În ultimele săptămâni, reprezentanți ai partidului de guvernământ din Georgia, Visul Georgian, au elogiat Tratatul de la Gheorghievsk din 1783, prin care estul Georgiei a ajuns, în esență, sub suzeranitatea Imperiului Rus. Acesta avea în curând să încalce tratatul, ceea ce a dus la ocuparea Georgiei pentru următoarele două secole, mai întâi ca imperiu apoi, după o scurtă perioadă de independență, ca URSS. Oficialii Visului Georgian susțin acum că decizia regelui Erekle al II-lea de a semna tratatul a fost înțeleaptă, că nu exista altă soluție și că, în cele din urmă, ea a salvat națiunea și statalitatea georgiană.
Noua interpretare apare pe fondul deteriorării relațiilor dintre Tbilisi și partenerii săi occidentali. Ea a fost însoțită de declarații asemănătoare din partea forțelor asumat proruse din Georgia și de reacții favorabile în presa rusă. Opoziția se teme însă că această dezbatere istorică ar putea servi unui scop politic actual: să facă opinia publică mai receptivă la eventuale compromisuri în relația cu Moscova.
Erekle al II-lea a renunțat la suveranitatea regatului său în schimbul protecției Rusiei. Când a fost nevoie, Rusia nu și-a respectat obligațiile
Pe 12 august, premierul georgian Irakli Kobahidze Kobahidze a declarat că Tratatul de la Gheorghievsk a avut un rol crucial în salvarea Georgiei. Când un jurnalist i-a atras atenția că Rusia nu a respectat ulterior prevederile acordului, premierul a răspuns că tratatul a fost respectat în timpul vieții lui Erekle al II-lea.
Principalul argument al lui Kobahidze este intervalul dintre semnarea tratatului și anexarea regatului Kartli-Kaheti de către Imperiul Rus. Aproape 20 de ani, a spus el, demonstrează că decizia lui Erekle al II-lea „a funcționat”: Georgia a supraviețuit unei perioade în care însăși existența sa era amenințată.
Pentru a înțelege argumentele actuale ale guvernului, trebuie amintit ce a însemnat, de fapt, Tratatul de la Gheorghievsk. Semnat în 1783 între Imperiul Rus și regatul Kartli-Kaheti, statul din estul Georgiei condus de Erekle al II-lea, tratatul a plasat regatul sub protecția Rusiei. Kartli-Kaheti a renunțat parțial la o politică externă independentă, iar Imperiul Rus s-a angajat, în schimb, să îl apere.
Tratatul nu a fost însă încheiat între o Georgie unită și Rusia. Alte regate și principate georgiene, printre care Imereti, Samegrelo și Abhazia, nu au fost părți la acord.
Protecția promisă de Rusia avea să devină unul dintre principalele elemente de dispută. În 1795, trupele conducătorului persan Agha Mohammad Khan au invadat estul Georgiei și au jefuit Tbilisiul, însă Erekle al II-lea nu a primit ajutorul militar pe care îl aștepta din partea Rusiei. După moartea regelui, în 1801, Imperiul Rus a desființat regatul Kartli-Kaheti și i-a încorporat teritoriul.
Kobahidze consideră însă că aceste evenimente ulterioare nu infirmă justețea deciziei lui Erekle al II-lea. La 18 august, a numit încheierea tratatului o „alegere civilizațională” și a afirmat că decizia regelui a fost nu doar justificată, ci „singura corectă, fără alternativă”. Premierul a pus-o, de asemenea, în legătură cu identitatea europeană a Georgiei de astăzi.
„Prin semnarea tratatului, indiferent dacă Imperiul Rus și-a dorit sau nu acest lucru, Georgia a obținut totuși un avantaj fundamental. Într-un moment în care ne aflam la limita dintre existență și dispariție, datorită acestui pas făcut de Erekle al II-lea, nu doar că am supraviețuit ca națiune, ci, în cele din urmă, am și răzbit. Cea mai bună dovadă este faptul că Georgia de astăzi este o țară cu o identitate distinctă, întemeiată pe valori creștine, rădăcini naționale și cultura europeană tradițională”, a spus Kobahidze .
În argumentația sa, Kobahidze a prezentat desființarea regatului Kartli-Kaheti de către Rusia drept un proces care a devenit posibil abia după moartea regelui georgian: „Când Erekle al II-lea s-a stins din viață, din păcate, evenimentele au luat o altă întorsătură.”
Câteva zile mai târziu, alți membri ai partidului de guvernământ au început să vorbească în termeni asemănători despre Tratatul de la Gheorghievsk. Deputatul Davit Matikașvili l-a numit o decizie „inteligentă și înțeleaptă”, datorită căreia poporul georgian a reușit „să supraviețuiască fizic”. Gia Volski, deși a recunoscut că Rusia nu a respectat prevederile tratatului, a susținut și el că acordul a ajutat, în cele din urmă, Georgia să nu dispară ca națiune.
„După semnarea Tratatului de la Gheorghievsk, în 1783, Georgia a suferit o serie de lovituri grave, iar Rusia nu a respectat prevederile tratatului. A început să o facă mai târziu, când acest lucru a devenit avantajos pentru ea. O vreme, Georgia a trecut printr-o perioadă foarte grea... În cele din urmă, acest lucru a contribuit la evitarea situației în care Georgia ar fi devenit, să spunem, vasala unei culturi musulmane și a unui vecin destul de agresiv sau ar fi dispărut cu totul ca națiune și ca popor.”
Astfel, în declarațiile reprezentanților Visului Georgian se conturează treptat aceeași logică: pentru a supraviețui, un stat mic, amenințat cu distrugerea, a fost nevoit să facă o alegere pragmatică în favoarea unui vecin mai puternic.
De ce privește opoziția cu îngrijorare noua interpretare
Aceste interpretări ale unor episoade tragice din istoria Georgiei au stârnit reacții vehemente din partea opoziției prooccidentale, a diplomaților și a activiștilor civici.
Criticii guvernului subliniază, înainte de toate, că Rusia nu și-a îndeplinit obligațiile esențiale prevăzute în tratat. Sunt invocate în special evenimentele din 1795, când trupele lui Agha Mohammad Khan au cucerit și au jefuit Tbilisiul.
Diplomatul Gia Japaridze a calificat declarațiile lui Kobahidze drept o încercare de a justifica actuala orientare externă a guvernului. El a subliniat și că tratatul a fost încheiat între Imperiul Rus și regatul Kartli-Kaheti, nu între Rusia și întreaga Georgie.
Potrivit adversarilor guvernului, problema acestei interpretări nu ține doar de felul în care sunt evaluate evenimentele secolului al XVIII-lea. Îi îngrijorează concluzia politică ce ar putea fi trasă astăzi din această istorie.
Dacă acordul lui Erekle al II-lea cu Rusia este prezentat drept un exemplu de pragmatism încununat de succes, aceeași logică ar putea fi aplicată relațiilor actuale cu Moscova: concesiile și compromisurile făcute unui vecin mai puternic ar putea fi înfățișate drept prețul necesar pentru securitate și supraviețuire, nu drept o amenințare la adresa suveranității.
Nu există însă nicio confirmare publică potrivit căreia guvernul georgian ar pregăti deja un nou tratat cu Rusia. Visul Georgian nu a anunțat oficial negocieri pentru un acord de alianță, iar partea rusă nu a declarat nici ea că ar pregăti un asemenea document. Totuși, ideea unui nou acord a intrat deja în dezbaterea politică din Georgia.
Prorușii din Georgia vor un „Gheorghievsk 2”
Liderii Visului Georgian leagă adesea această paralelă istorică de relațiile georgiano-ruse din prezent. Kobahidze a comparat Tratatul de la Gheorghievsk cu războiul din august 2008 și a spus că, „sub conducerea lui Miheil Saakașvili, toate acordurile, semnate sau nesemnate, au fost rupte deasupra capetelor noastre”.
Pe fondul declarațiilor oficialilor Visului Georgian, a apărut o nouă idee: Georgia ar trebui să încheie un nou tratat cu Rusia. Cel mai vocal susținător al unui asemenea acord este Mamuka Pipia, liderul partidului prorus Solidaritate pentru Pace.
La 18 august, după cea mai recentă declarație a lui Kobahidze despre tratat, Pipia a salutat poziția premierului și a spus că partidul său lucrează la o inițiativă pe care a numit-o „Gheorghievsk 2”.
Pipia a spus că este de acord cu Kobahidze că tratatul inițial a salvat statalitatea georgiană și creștinismul. El a respins însă ideea premierului potrivit căreia această alegere istorică ar avea legătură cu perspectiva europeană a Georgiei.
„Lucrăm în această direcție și, foarte curând, va fi făcut un anunț corespunzător de la Moscova”, a spus Pipia, descriind noul tratat propus drept unul „complet nou, cuprinzător și, mai presus de toate, între parteneri egali” cu Federația Rusă.
Poziția lui Pipia merge mult dincolo de linia declarată oficial de Visul Georgian. În trecut, el a pledat pentru restabilirea relațiilor diplomatice cu Rusia, încheierea unui tratat de alianță și eliminarea din Constituția Georgiei a articolului 78, care obligă instituțiile constituționale ale țării să ia toate măsurile pentru integrarea deplină a Georgiei în UE și NATO.
Visul Georgian nu a formulat oficial niciuna dintre aceste cereri. Cu toate acestea, reacția lui Pipia arată cât de repede poate fi preluată interpretarea istorică oferită de partidul de guvernământ într-o agendă politică prorusă contemporană.
De la Erekle al II-lea la narațiunea Rusiei
Tratatul de la Gheorghievsk și imaginea lui Erekle al II-lea făceau parte din retorica politică a Visului Georgian cu mult înaintea declarațiilor recente.
Acest lucru a devenit deosebit de vizibil în 2023, după ce cercetătorul literar Levan Berdzenișvili l-a criticat pe Erekle al II-lea. El a descris decizia de a încheia tratatul drept un pas care i-a permis ulterior Rusiei să preia controlul asupra Georgiei. Reprezentanții Visului Georgian l-au criticat dur pe Berdzenișvili, iar aparițiile sale publice au fost perturbate în repetate rânduri de susținători ai Mișcării Conservatoare proruse. Ulterior, cercetătorul a fost atacat pe stradă.
În septembrie 2025, la Tbilisi a fost dezvelit un nou monument dedicat lui Erekle al II-lea. La ceremonie, Kobahidze l-a numit pe rege un simbol al patriotismului, al dragostei de țară și al pragmatismului.
Astfel, Erekle al II-lea a fost transformat treptat din personaj istoric în simbol politic. În interpretarea guvernului, el oferă un model de comportament pentru un stat mic care, în fața unei amenințări, face o alegere pragmatică în favoarea unui aliat puternic.
Această interpretare seamănă în mod evident cu un discurs promovat de multă vreme de Rusia despre Tratatul de la Gheorghievsk.
Moscova a prezentat în repetate rânduri acordul din 1783 drept o apropiere voluntară între Rusia și Georgia și a subliniat rolul Imperiului Rus de protector al regatului Kartli-Kaheti. În 2021, cu ocazia unei noi aniversări a semnării tratatului, Ministerul rus de Externe a afirmat că apropierea dintre Rusia și Georgia a servit intereselor ambelor țări, punând accent în special pe protecția oferită de Rusia.
La vremea respectivă, Tbilisiul a calificat această interpretare drept cinică, amintind că tocmai încălcarea acordului de către Rusia a marcat începutul anexării ulterioare a teritoriilor georgiene.
Astăzi, o parte a acestui discurs istoric este preluată chiar de oficiali georgieni. Irakli Kobahidze nu propune restabilirea unui protectorat rus și continuă să numească Georgia o țară europeană. Însă afirmațiile sale potrivit cărora alianța cu Rusia, țară de aceeași credință, a fost o „alegere civilizațională”, a salvat Georgia de la distrugere și a reprezentat „singura decizie corectă” reiau elemente din interpretarea rusă a rolului imperiului în Caucazul de Sud.
Presa rusă a remarcat și ea asemănarea. La 21 august, publicația rusă Vzglyad a publicat un articol intitulat „Georgia a făcut un pas important spre normalitate”. Autorul a pus noua evaluare a Tratatului de la Gheorghievsk în legătură cu o schimbare mai amplă a atitudinii autorităților georgiene față de Rusia și a salutat în mod expres revenirea la o atitudine respectuoasă față de acord, prezentat drept o alianță cu Rusia care ar fi salvat Georgia.
Mai mult decât o dispută istorică
Până în prezent, nu există nicio confirmare publică potrivit căreia autoritățile georgiene ar pregăti un nou tratat cu Rusia sau ar negocia un acord de alianță. Ceea ce se întâmplă depășește însă cu mult cadrul unei dezbateri istorice.
În jurul acestui subiect se întâlnesc mai multe evoluții politice. Visul Georgian se îndepărtează tot mai mult de partenerii săi occidentali, iar parcursul Georgiei către aderarea la UE este, în fapt, suspendat. În același timp, forțele politice proruse folosesc noua retorică a guvernului ca argument pentru relații mai strânse cu Moscova și vorbesc deja despre propria versiune a unui viitor acord cu Rusia.
Este grăitoare și reacția din spațiul mediatic rus: declarațiile conducerii georgiene sunt privite acolo ca un posibil semn că Tbilisiul își schimbă atitudinea față de Moscova și reevaluează rolul istoric al Rusiei.
Revenirea Tratatului de la Gheorghievsk pe agenda politică contează nu doar pentru felul în care este interpretată astăzi povestea lui Erekle al II-lea. Contează mai ales semnificația politică pe care această interpretare o capătă în Georgia contemporană. Prezentând acordul cu Imperiul Rus în primul rând ca pe o alegere pragmatică ce a contribuit la păstrarea statalității georgiene, guvernul propune totodată societății un anumit model de comportament pentru un stat mic aflat în fața unui vecin mai puternic.
De aceea, întrebarea de astăzi nu este doar ce s-a întâmplat în 1783, ci și de ce această versiune a trecutului a devenit atât de căutată în politica georgiană tocmai acum și ce viziune asupra viitoarei orientări externe a țării contribuie ea să contureze.
