Donații
Veridica.md
„Cineva-i în bucătărie. Noi suntem în balcon”. Așa și-a început discursul președintele în exercițiu al Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, în noaptea alegerilor din primul tur al scrutinului prezidențial. Se referea ironic la faptul că rivalul său, Kemal Kiliçdaroğlu, care obișnuia în campanie să posteze clipuri video din bucătăria sa modestă, luase ca voturi cu aproape cinci procente mai puțin decât el, cu toate sondajele preelectorale care îi dăduseră până atunci un ușor avans. Și într-adevăr, discursului din balcon din data de 14 mai puțin i-a lipsit să fie complet unul al victoriei, căci președintele Erdoğan mai avea doar o jumătate de procent și era reales din primul tur. Așa însă, va fi și turul doi, programat pe 28 mai - un tur în care observatorii estimează că reprezentantul opoziției are șanse minime de a reuși să îl îndepărteze de la putere pe liderul autoritar al Turciei și de a schimba bucătăria din locuința sa pe palatul prezidențial cu cele peste o mie și una de camere, construit de Recep Erdoğan în capitala Ankara.
Kemal Kiliçdaroğlu, „un Gandhi” al Turciei
În istoria de peste douăzeci de ani a dominației politice a Turciei de către Recep Erdoğan, nimeni nu i-a amenințat poziția prezidențială la fel de mult ca domnul Kiliçdaroğlu. Politician de cursă lungă, Kemal Kiliçdaroğlu și-a construit cariera și platforma politică pas cu pas, cu răbdare și calm. S-a născut în 1948 într-o familie cu șapte copii, în localitatea Tunceli din estul Turciei. Tatăl său, un funcționar public, se muta cu serviciul din oraș în oraș, dar Kemal strălucea de fiecare dată în școala unde ajungea. După studii superioare economice la Ankara, i-a călcat pe urme tatălu său, devenind și el funcționar de stat. Tânărul Kiliçdaroğlu a urcat repede treptele carierei publice, câștigându-și o reputație de adversar al corupției, sub orice formă ar apărea aceasta, mai întâi în instituțiile financiare de stat și apoi ca director al vastului Serviciu de Securitate Socială al Turciei. În paralel, Kemal Kiliçdaroğlu nu și-a neglijat înclinațiile spre activismul politic, preferințele sale îndreptându-se spre zona progresistă și seculară. S-a înscris în Partidul Republican al Poporului (CHP) care își are rădăcinile în mișcarea fondatorului Turciei moderne, Mustafa Kemal Atatürk. De pe această poziție, de exemplu, Kemal Kiliçdaroğlu a susținut în 1980 interdicția purtării baticului în școli și instituții publice – o opțiune care avea să dureze și să îl aducă pe linie de coliziune cu rivalul său de azi, Recep Erdoğan.
Șansa lui Kemal Kiliçdaroğlu a venit în 2011, când un scandal de familie a pus capăt carierei politice a liderului de atunci al CHP. La început, Kemal Kiliçdaroğlu a refuzat să profite politic de o astfel de ocazie, dar în urma insistențelor din partid a acceptat să candideze la șefia acestuia. A câștigat cu lejeritate alegerile interne și a pornit o reformă a formațiunii sale care îl va aduce în finala prezidențială din prezent față în față cu Recep Erdoğan. Mai întâi, Kemal Kiliçdaroğlu a promovat o atitudine mai deschisă față de minoritatea kurdă și a adus femeile în posturi de decizie. El a pornit apoi la construcția unei platforme politice care să contracareze puternicul bloc de putere al președintelui, cooptând alte cinci partide în afară de CHP în Alianța Națiunii, cea mai puternică formulă de opoziție din Turcia. Acum patru ani, când Alianța nu era consolidată, Kemal Kiliçdaroğlu a refuzat să candideze la președinție, tocmai pentru a putea coagula o campanie mai puternică împotriva lui Recep Erdoğan. S-a consacrat, astfel, drept un politician mai degrabă umil, care nu ridică niciodată tonul, care nu își întrerupe partenerii de discuție și niciodată nu dă mâna peste birou, ci iese în întâmpinarea celui ce îl vizitează. Așa i s-a construit lui Kemal Kiliçdaroğlu imaginea de politician pacifist, după modelul lui Gandhi – ca și supranumele de Kemal Gandhi, cu care îl gratulează suporterii. Ca și Gandhi, a fost în timp ținta multor atacuri și atentate din partea fundamentaliștilor, din care însă a reușit să scape. „Politica înseamnă și anumite riscuri”, a spus el, dar și-a luat măsuri de precauție, la mitingurile din această campanie purtând de multe ori o vestă antiglonț. O dezvăluire din aprilie, făcută de însuși Kiliçdaroğlu într-un mesaj video, este apartenența sa și a familiei sale la secta islamică Alevi. Aparent, mărturisirea nu este de bun augur într-o Turcie dominată de sunniți, dar ea a avut la bază, se pare, dorința de a preîntâmpina un atac pe această linie al echipei lui Erdoğan, iar pe de altă parte de a reprezenta un apel pentru votanții care se consideră minoritari din diferite motive într-o țară divizată de tensiuni etnice cronice sau exacerbate de criza refugiaților sirieni.
În campania electorală, Kemal Kiliçdaroğlu a adoptat poziții pro-reformiste, caracterizate, susține el, de o orientare „către Occident, nu către Kremlin”. „Tineretul vrea democrație”, declară liderul opoziției turce, „nu să se trezească cu poliția la ușă din cauza unui tweet dat în seara precedentă”. În prezent, turcii care „îl insultă pe președinte” pot merge la închisoare. „Vă spun, mă puteți critica cât vreți. Mă voi asigura că veți avea acest drept”, a zis Kiliçdaroğlu, care a promis o reformă judiciară, o independență reală a justiției și o presă liberă, care să poată reflecta diferențele de opinie din societatea turcă. De asemenea, el a atins unul dintre punctele nevralgice ale campaniei, și anume inflația, care a ajuns la valori galopante în Turcia în ultima perioadă. Rețeta lui este reatragerea investitorilor străini, puși pe fugă de politicile fiscale ale administrației Erdoğan. Ceea ce este însă neclar, din toate aceste promisiuni, este modalitatea de punere a lor în practică, cu un parlament care se anunță dominat de partidul Dreptății și Propășirii (AK) al lui Recep Erdoğan.
Erdoğan, islamistul care a impus, în 20 de ani, un regim tot mai conservator și mai autoritar
Cariera politică a lui Recep Tayyip Erdoğan a avut aceeași traiectorie ascendentă ca și cea a lui Kemal Kiliçdaroğlu, cu o diferență majoră: s-a petrecut într-un mediu complet diferit, care, în complementaritate cu cel al domnului Kiliçdaroğlu, reflectă falia existentă în societatea turcă între laic și religios. Recep Tayyip Erdoğan (69 de ani) provine dintr-o familie modestă, cu cinci copii, care s-a mutat la Istanbul în căutarea unui trai mai bun pe când Recep împlinise 13 ani. Prima lui școală a fost una tradițional islamică, dar a obținut și o diplomă în management de la Universitatea Marmara. În anii ’70 și ‘80, tânărul Erdoğan a activat în cercurile islamice asociate Partidului Bunăstării, din partea căruia a câștigat un mandat pentru prestigiosul post politic de primar al Istanbulului. Mandatul său de edil al celui mai mare oraș din Turcia s-a sfârșit brusc în 1998, când a citit în public un poem considerat a incita la ură religioasă și rasială: „Moscheile sunt barăcile noastre, cupolele sunt coifurile noastre, minaretele baionetele noastre, iar credința - luptătorii noștri”. A făcut patru luni de închisoare, după care s-a reîntors în politică. Cum Partidul Bunăstării fusese interzis între timp, Erdoğan a lansat în 2001, împreună cu Abdullah Gull, o nouă mișcare politică, AKP. Anul următor a câștigat alegerile generale și a devenit prim-ministru al Turciei.
La început, pe fondul unei creșteri economice constante, Recep Erdoğan a fost privit ca un reformist. Cheia succeselor economice ale guvernului său au fost proiectele grandioase de infrastructură, care au creat locuri de muncă și au ridicat nivelul de trai al multor familii. Dar, în decurs de zece ani, s-au acumulat o serie de tensiuni. Stilul său de conducere autoritar a întâmpinat opoziția societății civile în formare din Turcia, culminând cu manifestările din 2013 pentru salvarea popularului Parc Gezi din centrul Istanbulului. Erdoğan a intrat în conflict și cu partenerul său politic Fethullah Gülen, împreună cu care reușise să reducă din influența politică a armatei. În paralel, poziția ideologică a liderului turc s-a radicalizat. A susținut criminalizarea adulterului, a condamnat mișcarea feministă, a afirmat că femeile și bărbații nu pot fi tratați la fel, a girat transformarea catedralei Sfânta Sofia din muzeu, cum o lăsase Atatürk, într-o moschee, cum fusese în perioada otomană. Dar poate că semnalul cel mai important privind felul în care Recep Erdoğan vede deținerea și exercitarea puterii a fost dat în 2014, când a început transformarea postului mai mult ceremonial de președinte într-unul decisiv pentru politica turcă. El nu mai putea deține noi mandate de prim-ministru, așa încât partidul său a promovat cu succes o nouă constituție. După controversata tentativă de lovitură de stat din 2016, care a fost urmată de o represiune fără precedent asupra susținătorilor reali sau închipuiți ai presupusului cap al rebeliunii, Fethullah Gülen, Recep Tayyip Erdoğan a câștigat la limită un referendum prin care i s-au conferit președintelui noi puteri: dreptul de a impune starea de urgență, cel de a numi conducerile unor instituții cheie, precum și cel de a interveni în sistemul judiciar. Din 2017, Recep Erdoğan este președinte cu drepturi excepționale în aparatul politic și administrativ al țării, fapt care a atras numeroase avertismente internaționale privind derapajul democratic al Turciei. Un președinte care își privește cu dispreț adversarii, inclusiv pe cel din actuala cursă prezidențială. „Cine, Kiliçdaroğlu? Păi el nu știe să conducă nicio turmă de oi, cum să conducă o țară?” se întreba, din nou ironic, Recep Tayyip Erdoğan într-un discurs de campanie.
Promisiuni de ultim moment
Cu tot avantajul pentru președintele în exercițiu, sugerat de rezultatul votului din primul tur, zarurile nu sunt aruncate. Două mari teme pot mobiliza electoratul. Problema refugiaților și cea a economiei sunt foarte sensibile și îi fac pe cei doi candidați să își depășească teritoriile, călcând în zona adversarului. Adoptând un limbaj naționalist, Kemal Kiliçdaroğlu a promis să rezolve în trei ani chestiunea celor trei milioane de refugiați sirieni din țară („sunt de fapt zece milioane”, a spus el). Un astfel de mesaj pare a le fi destinat alegătorilor lui Sinan Oğan, cel care a ieșit pe locul trei cu 5,2% din sufragii, dar și aici Erdoğan s-ar putea să aibă un avantaj, după ce Oğan a spus că îl sprijină în turul doi. Erdoğan încearcă să abată atenția de la inflația dezastruoasă din țară (care a ajuns la 44%, deși a fost și mai mare în lunile precedente) și vorbește de pericolele de securitate la adresa Turciei pe care numai el s-ar pricepe să le evite. În plus, președintele în funcție a reluat cunoscutele sale anunțuri menite să sublinieze măreția și soliditatea economiei turcești: se va lansa cea mai mare navă maritimă din istoria țării, se va construi prima mașină electrică de fabricație autohtonă, se va da în funcțiune, cu asistență rusească, o centrală nucleară de curent, iar bugetarii vor primi o mărire de salariu de 45%. Chestiunea este că bazinul electoral al lui Erdoğan, care a strâns voturile din mediul rural, inclusiv din cel din zona afectată de seismul din februarie, nu are același potențial de creștere ca și cel al lui Kemal Kiliçdaroğlu, votat de marginile dinamice, turistice, cosmopolite ale țării, plus regiunea Ankara. Dar va fi suficientă această creștere? De răspunsul la o asemenea întrebare depinde rezultatul alegerilor prezidențiale din Turcia, din 28 mai.
