Pe 11 aprilie 2022, Centrul analitic Levada a publicat un sondaj în care a prezentat „emoțiile” pe care le-a generat așa numita „operațiune specială” din Ucraina în rândul cetățenilor ruși. Sondajul a fost făcut după prima lună de la declanșarea războiului împotriva Ucrainei (24 – 30 martie 2022) și există posibilitatea ca unii indicatori să se fi modificat ușor, mai ales în condițiile extinderii pierderilor pe teren, dar și a masacrelor care au fost documentate după retragerea trupelor ruse din anumite localități. Totuși, datele sunt suficient de relevante pentru a observa cum evoluează „pasiunile și emoțiile” rușilor în jurul acestui subiect și cum își ajustează aceștia susținerea față de acțiunile conducătorilor.
Potrivit sondajului Levada, emoțiile pe care le-a generat „operațiunea specială” în Ucraina au împărțit lumea rusă (cea din interiorul Rusiei) în două tabere: 51% dintre cetățenii ruși intervievați au simțit mândrie pentru țara lor, iar 31% au simțit frică. Celelalte emoții generate de aceeași ”operațiune specială” sunt: furie (8%), bucurie și inspiraței (câte 7% pentru fiecare), depresie (6%) și rușine (5%). Doar puțini nu au putut să-și definească emoțiile sau au recunoscut că nu au identificat schimbări importante în starea lor emoțională. Important este a fi menționat aici că aceste procente diferă considerabil de la o categorie de vârsta la alta. În timp ce persoanele tinere resimt mai multă frică și nesiguranță, persoanele trecute de 55 ani tind să susțină mai mult deciziile conducătorilor politici, aceștia fiind și sursa principală de popularitate a liderului de la Kremlin.
Drepturile și libertățile au fost încălcate, dar asta contează prea puțin
O scurtă incursiune istorică, până în anul 2014, ne arată că, în momente precum anexarea Crimeii, declanșarea agresiunii militare și susținerea separatiștilor în estul Ucrainei, rușii s-au „adunat” în jurul liderului și au sprijinit tacit deciziile acestuia împotriva țării vecine. Nu același lucru s-a întâmplat și cu alți lideri politici. Sistemul a avut grijă să existe o singură figură importantă în jurul căreia să construiască verticala puterii, fără alternativă. Popularitatea lui Vladimir Putin a crescut semnificativ în 2014. Același lucru se întâmplă și acum. Când Putin nu se luptă cu dușmanul extern, popularitatea sa scade, exact ca atunci când a lansat reforma pensiilor și a permis o breșă în strategia de susținere a unei imagini de lider puternic. Subvențiile social-economice și parteneriatul cu liderii politici regionali, corupți, sau cu figuri publice care au primit beneficii pentru acțiunile lor umanitare nu sunt la fel de eficiente precum conceptele de ”cetate asediată” și ”dușman extern”.
La începutul lunii aprilie, popularitatea președintelui a ajuns la 82%. Mai mult, 81% din rușii care au participat la sondaj au susținut într-un fel sau altul agresiunea militară a Rusiei în Ucraina, chiar dacă unii dintre ei nu au ezitat să exprime teamă și disconfort față de noile realități. Am spus „într-un fel sau altul” pentru că această susținere nu are întotdeauna explicații raționale. Mai degrabă, în acest moment asistăm la un consens tacit: Kremlinul se preface că îi protejează pe rușii din estul Ucrainei de genocid, pe rușii din Rusia de fascismul care se extinde sau că preîntâmpină atacuri împotriva statului rus organizate de către americani, iar cetățenii se prefac că îl susțin pe liderul lor, adică pe Vladimir Putin. Mișcarea de protest anti-război care a apărut după 24 februarie s-a diminuat în mod dramatic, chiar dacă peste 15 000 de persoane au fost reținute de atunci și până în prezent.
Susținerea pasivă acordată în acest moment lui Vladimir Putin ne arată că rușii încearcă să identifice pentru ei înșiși o zonă de confort psihologic, în care să nu fie nevoie să exploreze argumente suplimentare și să pună sub semnul întrebării decizii care se referă la drepturile și libertățile lor individuale. În fapt, atunci când au ieșit în stradă pentru drepturi politice (decembrie 2011 și mai 2012) au fost sancționați, iar liderii din opoziție au fost eliminați. Este mai degrabă o cedare a libertăților politice în schimbul unei liniști individuale iluzorii.
De ce tace lumea? Aceia care nu au tăcut anterior au avut de suportat consecințe și acum sunt ori în detenție, ori în afara țării, de unde consideră că vor putea contribui la schimbarea structurii politice. În timp, însă, acești oameni care au plecat ar putea să descopere că sistemul i-a delegitimat și i-a transformat în dușmani, adică i-a lipsit de credibilitate prin mecanisme de propagandă și dezinformare mult mai elaborate decât cele care i-au vizat anterior, atunci când încă se aflau pe teritoriul Federației Ruse.
La rândul lor, acei care au rămas, sunt ferm convinși că ei nu vor putea schimba nimic și este mai sigur pentru ei să se conformeze și să se adapteze la noile realități impuse de autorități, care continuă suprimarea libertăților individuale prin mecanisme legislative și mai represive. Recent, Duma de stat a elaborat un nou proiect de lege prin care, dacă va fi votat, autoritățile îi vor putea declara drept agenți străini și pe cei care nu primesc finanțare externă, dar se află sub ”influența” unui factor extern (au făcut studii formale sau non-formale despre acțiuni politice, organizare de proteste, spre exemplu). În asemenea condiții, devine din ce în ce mai greu să acționezi sau să fii activ în spațiul public pentru a exprima un punct de vedere diferit.
„Dreptul la viață” al militarilor îi lasă indiferenți pe majoritatea rușilor
În același sondaj de opinie, Levada Center a încercat să exploreze opinia celor care nu susțin războiul împotriva Ucrainei. Aproximativ 43% din respondenți au răspuns că poziția lor este una de condamnare a războiului, în general, și doar 19% conștientizează că Ucrainea este o țară a cărei suveranitate și integritate trebuie să fie respectată de către Rusia. Tot aici putem vedea că doar 8% dintre cei care au fost intervievați susțin că sunt împotriva războiului pentru că mor soldații ruși. Ultima cifră este importantă dacă ținem cont de faptul că mesajele în limba rusă, adresate de către liderii de opinie din Ucraina, au fost și sunt construite în jurul ideii „dreptului la viață” pentru militarii ruși. Este posibil ca acest procent să se fi modificat ușor după scufundarea crucișătorului Moscova, în condițiile în care mai multe mame ale marinarilor ruși de pe crucișătorul dispărut au început să adresese întrebări despre soarta copiilor lor. Totuși, impactul la nivel de opinie publică a fost redus ca intensitate și nu s-au repetat scenariile altor crize prin care a trecut Rusia: războaiele din Cecenia sau scufundarea submarinului Kursk.
Potrivit cifrelor prezentate de către autoritățile ucrainene, până la sfârșitul lunii aprilie peste 23000 de militari ruși își pierduseră viața în războiul din Ucraina. Aceste cifre, desigur, nu sunt confirmate de partea rusă, care susține că numărul lor se menține sub cifra de 1900 persoane.
Ana Politkovskaia, jurnalistă rusă, ucisă la 7 octombrie 2006, a făcut în cartea sa ”Jurnal rusesc” portretul perfect al mamei soldatului rus care și-a pierdut viața sau căruia i-a fost afectat grav modul de trai în urma războaielor din Cecenia. Atunci, coeziunea mamelor s-a transformat într-o mișcare socială – Uniunea Comitetelor Mamelor Soldaților Rusiei (formată din peste 200 de organizații pe teritoriul Rusiei), pe care autoritățile de la Moscova au reușit cu mari dificultăți să o oprească. Ele erau prezente în spațiul informațional încă necontrolat sută la sută de către autorități și au încercat să formuleze pretenții de participare politică în anumite procese electorale. Acum, deși accesul la internet s-a extins și există opțiuni pentru a găsi informație alternativă, rușii nu reușesc să iasă din zona lor de confort fizic, chiar dacă cel psihologic le este din ce în ce mai afectat. Și situația va continua să se deterioreze, pentru că numărul celor care au murit din cauza războiului ar putea să fie completat și de alți suferinzi: bolnavi cărora le-a fost îngrădit dreptul la sănătate și servicii medicale de calitate, persoane din alte grupuri vulnerabile.
Respectarea drepturilor și a libertăților individuale în Rusia nu a fost prea multe ori o prioritate pentru liderii politici. Dimpotrivă, aceștia au fost mereu în căutare de mecanisme care să suprime sau să transforme și să submineze importanța respectivelor drepturi și libertăți. Această strategie a contribuit foarte mult la consolidarea mecanismelor de control asupra emoțiilor și stării generale a cetățenilor ruși. De cele mai multe ori, aceștia se adaptează sau se conformează și doar când nivelul de suferință atinge cote maxime aceasta contribuie la erodarea regimului politic. Următoarele luni ar putea fi decisive în acest sens pentru regimul de la Moscova. Efectele sancțiunilor sunt din ce în ce mai dificil de controlat. Și dacă acum cetățeanul rus a dat prioritate pactului politic cu autoritatea, în curând acesta va începe a chestiona pactul social-economic.