UE ne obligă să mâncăm insecte, vrea să înlocuiască europenii cu migranți, ne controlează internetul și ne manipulează alegerile. Sunt câteva din teoriile conspirației care vizează Bruxellesul.
În lumea multipolară a prezentului, teoriile conspirației se înmulțesc inevitabil, ca arme eficiente în războiul informațional anti-democrație și anti-UE. Un inventar al principalelor narațiuni e relevant inclusiv prin modul în care ele se propagă, sau nu, în România.
Aflată în slujba ocultei, UE ne otrăvește și impune dictatura digitală: marile narațiuni
O clasificare a tuturor teoriilor conspirației care vizează Bruxelles-ul e imposibilă. Le-am grupat în opt meta-narațiuni, inevitabil înrudite.
- Aservirea statelor-membre. „Superstatul european” centralizat. Pierderea prerogativelor naționale. Colonizarea economică. Adesea, astfel de idei se bazează mai degrabă pe pulsiuni naționaliste oldskool decât pe argumente și apar declarativ, fără prea multe elemente factuale. Totuși, în Polonia, în 2021, Curtea Constituțională a decis că primatul legislației europene e neconstituțional, lucru aflat în contradicție cu Tratatul Uniunii Europene, iar asta a dat destul de furcă atât Bruxelles-ului, cât și Platformei Civice a democratului Donald Tusk, care a urmat la guvernare.
- Migrația și „teoria înlocuirii”. UE ar promova înlocuirea populației autohtone cu alte tipuri de populație. Diversitatea și politicile pro-LGBTQ slăbesc familia tradițională și distrug implicit tradiția. „Teoria înlocuirii” e un caz aparte, fiindcă are un autor cunoscut, pe Renaud Camus, cunoscut scriitor francez prefațat de Roland Barthes, fost membru al Partidului Socialist și susținător ulterior al lui Marine le Pen și Éric Zemmour. E vorba de „genocidul prin substituție” pe care l-ar săvârși elitele europene prin înlocuirea populației autohtone cu altele, alogene, mai ales islamice. Scopul nu e clar, dacă nu se leagă de punctul 5, controlul total al populației. Înrudit cu „marea reînlocuire” e termenul „Eurabia” (de la „Europa + Arabia”), născut în subteranele Internetului. O altă marotă a conspiraționiștilor este așa-numitul „Plan Kalergi”, atribuit lui Richard von Coudenhove-Kalergi, politician austriac și pionier al integrării europene, care profețea într-o carte publicată în 1925 că viitorul va aparține unei „rase mixte”, „eurasiatic-negroidă”. Predicție rezonabilă, dacă trecem peste termenii epocii, iar Kalergi nu a spus mai mult de atât și cu atât mai puțin a semnat un „Plan” care să-i poarte numele.
- UE ne otrăvește/obligă să mâncăm/hrănește pe ascuns cu aditivi, insecte, organisme modificate genetic, carne sintetică etc. În ultimii ani, cea mai frecventă „memă” de acest tip se referă la cele patru soiuri de gândac, greier și lăcustă aprobate pentru consum uman de Uniunea Europeană. Aprobarea se face pe baza avizului Agenției Europene pentru Siguranța Alimentară, EFSA, la inițiativa unor entități private, dar în nici un caz nu include obligativitatea consumului. Cu atât mai puțin ne strecoară instituțiile europene făină de greieri în hrană fără știrea noastră, cât timp constă mai ales în birouri și săli de întruniri, și nu în facilități de producție alimentară.
- Supravegherea/spionajul/dictatura digital(ă): cipurile din pașapoarte, identitatea digitală europeană, cenzura platformelor online prin directive europene, „controlul total” asupra populației. Știm deja ce s-a întâmplat în România, și nu numai, cu pașapoartele biometrice; în țările occidentale, „suspectul de serviciu” e însă în prezent identitatea digitală europeană, proiect care urmărește mai degrabă să protejeze decât să monitorizeze identitatea persoanei. În privința directivelor referitoare la Web, ca GDPR (protecția datelor personale) sau DSA (regulamentul privind serviciile digitale), ele încearcă printre altele să creeze un climat de transparență care să excludă furtul de date, abuzatorii, extremiștii. Tot la capitolul „dictatură digitală” intră, oarecum, atacurile la adresa proiectului de euro digital și a reducerii tranzacțiilor în cash, deși acestea țin mai degrabă de economie.
- „Botnița”, COVID, vaccinurile, alte modalități de control total al populației. Sunt înrudite cu punctul 5, dar le-am menționat separat fiindcă constituie narațiuni separate. Știm că au câștigat tracțiune mai ales după pandemie.
- Oculte mondiale (Clubul de la Roma, Forumul Economic Mondial, Bill Gates, George Soros) care urmăresc reducerea și controlul total al populației și se află, desigur, și la butoanele UE. Ideea datează cel puțin de la Protocoalele Înțelepților Sionului, fals antisemit pus în circulație în Imperiul Țarist al secolului al XIX-lea. În versiunea recentă, la baza teoriei conspirației se află planul Forumului Economic Mondial privind „marea resetare” din iunie 2020, care urmărește în mod transparent reașezarea economiei globale pe baze mai solide.
- Crize induse deliberat:de alimentație, războaie, Pactul Verde. „Punctul 6” urmărește obiectivele de la Punctul 4. Recentă e prezența Pactului Verde, inițiativa pro-mediu a Uniunii Europene din 2020, care se aplică de pildă în renunțarea la combustibili fosili și îngrășăminte. Renunțarea la combustibilii fosili ar urma să aibă un impact general asupra populației, iar restricțiile legate de îngrășăminte afectează mai ales agricultorii Europei, predispuși la proteste mai ales în țările vestice. Dacă efectele secundare sunt certe, faptul că ele ar fi deliberate sau ar constitui principalul obiectiv al Pactului Verde e o idee conspiraționistă.
- Manipulări electorale ale Bruxelles-ului. Ideea apare la mai toate alegerile din statele UE, în ultimul timp, iar faptul că este de dată mai recentă nu trebuie să surprindă. Ea e formulată în logica „hoțul strigă «prindeți hoțul»”, adică vine după informațiile referitoare la manipularea de către Rusia și alte entități nedemocratice a alegerilor din Marea Britanie, SUA sau chiar România (cazul Călin Georgescu).
Clubul select al conspiraționiștilor europeni
Așa cum ne putem aștepta, ideile de acest gen sunt colportate mai ales de extrema dreaptă europeană, deși cea stângă se face și ea auzită la subiecte cum ar fi intoxicarea alimentară. Relativ cunoscut publicului românesc, Geert Wilders, lider al Partidului Libertății (PVV) ajuns și în formula guvernamentală din Olanda, a vorbit nu o dată despre „dictatorii de la Bruxelles” și faptul că olandezii sunt „sclavii” Uniunii. Prezidențiabila (sau nu – în funcție de rezultatul unui proces) Marine Le Pen, lideră a Rassemblement National din Franța, a numit UE „o construcție artificială care se aseamănă din ce în ce mai mult cu un imperiu”. Herbert Kickl, lider al altui Partid al Libertății, FPÖ din Austria, a cerut sfârșitul “comunismului climatic” al UE. Despre premierul maghiar Viktor Orbán se știe că și-a făcut un sac de box din fostul protector și finanțator, George Soros. De trei ori premier al Slovaciei, Janez Janša consideră unii europarlamentari “marionete” ale aceluiași Soros, iar polonezul Jarosław Kaczyński, liderul PiS, partidul anti-UE care a guvernat țara și își păstrează funcția de președinte, a afirmat că Pactul Verde e “o nebunie” și se bazează pe “teorii neverificate”.
Acestora li se adaugă diferite personaje de rang secund, membri ai parlamentelor naționale sau europarlamentari, care uneori amplifică, alteori vor să iasă în față cu idei din “trusa de mesaje” deja amintită. Plus outsideri ai politicii, ca deja menționatul Renaud Camus, cel cu “teoria înlocuirii”, sau britanicul David Icke, fost fotbalist, prezentator TV, autor (sau grafoman) și vorbitor public care a colportat nenumărate idei conspirative, de la reptilieni (care conduc desigur și Uniunea Europeană) la COVID și 5G. Ridicolul ideilor de acest fel nu l-a împiedicat să câștige notorietate până la a-i fi interzis accesul în Olanda, ca pericol pentru ordinea publică.
Conspirațiile și conspiraționiștii României
Nesurprinzător, narațiunile care circulă în România sunt asemănătoare sau înrudite cu cele din Europa și din toată lumea. Interesant e mai degrabă modul cum se declină ele în spațiul autohton. De pildă, cea referitoare la controlul digital a făcut carieră după 2009, când au fost introduse pașapoartele biometrice, ceea ce ne face să credem că riscă să decoleze din nou acum, odată cu cărțile de identitate electronice. Inepții de felul legăturii dintre COVID și 5G fac o carieră mai fulminantă într-un popor cu rezultate foarte proaste la Testele PISA. Ideile referitoare la încălcarea suveranității naționale de către Bruxelles sunt și ele mai portante decât altele, în siajul indignărilor populiste ale unor extremiști de generație mai veche, de felul lui Corneliu Vadim Tudor. Faptul că achiziția unei mașini electrice e un efort financiar mai mare pentru români decât pentru prosperii germani sau olandezi predispune și el publicul la idei mai excentrice referitoare la stoparea încălzirii globale. Protestele legate de „botniță” și restricții anti-COVID au fost și ele mai firești pentru românii lipsiți de încredere în sistemul și autoritățile sanitare și în condițiile în care autoritățile au suprareacționat în prima parte a pandemiei, atât dintr-un exces de precauție care a caracterizat și alte state, cât și știind că se află în fața unui public nedisciplinat. La capitolul „otrăvuri”, narațiunile au fost potențate nu numai de conservatorismul alimentar al unor largi segmente ale populației, ci și de ritmul schimbărilor din ultimii 15-20 de ani. Pe lângă spaimele legate de greieri și carne sintetică, merită menționată ideea că „Uniunea Europeană ne otrăvește cu E-uri”, care a făcut carieră ceva mai demult, după aderarea României la UE. Așa-numitele „E”-uri, aditivii alimentari, au apărut pe ambalaje doar după 2007, dar asta nu fiindcă înainte nu existau, ci fiindcă UE ne-a obligat să le menționăm. Uniunea Europeană are unul dintre cele mai stricte regimuri în materie de aditivi din lume, iar aceștia sunt avizați după evaluări științifice riguroase de aceeași EFSA, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară. Greu de știut ce fel de aditivi și ce doze de astfel de substanțe ingeram în vremurile comunismului sau în anii 1990.
„Familia tradițională” aproape că nu mai merită menționată, fiindcă a devenit subiect de referendum și marșuri publice. Merită totuși amintit faptul că au existat numeroși politicieni de centru care s-au arătat pozitivi, sau au tăcut, în privința unui subiect cu conotații conspiraționiste clare.
În schimb, românii sunt mai puțin preocupați de identitatea digitală europeană sau de euro digital (logic, cât timp nici măcar media n-a fost foarte interesată de aceste subiecte) sau de „marea înlocuire” și „genocidul prin substituție”. Acum câteva luni, au surprins afirmațiile unui membru AUR referitoare la curierii străini care bântuie prin România. Cum însă țara noastră nu are o migrație atât de substanțială ca Franța, Belgia, Germania sau Olanda și nici cazuri de infracțiuni sau crime conexe, publicul extremist are mai puține motive de indignare.
Interesant e și cum s-a aplicat tema „manipulării electorale de către Bruxelles” în România: Uniunea Europeană a fost acuzată că a anulat turul I al prezidențialelor din 2024, deși decizia a aparținut Curții Constituționale, care nu are nici o legătură cu UE.
În ce privește conspiraționiștii, ei sunt bine-cunoscuți publicului, de la precursori ca Pavel Coruț sau Corneliu Vadim Tudor, la contemporani ca George Simion, Gheorghe Piperea, Cristian Terheș, Petre Daea și, desigur, Călin Georgescu. Afirmațiile lor sunt și ele bine-cunoscute; ceea ce merită remarcat e caracterul mai nearticulat și stupid al lor, pe gustul unui segment de public care a trecut inutil prin școală. Dacă de regulă colportorii sunt asociați extremei drepte, uneori și partidele de centru românești se „dedulcesc” la idei de acest fel. Hilar e modul cum Marcel Ciolacu a încercat să tragă spuza populistă pe turta PSD inițiind o lege care interzice făina de insecte în produsele tradiționale românești. Legea o scaldă oarecum, fiindcă nu contravine reglementărilor UE, dar e inutilă, fiindcă regimul produselor tradiționale e clar definit deja, legal. Totuși, a fost votată de 171 de deputați și promulgată de fostul președinte Iohannis.
Teoriile conspirației, un instrument de subminare a instituțiilor democratice
Ideile conspiraționiste de acest fel lovesc Uniunea Europeană, și orice sistem de guvernare, în mai multe moduri. Pe lângă contestarea directă a competenței și eficienței, ele creează o stare de neîncredere în instituțiile democratice. La asta se adaugă nemulțumirea și mai difuză, care se poate transforma în proteste, așa cum s-a văzut în pandemie. În plus, teoriile conspirației coagulează comunități, virtuale sau offline, care sunt receptive la alte obiective politice conexe, antisistem.
Altfel, orice narațiune conspiraționistă este atractivă în primul rând fiindcă e simplificatoare. Înlocuiește structuri statale și suprastatale complicate (ONU, UE, Forumul Economic Mondial) cu actori unici („Oculta mondială”, „Înțelepții Sionului”) și reduce contexte complexe (încălzirea globală, reacția politicienilor și efectele secundare ale transformărilor dictate de ea) la enunțuri ușor de înțeles („Pactul Verde e o modalitate de control”), care, în plus identifică vinovați. Toate acestea sunt mult mai ușor de priceput de un anumit tip de alegător frustrat decât, să zicem, ideile deschizătoare de drumuri de acum 100 de ani ale lui Richard von Coudenhove-Kalergi sau Tratatul Uniunii Europene și gradul (redus) în care statele UE renunță parțial la suveranitate.
Faptul că teoriile conspirației sunt arareori originale nu trebuie să ne surprindă. Narațiunile simple, incriminatoare, nici nu pot avea un mare grad de originalitate, iar în plus, o doză de familiaritate sau déjà vu la receptorul mesajului ajută la persuasiunea acestuia, la fel cum o fac clișeele retorice folosite în publicitate și mass media. Totuși, a pune asemănarea și înrudirea narațiunilor pe seama unei surse unice, care le diseminează prin mijloace disimulate (conturi false pe rețelele sociale, analiști “independenți” plătiți la TV etc.), e în sine o idee un pic conspiraționistă. Rețelele sociale, media clasică, clasele politice ale tuturor statelor UE, și nu numai, acționează adesea la comandă, pe baza unor mesaje prestabilite. Atunci când idei asemănătoare reapar în momente și locuri diferite, e vorba însă mai degrabă de surse de inspirație, “plagiat conspiraționist”, care nu poate fi atestat ca atare, fiindcă cei implicați nu își vor revendica paternitatea, din motive evidente. Partea proastă e că toată această „memetică” a conspirațiilor se împletește într-un Zeitgeist care, la un moment dat, amenință să destabilizeze consensul legat de adevăr.
