Pe 1 noiembrie 2024, la ora 11:52, cincisprezece persoane care așteptau trenul pe peronul gării din Novi Sad și-au pierdut viața după ce copertina uriașă de beton, metal și sticlă, recent renovată, s-a prăbușit peste ei. Două dintre victime erau fetițe de 9 și 5 ani care călătoreau împreună cu bunicul lor. Toți trei au murit. Două persoane au supraviețuit, dar au rămas invalide. Una dintre acestea este o mamă tânără care și-a pierdut ambele picioare.
Tragedia a produs indignare în Serbia, unde populația se plânge de multă vreme de corupția necontrolată a oficialilor guvernamentali. Incidentul a fost pus pe seama neglijenței cu care au fost monitorizate lucrările de renovare, dar și pe seama corupției. Oficialii sârbi au pus gaz pe foc alegând să secretizeze contractele pentru lucrările de reabilitare respective. Oamenii au ieșit furioși în stradă, iar studenții au fost în prima linie a acestor proteste zilnice. Stabilirea răspunderii penale pentru prăbușirea acoperișului se numără printre principalele revendicări ale studenților, deși aceștia solicită și o reformă mai amplă a sistemului.
Blocadă pod Belgrad @EPA-EFE/ANDREJ CUKIC
Tot mai mulți oameni s-au raliat mișcării studențești. Aceasta este povestea unuia dintre protestele ultimelor săptămâni, un marș al studenților de la Belgrad la Novi Sad când s-au comemorat trei luni de la tragedia din gară.
Un roi de albine
Studenții sunt ca un roi de albine: fiecare pare să știe ce trebuie să facă și cum să o facă, fiecare pune suflet. Îți spun fără sfială exact ce vor și la ce se așteaptă atât de la guvern, cât și de la societate în ansamblul ei. Atitudinea lor nu trădează pic de aroganță. Imaginează-ți cum ar fi să trăiești într-o astfel de țară, ca ea să existe cu adevărat! Am citit zilele astea zeci de declarații și comentarii făcute de jurnaliști, scriitori, actori, cântăreți sau oameni obișnuiți din țările vecine, care se arată puternic impresionați de puritatea și universalitatea acestei mișcări studențești. Toți cei care au avut ocazia să vorbească cu protestatarii au ajuns la concluzia că aceștia nu vor DOAR o schimbare de regim, ci ceva mai mult: o societate funcțională. Au îndrăznit să ceară un sistem care funcționează perfect, o utopie, un ideal. S-ar putea spune că un astfel de demers este naiv, chiar sortit eșecului. Dați-mi voie să nu fiu de acord. Pentru că, pentru numele lui Dumnezeu, de ce-ar cere mai puțin de-atât?
Joi, 30 ianuarie
După bătaia încasată de patru studenți din Novi Sad în primele ore ale zilei de marți, valul de nemulțumire și furie a atins cote maxime. Printre victime se numără și o studentă de 22 de ani, atacată cu bâte de baseball de doi bărbați mascați care au ieșit din clădirea Partidului Progresist Sârb (SNS). În urma agresiunii, victima s-a ales cu maxilarul rupt. Incidentul a încins spiritele, declanșând un nou val de proteste în zeci de orașe. În dimineața respectivă premierul și-a anunțat demisia, iar câteva ore mai târziu a demisionat și primarul din Novi Sad.
„Cu cât vorbești mai mult, cu atât te afunzi mai mult” @protestografija.cloud
Studenții se declară nemulțumiți de tot ceea ce a făcut până acum guvernul pentru a le rezolva revendicările și refuză apelul președintelui la dialog. Bineînțeles că au dreptate: deschiderea pe care o mimează autoritățile este o farsă. N-ar trebui să fie nevoie de negocieri ca instituțiile statului, în special parchetul, să-și facă treaba. Fie și-o fac, fie nu. Un banner de la protest e foarte sugestiv din acest punct de vedere: „Este al naibii de greu să porți un dialog cu falca ruptă”.
*
În această dimineață, câteva sute de studenți din Belgrad au plecat spre Novi Sad pe jos, o călătorie de 80 de kilometri. Sâmbătă, la sosire, vor marca împreună cu protestatari din Novi Sad și din alte orașe trei luni de la tragedie. Studenții vor bloca traficul pe trei poduri, unul dintre ele timp de 24 de ore. Un alt grup de studenți va pleca mâine pe biciclete, iar un al treila grup va pleca marți, pe motociclete.
Motocicliști la protestul de la Novi Sad @EPA-EFE/ANDREJ CUKIC
Împreună cu soția mea, Nevena, am decis să mergem și noi, și-i vom lua cu noi și pe copiii noștri adolescenți; pentru ei va fi o adevărată lecție despre nesupunere civică și drepturile cetățenești.
*
E ca și cum te-ai uita la un reality-show, avându-i ca protagoniști pe studenții în marș! Toate rețelele sociale și instituțiile de presă independente la mediatizează parcursul literalmente pas cu pas. Oamenii ies din case și apartamente, îi întâmpină și îi îmbrățișează de parcă ar fi un fel de eliberatori. Studenții mărșăluiesc, purtând bannere și scandând sloganuri... și ne fac pe noi, ceilalți, să ne dăm seama că în tot acest timp am trăit sub un fel de ocupație.
Studenții au numit marșul „La un pas de justiție”. Entuziasmul și determinarea lor s-au dovedit a fi molipsitoare. Persoane din toată Serbia, dar și din Croația și Slovenia le urmăresc progresul. În fiecare oraș și sat de pe traseu, oamenii se pregătesc cu câteva ore înainte, se adună în stradă, aclamându-i cu o însuflețire cum rar s-a mai văzut în ultimele decenii, împărțindu-le mâncare gătită, băuturi și îmbrățișări. Pare că prin toate aceste cătune adormite trece o armată de elfi, așa că nu-i de mirare că toți trecătorii și privitorii plâng, copleșiți de emoție. „Jumătate din Serbia plânge și cealaltă jumătate gătește pentru studenți”, remarca cineva.
„Toată lumea la poduri, vin belgrădenii!”
Tocmai am auzit la televizor un student vorbind cu un reporter: „Felul în care ne primesc e o adevărată nebunie și devine tot mai nebunesc de la un oraș la altul”. La sosire în orașul Stara Pazova, pe la orele cinci ale după-amiezii, pe studenți îi aștepta un ospăț în parc: 50 de litri de supă, 60 de kilograme de cârnați sremska, 15 kilograme de chifteluțe tradiționale slovace, 50 de kilograme de friptură de porc, șuncă de casă, slănină, grătar, ceaune pline cu gulaș, salate, diferite produse de patiserie, prăjituri, gogoși, fructe și alte preparate. Au scos afară bănci și mese, toalete portabile, un generator cu prize electrice pentru încărcarea telefoanelor și au pus la dispoziție trei apartamente pentru cei care vor să se odihnească la interior. Poate să pară puțin exagerat, dar așa se fac lucrurile în Balcani.
Vineri, 31 ianuarie
Ne-am trezit un pic mai devreme. Nevena a decis să lucreze de acasă, la liceu la Vanja cursurile sunt oricum suspendate în semn de solidaritate cu studenții și revendicările lor, iar la școală la Dušan profesorii și administrația au hotărât de comun acord să nu își desfășoare activitatea în ziua respectivă, din același motiv întemeiat. Am făcut cafeaua, am dat drumul la știrile de dimineață și am început să ne verificăm telefoanele. „Când au ajuns la Inđija”, spune Nevena, „sute de oameni au ieșit în stradă”. „Da”, am răspuns eu, citind probabil același articol, „au pregătit și ei un ospăț, dar cum a rămas prea multă mâncare, au dat-o polițiștilor, pompierilor și operatorilor de ambulanță care lucreaseră în tură de noapte. Frumos din partea lor!” „Bună asta, dar ia ascultă aici. Nu pot să cred!”, a continuat Nevena, citind mai departe articolul (mereu a fost cu doi pași înaintea mea). „Primarul din Inđija a încuiat sala de sport unde urmau să doarmă, așa că atunci studenții au dormit pe un stadion de fotbal, pe pământ, în luna ianuarie!”
Dušan, băiatul nostru cel mic, a intrat atunci în sufragerie, întrebând ce-avem la micul dejun. „Nu acum!” am strigat amândoi la unison. „Ia-ți niște cereale și stai și tu cu noi”, i-a spus Nevena cu afecțiune, vocea ei transformându-se într-o clipită din țipătul de gorgonă în glasul răbdător al Penelopei. „Nu, mulțumesc”, a răspuns el sincer, adăugând: „Acum știu de ce Vanja se trezește târziu!” Și-a luat așa-zisul mic dejun și s-a întors în bârlogul lui.
Nu am verificat, dar presupun că studenții auziseră despre decizia lașă a primarului laș înainte de a ajunge efectiv în oraș, așa că au venit echipați cu suficiente corturi și saci de dormit. Localnicii din Inđija le-au pus la dispoziție propriile apartamente și paturi, dar studenții au refuzat oferta generoasă, deoarece erau prea mulți și doreau să rămână împreună. Așadar, localnicii le-au adus saci de dormit și plăci de polistiren pe care să doarmă.
Internetul e inundat de glume. Tocmai am citit o postare, o tânără se adresează prietenelor ei pe X: „Apel către toate femeile necăsătorite din Novi Sad: toată lumea la poduri sâmbătă – vin belgrădenii, este ultima noastră șansă!” O altă tânără din satul Maradik, situat la aproximativ 30 de kilometri înainte de Novi Sad, îi răspunde: „Fetele din Srem îi așteaptă la intersecție. La voi o să ajungă doar rebuturile...”.
„Follow the Yellow Brick Road!”
Cineva a comparat acest marș de 80 de kilometri de la Belgrad la Novi Sad cu călătoria pe cărarea de cărămidă galbenă către Vrăjitorul din Oz, studenții cu Dorothy și oamenii care le ies în întâmpinare cu cei care îi devin prieteni protagonistei din romanul lui L. Frank Baum: Sperietoarea de ciori, Leul cel Laș și Omul de Tinichea. Comparația nu-i rea: odată ce vor ajunge la destinație, toată lumea va vedea clar că fiecare vrăjitor este doar un prefăcut care se ascunde după perdea de propriile angoase.
*
Tocmai am auzit că bicicliștii sunt pe cale să pornească la drum. Câteva sute de studenți pe biciclete s-au întâlnit la Belgrad în parcul Ušće, aflat la confluența Savei cu Dunărea. Intenționează să ajungă la Novi Sad cam în același timp cu studenții aflați în marș. Vor fi întâmpinați pe podul Varadinski iar apoi se vor alătura grupului mai mare de 3,000 de bicicliști din Novi Sad.
*
Am urmărit derularea marșului în direct la televizor până târziu în noapte. O postare de pe Facebook explică acest val brusc de emoție: „Toată Serbia e în lacrimi pentru că nu a fost niciodată mai fericită”.
Sâmbătă, 1 februarie
Am scuturat praful de pe fluierele pe care ultima oară le-am folosit la protestele studențești din anii ‘90 împotriva regimului lui Slobodan Milošević, am trezit copiii și ne-am urcat rapid în mica noastră mașină. După puțin timp, ne-am trezit în mijlocul unei mulțimi de mașini cu aceeași destinație.
Ambuteiajul de la ieșirea spre Novi Sad se întindea pe kilometri întregi de autostradă. Ne deplasam cu aproximativ 10 km/h. Și tocmai când eram pe punctul de a începe să-i blestem pe zeii sumerieni ai asfaltului și bretelele de ieșire din autostradă cu o singură bandă, uitând pentru o clipă de jurământul de părinte de a feri urechile copiilor de cuvinte urâte, blocajul a devenit o ‘memă’: veselia și jovialitatea protestatarilor care trăncăneau de la geamurile mașinilor în mijlocul autostrăzii era o priveliște atât de neașteptată, încât irascibilitatea mea obișnuită s-a transformat într-o doză bună de voioșie.
Blocadă pod Novi Sad @EPA-EFE/ANDREJ CUKIC
„Până nu găsim un loc unde să parcăm, suntem toți dușmani”, i-am spus Nevenei. „După ce parcăm, ne putem împrieteni la loc”. Spre norocul nostru, deși n-a avut nimic de-a face cu norocul, ci mai degrabă cu simțul meu acut de orientare, am găsit loc de parcare la câțiva kilometri de malul Dunării, unde restul șoferilor se învârteau în cerc, ca într-un carusel, și la numai o sută de metri distanță de o cârciumioară unde ne-am hotărât să luăm prânzul.
Înăuntru ne-a întâmpinat o atmosferă ospitalieră, tipică pentru o mică afacere de familie. Un chelner stă la palavre cu doi tipi care își beau cafea. Ne-am așezat la una din mese și am început să vorbim, precauți, despre protestul care urma să înceapă. Ar fi nepoliticos să nu aduci în discuție protestul când vorbești cu localnicii din Novi Sad. Totuși, precauția noastră s-a dovedit nefondată. Nu exista vreo persoană, tânăr sau bătrân, care să nu sprijine studenții și să nu se lasă pradă furiei și dorinței de răzbunare.
Cei doi care își beau cafeaua sunt șoferi de taxi care din cauza ambuteiajelor nu au curse. Ne spun că și ei li se vor alătura studenților și concetățenilor lor, puțin mai târziu. Cel mai vorbăreț ne dezvăluie în șoaptă că a trebuit să vândă un lanț de aur destul de gros, pe care l-a achiziționat cu mult timp în urmă, pentru a-și trimite copiii la universitate. „Educația este importantă”, spune el zâmbind. Nu vrea să-și vadă copiii crescând într-o societate nesigură care nu oferă oportunități de angajare și o viață care să merite efortul. Celălalt taximetrist, cel tăcut, râde și ia o înghițitură din ceașca de cafea turcească amară. I se alătură și cel vorbăreț și amândoi râd cu poftă. Mi-i închipui pe amândoi la școală, chicotind în spatele clasei. Probabil s-au mai maturizat de atunci, dar nu există nicio îndoială că și-au dezvoltat un instinct autentic cu privire la condiția umană. Iar asta, zic eu, ar fi de-ajuns să ne scoată din această prăpastie.
Tăcerea asurzitoare a unei revoluții
Studenții de la Belgrad au ajuns aseară în Novi Sad. Mii de cetățeni s-au alăturat studenților de la Universitatea din Novi Sad pentru a-și întâmpina oaspeții, acești pelerini moderni. Cineva a făcut o comparație cu scena în care Aragorn, Legolas și Gimli îl așteaptă pe Gandalf să sosească cu aramata de rohirrimi la Văgăuna lui Helm.
Au mers împreună la gară. Apoi a venit momentul celor 15 minute de reculegere. Este deja una din „tradițiile” protestelor, 15 minute de tăcere, câte unul pentru fiecare dintre cele 15 victime. Momentul de reculegere începe simultan în toate orașele din Serbia la 11:52 și se termină la 12:07. Dacă protestul este organizat seara, acțiunea se repetă din nou la începutul protestului. Este un moment de meditație colectivă, un moment cathartic pentru o societate care de mult timp nu mai iese din apatie. Energia pe care ți-o dau astfel de momente este copleșitoare.
Gara din Novi Sad @Vrsan Leštarić
Uneori, când se întâmplă vreo nenorocire în regiune, la aceste cincisprezece minute se mai adaugă un minut. Ca de exemplu, atacul din decembrie la o școală din Zagreb, când un tânăr de nouăsprezece ani a atacat cu cuțitul mai mulți copii și un profesor de la ciclul primar, ucigând un băiat de șapte ani; sau incendiul din ianuarie de la azilul de bătrâni dintr-o suburbie a Belgradului, unde opt persoane și-au pierdut viața.
Cel mai mare protest de până acum a fost organizat pe 22 decembrie în piața Slavija din Belgrad. Eu și Nevena eram doar două suflete într-o masă de o sută de mii de oameni. Timp de un sfert de oră, toată lumea a păstrat un moment de tăcere. Ne-am scufundat cu toții în noi înșine și am examinat ce-am găsit în adâncul nostru. Mulți au vărsat câte o lacrimă. E greu să n-o faci când te simți înconjurat de toată masa aceea de oameni, uniți de un țel comun. Ne-am întors la suprafață cu un strigăt, realizând că fiecare din noi s-a îmbogățit prin experiența pe care am împărtășit-o cu toți ceilalți dimprejur, toți care au participat la acel moment de reculegere.
Se pare că tăcerea nu este capabilă doar să trezească empatia, ci și să ne facă să conștientizăm nevoia de a ne schimba propriul sistem de valori. Să ne facă să ne simțim rușinați că în toți acești ani am tolerat aroganța și abuzurile.
*
În aceste cincisprezece minute de tăcere, trecătorii, studenții de la facultate și liceenii ies din clădirile lor și blochează o stradă principală din apropiere. Apoi fiecare se întoarce la treaba lui, în timp ce studenții se întorc în școli și facultăți pentru a-și continua protestul. Băiatul nostru cel mare este în clasa a zecea și nu a mai mers la cursuri de la finalul sărbătorilor de iarnă, din 20 ianuarie. Cel mic este în clasa a șaptea la o școală generală, iar la el la clasă nu s-au ținut cursurile zile în șir în semn de solidaritate cu studenții și revendicările lor, iar în alte zile s-au ținut cursuri de numai treizeci de minute.
„Unul dintre cele mai mari proteste studențești din 1968 încoace”
Mesaje de sprijin și solidaritate fără precedent se revarsă din întreaga regiune, din toate țările care au format cândva fosta Iugoslavie, din orașele mari și mici din Croația, Slovenia, Bosnia și Herțegovina, Muntenegru și Macedonia de Nord. Cele mai recente știri despre sprijinul public pentru mișcarea studențească au venit de la Comitetul pentru Premiile Nobel, care a acceptat nominalizarea studenților la Premiul Nobel pentru Pace, de la Marina Abramović, care i-a numit eroii de azi, și de la Madonna, care a scris într-o postare pe Instagram: „Ce nu vă spune presa este că unul dintre cele mai mari proteste studențești din 1968 încoace are loc chiar acum, în Serbia”. Artista americană își încheie mesajul cu următorul îndemn: „Susțineți unitatea pe întreg mapamondul!”
Dar iată un mesaj care mie unuia mi-a plăcut cel mai mult: regizorul și scriitorul de film croat Rajko Grlić a declarat într-un interviu TV acordat recent: „Urmăresc evenimentele din Serbia […] cu mult optimism și poate cu și mai multă gelozie. Cu optimism, pentru că, neinfectați de politica cotidiană, copiii atacă politicienii cu un limbaj pe care acești oameni pur și simplu nu îl înțeleg și ca urmare, nu le pot sta împotrivă. Dar și cu gelozie, pentru că mi-ar plăcea să văd asemenea manifestări și în orașul meu natal”. „Singura mea teamă este ca atunci când acești politicieni vor cădea, și cu siguranță o vor face, ei [studenții] să fie capabili să modeleze noul guvern în funcție de valorile care îi ghidează acum. Cum vor supraviețui ei coliziunii cu „realitatea politică” a unui aparat de stat corupt?”
*
Așa cum era de așteptat, protestul a fost uriaș. După cum spunea un fizician și jurnalist științific, „dragostea a explodat literalmente în Serbia”. Ca întotdeauna, a fost un amestec de nesupunere civilă și carnaval. Acesta din urmă este la fel de important, deoarece cei care vor puterea absolută nu au simțul umorului și, prin urmare, nu le place să-i vadă pe alții distrându-se. Îi scoate din zona lor de confort.
Protest la Novi Sad @EPA-EFE/ANDREJ CUKIC
Protestele s-au transformat dintr-o dorință a studenților de a-și manifesta nemulțumirea față de un guvern corupt și criminal în ceva mai mult: un apel la reforme de anvergură, un apel la un sistem care să fie de partea cetățenilor, indiferent cine se află la putere. Politicienii sunt funcționari publici, vin și pleacă. Studenții luptă pentru ca Serbia să devină o țară în care și-ar dori să rămână, să trăiască și să lucreze, să își întemeieze familii și să aibă copii care să nu trebuiască să lupte pentru dreptate când vor crește mari.
*
La sfârșitul protestelor de la Novi Sad, o armată de aproximativ șapte sute de taximetriști s-au oferit să-i ducă pe studenți înapoi la casele lor la Belgrad, gratuit. Pentru studenți, însă, Belgradul nu este un capăt de drum. Următoarea oprire: Kragujevac, oraș situat la 150 de kilometri sud de Belgrad. Studenții de la Universitatea din Kragujevac au cerut suspendarea activității timp de 15 ore pe 15 februarie. Se pare că avem deja planul făcut pentru sâmbăta viitoare.
