Breaking Fake News realizează, săptămânal, o selecție a narațiunilor false demontate în presa internațională.
Propagandiştii lui Putin: „Lumea întreagă este invidioasă pe Rusia”
Propagandiştii Kremlinului nu şi-au ascuns satisfacţia după apariţia în presă a planului de pace pentru Ucraina atribuit Statelor Unite. Pentru Margarita Simonian, redactor-şef al Russia Today, prevederile documentului favorabile Moscovei sunt un motiv de recunoştinţă şi de laude aduse preşedintelui american Donald Trump, iar nemulţumirea statelor europene este pentru ea o dovadă că „lumea întreagă este invidioasă pe Rusia”, adevărata „lumină” planetară în ziua de astăzi.
„Tot ceea ce i se întâmplă acum Europei, toate aceste convulsii pe care le are, arată precum convulsiile provocate de turbare. Rabia este singura boală din lumea modernă care are o rată a mortalităţii de 100%. Dacă ai rabie şi nu te vaccinezi, vei muri 100%. Nu-i aşa? Ceea ce se întâmplă cu ei este că le este frică de lumină. De ce le este frică de noi? Pentru că noi suntem lumina. Unul dintre cele mai înfricoşătoare simptome ale rabiei este frica de lumină, apoi frica de apă şi aşa mai departe. Toate motivele şi cauzele invocate de ei arată că se chinuie să scape de bretelele lor de modă veche şi să-şi dea jos pantalonii doar ca să nu lase Statele Unite şi Rusia să rezolve problema Ucrainei, aşa cum trebuie aceasta rezolvată. Toate acestea au fost descrise cu 20 de ani în urmă, într-o minunată emisiune de televiziune intitulată „Rusia noastră”. Se spunea acolo că trăim în cea mai încântătoare ţară şi toate celelalte ţări sunt invidioase pe noi. Exact aşa este acum. Ceea ce li se întâmplă (europenilor) este invidia imperiilor care se dezintegrează faţă de un imperiu care rezistă. (…)”

„ Trebuie să ne gândim deja la războaiele viitoare. Cu siguranţă vor avea loc. Statele Unite sunt o naţiune – nu o mică naţiune, precum Marea Britanie – ci o naţiune. Nu vom avea întotdeauna pe cineva ca (Donald) Trump la putere. Când Trump a câştigat primul său mandat, am fost entuziasmată şi am scris că sunt gata să ies pe stradă fluturând un drapel american ca să sărbătoresc. (…) Ei bine, având în vedere ceea ce se întâmplă acum şi calea raţiunii aleasă de liderul naţiunii care se dovedeşte acum măreaţă, înseamnă că am un bun motiv de bucurie. Cu voia lui Dumnezeu, va rămâne aşa şi nu se va răzgândi, pentru că el adesea e de partea celui cu care s-a întâlnit ultima oară, a ultimului cu care s-a văzut. Dă Doamne să fie aşa! De ce spun asta? (…) Să nu uităm că trăim în cea mai grozavă ţară din lume şi că toate celelalte ţări sunt invidioase pe noi. Să le facem să ne invidieze şi pentru asta.”
Ştiri create artificial atribuite fraudulos unor televiziuni
Un videoclip care o binecunoscută prezentoare de televiziune anunţă nici mai mult, nici mai puţin decât capturarea accidentală a unei sirene în apele Golfului Biscaya a trezit interesul a peste patru milioane de internauţi în reţeaua TikTok. Pe lângă subiectul fantezist, tot ceea ce este legat de acest clip este fals, de la vocea şi imaginea jurnalistei Pauline Paccard, la imaginile fantastice atribuite canalului France 24. O confirmă prezenţa filigranului „Sora”, semnătura aplicaţiei generatoare de imagini.
Jurnaliştii francezi au căutat să afle mai multe despre contul TikTok din spatele acestui videoclip. „Omartv249”, care are 200.000 de urmăritori, a postat aproape 100 de clipuri, folosind extrase din programele mai multor instituţii de presă, inclusiv TF1 şi Konbini. Deşi siglele publicaţiilor sunt de fiecare dată ascunse, identificarea jurnaliştilor şi a platourilor de filmare este posibilă. France24 este cel mai afectat canal media, cu 69 de de clipuri care plagiază imagini din programele sale. Potrivit estimărilor, falsurile devenite virale au fost vizionate de peste 22 de milioane de ori numai pe TikTok. Cel mai adesea, clipurile prezintă pseudoinformaţii senzaţionaliste. Un exemplu aberant este cel în care prezentatoarea Elisabeth Allain anunţă că o femeie ar fi rămas însărcinată cu propriul câine de companie. Alte clipuri au răspândit informaţii false legate de evenimente politice şi geopolitice actuale în Franţa. Printre acestea, un videoclip vizionat de aproape trei milioane de ori susține că o „rachetă rusească” ar fi „lovit Turnul Eiffel”, în timp ce un altul, văzut de aproape un milion de ori, anunță într-o „ştire de ultimă oră” că ar fi început „al Treilea Război Mondial” cu un atac rusesc asupra Europei. Un articol publicat luna trecută și vizualizat de peste un milion de ori pretinde că elicopterul preşedintelui Emmanuel Macron ar fi avut un accident la întoarcerea sa de la forumul climatic mondial din Brazilia, susținut cu prezentarea unor imagini generate de inteligența artificială de slabă calitate.

Este dificil de identificat cine se află în spatele contului care a generat un astfel de conţinut. Creat la începutul lunii septembrie, contul Omartv249 nu afișează nicio biografie și oferă doar linkuri către o pagină de strângere de fonduri găzduită de platforma senegaleză Koparexpress. Prezentat foarte vag ca având scopul de a-i „sprijini pe cei care trec prin momente dificile”, acest cont de strângere de fonduri nu a primit, până în prezent, nicio donație. Nu este prima dată când conturile TikTok se pretind drept instituții media franceze pentru a produce conținut viral și adesea fals. La mijlocul lunii august, echipa Info Vérif a RFI a investigat mai multe videoclipuri contrafăcute care foloseau imagini din emisiunile de ştiri ale France 24 pentru a anunța o presupusă erupție a unui vulcan inactiv din Dakar, Senegal.
Presa australiană, păcălită de o plastografie privind construirea unei moschei
O presupusă ştire, difuzată în 14 noiembrie de televiziunea de ştiri australiană 7 News, a dat semnalul unei adevărate isterii pe plan local.
„A apărut o oarecare controversă în sud-vestul oraşului Sydney în seara aceasta din cauza unei ştiri. Un teren din domeniul public destinat locuinţelor ar putea fi folosit pentru o nouă moschee.”
Sursa pretinsei informaţii o reprezintă nişte fluturaşi distribuiţi în cutiile poştale prin care Societatea irakienilor musulmani din Australia anunţa construirea unei moschei în Fairfield, la periferia oraşului Sydney. Conţinutul acestora l-a înfuriat pe primarul local, Frank Carbone, prezent în studiourile 7 News: „Asta-i tot ce ne mai lipsea, un lăcaş de cult care va fi construit pe un teren pe care ar încăpea 50 de unităţi de locuit separate.” Scrisoarea, considerată scandaloasă, a încins spiritele şi la o dezbatere de la televiziunea Sky News Australia. Pseudoştirea a fost apoi preluată şi de 2GB, un popular post de radio australian, care a pus paie pe foc. Informaţia care i-a iritat atât de tare pe jurnalişti a fost iniţial publicată online de tabloidul The Daily Telegraph, înainte de a apărea în ziua următoare în versiunea tipărită, care anunţa că „Locuitorii din Fairfield au primit o scrisoare de la Societatea Musulmană Irakiană Australiană, care dezvăluie intenţia grupului de a transforma terenul într-un nou lăcaş de cult”.

Şi totuşi, nimeni nu a verificat situaţia legală a terenului în cauză. Acesta este deţinut de o companie offshore al cărei unic acţionar este un dezvoltator imobiliar din Sydney şi nu de Societatea Musulmană Irakiană Australiană, presupusul autor al fluturaşului cu un aspect cât se poate de oficial. Verificarea datelor persoanei de contact identificate pe document a arătat că în Australia nu există nimeni cu acel nume, iar apelarea numărului de telefon indicat a rămas fără răspuns. Pe de altă parte, verificarea datelor financiare ale societăţii musulmane indică faptul că veniturile acesteia au fost anul trecut de doar 5.600 de dolari australieni, departe de suma necesară construirii unei moschei. De altfel, un reprezentant al organizaţiei musulmane a declarat că fluturaşii cu logo-ul societăţii sunt falşi, iar semnatarul documentului nu figurează între membri. Funcţionarul a acuzat publicaţiile care au răspândit ştirea fără să facă verificările elementare că sunt complice la prejudiciul de imagine adus comunităţii musulmane din Australia.
Cât despre reacţia celor care au promovat falsul, nimeni nu şi-a recunoscut greşeala. Postul de radio a motivat că s-a bazat pe informaţiile de la primar, în timp ce Sky News a făcut, discret, o simplă corecţie pe articolul online. Channel Seven s-a apărat susţinând că, deşi a încercat, nu a reuşit să contacteze organizaţia musulmană, şi că, oricum, nu ei au publicat primii ştirea. Cotidianul Daily Telegraph s-a mulţumit să publice o aşa-numită„ actualizare” în locul unei corecţii obligatorii. În ceea ce-l priveşte, primarul din Fairfield aflat în centrul scandalului nu se simte vinovat cu nimic.
Minciună „de sezon”: interdicţia sobelor pe lemne în România
În România, ca în fiecare an, apropierea iernii reactivează dezinformările de sezon. Cea privind iminenta interzicere a sobelor pe lemne de către Uniunea Europeană este nelipsită începând din 2021, deşi a fost demontată de fiecare dată. „Va fi total interzis să ai sobă în casă!” – anunţă mai multe postări alarmiste pe reţelele de socializare, distribuite de zeci de ori după ce au fost publicate la mijlocul lunii trecute pe Facebook. Unele conţin linkuri către articole care pretind că presupusa interdicţie face parte din Planul naţional de redresare şi rezilienţă, convenit de autorităţile române cu oficialii de la Bruxelles. Articolele îl menţionează pe Marius Budăi, afirmând că modificările se vor produce treptat, odată cu extinderea reţelei de gaze.

În realitate, este vorba de o declaraţie din 2021 despre reducerea TVA pentru lemnul de foc şi nevoia unei perioade de tranziţie pentru adaptarea la recomandările europene. Deşi textele îl prezintă pe Budăi ca ministru al Muncii, acesta nu mai ocupă această funcţie din iulie 2023. Pe de altă parte, afirmaţiile sunt în întregime false. Atât Comisia Europeană, cât şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor au confirmat pentru agenţia France Presse că, în prezent, nu există nici un plan sau obligaţie de a interzice sobele pe lemne. Mai mult, guvernul de la Bucureşti continuă să sprijine încălzirea pe lemne prin programe precum cel intitulat „Rabla pentru sobe”, lansat în 2024 şi continuat în acest an. Programul este menit să ajute cu până la zece mii de lei gospodăriile din zonele rurale să înlocuiască sobele vechi cu instalaţii moderne mai eficiente din punct de vedere energetic, care utilizează lemne, peleţi sau brichete. În plus, Comisia Europeană a precizat că decizia privind o eventuală interzicere sau eliminare treptată a arderii biomasei este de competenţa naţională. Or, în România nu există nicio lege, proiect de lege sau propunere de reglementare în acest sens.
