Într-o săptămână dificilă pentru dreapta iliberală europeană, marcată de înfrângerea partidului de guvernământ al lui Aleksandar Vučić în Serbia și de o criză constituțională în Polonia, o altă figură controversată a revenit în atenția presei.
Viktor Orbán, fostul Prim-Ministru al Ungariei, s-a ținut departe de lumina reflectoarelor după ce a pierdut puterea în aprilie. Acum, unii lideri din Washington se întreabă: cine ar fi mai potrivit să devină următorul Secretar General al ONU dacă nu chiar cel mai influent politician iliberal al Europei?
The Wall Street Journal a dezvăluit că numele lui Orbán a fost vehiculat în discuțiile privind desemnarea noului șef al ONU (UNSG). Citând trei surse internaționale, comitetul editorial al WSJ a notat că, „numele domnului Orbán tot apărea când oficialii americani vorbeau despre persoana pe care și-ar dori-o la cârma ONU. ‘Cineva precum Orbán’, spuneau aceștia, iar omologii chinezi și ruși erau de acord. În cele din urmă, americanii s-au întrebat: De ce nu chiar Orbán?”
Secretarul General conduce Secretariatul ONU și reprezintă organizația pe scena diplomatică, însă nu dispune de vreo pârghie independentă pentru a pune în aplicare deciziile Consiliului de Securitate, fiind nevoit să arbitreze permanent interesele divergente ale celor cinci membri permanenți. Editorialul WSJ mai precizează că Orbán ar intra în cursă doar dacă ar avea garanția unei victorii.
Lupul paznic la oi?
Orbán s-a remarcat pe scena internațională în timpul crizei migrației din 2015, când politicile de frontieră adoptate de guvernul său au fost aspru condamnate de Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiați. Pe 16 septembrie 2015, în timp ce Ungaria finaliza construcția gardului de la graniță, António Guterres, pe atunci șeful Agenției ONU pentru Refugiați, a criticat dur măsurile restrictive ale Budapestei, avertizând că acestea îi privau pe solicitanții de azil de orice formă de protecție și încălcau dreptul internațional.
Până în 2018, executivul de la Budapesta transformase însăși Organizația Națiunilor Unite într-o țintă de campanie electorală. Panourile publicitare din întreaga țară acuzau ONU că încearcă să oblige Ungaria să primească migranți, sub lozinca: „Ungaria decide, nu ONU!” În iulie în același an, Ungaria s-a retras oficial din Pactul Global al ONU privind Migrația, Ministrul de Externe Péter Szijjártó invocând o divergență ireconciliabilă între viziunea Budapestei și abordarea ONU.
Un colac de salvare pentru Orbán?
În spatele acestei posibile candidaturi s-ar putea ascunde și mize personale imediate. Orbán a pierdut puterea în aprilie, după 16 ani de guvernare, când partidul Tisza condus de Péter Magyar a obținut o victorie zdrobitoare, adjudecându-și 141 din cele 199 de mandate de parlamentar și lăsând Fidesz cu doar 52 de locuri în Parlament. De atunci, în cadrul anchetelor de corupție desfășurate sub sloganul „Curățenia”, au fost reținuți doi foști miniștri și un fost secretar de stat. Totodată, fostul guvernator al băncii centrale, György Matolcsy, a fost reținut și este cercetat într-un dosar separat privind gestionarea fondurilor instituției.
Un plan pus în mișcare în cercurile MAGA viza obținerea unei funcții de conducere la ONU pentru Orbán, unde imunitatea diplomatică reprezenta miza principală, scria în vară publicația regională VSquare. Reacțiile din presă nu au întârziat să apară. Într-un articol din Puck, jurnalista Julia Ioffe susținea că zvonul respectiv a fost lansat de un oficial numit de Trump, dornic să își demonstreze loialitatea față de mișcarea MAGA, și nu a reprezentat o inițiativă directă a Casei Albe. Citând trei surse guvernamentale americane, Ioffe l-a indicat pe Ronald Criscuolo, Secretar Adjunct în cadrul Departamentului de Stat al SUA, ca fiind inițiatorul acestei manevre de testare a reacției publicului. Departamentul de Stat a refuzat să comenteze, în timp ce WSJ a reafirmat că sursele sale provin din trei țări diferite. Orbán a preferat să nu facă nicio declarație.
La rândul său, cotidianul britanic The Times a avansat ipoteza că Orbán ar putea fi doar un candidat de fațadă, menit să netezească drumul pentru Lana Nusseibeh, candidata propusă de Emiratele Arabe Unite. Analistul Richard Gowan de la International Crisis Group a observat că o candidatură-șoc a lui Orbán, menită să producă vâlvă, ar putea fi folosită ca sperietoare, astfel încât un candidat tradițional de compromis să devină dintr-odată mult mai ușor de acceptat.
Ministrul adjunct rus de Externe, Aleksandr Alimov, a precizat că Moscova nu a adus în discuție numele lui Orbán în Consiliul de Securitate și că a aflat de această propunere din presă. Beijingul a păstrat tăcerea, însă schimbările politice majore din Ungaria și Serbia au pus sub semnul întrebării două dintre cele mai importante punți diplomatice ale Chinei în Europa.
Procedura de selecție
Secretarul General este desemnat de Adunarea Generală la propunerea Consiliului de Securitate, fiind necesare cel puțin nouă voturi favorabile și niciun vot de veto din partea celor cinci membri permanenți. Procesul de selecție, demarat în noiembrie anul trecut, a parcurs deja șapte runde de voturi consultative informale în cadrul Consiliului. O intrare a lui Orbán în cursă în această fază ar fi extrem de tardivă, având în vedere că preluarea mandatului are loc la 1 ianuarie. În plus, America Latină și Caraibele revendică dreptul la șefia ONU în baza principiului nescris al rotației regionale, având în vedere că America Latină și Caraibe nu au mai deținut această funcție de la încheierea mandatului lui Javier Pérez de Cuéllar în 1991. Deși Europa de Est nu a dat vreodată un Secretar General, acest fapt nu constituie o garanție procedurală. Totodată, Adunarea Generală a recomandat statelor membre să propună femei, având în vedere că organizația nu a fost condusă niciodată de o femeie.
La al șaptelea vot consultativ din 30 octombrie, Rebeca Grynspan (Costa Rica) s-a plasat pe primul loc cu 11 voturi „pentru” și 4 „împotrivă”. Rafael Grossi a obținut 9 voturi favorabile, Carolyn Rodrigues-Birkett 8, iar Lana Nusseibeh (Emiratele Arabe Unite) 7. Deși neoficiale, rezultatele nu indică dacă printre voturile negative se numără vreun veto din partea membrilor permanenți.
De ce tocmai Orbán?
Orbán nu s-a limitat la a transforma Ungaria într-un model de stat iliberal. El a stabilit relații neobișnuit de strânse cu Washingtonul, Beijingul și Moscova, menținând legături politice cu toate cele trei și oferind fiecăreia câte ceva diferit.
În 2016, el a fost singurul șef de guvern din Europa care a sprijinit deschis candidatura lui Donald Trump la Casa Albă, lăudându-i viziunea privind combaterea terorismului și refuzul de a mai exporta democrația: „Ca european, n-aș fi putut exprima mai bine de ce are nevoie Europa”, declara atunci Orbán.
La rândul ei, China a pompat miliarde de euro în industria maghiară de baterii și vehicule electrice. În timpul turneului european al lui Xi Jinping din 2024, ce a inclus Franța, Serbia și Ungaria, cele două țări și-au ridicat relațiile diplomatice la nivelul de „parteneriat strategic cuprinzător pentru o nouă eră”, un statut unic în rândul statelor membre UE.
De asemenea, Orbán a păstrat legături strânse cu Vladimir Putin chiar și după declanșarea invaziei din Ucraina, obținând derogări de la sancțiunile energetice europene și continuând proiectul extinderii centralei nucleare de la Paks cu sprijinul Kremlinului.
Dacă Trump, Putin și Xi au în comun interesul de a șubrezi instituțiile și alianțele create de ordinea occidentală postbelică, viziunile lor despre cum ar trebui să arate noua ordine mondială sunt radical diferite.
Fiecare dintre cele trei puteri și-a urmărit propria agendă în dezvoltarea relației cu Budapesta. Washingtonul a găsit un aliat ideologic capabil să conteste internaționalismul liberal. Beijingul a câștigat un voce prietenoasă în interiorul UE, care își poate exercita dreptul de veto asupra deciziilor comunitare și care este dispusă să devină un nod strategic pentru investițiile industriale ale Chinei. Moscova și-a menținut un aliat de rang înalt în Europa, gata să fisureze izolarea diplomatică impusă de Occident.
Predilecția lui Orbán pentru înțelegeri bilaterale, suveranism rigid și o diplomatie strict tranzacțională l-ar putea determina să plaseze relațiile cu Washingtonul, Moscova și Beijingul în centrul mandatului său. În plus, el s-a arătat sceptic în privința sprijinului militar acordat Ucrainei. Cu toate acestea, Carta ONU impune explicit, prin Articolul 100, ca Secretarul General să își exercite atribuțiile în deplină independență față de guvernele naționale.
Un lider indezirabil la cârma ONU
Pagina de editoriale a WSJ a reprezentat o platformă neobișnuită pentru lansarea unei asemenea ipoteze, iar liderii europeni au reacționat prompt, oscilând între stupoare și ridiculizări fără menajamente.
Ministrul ucrainean de Externe, Andrii Sîbiha, a comentat sarcastic că Orbán și-ar putea pune în valoare „remarcabilele aptitudini de veto și șantaj” din noua postură. Șeful diplomației poloneze, Radosław Sikorski, a tranșat ferm că Varșovia nu îl va susține sub nicio formă, iar premierul Donald Tusk a catalogat ideea drept fantezistă, comparând-o cu zvonurile anterioare privind preluarea Comisiei Europene de către Orbán.
Cea mai dură replică a venit însă de la noul premier de la Budapesta. Péter Magyar a punctat că numirea lui Orbán ar fi o mișcare logică doar pentru cineva care urmărește demolarea organizației. „ONU nu este o rețea infracțională și nu ar trebui condusă de un interlop”, a acuzat Magyar.
De altfel, este discutabil dacă o funcție internațională l-ar pune pe Orbán la adăpost de eventuale probleme penale în țară. Potrivit Convenției privind privilegiile și imunitățile ONU din 1946, funcționarii obișnuiți ai organizației beneficiază de imunitate doar pentru acțiunile derulate în exercitarea atribuțiilor oficiale, în timp ce Secretarul General se bucură de privilegii asimilate corpului diplomatic. Aceste garanții sunt concepute pentru a proteja Organizația, nu vreo persoană anume. În plus, conform Secțiunii 20, Consiliul de Securitate are competența exclusivă de a ridica imunitatea secretarului general.
Ce este, de fapt, în joc?
Perspectiva ca ordinea mondială să fie dictată de un triumvirat format din SUA, Rusia și China nu mai ține de domeniul speculației. Într-un studiu publicat în iunie, Carnegie Endowment analiza conturarea unui nou model de guvernanță globală, bazat pe raporturi strict tranzacționale și pe împărțirea lumii în sfere de influență bine delimitate.
Într-un articol din revista Survival, Michael J. Boyle descrie o ierarhie globală tot mai rigidă, controlată de Washington, Moscova și Beijing, în care statele mici sunt împinse la periferie. Aruncarea în cursă a unui politician cu profilul lui Orbán scoate la iveală falia adâncă dintre setea de putere personală și legitimitatea instituțională.
Chiar dacă egalitatea suverană dintre toate statele membre este consfințintă în Carta ONU, arhitectura Consiliului de Securitate perpetuează privilegiile marilor puteri, lăsând guvernanța globală vulnerabilă în fața intereselor lor divergente.
O eventuală instalare a lui Orbán la conducerea ONU – în condițiile în care consilierul său politic, Balázs Orbán (nicio legătură de rudenie), sugera acum doi ani că Ungaria nu ar fi opus rezistență unei invazii ruse așa cum a făcut-o Ucraina, declarație pe care Viktor Orbán a catalogat-o drept o „eroare” – ar putea vulnerabiliza și mai mult securitatea europeană.
Totuși, chiar dacă Washingtonul, Moscova și Beijingul ar ajunge la un acord informal, orice candidat trebuie să treacă de filtrul Londrei și al Parisului.
Ministrul francez de Externe, Jean-Noël Barrot, a lăsat să se înțeleagă acest lucru pe 28 octombrie, avertizând că postul de Secretar General nu trebuie să devină un „premiu de consolare” pentru liderii taxați de propriii alegători. Barrot a subliniat că Franța nu va accepta ca ONU să fie paralizată de marile puteri care încearcă să impună legea forței. Un veto din partea Franței sau a Marii Britanii ar compromite iremediabil candidatura lui Orbán.
Un premiu pentru un Viktor(ios)
Chiar dacă articolul WSJ nu a fost decât o manevră de tatonare, el este extrem de revelator pentru climatul politic actual. Un lider care a petrecut mai bine de un deceniu subminând normele multilaterale este acum luat în calcul pentru cea mai înaltă funcție diplomatică a lumii.
În Europa Centrală, balanța politică s-a înclinat în altă direcție. Orbán a fost îndepărtat de la putere, partidul lui Vučić a pierdut teren, iar Polonia încearcă să treacă peste sechelele crizei constituționale. În Slovacia, executivul condus de Robert Fico se află sub o presiune uriașă. Cu toate acestea, exact în momentul în care liderii iliberali pierd teren pe plan intern, jocurile politice ale marilor puteri i-ar putea oferi lui Orbán o nouă scenă internațională.
Ani la rând, Orbán le-a repetat ungurilor că țara lor nu primește ordine de la Bruxelles, că ONU nu are dreptul să îi dicteze politica migraționistă și că suveranitatea națională primează în fața tratatelor internaționale. Astăzi, numele său este vehiculat pentru o funcție a cărei misiune esențială este tocmai garantarea independenței unei organizații internaționale față de guvernele naționale. Omul care s-a luptat ani de zile cu autoritatea ONU este acum propus să îi devină reprezentant suprem.
