Donații
Veridica.md
Prelungirea războiului din Ucraina îi face tot mai vocali pe occidentalii dispuși să lucreze cu Rusia. Aceasta rezistă economic în pofida sancțiunilor, dar se confruntă cu numeroase alte probleme.
Problemele Ucrainei și ezitările Occidentului îi încurajează pe politicienii pro-ruși
Pe fondul declarațiilor de susținere politică a Ucrainei de către Occident, asistăm la instalarea unei stări de expectativă – desigur în perspectiva unor rezultate relevante ale ofensivei ucrainene – care avantajează Rusia, prin crearea unui spațiu suplimentar de repliere. Absența unor angajamente clare pentru suplimentarea furniturilor de armament ofensiv în viitorul apropiat, discuțiile pe marginea traseelor comerciale ucrainene și despre presupusa „inundare” cu grâu ucrainean a vecinilor, dar și contabilizarea clară a eșecului președintelui Zelenski de a contracara eficient corupția din armată, nu fac decât să deschidă largi uși pentru propaganda Kremlinului și, mai ales, pentru toți politicienii din Occident care sunt dispuși să-i mai idea o șansă lui Putin.
Revenirea sopranei ruse, Anna Netrebko, cea care promova prin donații publice și concerte „Donbassul eliberat”, la Opera din Berlin, nu este un gest cultural. Este un semnal eminamente politic, de unde și protestele diplomatice îndreptățite ale Ucrainei. Cu greu își poate închipui cineva că, în timpul războiului, Wilhelm Furtwängler ar fi putut primi un angajament la Chicago sau Londra, deși acesta a dirijat, până în 1938, în Capitala britanică. Ca și dirijorul Valeri Gherghiev, Anna Netrebko rămâne o înfocată susținătoare a „lumii ruse” și o admiratoare a lui Putin, de la care ambii au primit imense beneficii materiale. Opera din Berlin, cu siguranță, ar fi putut găsi o altă soprană, cel puțin la fel de talentată, dar cu ceva mai mult caracter, asta dacă nu ar fi dorit să dea un semnal politic.
Momentul este cu atât mai periculos cu cât regimul din Rusia traversează un reviriment pe aproape toate planurile, care dacă nu este întrerupt de ofensiva ucraineană și de politicile occidentale, poate pune lumea democratică într-o situație critică.
Contrar așteptărilor, economia Rusiei rezistă. Sancțiunile occidentale, ocolite prin Caucaz și Asia Centrală
În pofida speranțelor, vastul program de sancțiuni occidentale împotriva Rusiei nu a avut efectele scontate. Administrate relativ treptat și atenuate exact în domeniile care asigură finanțarea efortului rusesc de război, sancțiunile au avut efectul otrăvii administrate în doze mici. Poate că, din punct de vedere economic, Rusia nu este mai puternică decât era înainte de izbucnirea războiului, dar a găsit căi alternative de menținere în viață a tuturor ramurilor economice.
Potrivit Agenției Internaționale pentru Energie (IEA), în august 2023, veniturile Rusiei din exportul de petrol au atins 17,1 miliarde de dolari, ceea ce reprezintă cel mai înalt nivel de după octombrie 2022, în condițiile unei scăderi a cantității, dar pe fondul unei creșteri a prețului barilului pentru petrolul rusesc de 9,30 dolari (+14,4%). Dacă ar fi să le dăm crezare celor de la Kpler, companie specializată în studiul datelor statistice din energie, desi volumele de gaz rusesc exportat în Europa au scăzut dramatic, exportul de GPL rusesc către UE a crescut în 2023 (ianuarie-august), cu 40% față de anul 2021, aducând Rusiei alte 5 miliarde de Euro. Sigur, în comparație cu „ploaia de dolari” de dinaintea războiului, veniturile de astăzi par mai degrabă bani de buzunar pentru oligarhii lui Putin, dar important este că, aflată sub sancțiuni, Rusia a fost capabilă să găsească debușee și trasee alternative pentru exporturile sale de energie.
Deși, „din rațiuni de securitate”, Moscova a încetat să mai publice date statistice economice relevante, o serie de surse autorizate, care își formează opiniile în baza compilării datelor din surse conexe, afirmă că economia rusească și-a reluat creșterea reală. Într-un recent interviu, Natalia Zubarevici, profesor de geografie economică a Universității de Stat din Moscova, care s-a remarcat printr-o serie de poziții critice la adresa politicilor economice ale regimului, afirma că se poate constata o revenire serioasă a consumului, mai ales în zonele în care se exploatează resurse energetice. O creștere credibilă, de 9%, a pieței construcțiilor, în prima parte a anului 2022, în condițiile în care Rusia era dependentă parțial de materiale de construcții importate din Occident, arată nu doar găsirea unor surse alternative de aprovizionare, dar și o activitate investițională destul de febrilă.
Țările „neutre” din Asia Centrală și Caucaz, în principal Uzbekistan, Kârgâzstan, Kazahstan, Armenia și Georgia, au devenit platforme de intermediere, a se citi de eludare a sancțiunilor, între Rusia și economiile dezvoltate.
În 2022, conform datelor Comisiei Europene, volumul comerțului între UE și Kazahstan, țară care declarativ s-a distanțat de invazia Rusiei în Ucraina, a crescut cu 74% față de 2021. Interesant este că utilajele, mașinile-unelte și echipamentele de transport acoperă 50% din totalul exporturilor europene în această țară, urmând produsele chimice (20%), produsele industriei optice (5%) și masele plastice (4%). Sigur, o parte a acestei creșteri se explică prin dezvoltarea economică a Kazahstanului, însă cu siguranță un procent însemnat provine din importul de mărfuri industriale care au fost apoi re-exportate în Rusia și Belarus. Uzbekistanul este într-o situație similară, cu o creștere totală de peste 77%, față de anul 2021, și cu procente respectabile ale produselor chimice (45,6%) și produselor industriale (31,6). În Armenia, țară pe care Rusia nu a mai fost capabilă să o apere în fața unui Azerbaidjan din ce în ce mai decis să recâștige controlul asupra enclavei armene din Nagorno-Karabah, creșterea a fost mai modestă, de 32%, dar cu o preponderență a bunurilor industriale ce depășește și ea 50%. Azerbaidjanul, pe de altă parte, a avut cea mai mare creștere a comerțului cu UE, în 2022 față de 2021, de 136,4%, dar aceasta provine majoritar din creșterea exporturilor de petrol și produse petroliere ale Azerbaidjanului în UE, de unde și deficitul european de 29 de miliarde de euro.
Reluarea activității economice este una dintre modalitățile prin care Putin își ține elitele relativ mulțumite. „Importul paralel” nu face decât să întărească și mai mult alianța dintre oligarhia putinistă și serviciile secrete, dat fiind faptul că o astfel de afacere are nevoie de o infrastructură specifică pentru a funcționa.
Extinderea sancțiunilor personale, cum de curând au procedat SUA în legătură cu 24 de oameni de afaceri ruși, pare a fi o cale mai eficientă de închidere a canalelor rusești ilegale de aprovizionare cu bunuri și tehnologii folositoare pentru industria de armament.
Problemele lui Putin: muniția nord-coreeană e proastă, armata e în criză, iar dispariția lui Prigojin poate compromite operațiunile africane ale Wagner
Aparent paradoxal, dacă ar fi fost să dăm crezare declarațiilor oficialilor ruși despre „succesul” extinderii BRICS, Rusia nu reușește încă să formeze o contrapondere serioasă la sistemul internațional. Politica externă a Kremlinului pare mai degrabă o lungă listă de lamentații despre comploturile internaționale și vicleniile Occidentului, la care aderă cei mai odioși dictatori ai lumii, Kim Jong Un și Aleksandr Lukașenko. Nu întâmplător, întâlnirile celor doi cu Putin s-au succedat.
Dincolo de declarațiile care ne-au amintit de faza acută a Războiului Rece, tot ce poate obține Rusia de la întâlnirea între Putin și Kim este doar să cumpere foarte scump mare parte din stocurile de armament sovietic, chinezesc și nord-coreean, pe care Phenianul le-a acumulat după 1953, bazându-și descurajarea pe artileria de lungă distanță, cel puțin în perioada în care nu deținea armament atomic. Este de așteptat ca abilul Kim să-i vândă lui Putin exact ce are nevoie, anume muniție pentru astfel de artilerie. Noile „provizii” nu vor schimba mare lucru în dinamica războiului. Artileria rusă va trage doar mai mult, deși de greu de crezut că mai bine, din moment ce, înainte de dispariția lui Prigojin, multe dintre canalele Telegram ale celor de la Wagner semnalau „calitatea execrabilă” a proiectilelor nord-coreene, pe care deja le foloseau. Românii știu cam care este nivelul de dezvoltare tehnologică al unei țări care nu vrea sau nu are voie să importe tehnologie și materii prime de calitate.
Și pentru că am amintit de Prigojin: scoaterea acestuia din ecuația politică rusească, deși i-a stabilizat lui Putin, cel puțin pentru moment, percepția publică, a creat premisele iminentei ieșiri a Rusiei din Siria și din Africa. Indiferent de ce s-a întâmplat cu șeful Wagner în realitate, cea de a doua armată a Rusiei și-a pierdut nu doar comanda unică, dar și capacitatea de a influența determinant echilibrul politic din spațiile în care este încă prezentă. În Siria, spre exemplu, deși mercenarii Wagner au trecut formal în subordinea Ministerului Apărării, aceștia au fost anunțați că, „cel puțin pentru o perioadă”, vor fi nevoiți să se bazeze pe resursele locale. În Mali, unde Prigojin tocmai ce făcea pe liderul revoluționar, rebelii au început să-i vâneze serios pe mercenarii ruși. Acum câteva zile, așa cum a anunțat canalul de Telegram al celor de la gulagu.net, citând din mesajele trimise de cei de la Wagner din Africa, 12 mercenari Wagner au fost omorâți într-o ambuscadă. Unul dintre ei a fost celebrul comandant african „Malîi” (Micuțul), pe care rebelii au găsit de cuviință să-l dezbrace și să-l filmeze, după ce l-au împușcat.
În armată, pe care Putin a reușit să o readucă sub relativul control al lui Șoigu, în jurul căruia se adună totuși norii, și al lui Gherasimov, lucrurile stau la fel de prost. Acum, spre deosebire de ceea ce se întâmpla înainte, nimeni nu mai are curajul să se exprime public. Marele general „Armaghedon”, Surovikin, a fost serios scuturat în arestul special amenajat pentru gradele superioare din Armată, „Măcelarul din Alep”, Mizințev, pur și simplu a dispărut, iar curajosul și se pare că și competentul general Popov a fost transferat într-un post total nesemnificativ. Pierderile și starea soldaților au rămas aceleași. Raportul către comandant, pentru luna august, al Unității 12269 „Ștorm” (furtuna), dislocată în Herson, publicat același canal Telegram al celor de la gulagu.net, arată că unitatea a pierdut 247 de soldați și că starea disciplinei este deplorabilă, în principal ca urmare a consumului de alcool și narcotice.
De altfel, pentru că tot se apropie de Coreea de Nord, regimul din Rusia începe să semene din ce în ce mai mult cu cel de la Phenian. Pentru că minte prin toți reprezentanții săi, Kremlinul nu mai operează acum cu declarații ci cu simboluri și imagini care trebuie interpretate. După o lungă dispariție, lumii i s-a dat de știre că Surovikin mai trăiește prin intermediul unui fotografii care-l arăta plimbându-se cu soția, în haine civile, de unde și sugestia degradării. Recenta sa apariție din Algeria, în care Surovikin poartă haine în stil military, însă fără însemne și grade, este și ea menită să demonstreze că fostul comandant al trupelor din Ucraina trebuie să-și ispășească păcatele în slujba lui Putin, dar departe de Moscova. Cum arătam, după o scurtă perioadă petrecută în calitate de comandant-adjunct al lui Prigojin, Mizințev pare că a dispărut de pe fața pământului, iar despre șeful Wagner, Kremlinul nu a dezmințit nicicum zvonul că a murit după ce avionul în care călătorea a fost lovit de o rachetă rusească. De altfel, după ce cei de la Wagner au doborât un avion de supraveghere și cel puțin două elicoptere, în timpul „Marșului dreptății”, mulți i-au prevestit lui Prigojin o astfel de moarte, semn al răzbunării aviatorilor militari.
Rusia, gata să exploateze lipsa de reacție NATO în zona Mării Negre
Comportamentul agresiv al Rusiei în aquatoriul Mării Negre și aparenta „neglijență” manifestă în legătură cu accesarea teritoriul țărilor NATO vecine ale Ucrainei, nu sunt întâmplătoare. Sigur că, întocmai cum nu obosesc să repete oficialii NATO și cei de la București, nu există dovada unui atac deliberat împotriva acestor țări. Cu siguranță, însă, că „neglijențele” reprezintă un test pe care NATO, dar și guvernele de la Washington, Varșovia și București l-au picat cu brio.
Reacția lipsită de contondență declarativă și de consistență în privința contramăsurilor planificate, nu face decât să întărească o convingere înrădăcinată în mințile celor mai radicali adepți ai lui Putin, anume că lumea liberă nu va interveni în război în cazul folosirii armamentului atomic în Ucraina.
Diversele canale ale propagandei ruse abundă în comentarii ironice cu privire la incapacitatea NATO de a se opune eficient Rusiei, dovadă fiind și reținerea declarativă în legătură cu aceste incidente. Sigur, în mod normal, am fi tentați să spunem că astfel de mesaje sunt destinate consumului intern, fiind lansate tocmai pentru a pansa orgoliu rănit de mare putere al rușilor care-l susțin pe Putin. Poate că lucrurile stau chiar așa, dar până la proba contrarie, în Ucraina se desfășoară un război pe care Rusia l-a pornit tocmai pentru că marele spion Putin și sistemul lui de spionaj nu au făcut decât să consolideze, cu informații false, imaginea deja creată de propagandă în mintea dictatorului de la Kremlin. Deocamdată, între politica externă a Rusiei și propaganda sa nu există mari diferențe, iar cât Putin va fi la Kremlin, lucrurile nu se vor schimba.
Mai grav este că, prin bombardarea porturilor din Regiunea Odessa, Rusia vizează să creeze o criză logistică în Bazinul Dunării. Dacă acest canal fluvial va deveni greu practicabil, este de așteptat ca nici șoselele și căile ferate să nu se simtă mult mai bine, urmare a preluării unui trafic suplimentar, și nu doar cele din Ucraina. Este limpede că rușii încep deja să „lucreze” la construcția coșmarului unei ierni în care Ucraina primește mai puțin armament, mai puțini carburanți și mai puțină hrană. Apariția, fie și pentru scurtă durată, a unei crize logistice în România și Bulgaria, din motive ce cu siguranță propaganda rusă le-ar imputa Ucrainei, va duce la o prăbușire a sprijinului public pentru dreapta cauză a vecilor noștri, care este de fapt și a noastră. Asigurările publice că Rusia nu are intenții agresive, în condițiile în care bombardează zilnic Ucraina iar dronele ei cad pe unde apucă, nu fac decât să pregătească terenul unei astfel de evoluții. În absența agresivității rusești, România construiește totuși adăposturi pe graniță, se pregătește să-și evacueze satele, în caz de nevoie, și interzice accesul aviației civile. Dacă este un lucru pe care propaganda rusă îl instrumentează cel mai bine, acela este naivitatea, iar unii pare că nu mai obosesc procurându-i acesteia muniție, fie și involuntar.
---copie-image.webp)
