Reacția Bruxelles-ului la blocada impusă de Iran în strâmtoarea Ormuz, prin care tranzita în jur de o cincime din petrolul lumii înaintea atacului SUA împotriva Iranului, este simptomatică în privința dependențelor din lumea globalizată a lui 2026. Dacă severitatea impactului asupra economiei mondiale și a celor naționale este încă un subiect dezbătut, interconectarea politică și economică devine un obiect de preocupare și studiu serios; fără o percepție clară asupra lui, liderii politici își riscă nu numai propriul viitor, ci și pe cel al țărilor lor.
Reacțiile experților sunt foarte diferite, de la „cea mai mare criză din ultimele decenii” (Reuters), la faptul că Europa este mai puțin dependentă de petrolul și gazul lichefiat provenit din Golf decât țările asiatice (Bruegel). Desigur, UE nu e nici izolată, nici independentă de economia globală, dar conform multor surse, șocul resimțit va fi mai redus decât cel determinat de invazia Rusiei în Ucraina în 2022.
Ce poate face Bruxelles-ul: derogări de la normele existente
Situația din Ucraina, care înlocuise subiectul competitivității europene la Consiliul European de joi, 19 martie, a fost la rândul ei gonită de pe agendă de criza strâmtorii Ormuz. Presa a reacționat cu titluri de felul „Cum «inacceptabilul» Orbán a înfrânt Uniunea Europeană din nou” (Politico.eu), determinat de faptul că liderul maghiar a reușit să blocheze un împrumut de 90 de miliarde de euro destinat Ucrainei. Referitor la energie, comisarul european de resort Dan Jorgensen a cerut statelor-membre să-și reducă ținta de completare a rezervelor de gaz natural la 80% (Reuters), iar președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, a promis o ameliorare a Sistemului de Comercializare a Certificatelor de Emisii, faimosul și ezotericul ETS (Emissions Trading System) (Politico.eu). Cele două mesaje ale Comisiei ne duc chiar în miezul interdependențelor globale de pe piața energiei. Primul se referă la stocurile create după criza de gaz natural din 2022, când importurile din Rusia aproape că au dispărut, atrăgând disfuncționalități economice și creșteri de prețuri, dar fiind ulterior înlocuite de gaz natural lichefiat provenit din SUA și Norvegia, preponderent. În fața unei situații punctuale apărute la sfârșitul iernii 2025-2026, Europa își poate permite să amâne completarea rezervelor destinate iernii 2026-2027. În privința ETS, acesta este o veche suferință a Uniunii Europene. Sistemul de certificate de emisii a fost lansat în 2005 și presupune o taxă pentru fiecare tonă de dioxid de carbon eliberată în atmosferă de o anume companie, de energie sau nu. Banii sunt apoi redistribuiți de Bruxelles statelor-membre pentru activități industriale nepoluante. Nu a funcționat niciodată optim, iar promisiunile Ursulei von der Leyen includ o infuzie de 30 de miliarde de euro în întregul sistem și de o revizuire a termenilor birocratici ai ETS, cu accent pe necesitățile statelor-membre.
Cu alte cuvinte, referitor la gazul natural, blocada strâmtorii Ormuz, determinată de războiul SUA-Israel-Iran, dar și de bombardarea de către Iran a facilităților de gaz natural ale statelor arabe din jur, au modificat politica energetică a unui continent care nici măcar nu este atât de afectat, în mod direct, de evenimente. Iar sistemul de „indulgențe papale” ETS, un alt exemplu de interdependență la scară geografică largă, este și el influențat de evoluții din alte spații geopolitice. Dacă în primul caz putem vorbi tautologic de „globalizare globală”, în al doilea, avem de-a face cu o „globalizare continentală”.
Situația României: beneficiar al fondurilor europene, independență energetică ridicată
În perioada 2013-2025, la statele-membre ale Uniunii Europene s-au întors, în mod direct, în jur de 24 de miliarde de euro proveniți din sistemul ETS, bani care au trebuit cheltuiți pe decarbonizarea economiei, surse curate de energie sau adaptarea la schimbarea climatică. România a fost printre beneficiarii importanți ai unor astfel de bani, prin Fondul de Modernizare al UE, cu 1,42 de miliarde de euro primiți doar în cea de-a doua tranșă din 2025 (site-ul oficial, Modernisationfund.eu). Comparativ, Bulgaria a obținut doar 50 de milioane de euro, iar Portugalia, 15 milioane (suma minimă printre țările UE). Strategia energetică a României a fost criticată de presa de la București, adesea pe drept, dar conform Eurostat România se numără printre cele mai independente energetic cinci țări din UE în 2024, cu un total de numai 30,4% importuri din totalul necesităților energetice.
Cu alte cuvinte, România este mai puțin dependentă de strâmtoarea Ormuz decât alte state-membre ale unui spațiu politic la rândul lui mai puțin dependent de strâmtoarea Ormuz decât altele. Desigur, însă, că asta nu garantează o înghețare a prețurilor interne, mai ales într-o economie care s-a dovedit, repetat, hiper-reactivă psihologic la diferite situații asemănătoare. În plus, prețurile plătite de români sunt uneori globale, ca în cazul biletelor de avion, care încep să se scumpească. În situația dată, însă, România e, în principiu, mai bine plasată decât alte teritorii pentru a absorbi șocul ultimelor evoluții geopolitice.
Ironia războiului: prelungirea lui favorizează SUA într-unul din sensuri
După ce „ceața războiului” (fog of war) a început să se risipească, majoritatea vocilor avizate au tins să fie de acord cu faptul că administrația Trump nu a prevăzut consecințele atacului asupra Iranului, într-un mod mai flagrant decât cel în care predecesorii de la Casa Albă au evaluat greșit impactul aventurilor militare din Irak și Afganistan. Donald Trump este, deja, notoriu pentru felul cum se răzgândește și cum se contrazice de la o declarație la alta, dar în cazul Iranului, ceea ce a fost numit deja de presa globală nesăbuință (recklessness) poate avea un efect pozitiv, mai ales raportat la Uniunea Europeană. Livrările de gaz rusesc prin conductă au fost în mare parte înlocuite de gazul lichefiat american oferit Europei încă de administrația Biden. Cum sursele de combustibil fosil din Orientul Apropiat sunt diminuate sau amenințate de conflictul SUA-Israel-Iran, gazul lichefiat oferă SUA o forță de negociere mai mare în relația cu Uniunea Europeană, în contextul în care se știe că Donald Trump tinde să-și folosească atuurile economice în scopuri geopolitice, așa cum s-a văzut în nenumăratele amenințări și răzgândiri referitoare la tarifele de import. Cu alte cuvinte, cu cât mai puțin succes militar și geopolitic au SUA în Iran, cu atât influența lor în alte teritorii crește. Posibil, administrația Trump nu a avut gradul de machiavelism necesar pentru a-și imagina această situație, dar foarte probabil, se va folosi de ea.
Sfârșitul neclar al crizei și elementele de optimism
Desigur că nici inițiatoarele atacului, nici comunitatea internațională nu au un orizont clar cu privire la sfârșitul ostilităților. Opinia comună este că criza geopolitică tinde să se prelungească, fie și numai pentru că Iranul nu întrunește condițiile interne ale unei schimbări radicale de regim. Iar experții în energie tind să fie de acord și cu faptul că un conflict mai îndelungat va avea repercusiuni mai mari asupra situației economice globale. În privința Uniunii Europene, totuși, un motiv de optimism e faptul că tinde să devină mai pregătită pentru astfel de situații, după invazia Ucrainei și sistarea gazului rusesc. Mai mult, energia curată sau regenerabilă nu este scoasă din ecuație de evoluții precum criza strâmtorii Homuz ci, dimpotrivă, tranziția în direcția ei tinde să devină o soluție tot mai clară la astfel de probleme. În plus, așa cum a fost remarcat, Donald Trump nu are asupra companiilor de energie americane același grad de control cu cel al lui Putin față de Gazprom, iar Viktor Orbán, marele prieten al amândurora în Consiliul European, pare a avea zilele numărate, fiindcă toate sondajele îl dau ca perdant la alegerile care se vor desfășura în Ungaria pe 12 aprilie.
Desigur, toate acestea înseamnă, totuși, costuri, care se vor resimți în cele din urmă în buzunarul românului, la fel ca în cel al oricărui cetățean UE. În ultimă instanță, problema e dacă acesta va fi dispus să le achite pentru a ieși din dependențe geopolitice nefaste. Una din butadele lui Jean-Claude Juncker, fostul președinte al Comisiei Europene, spune că politicienii europeni știu exact ce trebuie să facă, dar nu știu cum să fie realeși după ce fac ce trebuie să facă. Mai mult decât pare, cheia problemei și răspunderea se află la alegătorul european.
