Discursuri populiste în numele „interesului economic” și costuri economice reale subminează lupta împotriva schimbărilor climatice și alimentează revizionismul climatic.
„Interesul economic”, o scuză pentru promovarea revizionismului climatic
Percepția că schimbările climatice sunt o realitate a lumii contemporane și că omul este principalul lor agent părea până acum câțiva ani că a câștigat teren în mod ireversibil, mai ales în Europa și America, dar și în Asia. Acum însă această realitate este pusă sub semnul întrebării și transformată parțial în subiect de dispute ideologice. Revizionismul climatic acoperă o paletă largă de argumente, de la cele care țin negaționism climatic – promovat prin ceea ce promite să devină o adevărată pandemie a dezinformării – la cele care invocă costurile economice ale măsurilor de combatere a schimbările climatice și încearcă să minimalizeze riscurile generate de aceste schimbări și necesitatea de a acționa rapid.
Una dintre zonele care au dus la această remisiune este politica internă americană, și mai ales subdiviziunea ei conservatoare. În recentele dezbateri legate de desemnarea candidatului republican la președinția Statelor Unite, numai unul dintre cei înscriși în cursă a mai admis că schimbările climatice provocate de om sunt reale.
Cel care a deschis drumurile în direcția „revizionistă” a climatologiei culturale este fostul președinte american Donald Trump. Din funcția sa de mare influență publică, liderul republican a contestat în dese rânduri rapoartele științifice privind schimbările climatice. Argumentele lui Donald Trump au rămas constante de-a lungul timpului, ele ținând în principal de registrul economic. Chiar și la cea mai recentă dezbatere republicană pe această temă el i-a menționat pe „lunaticii de stânga” care prin politicile lor de mediu „vor distruge industria auto și țara întreagă”.
Tipul de argumentație inaugurat de Donald Trump acum câțiva ani a făcut carieră în Partidul Republican. Politicienii americani conservatori nu văd nicio contradicție între datoria pe care și-o asumă (religios de multe ori) de „gardieni ai Terrei” și necesitatea unor noi jaloane de mediu. „Trebuie să fim păstorii cei buni al planetei noastre. Dar asta nu înseamnă că trebuie să renunț la mașina mea pe motorină și să trec pe una cu baterii din China”, spunea luna trecută șefa Partidului Republican din Michigan.
Argumentul economic a trecut oceanul fără prea mare întârziere. Germania a reformulat legislația care ar fi dus la implementarea rapidă și pe scară largă a sistemului de încălzire a locuințelor cu energie „verde”. În Marea Britanie, premierul Rishi Sunak a promovat o relaxare a țintelor antipoluare, printre care și măsura de majorare cu cinci ani a perioadei în care mașinile pe combustibili fosili vor putea fi comercializate în țară. De protestele din Franța, care puneau la zid intenția guvernului de a taxa suplimentar combustibilii care poluează, îndeosebi cei auto, încă ne mai putem aminti și acum din cauza amplorii și duratei acestora.
Este greu de estimat dacă aceste acțiuni se pot constitui într-un veritabil revizionism climatic, mai ales că sunt două aspecte care le pun în balanță. Unul ar fi că în general, tendința ultimilor ani de decarbonizare este în continuare viguroasă. Țintele la nivel european sunt menținute și rămân ambițioase. China - cel mai mare poluator mondial - investește masiv în energia solară și eoliană. În Brazilia, un președinte care nu a evaluat corect impactul tăierilor de păduri amazoniene și-a pierdut postul. La fel și un prim-ministru australian care avea o preferință aparent exagerată pentru industria cărbunelui. Și chiar în Statele Unite, administrația Biden a revizuit multe din deciziile precedentei administrații în privința protecției mediului. În al doilea rând, nu toate scena politică este cuprinsă de „revizionism” în aceeași măsură. Tonul îl dau, iarăși, Statele Unite.
Populiștii exploatează revizionismul și subminează lupta împotriva schimbărilor climatice
Potrivit unui sondaj YouGov comandat de The Economist, 87% dintre votanții lui Joe Biden găsesc că schimbările climatice sunt cauzate de om. De cealaltă parte, de această opinie sunt numai 21% dintre votanții lui Donald Trump. Diferența este „năucitoare”, comentează revista britanică. Dar nu e singulară. În Australia, Canada, Germania și Olanda - arată sondajul Pew citat mai sus - decalajele sunt și ele considerabile, situate fiind între 22 și 44 de procente. În democrații, acest fapt creează spațiu de acțiune pentru o anume clasă de politicieni, caracterizată probabil cel mai bine prin termenul de „populism”.
Și de această dată discursurile lui Donald Trump constituie un studiu de caz revelator. Acesta și-a exprimat de multe ori scepticismul privind cercetările de specialitate, pe care le-a dezavuat ca fiind interesate politic și pecuniar. Neîncrederea în experți, reală sau afișată, este una dintre atitudinile populiste de bază. La fel și respingerea instituțiilor globale și a celor străine în general, coroborată cu o preferință pentru izolaționism. La americani, ea ia o formă particulară în relație cu China – care ar avea de câștigat economic de pe urma politicilor de mediu ale occidentalilor. De asemenea, politologii au identificat de multă vreme că populiștii propagă ideea că elitele vor să subjuge și mai mult oamenii de rând. În cazul de față, elitele sunt cele ce atentează la „felul nostru tradițional de viață”, ca să profite și să se îmbogățească din tranziția la energia verde. De aceea mesajul lui Donald Trump este unul care descrie mașinile electrice ca pe o amenințare la sacra tradiție americană. „Unde naiba găsesc o priză să îmi încarc mașina? Panică! Dacă vrei să-ți iei o mașină electrică, foarte bine, dar nu trebuie să-i forțezi pe oameni să cumpere mașini electrice. Ce-i aia tranziție controlată dacă ea duce la sfârșitul modului nostru de viață?!” se adresa Donald Trump muncitorilor din Michigan.
Pe lângă populiștii în defensivă, cum e domnul Trump - dar alegerile pot schimba și aici situația - există și populiști în ofensivă, cum se întâmplă în pestrița politică europeană. În Suedia, ei nu doar se opun mașinilor electrice, ci cer benzină mai ieftină. Și pentru că ocupă o cincime din locurile din parlament, guvernul le dă satisfacție și reduce taxele pe combustibilul fosil de mai multe ori în ultimul an. În Germania, verzii sunt în coaliția de guvernământ și programul lor de introducere a pompelor de căldură în casele nemților a fost ținta atacurilor formațiunii de extremă dreapta AfD, Alternativa pentru Germania. Partenerii de guvernare au făcut un pas înapoi când s-a constatat că nu sunt suficienți instalatori pentru a aplica planul de încălzire rezidențială ecologică la termenele prevăzute.
Un discurs surprinzător adoptă recent în această privință premierul conservator britanic Rishi Sunak. Luna trecută, el a denunțat lipsa dezbaterii publice în stabilirea țintelor naționale de reducere a poluării cu dioxid de carbon, omițând sau uitând că partidul său e la putere din 2010. A avansat „sume înspăimântătoare” (expresia e din The Economist) asociate cu achiziția și instalarea pompelor de căldură. Și, ca punct culminant, a încercat să joace și cartea naționalistă când s-a întrebat retoric „cum de li se cere britanicilor să sacrifice mai mult decât alții când contribuția lor la emisiile poluante este sub 1% din totalul mondial?” Păi simplu, i-a răspuns revista britanică citată, pentru că și britanicii reprezintă sub 1% din populația globală.
În România, nivelul de educație financiară și civică nu permite o percepție mai nuanțată a politicilor fiscale în domeniul mediului. Taxa verde e bine camuflată într-o factură sofisticată la energie Dar dacă totuși ajunge în zona de reacție, interpretarea populistă virează către discursul anti european. Ideea taxării centralelor de apartament de pildă a trezit la unii politicieni reflexul populist mai vechi care acuză Bruxelles-ul de intenții ascunse la adresa poporului român. Probabil însă că dintre țările foste comuniste, la acest capitol al populismului România nu e chiar campioană, dacă o comparăm cu Polonia sau mai ales Ungaria.
Îngrijorarea pentru soarta planetei scade atunci când oamenilor li se cer bani
Un sondaj Pew realizat în mai multe țări din Europa, Asia, America și Australia arată că italienii, japonezii, sud-coreenii, francezii și spaniolii consideră într-o proporție de aproximativ 75% că schimbările climatice sunt „o amenințare majoră” la adresa țării lor. Când e vorba însă de plata unor taxe care să ajute la prevenirea schimbărilor climatice, clasamentul se schimbă. Potrivit aceluiași sondaj, doar unul din zece japonezi, doi din zece francezi și doi din zece italieni ar fi de acord să contribuie financiar la acest efort. În schimb, e de remarcat că marea majoritate a locuitorilor din țări mai puțin dezvoltate, cum ar fi indienii, indonezienii și turcii, se declară dispuși să plătească taxe mai mari pentru protecția mediului.
Solicitudinea locuitorilor din țările în curs de dezvoltare pentru a contribui financiar la efortul global de decarbonizare are o explicație subiectivă. În unele zone din sud-estul Asiei, fermierii strâng recolta de orez noaptea, ziua fiind prea cald. În multe regiuni din India sau Indonezia există printre locuitori percepția că manifestările climatice extreme sunt cauza principală pentru care producția agricolă scade. De exemplu, 74% dintre indieni - în comparație cu 50% în 2011 - spun că știu de schimbările climatice din proprie experiență. De aici și sensibilitatea lor pentru o rezolvare a situației. Dar una este să fii întrebat în cadrul unui sondaj, și alta e să fii întrebat de guvern dacă vrei să plătești pentru o energie mai verde, dar mai scumpă. Până acum, în țările în curs de dezvoltare problema nu s-a pus așa de direct ca în țările europene sau în SUA. În țările cu venituri medii, sunt în vigoare subvenții importante la combustibilii fosili, iar retragerea acestora ar crea guvernelor probleme serioase. În India, producția de cărbune s-a majorat față de anul trecut cu aproape 15%. Iar în Brazilia, unde tăierile de păduri au scăzut cu aproape 50% după ce Jair Bolsonaro a pierdut alegerile prezidențiale, noul președinte Lula da Silva sprijină mărirea producției Petrobras, compania petrolieră de stat, cu aproape 40 la sută. În astfel de cazuri, între contribuția teoretică și acțiunea practică pot exista diferențe serioase.
Chiar dacă nu constituie (încă) un curent dominant, revizionismul climatic de inspirație populistă are conturate liniile de evoluție. Sublinierea și exacerbarea costului economic al tranziției la energia verde este una dintre ele, după cum se vede din discursurile unor politicieni europeni și americani. Există apoi și o dimensiune a pericolului pierderii confortului, a amenințării cu schimbarea „modului de viață”; cum ar putea americanii renunța, se întreabă un fost (și posibil viitor) președinte, la mașinile lor puternice, diesel, cu care s-au obișnuit? Și desigur, nu lipsește nici teoria conspiraționistă a elitelor corupte care fac o afacere și din schimbările climatice. Deocamdată, nici nivelul incipient al revizionismului nu e distribuit uniform, dar odată cu deciziile fiscale concrete, el s-ar putea alinia și în țările în curs de dezvoltare. Terenul e afânat de precedentele scenarii conspiraționiste apărute în timpul și după pandemia de covid.
