
Pe 3 iulie 2024, o zi fierbinte de vară din mijlocul săptămânii, chiar în vârful sezonului de vacanță, întreaga presă independentă belarusă a publicat o știre: 18 din cei circa 1500 de prizonieri politici ai țării au fost eliberați. Cei mai cunoscuți dintre aceștia erau Ryhor Kastusiou (politician cu o lungă carieră în opoziție), Daria Losik (soția celebrului blogger Ihar Losik, și el deținut politic), jurnalistul Dzmitry Lukša, soția sa, Palina și Tamara Astrejka, mamă a patru copii. Acțiunea din 3 iulie a fost urmată de alte câteva similare, astfel încât, până acum au fost eliberate 115 persoane.
Belarusul simte efectul sancțiunilor occidentale, așa că se pare că regimul Lukașenko încearcă să îmbunătățească relațiile cu Occidentul „dând la schimb” niște prizonieri politici. O parte a opoziției din Belarus consideră că Occidentul ar trebui să facă niște concesii dacă asta ar duce la eliberarea mai multor prizonieri. Alții resping o astfel de mișcare, spunând că dacă Lukașenko eliberează prizonieri, asta înseamnă că presiunea asupra regimului funcționează.
Prizonieri politici în schimbul unor bonusuri pentru Lukașenko
Imediat după eliberarea primilor deținuți politici, unii politicieni și apărători ai drepturilor omului au declarat că acesta este „un semn de bună voință” sau chiar „un gest uman” din partea lui Lukașenko: el face primul pas pentru a începe negocierile cu Occidentul pentru normalizarea relațiilor, așa că este necesar să se dea ceva în schimb pentru a continua dialogul și a încerca eliberarea cât mai multor prizonieri politici din Belarus. De exemplu, Andrey Yahorau, fostul președinte al Consiliului de Coordonare al Belarusului, a declarat la Conferința noului Belarus de la Vilnius din 3 august 2024 că „aș recunoaște legitimitatea, într-un anumit sens, a ceea ce se întâmplă în Belarus. Aș saluta prezența, de exemplu, a ambasadorilor europeni în Belarus, dacă asta permite eliberarea în masă a prizonierilor politici și duce situația din Belarus către una mai favorabilă activităților societății civile”.
Practic, aceasta înseamnă că este timpul să înceapă negocierile cu regimul Lukașenko pentru a obține eliberarea prizonierilor politici. Potrivit acestui punct de vedere, politicienii occidentali trebuie convinși să ridice sancțiunile împotriva regimului Lukașenko în schimbul eliberării prizonierilor politici. Faptul că majoritatea sancțiunilor au fost impuse din cauza sprijinului oferit de dictatorul de la Minsk pentru agresiunea rusă împotriva Ucrainei, a actelor de piraterie aeriană și a organizării de atacuri hibride asupra Poloniei, Lituaniei și Letoniei, nu este luat în considerare aici.
Este interesant faptul că unii reprezentanți ai forțelor democratice din Belarus folosesc schimbul de spioni ai Kremlinului cu prizonierii politici din Rusia de la 1 august 2024 ca o poveste de succes a politicienilor occidentali și a lobby-ului opoziției ruse, care ar trebui folosită acum ca exemplu de către politicienii din Belarus. De exemplu, Tatsiana Khomich, sora Mariei Kalesnikava (membră a echipei lui Viktar Babaryka și, ulterior, unul dintre liderii Consiliului de Coordonare din Belarus, deținută politic, condamnată la 11 ani de închisoare) a declarat chiar că există o posibilitate teoretică de a include belaruși în acest schimb: „Chiar dacă acest schimb este o operațiune comună a serviciilor speciale de a recupera agenți valoroși și a-i aduce pe cetățenii lor acasă, rămâne întrebarea: de ce au fost incluși în el mai mult de zece prizonieri politici ruși, iar belarușii nu au fost incluși? Belarusul, se pare, a participat la acest schimb complex pentru că un cetățean german eliberat acum era ținut ostatic acolo din octombrie 2023. Părțile au fost Statele Unite, Norvegia și Polonia, care sunt parteneri de lungă durată ai forțelor democratice din Belarus. Au avut ocazia să includă în schimb belaruși, ca să nu mai vorbim de Germania. În opinia mea, unul dintre motivele pentru care acest lucru nu s-a întâmplat este că problema eliberării lor nu a fost o prioritate pentru partenerii occidentali.
Comunicarea cu sloganurile „fără comerț cu prizonieri politici”, „fără negocieri cu regimul” și „întâi eliberați-i pe toți – apoi negocieri și noi alegeri” nu a adus rezultatul dorit”.
Așa că narațiunea „trebuie să convingem Occidentul să-i dea ceva lui Lukașenko pentru a obține eliberarea altor prizonieri politici” a intrat pe agenda vieții politice din Belarus. Politicianul rus de opoziție Ilya Yashin spune că, potrivit surselor sale, Lukașenko a eliberat prizonieri politici pentru piese de schimb pentru aeronavele Belavia: „După cum mi s-a spus, el [Lukașenko] schimbă literalmente oameni cu piese pentru avioane. Are probleme cu Belavia și trebuie să repare avioanele, dar nu poate obține piesele necesare din cauza sancțiunilor. El schimbă literalmente oameni vii cu piese pentru avioane. Dar este clar că nu o va schimba pe Maria Kalesnikava, nici pe Siarhei Tsikhanouski, nici pe Viktar Babaryka pentru piese. Ei bine, atunci lasă-l pe Putin să facă presiuni asupra lui. O vor rezolva mai târziu”. Într-adevăr, piesele de schimb pentru avioane sunt supuse sancțiunilor occidentale, astfel încât compania aeriană de stat Belavia întâmpină mari probleme cu întreținerea flotei sale, formată în mare parte din avioane occidentale. Cu toate acestea, nu a fost găsită nicio dovadă care să susțină cele spuse de Yashin, iar acesta nu și-a numit niciodată sursele.
Regimul Lukașenko semnalează dorința de a lucra cu Occidentul, ceea ce înseamnă că începe să simtă mușcătura sancțiunilor occidentale
Este interesant de observat că această retorică coincide aproape complet cu mesajele difuzate de propaganda regimului Lukașenko. De exemplu, Jury Vaskrasienski, fost membru al echipei lui Viktar Babaryka și acum șeful „Mesei rotunde a forțelor democratice” – o organizație marionetă creată pentru promovarea negocierilor dintre Lukașenko și Occident, promovează această „schemă de schimb”. La 2 octombrie 2024, în discuția sa cu fostul deținut politic și apărător al drepturilor omului Leanid Sudalenka, el a spus că Lukașenko așteaptă ca Occidentul să facă unele concesii regimului de la Minsk după eliberarea deținuților politici: „prizonieri „atât de importanți” trebuie schimbați pe „oferte importante”. De exemplu, deschiderea spațiului aerian, ridicarea sancțiunilor asupra întreprinderilor industriale. Așteptam un festin. Nu există niciun festin – eliberările nu mai sunt luate în considerare”.
Cel mai interesant articol de acest gen a apărut în principalul ziar de propaganda al regimului, Sovetskaya Belorussiya, și a fost semnat de ministrul de externe al lui Lukașenko, Maksim Ryžankou. În articolul său de opinie, Ryžankou încearcă să-i convingă pe lituanieni că țara lor suferă din cauza sancțiunilor impuse regimului Lukașenko: „Pierderile directe anuale ale economiei Lituaniei provocate de ruperea legăturilor cu Belarus sunt estimate la aproape 1 miliard de dolari. Și nu s-a atins maximul! Cele mai serioase consecințe includ: o lovitură catastrofală pentru industria de tranzit din Lituania, pentru activitatea portului Klaipeda și a Căilor Ferate Lituaniene, o reducere a exporturilor lituaniene, o deteriorare bruscă a situației economice a întreprinderilor care lucrează în cooperare cu parteneri din Belarus din diverse industrii, pierderi în domeniul turismului”. Afirmațiile lui Ryžankou ar trebui însă înțelese exact invers: „regimul Lukașenko suferă foarte mult din cauza absenței accesului la piața și porturile lituaniene, așa că vrem să negociem asta”.
Dar, ceea ce este mai important, Ryžankou imploră recunoașterea regimului Lukașenko și începerea negocierilor cu acesta: „Minsk a transmis în mod repetat părții lituaniene disponibilitatea pentru consultări cu Vilnius pentru restabilirea interacțiunii normale de bună vecinătate. Suntem pregătiți să reluăm contactele prin servicii de frontieră și servicii speciale, departamente de industrie și ministere de externe. Putem începe lucrul cu parlamentarii, cu orice delegație autorizată lituaniană. Suntem pregătiți să dezvoltăm o foaie de parcurs pentru deblocarea cooperării în anumite domenii, firește, pe principiile respectării suveranității și independenței Belarusului și a dreptului acesteia la propria cale de dezvoltare în cooperare cu partenerii”.
Lukașenko nu se mai poate juca de-a „Ne dați ori nu ne dați”
Așadar, după cum vedem, dictatorul de la Minsk a început să joace din nou vechiul joc de-a „ne dați ori nu ne dați” pe care l-a jucat cu succes în 2010 și 2015: îmi voi lua propriii cetățeni ostatici pentru a-i schimba în viitor cu niște bonusuri pentru mine. Dar brutalitatea față de protestatarii din 2020 și sprijinul acordat Rusiei în războiul său împotriva Ucrainei au făcut ca acest joc să fie imposibil de dus la capăt de data aceasta.
Pavieł Łatuška, șeful Administrației naționale anti-criză din Belarus și membru al Cabinetului Unit de Tranziție din Belarus susține că presiunea asupra regimului (inclusiv sancțiuni și încercări de a emite un ordin de arestare a lui Lukașenko de către Curtea Penală Internațională) este cea care îl face să elibereze deținuții politici și să caute ajutor din afara țării: „Prioritatea noastră a fost și va fi întotdeauna libertatea, viața și sănătatea fiecărui deținut politic. În același timp, în spatele paravanului „grațierilor”, este important să nu pierdem din vedere faptul că, potrivit activiștilor pentru drepturile omului, represiunile au crescut în ultimele luni, noi deținuți politici ajungând în închisorile dictatorului... Lukașenko „a iertat” persoane condamnate ilegal. Dar nu trebuie să uităm că nu avea niciun drept să-i închidă. Nu trebuie să încetăm să facem presiuni până când toți deținuții politici vor fi eliberați”.
Vorbind despre amploarea represiunii, Łatuška are dreptate. Șeful fundației BYSOL, Andrej Stryžak, a raportat că numărul persoanelor care au nevoie de ajutor din cauza represiunii politice din Belarus a crescut de fapt de la prima eliberare a prizonierilor politici, în iulie 2024. Potrivit activiștilor pentru drepturile omului din Belarus, în perioada în care 115 prizonier politici au fost eliberați (între 3 iulie și 16 septembrie 2024), 142 de persoane au fost recunoscute drept prizonieri politici. Deci este imposibil să spunem că represiunile din Belarus sunt în scădere. Și invers, tot mai mulți oameni sunt arestați din motive politice.
Deocamdată, regimul lui Lukașenko continuă să facă ce știe el mai bine.