Când cel mai important comandant militar american din Europa alege un loc pentru a explica modul în care NATO ar câștiga un război cu Rusia, alegerea în sine transmite un mesaj. La mijlocul lunii octombrie, generalul Alexus Grynkewich, comandantul suprem al Forțelor Aliate din Europa și șeful forțelor americane de pe continent, a declarat în marja Forumului de Securitate de la Varșovia că se bucură să vorbească într-un oraș „unde descurajarea este tratată cu toată seriozitatea”. Ajuns la cea de-a 13-a ediție, Forumul a abandonat sloganul sumbru de anul trecut, #DividedWeFall, în favoarea unuia mai optimist, #UnitedWeStand. Săptămânile care au urmat au demonstrat însă cât de fragilă poate fi această poziție.
Regiunea ar trebui să fie un pilon al securității europene, nu doar prima linie a securității europene
Mesajul generalului Grynkewich poate fi rezumat în trei cuvinte: block (blocaj), blunt (neutralizare), break (distrugere). NATO ar urma să blocheze un atac terestru încă din punctul de contact, să neutralizeze atacatorul prin lovirea forțelor care îi susțin operațiunile și, la nevoie, să îi distrugă infrastructura operațională de război, respectiv logistica și structura de comandă. Generalul a insistat că un conflict nu este „nici iminent, nici inevitabil” și că NATO „încearcă să evite un război”. Jacek Siewiera, fostul șef al Biroului de Securitate Națională al Poloniei (BBN), organismul care asigură consilierea președintelui în materie de securitate, a remarcat și un joc de cuvinte subtil: cele trei litere B reprezintă o trimitere la cele trei State Baltice. În plus, comandanții au primit recent autorizația preliminară de a mobiliza anumite forțe fără să mai aștepte aprobarea directă a Casei Albe.
Nu toți au interpretat însă mesajul în aceeași cheie. Generalul a afirmat că NATO nu urmărește o „victorie strategică”, formulare pe care mulți au înțeles-o ca pe un semnal că Alianța nu ia în calcul o escaladare nucleară, chiar dacă Rusia continuă să-și etaleze arsenalul. Un ofițer polonez a interpretat declarația ca pe o încercare a Washingtonului de a păstra exclusiv pentru sine gestionarea mesajelor de descurajare nucleară și de a descuraja aliații să transmită propriile semnale în acest domeniu.
Matthew Whitaker, ambasadorul american la NATO, a fost și mai elogios. Polonia, a spus el, este „un lider” în rândul aliaților, alocând anul acesta „aproape 5% din PIB” pentru apărare, în conformitate cu angajamentele asumate de Alianță la Summitul de la Haga din 2025. În cadrul unei mese rotunde organizate în marja forumului, el a descris Polonia drept „calul de povară” al regiunii, un model care „arată cum trebuie făcute lucrurile”. În același timp, a fost sincer în privința locului pe care îl ocupă Europa în ierarhia priorităților strategice ale Washingtonului: pe poziția a patra, după apărarea teritoriului național, emisfera vestică și regiunea Pacificului. „Statele Unite nu se retrag”, a spus el. „Vă cerem însă să vă asumați un rol mai important.” Două brigăzi americane părăsesc deja continentul.
Raportul anual al forumului, elaborat de Fundația Casimir Pulaski împreună cu 27 de experți europeni, încearcă să transforme această presiune într-un proiect de anvergură. Intitulat Consolidarea securității europene, de la flancul estic până la extremitatea nordică, documentul propune o strategie comună pentru un grup format din nouă state nordice, baltice și central-europene: Danemarca, Estonia, Finlanda, Islanda, Letonia, Lituania, Norvegia, Polonia și Suedia. Împreună, acestea formează cea mai lungă porțiune a frontierei NATO cu Rusia și Belarus, alocă în medie 4,07% din PIB pentru apărare și încă 2,07% pentru sprijinul acordat Ucrainei. Potrivit raportului, regiunea ar trebui să devină unul dintre actorii care modelează securitatea europeană, nu să rămână doar avanpostul său estic.
Cele șase obiective propuse acoperă un spectru larg, de la redefinirea strategiei europene față de Rusia și integrarea Ucrainei în UE și NATO, până la protejarea infrastructurii energetice și securizarea aprovizionării cu resurse minerale strategice. O parte dintre recomandări sunt deosebit de ambițioase: stabilirea unor linii roșii comune înaintea oricăror negocieri cu Moscova și garantarea unui loc permanent pentru statele aflate în prima linie de apărare la orice discuție privind viitorul Ucrainei; controlul spațiului aerian deasupra Coridorului Suwałki, fâșia îngustă de teritoriu dintre Belarus și exclava rusă Kaliningrad care leagă Polonia de Statele Baltice; transformarea participării Poloniei la Joint Expeditionary Force, inițiativa militară condusă de Marea Britanie, într-un angajament pe deplin operațional; crearea unei „Gărzi Maritime Nord-Estice”, care ar avea ca scop protejarea cablurilor submarine și monitorizarea flotei fantomă de petroliere prin care Rusia eludează sancțiunile occidentale; precum și dezvoltarea unor capabilități convenționale de lovire la mare distanță. Cel mai îndrăzneț dintre obiective este însă cel de-al patrulea, intitulat Reducerea vulnerabilităților din domeniul nuclear. Acesta propune o distribuire mai echilibrată a responsabilităților în cadrul arhitecturii nucleare a NATO, precum și solicitarea ca Rusia să își retragă armele nucleare din Belarus și să demilitarizeze regiunea Kaliningrad.
Nu toți participanții au plecat însă de la Varșovia mai liniștiți. Generalul Mieczyslaw Gocul, fost șef al Statului Major General al Poloniei, este de acord că perspectiva unui război convențional de mare anvergură rămâne redusă, dar atrage atenția asupra lucrurilor pe care generalul Grynkewich a preferat să nu le abordeze. Nu au fost formulate linii roșii privind agresiunile hibride, observă el, deși „în spațiul cibernetic suntem deja în război”, confruntați anual cu milioane de atacuri, dar și cu acte de sabotaj, campanii de dezinformare și presiuni migratorii orchestrate de Belarus. Zeci de drone au încălcat în ultimii ani spațiul aerian al Poloniei. Cu mai puțin de trei luni în urmă, o rachetă de croazieră Kh-101 a căzut la Tarnawa-Kolonia, lângă Lublin, la peste 100 de kilometri de granița estică. A urmat un incendiu suspect la o fabrică de armament din Skarzysko-Kamienna iar recent, un soldat suspectat de spionaj a fost reținut. Generalul Ireneusz Nowak, comandantul operațional al forțelor armate poloneze, a declarat public că aceste incidente sunt, cu mare probabilitate, deliberate. „Data viitoare am putea asista la doborârea unei ținte aeriene, poate chiar a unei aeronave”, avertizează generalul Gocul.
„Război hibrid” nu mai este termenul potrivit pentru a descrie acțiunile Kremlinului în UE
Datele par să îi dea dreptate. Krytyka Polityczna, o publicație de orientare progresistă, citează un bilanț de 156 de „incidente cinetice” confirmate pe teritoriul Europei de la declanșarea invaziei ruse la scară largă împotriva Ucrainei, în 2022. Polonia este țara cel mai frecvent vizată, înaintea Franței, Lituaniei și Germaniei. Lista incidentelor include incendii la două companii din industria de apărare, WB Electronics și JFG Composites, o dronă dotată cu încărcătură explozivă adusă de valuri pe o plajă de la Marea Baltică, precum și drone rătăcite care au lovit un tren și o benzinărie în apropierea frontierei ucrainene. Chiar generalul Grynkewich a declarat pentru Der Spiegel că tentativa de atac din apropierea aeroportului din Leipzig „a depășit o limită”, iar Vladimir Putin recurge la sabotaj „pentru că nu mai are alte opțiuni”. Stanislaw Zaryn, fost secretar de stat și responsabil cu securitatea informațională, a readus în discuție așa-zisă „doctrină Gherasimov”, care presupune atingerea obiectivelor politice „cu impact militar minim”, prin presiune informațională, „sprijin activ pentru opoziția internă” și acte de sabotaj. În aceste condiții, unii analiști de la Varșovia susțin că sintagma „război hibrid” nu mai descrie adecvat realitatea. Termenul potrivit, spun ei, ar fi mai degrabă „o fază premergătoare a războiului”. Teama lor nu este apariția unei coloane de tancuri rusești la frontieră, ci erodarea lentă a voinței politice a Occidentului: o societate care, întrebată dacă ar fi dispusă „să moară pentru Narva” (orașul estonian aflat la granița cu Rusia), va răspunde negativ.
Reziliența este domeniul în care statele nordice îi dau lecții celui mai puternic partener al regiunii. „Descurajarea nu depinde doar de armament”, susține Carl-Oskar Bohlin, Ministrul suedez al Apărării Civile. „Ea începe cu o societate capabilă să demonstreze adversarului că este pregătită să se apere atâta timp cât va fi necesar.” Finlanda dispune de locuri în adăposturi pentru 4,9 milioane dintre cei 5,6 milioane de locuitori ai săi. În Suedia, capacitatea este de aproximativ 7 milioane de persoane dintr-o populație de 11 milioane. În schimb, o inspecție realizată în Polonia în 2023 a identificat adăposturi adecvate pentru doar 300.000 de persoane, la care se adaugă spații improvizate de adăpostire, fără protecție etanșă, pentru încă 1,13 milioane. Pentru restul populației, recomandarea oficială rămâne retragerea în pivnițe sau parcări subterane. Programul de protecție civilă în valoare de 7,5 miliarde de euro pentru perioada 2025-2026 reprezintă un început, nu o soluție completă.
Unii responsabili de la Varșovia ar prefera însă să împingă linia de apărare mai spre est. Wojciech Warski, expert în probleme de securitate, readuce în atenție o propunere a generalului finlandez Pekka Toveri privind instituirea unei zone NATO de interdicție pentru drone deasupra vestului Ucrainei, pe o adâncime de 100-150 de kilometri, patrulată de aeronave din baze aliate. Un astfel de proiect ar necesita sprijinul tuturor aliaților europeni și o Americă cel puțin neutră, o condiție deloc ușor de îndeplinit. Între timp, preocupările mai pragmatice rămân pe agendă. O nouă bază militară americană permanentă, cel mai probabil în vestul Poloniei, ar putea deveni operațională la doi sau trei ani după semnarea unui acord, estimează Maciej Matysiak, fost adjunct al șefului contrainformațiilor militare. „Pentru America miza este influența; pentru Polonia, supraviețuirea”, observă acesta. Varșovia își dorește, de asemenea, un centru de mentenanță pentru rachetele Patriot pe propriul teritoriu, nu în Germania. Creșterea accelerată a cheltuielilor militare germane îi oferă Berlinului șansa de a deveni principala putere militară a Europei, cu încurajarea discretă a Washingtonului. Generalul Grynkewich a descris Germania drept „adevăratul motor al NATO”. La Varșovia, remarca nu a trecut neobservată.
Cal de povară sau un cal care trage în două direcții?
Acesta este contextul în care se face auzită cea mai discordantă voce a lunii: chiar președintele Poloniei. Într-un interviu acordat cotidianului Rzeczpospolita, publicat în timpul forumului, Karol Nawrocki a declarat că privește cu rezerve politicienii care „îi sperie pe oameni cu războiul” și că „nivelul amenințării nu s-a schimbat semnificativ în ultimele șase luni”. El l-a acuzat pe premierul Donald Tusk, rivalul său politic, că recurge la declarații alarmiste pentru a mobiliza electoratul. Avertismentele lansate de Tusk, susține Nawrocki, i-au determinat pe aliați să se întrebe dacă Polonia „știe ceva ce noi nu știm”. Președintele și-a atribuit meritele pentru instalarea bazei militare americane și s-a prezentat drept un politician „pro-atlantic”, în timp ce pe Tusk l-a descris ca fiind „pro-german”. Pentru echilibru, Nawrocki a adăugat că „Rusia reprezintă o amenințare” și că Polonia „trebuie să fie pregătită pentru un conflict armat”. În interpretarea cea mai favorabilă, el se referea la perspectiva unui război convențional, nu la incendii provocate sau rachete rătăcite.
Privite prin prisma deciziilor guvernului în materie de buget, aceste declarații conturează însă un tipar clar: atât Palatul Prezidențial, cât și executivul transmit ideea că Polonia a făcut deja suficient pentru propria securitate. Or, aceasta este o concluzie discutabilă. Bugetul apărării pentru anul viitor va fi, în termeni nominali, cu aproximativ jumătate de miliard de euro mai mic decât cel prevăzut pentru 2025. După ajustarea cu rata inflației, reducerea este semnificativ mai mare. Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, vicepremier și Ministru al Apărării, a anunțat o „mică revizuire strategică a apărării”, o formulă elegantă care, spun criticii, maschează de fapt o operațiune de reducere a cheltuielilor. La rândul său, Ministrul de Externe, Radoslaw Sikorski, a declarat în cadrul Forumului că Polonia a depășit deja etapa cea mai dificilă și că, până în 2030, armatele flancului estic vor fi suficient atât de puternice, încât Putin va trebui să fie „nebun” să riște un atac. Logica ambelor tabere este, în esență, aceeași: finanțele publice se află sub o presiune considerabilă, creditele contractate pentru a susține cheltuieli de apărare de aproape 5% din PIB nu pot continua la nesfârșit, iar nivelul actual al descurajării este considerat suficient. În această logică, reducerea cheltuielilor poate fi prezentată fie drept un exercițiu de prudență fiscală, fie drept dovada că amenințarea nu s-a agravat. Problema este că influența Poloniei la Washington se bazează în mare măsură tocmai pe nivelul excepțional al cheltuielilor sale militare. Laudele ambasadorului Whitaker au fost legate explicit de pragul de 5% din PIB. Strategia comună a țărilor nordice și baltice pornește de la premisa că Polonia rămâne principalul actor militar al regiunii. Inclusiv apartenența recent dobândită în cadrul Grupului E4 se datorează aceleiași premise. În același timp, partidele populiste care cumulează împreună peste 40% în sondaje le spun deja alegătorilor că acesta „nu este războiul nostru”.
Și mai grav este faptul că disputa privind bugetul ascunde o problemă pe care niciun exercițiu contabil nu o poate rezolva. Polonia încă nu are un răspuns clar pregătit pentru următoarea dronă sau următoarea rachetă care îi va încălca spațiul aerian. Cu alte cuvinte, nu are încă un mecanism credibil care să transmită Moscovei că un asemenea atac nu merită. NATO întâmpină dificultăți în a răspunde agresiunilor situate sub pragul unui război deschis, întrucât orice reacție necesită consensul tuturor membrilor Alianței. Fie că răspunsul ar lua forma unui atac cibernetic, a unui sprijin militar suplimentar pentru Ucraina pentru atacuri asupra Rusiei sau a altor măsuri, un stat care tratează serios problema ar trebui să aibă deja astfel de opțiuni pregătite. După cum rezumă un comentator de la Varșovia, întrebarea este simplă: ce se întâmplă dacă următorul proiectil cade peste o grădiniță într-o după-amiază obișnuită?
Ce înseamnă toate acestea? Nu că Polonia și-ar fi schimbat poziția față de Rusia. În privat, niciun politician polonez nu contestă natura amenințării, iar însuși președintele descrie armata drept „cea mai importantă garanție” a țării. Ceea ce are însă de suferit este mesajul pe care Polonia îl transmite aliaților săi. Statutul de care se bucură la Washington și în rândul partenerilor nordici și baltici se sprijină pe două atuuri: nivelul excepțional al cheltuielilor pentru apărare și unitatea mesajului privind pericolul reprezentat de Rusia. În octombrie, ambele au început să fie erodate. Reducerea bugetului afectează primul pilon. Divergențele publice dintre președinte și premier cu privire la natura și amploarea amenințării îl erodează pe al doilea. Luată separat, fiecare dintre aceste decizii poate avea o explicație rezonabilă. Împreună însă, ele riscă să îi facă pe aliați să se întrebe dacă avertismentele Poloniei au fost vreodată atât de urgente pe cât susține Varșovia. Iar acesta este exact tipul de îndoială pe care campania rusă de sabotaj încearcă să îl cultive. Pentru o țară care tocmai a fost lăudată drept calul de povară al NATO, este un moment ciudat să lase impresia că nu mai știe încotro se îndreaptă.
