Bosnia și Herțegovina va începe negocierile de aderare la UE la 30 de ani de la sfârșitul războiului civil. Țara a progresat puțin în tot acest timp, iar sârbii – sprijiniți de ruși – amenință cu secesionismul.
Bosnia și Herțegovina, codașa Balcanilor de Vest
Bosnia și Herțegovina rămăsese singura țară din cele 5 state din Balcanii de Vest cu statut de candidat care nu incepuse negocierile de aderare la UE. Diviziunile etnice profund înrădăcinate și întârzierile în reformele constituționale, judiciare și electorale au împiedicat-o să i ajunga din urmă pe vecinii săi.
La jumătatea lui martie, când Comisa Europeană a dat undă verde începerii negocierilor, șefa executivului european, Ursula Von der Leyen , spunea că mai sunt necesare progrese, dar că țara a demonstrat că poate îndeplini criteriile de aderare.
Invadarea Ucrainei de către ruși a deschis o nouă perspectivă privind extinderea Uniunii, regiunea Balcanilor de Vest fiind considerată crucială pentru relevanța geopolitică a blocului.
Bosnia și Herzegovina, unul dintre cele mai sărace state din Europa, care s-a desprins din fosta Iugoslavie în urma unui razboi crunt, are o structură politică extrem de greoaie. Războiul de secesiune s-a încheiat în 1995 cu acordul de pace de la Dayton care a substituit în tot acest timp Constituția. Documentul a ținut cont de realitățile momentului și astfel a instituit sistemul de guvernare tricefal din care să facă parte cele trei entități : bosniacă, sârbă și croată. Deasupra tuturor este Înaltul reprezentant al comunității internaționale. Cu o asemenea structură de guvernare împărțită între cele trei grupuri etnice principale, care să nu uităm, au fost în conflict în timpul războiului bosniac, nu e de mirare că orice tentativă de reformă, de progres, a eșuat.
Începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană găsește Bosnia Herțegovina cam în aceeași stare în care era după terminarea războiului. Economia este la pământ, sistemul politic a permis endemizarea corupției, iar organizarea statală este pur și simplu de neconceput și greu de înțeles pentru oricine dintr-o altă țară europeană.
Statul este compus din două entități politice principale, Federația multietnică a Bosniei și Herțegovinei, cu președinția sa tripartită rotativă, și Republica Srpska, majoritară sârbă, plus regiunea autonomă Brcko.
La 30 de ani de la război, Bosnia și Herțegovina continuă să fie marcată de conflict
În 1992, după referendumul pentru independență respins de reprezentanții sârbilor bosniaci, musulmanii bosniaci, care reprezintă 44 % din populația țării, au procamat independența Bosniei Herțegovina. A fost scânteia care a aprins focul celui mai crunt război de secesiune din timpurile moderne, din inima Europei. Sârbii bosniaci, conduși de Radovan Karadzic și susținuți de guvernul sârb al lui Slobodan Miloșevici și Armata Populară Iugoslavă (JNA), și-au mobilizat forțele pentru asigurarea unui teritoriu etnic sârb securizat, apoi războiul curând s-a răspândit în întreaga țară. Pagubele războiului, care a durat trei ani, se cifrează la 100 de miliarde de dolari. În urmă conflictului a rămas o țară în care puținele suprafețe arabile erau impracticabile, pentru simplul fapt că erau minate. Chiar și acum, la aproape 30 de ani de la terminarea războiului, Bosnia rămâne una dintre cele mai minate țări din lume, cu aproape 2 la sută din suprafața de 51.209 km pătrați încă afectate de această urmă a războiului. La asta se adaugă și munițiile neexplodate. Deminarea e un proces pe cât de anevoios pe atât de scump. Bani au venit din Occident, dar numai pentru curățarea terenurilor arabile, pădurile fiind în continuare adevărate capcane.
Zonele rurale trăiesc într-o sărăcie lucie. Războiul a avut un impact profund asupra fermerilor bosniaci. Animalele și bunurile din gospodării le-au fost distruse și astfel, cei mai mulți au devenit șomeri fără nici o perspectivă de a-și mai putea reveni. Sprijinul venit după război s-a concentrate în special pe zonele urbane, lăsând mediul rural practice pe cont propriu. Și mediul rural constituie majoritatea populației de peste 3 milioane de locuitori.
Cel puțin o sută de mii de oameni au murit în războiul bosniac. Zeci de mii au fugit în timpul și după încheierea acestuia, ceea ce a dus la o criză a forței de muncă greu de depășit.
Bosnia și Herțegovina este un exemplu perfect al impactului pe termen lung pe care îl poate avea războiul asupra economiei și societății.
Liderul pro-rus al sârbilor bosniaci vorbește de secesiune
La acest tablou se adaugă aspirațiile secesioniste ale entității sârbe, cunoscută sub denumirea Republica Srpska. Liderul acesteia, Milorad Dodik, vasalul din Balcani al lui Putin, încearcă de ani buni să rupă acest mic spațiu din corpul unei țări și așa mici și cu probleme. Dodik a alimentat tensiunile inter-etnice, pe același principiu folosit acum 32 de ani de Slobodan Milosevici, și și-a promovat, susținut fiind de Moscova, agenda secesionistă.
Anul trecut, în iunie, parlamentul local de la Banja Luka a decis să nu recunoască deciziile Curții constituționale ale Bosniei Herțegovina și să ignore directivele Înaltului reprezentant al comunității internaționale. Este una dintre cele mai grave încălcări de până acum ale Acordului de pace de la Dayton pe care însă, Înaltul reprezentant, Schmidt, prin prerogativele pe care le are, a anulat-o constatând că amenință ordinea Constituțională din Federație. Dar Dodik, la rândul său, a respins hotărârea lui Christian Schmidt considerând-o ilegală.
Dodik are un singur scop, să separe republica Srpska de Bosnia, indiferent cu ce preț. Pentru asta acum 3 ani a boicotat instituțiile Bosniei și Herțegovina după ce fostul Înalt reprezentant a promovat modificări legislative care sancționează negarea genocidului. La sfârșitul lui 2021, Dodik a anunțat retragerea Republicii Srpska din armata comună, sistemul judiciar și administrația fiscală a Federației. A dat înapoi însă după ce rușii au invadat Ucraina sub pretextul că s-ar „complica prea mult poziția geopolitică a Republicii Srpska în circumstanțe geopolitice complexe”.
Uniunea Europeană are de gestionat un cartof încins pentru că Dodik, ca vasal al lui Putin, pe măsură ce războiul din Ucraina continuă, va încerca să testeze și mai mult limitele Occidentului față de intențiile sale separatiste. Nici Înaltul Reprezentant, nici sancțiunile americanilor, directe, împotriva lui nu au fost eficiente în a-l opri pe Milorad Dodik.
Parlamentul european a cerut Consiliului să impună sancțiuni liderului de la Banja Luka. Dacă acestea vor fi bine gestionate, ar putea fi mai eficiente decât cele ale americanilor pentru simplul motiv că Bosnia Herțegovina are legături politice, de securitate și economice mult mai puternice cu UE decât cu SUA.
Viitorul Bosniei, legat de evoluțiile din Kosovo și Ucraina
Totuși, viitorul lui Dodik este legat de evoluția războiului din Ucraina, de capacitatea Uniunii de a rămâne unită, de a lua decizii rapide în politica de securitate. Este un spectru care l-ar putea afecta în mod direct pe ”micul dictator” din Balcani.
Se adaugă și dinamica securității regionale dacă luăm în calcul violențele din nordul provinciei Kosovo. Faptul că UE nu reușește să găsească o soluție negociată la tensiunile dintre Belgrad și Priștina îl încurajează totuși pe Dodik, pentru că din punctul său de vedere, puterea clubului comunitar, care gestionează de ani de zile crizele din regiune, tinde spre zero.
Cu alte cuvinte, atât timp cât situația din nordul provinciei Kosovo rămâne explozivă și nerezolvată, pericolul ca aceasta să contamineze și Bosnia Herțegovina rămâne, ba chiar mai mult, ar putea crește.
Dodik ar putea să aibă, însă, probleme din direcția Belgrad, unde în culisele politicii sârbe se vorbește că președintele Vucic nu ar mai fi atât de mulțumit de Dodik, pe care, de altfel, îl susține public. Politica separatistă a RS nu aduce beneficii Serbiei tocmai pentru că Serbia însăși este sub presiunea Occidentului pentru a se apropia de UE în ceea ce privește politica externă și de securitate și pentru a rezolva în cele din urmă problemele cu Kosovo.
Dincolo de criteriile din aquis-ul comunitar, pe care Bosnia trebuie să le îndeplinească, Uniunea Europeană va trebui să găsească o cale pentru a extrage acest spin numit Republica Srpska.
În condiții normale, adică fără războiul de agresiune al rușilor în Ucraina, probabil că procesul de aderare al Bosniei Herțegovina la UE ar fi urmat calea clasică prin care au trecut și celelate state ex-iugoslave.
Miza acum e mult prea mare și pentru Bruxelles și pentru Saraejvo. În fond, unda verde către Bruxelles pentru Sarajevo este un semnal serios pentru Moscova, dar și o piesă importantă pentru influența comunitară în Balcani.
Așa cum în februarie, parlamentul de la Sarajevo, a reușit, după ani de discuții fără nici un rezultat, să adopte legea privind combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, poate că sub imboldul acestor negocieri, clasa politică tricefală din Bosnia Herțegovina va reuși, în primul rând, ce n-a reușit în ultimii 30 de ani: să scape de zgura războiului, să se reformeze și chiar să devină un stat de drept.
Pentru asta, UE va fi acolo, cu bani și consiliere. Și mai e ceva, cu voia sau fără voia lui Dodik, 80 la sută din populația acestei țări doreșete cu adevărat să fie în Uniunea Europeană, știind că de acolo vine prosperitatea.
