Desemnarea Kajei Kallas ca Înalt Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate a venit cu promisiunea că vocea Estoniei va rezona mai puternic pe scena mondială. Cu toate acestea, până acum au existat foarte puține rezultate vizibile.
Kallas nu este la prima aventură în politica de la nivel european: la alegerile europarlamentare din 2014, Kallas a obținut un număr mare de voturi. În legislatura respectivă, ea a lucrat la dosare care aveau să se dovedească ulterior esențiale pentru numirea ei ca ministru de facto al UE pentru afaceri externe. La vremea respectivă, Kallas a fost numită vicepreședinte al Delegației la Comisia Parlamentară de Cooperare UE-Ucraina.
În 2016, Politico a inclus-o pe lista celor mai influenți patruzeci de membri ai Parlamentului European, iar un an mai târziu, aceeași publicație a numit-o una dintre cele mai influente femei de la Bruxelles.
În Parlamentul European, Kallas a lucrat, de asemenea, în dosare de dezvoltare digitală și a contribuit la conturarea politicii europene de protecție a datelor personale. De zeci de ani, Estonia și-a cultivat activ imaginea de națiune digitală de top, astfel încât o reprezentantă a unei țări inovatoare cu expertiză în acest domeniu a atras în mod normal atenția colegilor și jurnaliștilor.
Nu este surprinzător faptul că, chiar și în urmă cu zece ani, Kallas se clasa pe un loc fruntaș în diverse clasamente de influență ale europarlamentarilor, depășindu-i pe majoritatea colegilor ei baltici. Organizația independentă “VoteWatch” a remarcat faptul că europarlamentarii din statele nordice și baltice (în special Finlanda, Suedia și Estonia) erau semnificativ mai influenți în Parlamentul European decât s-ar fi așteptat, având în vedere rapoartele lor și dimensiunile mici ale acestor țări.
Doamna de Fier a Estoniei
Nu digitalizarea a propulsat-o pe Kallas pe culmile politicii europene. Invazia Rusiei în Ucraina nu numai că a creat o provocare urgentă de securitate pentru UE, dar a și atras atenția asupra Statelor Baltice ca membrii UE cel mai direct vizați de creșterea agresivității rusești. Începând cu februarie 2022, politicienii estoni s-au folosit de fiecare ocazie pentru a vorbi pe platformele internaționale despre amenințarea existențială care planează asupra Europei, NATO și în special asupra Statelor Baltice. Unul dintre cei mai proeminenți politicieni estoni la vremea aceea, Kaja Kallas s-a trezit în mod natural în avangardă.
„Vladimir Putin a descris prăbușirea Uniunii Sovietice drept cea mai mare catastrofă geopolitică. În acest caz, prin atacul asupra Ucrainei, Putin aduce la viață această așa-numită catastrofă. Și nu pentru Ucraina, nu pentru Europa, ci pentru Rusia însăși. Pe 24 februarie 2022, Rusia s-a retras din lumea civilizată”, a declarat Kallas într-unul dintre discursurile care au marcat cea de-a 105-a aniversare a Republicii Estonia. Analiștii au remarcat că invazia Rusiei în Ucraina a ajutat-o să își sporească rata de încredere ca prim-ministru, într-un moment în care aceasta era în declin. În 2023, Kallas a fost numită Cetățeanul European al Anului în Estonia.
Poziția ei dură față de Rusia, la doar câteva luni după invadarea la scară largă a Ucrainei, a propulsat-o către un succes politic răsunător. New Statesman a comparat-o chiar cu Margaret Thatcher, numind-o pe Kallas „Doamna de Fier a Europei”. Politico a descris-o drept un diplomat dispus să fie nediplomatic, menționând că, în lupta sa împotriva influenței Rusiei în Europa, Kallas nu s-a ferit să se opună chiar și Angelei Merkel.
Intransigența ei caracteristică i-a adus porecla „Prințesa războiului” – o aluzie și la faptul că îi datorează o parte din succes tatălui său, Siim Kallas, vicepreședintele Comisiei Europene din 2004 până în 2014, fost prim-ministru și ministru de externe al Estoniei independente, dar și fost membru al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, care a deținut funcții în nomenclatura sovietică.
Acest aspect al biografiei sale a transformat-o în ținta batjocurii adversarilor ei politici și propagandiștilor ruși. De exemplu, în mai 2022, când Kaja Kallas i-a îndemnat pe liderii occidentali să nu-l mai sune pe Putin, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a răspuns: „Am fost curioasă să știu cine oferă sfaturi atât de strălucite liderilor occidentali. Se pare că nici măcar un sultan autocrat nu se poate lăuda cu o asemenea carieră dinastică”, a scris ea pe rețelele de socializare.
Graffiti din Tallinn: „Cine te-a învățat să minți tot timpul? – Tati”
La fel de controversată, în ochii criticilor, a fost și problema legăturilor de afaceri ale soțului ei, Arvo Hallik, cu Rusia – o informație care la rândul ei i-a știrbit popularitatea în Estonia. Trecerea de la funcția de prim-ministru la o poziție de top la nivel euroipean s-a dovedit a fi o ieșire logică dintr-o situație politică internă dificilă.
Afacerea murdară și ușile închise
Prima vizită efectuată de Kallas în calitate de șef al politicii externe a UE a fost în Ucraina – un lucru deloc surprinzător, având în vedere sprijinul său constant pentru aderarea Ucrainei la UE și NATO. Cu toate acestea, Kallas nu a reușit încă să se impună în noua ei funcție – în mare parte și pentru că Europa a fost slăbită de alegerea lui Donald Trump la Casa Albă. În acest context, criticile dure ale lui Kallas la adresa noii administrații americane și declarațiile ei în care a numit politica lui Trump de reconciliere cu Rusia drept o „afacere murdară” au părut inoportune. Acest mesaj a fost clarificat când, în februarie anul acesta, întâlnirea dintre Kallas și secretarul de stat american Marco Rubio a fost anulată din cauza „agendei încărcate” a oficialului american.
Lucrurile nu au mers bine pentru Kallas nici în Europa: în primăvară, nu a reușit să convingă statele UE să aloce 40 de miliarde de Euro pentru ajutor militar destinat Ucrainei. Nu doar Ungaria pro-rusă s-a opus, ci și Franța, Spania, Portugalia și Italia. Kallas, spun analiștii, nu a reușit să obțină sprijinul aliaților după ce a efectuat epurări de personal în aparatul de politică externă al UE, ceea ce a înfuriat partenerii europeni.
Ocazional, Kallas i-a iritat pe europeni scoțând în evidență suferința unică a țărilor post-sovietice aflate sub ocupație. De exemplu, a stârnit nemulțumire în rândul politicienilor irlandezi afirmând că țări precum Irlanda au reușit să-și construiască prosperitatea după al Doilea Război Mondial, în timp ce pentru Estonia sfârșitul războiului a adus atrocități, deportări în masă și suprimarea culturii și limbii estone. Europarlamentara irlandeză Kathleen Funchion a solicitat scuze publice, acuzând-o pe Kallas de ignoranță în ceea ce privește istoria Irlandei.
„Evaluarea succesului Kajei Kallas depinde în mare măsură de ceea ce se așteaptă exact de la funcția pe care o ocupă. Până acum, rolul șefei diplomației europene a fost o poziție de nivel trei, cu un mandat incert, a cărei sarcină principală era să promoveze pacea în lume fără a dispune de pârghiile necesare pentru a o implementa”, a declarat pentru Veridica expertul de politică externă eston Indrek Lepik. „Acum, însă, se așteaptă ca, la fel ca președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, Kallas să joace un rol activ și definitor. Asta înseamnă, vorbind la modul figurat, că politica externă a UE are acum o față nouă”, a adăugat Lepik.
„Acest lucru îi irită pe critici, deoarece aceștia nu cred că are un mandat să vorbească despre Ucraina și Rusia în termeni decisivi – sau să abordeze problemele din Orientul Mijlociu dintr-un punct de vedere pragmatic, în loc să călătorească pur și simplu prin toată lumea pentru întrevederi cu diverși oficiali”, explică Lepik.
Analistul susține că, având în vedere că toate instituțiile europene nu se bazează pe state-națiune, ci mai degrabă pe o identitate europeană supranațională (precum Parlamentul European) fiecare ciclu electoral de cinci ani ridică întrebarea care este mandatul Înaltului Reprezentant pentru Politică Externă și ce autoritate are pentru a modela politica externă independent de statele membre. Lepik sugerează că, din moment ce aceste instituții și-au extins puterile după fiecare ciclu electoral, rolul Înaltului Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe se va schimba la rândul lui foarte mult până în 2029.
„Dacă analizăm succesul Kajei Kallas în funcție rolul semnificativ pe care UE îl deține acum în materie de politică externă, atunci putem spune că ea a realizat mai mult decât predecesorii săi. Dar dacă o evaluăm prin acțiuni specifice sau după politicile implementate, răspunsul devine mult mai dificil”, spune Lepik. În opinia acestuia, realizările lui Kallas în privința Ucrainei (și, într-un sens mai larg, pentru acea parte a Europei care s-a aflat în trecut sub ocupație sovietică) constă în faptul că a făcut din suveranitatea statală și importanța securității priorități de top în materie de politică externă.
„Dar ce înseamnă victoria pentru întreaga Europă, este mai greu de spus”, subliniază Lepik. „Va depinde parțial de succesul general al Comisiei în implementarea politicilor sale și de capacitatea Europei de a-și proiecta prioritățile de politică externă la nivel global — în mod convingător și cu susținerea unei forțe de apărare puternice”. Rămâne de văzut în ce măsură Kaja Kallas va putea face față acestei provocări în contextul escaladării conflictelor globale.
