând sancțiunile.
Prietenii neonaziștilor
Aproximativ două mii de protestatari s-au adunat în piața centrală din Köln, pe 4 septembrie. Persoane în tricouri cu inscripția "Rossia" și cu drapele rusești au protestat în fața catedralei din Köln. Mulți dintre ei aveau pancarte cu îndemnuri de anulare a sancțiunilor, punerea în funcțiune a conductei Nord Stream 2, oprirea înarmării Kievului și relansarea relațiilor cu Moscova. Tot în piață a fost organizată o strângere de fonduri pentru susținerea separatiștilor din „republicile Donbassului", deși LNR și DNR, încă din 2014, au fost declarate de către Procuratura Generală din Germania drept organizații teroriste.
Știrea despre miting a fost preluată de propagandiștii ruși și bieloruși. [...]
Presa rusă a scris că majoritatea protestatarilor ar fi fost germani, însă, la miting, limba rusă s-a auzit mai tare decât germana. Pe anunțuri erau indicați ca organizatori Elena Kolbasnikova și Maxim Shlund. Aceștia reprezintă diaspora rusească care locuiește mai mult de 20 ani în Germania. Kolbasnikova susține că lucrează în „domeniul medical" și că acordă ajutor de specialitate la domiciliu. Originară din Dnepro, ea susține activ agresiunea rusă. Într-un interviu pentru canalul YouTube proputinist Vocea Germaniei îl prezintă pe Maxim drept soțul ei. Ambii au pozat în 2019 pentru Moskovskii Komsomoleț în timpul acțiunii „Aprinde lumânarea" și ambii organizează cu regularitate acțiuni proruse. În aprilie, Elena a fost concediată de la serviciu din cauza acestor acțiuni [...]
Kolbasnikova este ajutată să organizeze astfel de mitinguri de către liderul partidului de extremă dreaptă Pro NRW, radicalul de dreapta Markus Beisicht, cunoscut mai ales pentru intoleranța sa față de refugiați. În 2012, simpatizanții acestuia au dus în mod intenționat la o moschee, pentru a-i provoca pe musulmani, caricaturi cu prorocul Mohamed. Provocarea s-a încheiat atunci cu ciocniri, în care au suferit 29 de polițiști.
Deși Markus Beisicht nu se identifică ca neonazist, poziția sa nu este pentru nimeni un secret, de exemplu el s-a oferit să fie avocatul neonazistului declarat Alex Reitz, cunoscut ca „Hitler din Koln", când acesta a fost judecat pentru acțiuni extremiste. Însuși Beisicht a publicat articole instigatoare la ură față de evrei, musulmani și minorități sexuale.
Nu este primul caz în care neonaziștii ajută diaspora rusă din Germania să organizeze proteste[...]
Micii ajutori ai Rossotrudnicestvo
De la înființarea sa, Rossotrudnicestvo se ocupă de influențarea propagandistică a diasporei rusești, iar după război a devenit o parte importantă a mașinăriei propagandistice a Kremlinului în justificarea războiului din Ucraina.
Pe paginile organizației de pe rețelele sociale sunt postate zeci de imagini video despre invazie – manipulatorii, false, cu denaturarea sensurilor și alte trucuri propagandistice.
[...]
De la începutul războiului din Ucraina, în Europa au avut loc zeci de acțiuni proruse. Toate au fost susținute mediatic de structurile Ministerului rus de Externe și de propagandiști, chiar dacă la unele mitinguri au participat mai puțin de 10 persoane. De exemplu, despre acțiunea minoră organizată la Dublin a relatat toată presa rusă importantă: Rossiiskaia Gazeta, Izvestia, Pervii Kanal.
Mitingul din Haifa la care au participat 30 de persoane a fost reflectat nu doar în presă, dar și de către liderul Ceceniei, Ramzan Kadîrov. Una dintre participantele la acțiune a îndemnat Rusia ca după Ucraina să se îndrepte spre Israel. [...]
În ajunul zilei drapelului de stat al Federației Ruse, pe 20 august, în Limassol, zeci de ruși au desfășurat un tricolor lung de 53 metri, formând din acesta literele Z și V, simbolurile „operațiunii speciale" ruse. Ei mai purtau pancarte cu inscripțiile „Rusia, suntem cu tine" și „Susținem acțiunile Rusiei". Peste două zile, acțiuni similare au avut loc și la Larnaca. De asemenea, a fost organizat un marș automobilistic patriotic. Inițiatorii acestuia au fost rușii care locuiesc în Cipru, susținuți de Consiliul coordonator al compatrioților ruși și de Clubul tinerilor concetățeni ruși din Cipru. [...]
În Franța, poți întâlni ruși în tricouri cu simbolul Z în sud-vestul țării, în braseriile departamentului Pyrenees Atlantiques, ceea ce nu pare să deranjeze autoritățile locale. Acolo au loc cu regularitate întâlniri ale celor originari din Rusia sub egida comunităților proruse precum Russophones des Pyrenees. [...]
Cea mai mare parte a publicațiilor Russophones des Pyrenees au caracter de mică publicitate, însă, printre anunțurile noi despre instalatori sau profesori de franceză poți întâlni postări ale reprezentanților Rossotrudnicestvo și ale structurilor sale privind „anularea culturii ruse" sau „ intensificarea nemaivăzută până acum a rusofoiei". Tot acolo, poți vedea postări despre susținerea „operațiunii speciale" ruse, clipuri despre acțiunile Rossotrudnicestvo în alte orașe din Franța. De exemplu, la Marsilia pe 19 martie a avut loc, lângă ambasada Federației Ruse, o acțiune de susținere a războiului și împotriva sancțiunilor. Aceasta a fost organizată de asociația Franța-Rusia-Soglasie, cunoscută pentru poziția sa prorusă. Din februarie până în iulie, grupul a organizat mai multe acțiuni.
În Germania, marșurile automobilistice în susținerea Rusiei au stârnit un val de dezaprobare. Acestea au fost organizate în mai multe orașe, în luna aprilie. Cel mai mare a avut loc la Berlin, unde au participat 700 de mașini. Marșul a avut loc imediat după ce a devenit cunoscută tragedia de la Bucea. Atunci, mulți susținători ai lui Putin au numit înscenare masacrul din orașul ucrainean. Rusofonii din Bonn și Hanovra, de asemenea, au organizat marșuri automobilistice. [...]
Pe rețelele de socializare, acțiunile organizate de Rossotrudnicestvo sunt deseori prezentate drept „acțiuni ale localnicilor", iar poziția putiniștilor drept convingerea majorității europene. „În orașul italian Verona, locuitorii au ieșit la un miting în memoria Dariei Dughina care a decedat în mod tragic", după cum este descris evenimentul pe canalele Telegram. Această acțiune a fost organizată însă de Asociația Verona-Rusia și au participat doar membrii organizației, împreună cu președintele acesteia, Palmerino Zoccatelli. El a cunoscut-o pe Dughina și se pare că îi împărtășea viziunile, justificând cu regularitate invazia rusă în comentariile pentru presa rusă.
[...]
