Donații
Veridica.md
SUA și Marea Britanie au bombardat ținte din Yemen. Operațiunea, menită să descurajeze noi atacuri ale miliției Houthi în Marea Roșie, ar putea provoca extinderea conflictului din Orient.
Un atac pentru protejarea libertății de navigație. Rutele din Marea Roșie leagă Oceanul Indian de Marea Mediterană și sunt vitale pentru transportul maritim de petrol la nivel global
Aliații au atacat cu rachete Tomahawk (se știe că au fost lansate de pe submarinul USS Floroida, sosit recent în regiune) și cu avioane, inclusiv 4 aparate britanice Typhoon care au decolat de la baza Akrotiri din Cipru. Au fost vizate instalații de rachete, drone aeriene și drone navale, sisteme de apărare anti-aeriană și radare din mai multe regiuni ale Yemenului, inclusiv din capitala Sana’a și din portul Hudeida.
Decizia de a bombarda obiectivele Houthi a fost luată după ce aceștia au lansat, în ultimele trei luni, peste 25 de atacuri în Marea Roșie. Cu doar câteva zile înainte de raidurile americano-britanice, forțele navale ale celor două țări au doborât zeci de drone și rachete lansate de Houthi în direcția rutelor de navigație din Marea Roșie. La începutul lunii ianuarie a avut loc un alt incident grav – luptători Houthi au atacat un cargo civil și au încercat să urce la bordul său. În sprijinul navei au fost trimise elicoptere americane; potrivit Pentagonului, luptătorii Houthi au deschis focul împotriva elicopterelor, care au răspuns și au scufundat trei dintre bărci.
Rutele navale prin Marea Roșie au o importanță globală, întrucât fac legătura între Oceanul Indian și Marea Mediterană, via Canalul de Suez. Strâmtoarea Bab al-Mandeb, care separă Marea Roșie de Golful Aden, este unul din cele patru puncte-cheie, la nivel global, pentru transportul maritim de petrol.
Războiul din Gaza a dus la violențe în întrega regiune, din Liban în Siria și din Irak în Yemen
Încă de la începutul războiului din Gaza, în regiune au apărut și alte focare de violență. Sute de persoane au murit de atunci în Cisiordania, unde și înainte de 7 octombrie avuseseră loc unele dintre cele mai intense violențe din ultimii ani. Din sudul Libanului, Hezbollahul a lansat atacuri asupra nordului Israelului, cel mai intens dintre acestea înregistrându-se după ce numărul doi din Hamas, Saleh al-Arouri, a fost asasinat la Beirut, pe 2 ianuarie. În Irak și Siria, bazele în care se află militari americani au fost ținta unui val de atacuri – 130 din 17 octombrie 2023 până pe 11 ianuarie 2024 – soldate cu 66 de răniți. Americanii au răspuns cu o serie de lovituri chirurgicale care au vizat baze ale milițiilor șiite, dar și pe liderul uneia dintre aceste miliții, chiar la Baghdad. După atacul de la Baghdad, premierul irakian Muhammad Shia al-Sudani a cerut retragerea celor câteva mii de militari americani care încă se mai află în Irak, dar deocamdată Washingtonul nu are de gând să ia vreo măsură în acest sens.
Rebelii Houthi s-au implicat în conflict la sfârșitul lui octombrie și au început prin a lansa drone și rachete în direcția Israelului (niciuna nu și-a atins ținta). Din noiembrie, Houthi au trecut la atacuri în Marea Roșie. Oficial, țintele lor sunt acele nave care au ca destinație sau punct de plecare portul Eilat sau sunt deținute de entități israeliene, însă atacurile au vizat și vase care n-au nicio legătură cu Israelul.
Cam în toate zonele în care s-au înregistrat violențe se simte, în spate, umbra Iranului. Excepție face, poate, Cisiordania, dar chiar și acolo sunt active celule ale grupărilor teroriste din Gaza, Hamasul și Jihadul Islamic, care au legături cu Teheranul. Hezbollahul libanez și milițiile șiite implicate în atacurile din Siria și Irak sunt văzute ca proxy-uri ale Iranului și, chiar dacă au o anumită libertate de mișcare, e greu de crezut că ar lansa așa un val de atacuri fără coordonarea sau cel puțin acordul Teheranului. În ceea ce-i privește pe Houthi, influența iranienilor nu este la fel de mare ca și în celelalte cazuri, dar există un parteneriat de ani de zile. Iranul îi sprijină pe Houthi de ani de zile, inclusiv cu arme, iar americanii afirmă că Teheranul a fost profund implicat în planificarea atacurilor din Marea Roșie.
Iranul a transmis semnale că nu își dorește un război la scară largă; toate aceste lovituri ale interpușilor săi sunt un joc la limită, în care Teheranul s-a specializat încă din anii '80. Nici Israelul nu este interesat de o extindere a războiului, chiar dacă are capacitatea să lupte pe mai multe fronturi, iar lideri politici și militari de la Ierusalim au avertizat că ar putea interveni în Liban împotriva Hezbollahului. În ceea ce privește Statele Unite, singura putere occidentală capabilă să poarte o campanie amplă și de durată departe de propriul teritoriu, au transmis și ele numeroase semnale că nu își doresc un război; secretarul de stat Antony Blinken și-a început anul cu un turneu diplomatic în regiune tocmai pentru a da un semnal în acest sens.
Operațiunea americano-britanică ar putea duce la extinderea conflictului din Orientul Mijlociu. De ce Houthi sunt o amenințare
Toate acestea nu înseamnă că o extindere a războiului este exclusă. E suficientă o eroare de calcul care să ducă la o spirală a violențelor care să se intensifice până când situația scapă de sub control. Operațiunea americano-britanică este tipul de eveniment care ar putea declanșa o astfel de spirală. Houthi au amenințat deja că își vor continua atacurile la Marea Roșie și că Statele Unite și Marea Britanie vor plăti un preț greu pentru bombardamentele lor. În tabăra cealaltă, președintele american, Joe Biden, a avertizat că este gata să ordone noi atacuri. Americanii se așteaptă ca Houthi să încerce ceva și e puțin probabil să declanșeze un război la scară largă doar dacă aceștia lansează câteva drone și rachete. Contează însă mult care va fi amploarea răspunsului Houthi și ce anume vor lovi aceștia – dacă vor reuși să treacă de sistemele de apărare anti-aeriană. Un lucru este clar: Houthi au arătat că nu se tem de o confruntare cu o putere care le este net superioară din punct de vedere tehnologic. În 2014, gruparea a fost atacată de o coaliție condusă de Arabia Saudită care a venit în sprijinul guvernului oficial al țării, alungat din Sana’a de Houthi. Saudiții și partenerii lor dețin tehnologie de vârf de proveniență occidentală (în special americană), care le-a permis să obțină un control cvasi-total asupra spațiului aerian din Yemen și să impună o blocadă teritoriilor controlate de Houthi. La presiunile militare s-a adăugat o criză umanitară, apărută în condițiile în care și așa Yemenul era cea mai săracă țară arabă. Cu toate acestea, Houthi au reușit să reziste, iar după 9 ani de lupte saudiții au acceptat negocieri serioase de pace – în ciuda faptului că războiul a fost inițiat de ambițiosul și orgoliosul conducător de facto al țării, prințul moștenitor Muhammad bin Salman. Iar saudiții nu sunt nici pe departe primii care au pierdut un război în Yemen, unde există o lungă tradiție a rezistenței în fața forțelor străine, de la Imperiul Otoman la Egiptul lui Nasser. În centrul acestei rezistențe s-au aflat șiiții zaydiți, care sunt concentrați în munții din nord dar au dominat secole întregi Yemenul. Houthi reprezintă o mișcare tribal-religioasă lansată de aceiași zaydiți.
Evident că există o diferență între o campanie terestră și una aeriană și navală, care își propune doar să protejeze libertatea de navigație și să elimine capacitatea Houthi de a lansa atacuri la Marea Roșie. În plus, Washingtonul are la dispoziție ceva mai multe instrumente decât au saudiții și este de presupus că americanii vor fi ceva mai eficienți pentru că nu este suficient să ai tehnologie, trebuie și să știi să o folosești. Dar Houthi au și ei câteva butoane pe care pot apăsa în cazul în care conflictul se extinde. Există ținte militare – nave și baze americane din regiune, care sunt ceva mai greu de lovit – dar există și ținte ceva mai ușor de lovit, cu efecte care se vor resimți la nivel global. În primul rând, s-ar putea intensifica, cel puțin într-o etapă inițială, atacurile în zona Mării Roșii, ceea ce ar putea paraliza o perioadă traficul naval, și așa redus. În al doilea rând, ar putea fi vizată din nou Arabia Saudită, chiar dacă au loc convorbiri de pace acum. Houthi au atacat cu drone în 2019 industria petroliferă saudită, generând, e drept că pentru scurt timp, o scădere cu 50% a producției Riadului. Impactul unei lovituri similare ar fi mult mai mare acum, în condițiile în care piețele au fost deja afectate de sancțiunile impuse Rusiei în urma invadării Ucrainei. Nu în ultimul rând, nu ar trebui neglijat nici riscul unei extinderi și mai mari a conflictului, în baza principiului pieselor de domino – milițiile șiite arabe, care se agită deja pentru Hamas și palestinieni (majoritatea sunniți) ar fi și mai motivate atunci când ar fi vorba de alți șiiți, fie ei și din altă sectă.
