Breaking Fake News realizează, săptămânal, o selecție a narațiunilor false demontate în presa internațională.
Cazul „Fraţii Tate”: au existat intervenţii politice în justiţie?
O investigaţie publicată de curând de cotidianul The New York Times vine să redeschidă subiectul interferenţelor politicului în domeniul justiţiei, supus deja unor critici vehemente în România acestor zile. După ce timp de câteva luni au luat interviuri în trei ţări, au studiat sute de pagini de documente, de la e-mailuri şi mesaje la documente judiciare şi au vizionat multe ore de înregistrări video, jurnaliştii americani au descifrat cauzele şi împrejurările în care celebrii fraţi Andrew şi Tristan Tate au primit permisiunea de a părăsi România în 27 februarie, în baza unei hotărâri extraordinare a justiţiei, care le-a ridicat interdicţia de a călători.
Concluzia investigaţiei The New York Times este că măsura excepţională care le-a permis fraţilor Tate să plece în Statele Unite a fost o consecinţă a strădaniei mai multor persoane influente devotate sau apropiate de administraţia Trump, care au beneficiat de bunăvoinţa interesată a conducerii politice de la Bucureşti, dornică să intre în graţiile noului preşedinte american. Într-un mesaj text trimis pe 14 ianuarie şi citat de jurnaliştii americani, Andrew Tate anunţa că vor primi sprijin din Statele Unite de la cel mai înalt nivel. „Am primit vești de la administrația Trump că sunt la curent cu situația”, îi scria el unei persoane apropiate, adăugând că i s-a spus că va fi eliberat în curând şi că Donald Trump vrea să îl vadă în Miami.
Apropierea fraţilor Tate de familia Trump a început în 2017, când Andrew a postat pe Twitter un mesaj de susţinere pentru Donald Trump. A urmat o întâlnire cu Donald Jr. la Trump Tower în New York. Relaţia a continuat. Când Andrew şi fratele său au fost plasaţi în arest la domiciliu, Donald Trump Jr a postat un mesaj de susţinere. Este momentul în care fraţii Tate îl angajează ca avocat pe Joseph McBride, cel care s-a evidenţiat ca apărător al suporterilor lui Trump care au atacat Capitoliul în 6 ianuarie. McBride îl pune pe clientul său în legătură cu jurnalistul conservator Tucker Carlson, care se deplasează în 2023 în România pentru un amplu interviu, vizualizat ulterior pe Twitter de 112 milioane de ori. Carlson a denaturat acuzațiile penale din România, spunând că acestea nu implică infracțiuni sexuale sau violență și nici acțiuni care ar putea fi considerate trafic de persoane. Interviul a contribuit la consolidarea reputaţiei fraţilor Tate, fiind urmărit şi apreciat inclusiv de Charlie Kirk, pe atunci organizator al tinerilor conservatori americani şi consilier al lui Donald Trump. Imediat, alţi influenceri conservatori sar în apărarea lui Andrew Tate. Candace Owens, realizatoarea unui podcast popular în SUA, a zburat în România pentru a realiza un interviu plin de compasiune pentru situaţia juridică a lui Andrew Tate. În 2024, pe lista susţinătorilor se adaugă şi Barron Trump, fiul cel mic al preşedintelui, în prezent în vârstă de 19 ani. Aşa se face că la momentul alegerilor prezidenţiale, fraţii Tate se bucurau de un număr semnificativ de susţinători influenţi în Statele Unite. Iar după realegerea lui Trump, aceşti susţinători au căpătat o putere şi mai mare. Paul Ingrassia, care a lucrat în echipa de jurişti a fraţilor Tate, a devenit omul de legătură al Casei Albe cu Departamentul Justiţiei. Alina Haba, avocatul personal al lui Trump, este consiliera preşedintelui.
Richard Grenell, trimisul diplomatic special al lui Trump, este personajul care, potrivit New York Times, a discutat despre situaţia fraţilor Tate cu cel puţin doi oficiali români. O primă discuţie a avut loc în decembrie trecut la Mar-a-Lago cu Victor Ponta, consilier al premierului de atunci. După ce iniţial le-a declarat jurnaliştilor că a abordat cu Grenell cazul fraţilor Tate, Ponta a retractat şi a negat ulterior afirmaţia. Cea de a doua discuţie ar fi fost purtată pe holurile unei conferinţe la München cu Emil Hurezeanu, ministru de Externe la acea vreme. Hurezeanu a confirmat discuţia în februarie, dar a susţinut că nu a existat vreo presiune din partea interlocutorului american în privinţa fraţilor Tate. De partea cealaltă, Grenell pretinde că subiectul ar fi fost ridicat de interlocutorul român. Oficialii ambasadei americane la Bucureşti le-au spus jurnaliştilor că se întrebau cum să facă dacă şefii de la Washington le vor cere să le elibereze noi paşapoarte fraţilor Tate - o încălcare a sistemului penal din România. Nu a mai fost însă nevoie, pentru că s-a emis un ordin extraordinar de la vârful guvernului român. Potrivit unui mesaj trimis în 26 februarie unui prieten, Andrew Tate fusese deja informat că va putea părăsi România.
Jurnaliştii americani citează surse care au cerut să rămână anonime, potrivit cărora procurorii de caz nu ar fi fost de acord cu ridicarea restricţiei. Dar – scrie The New York Times – premierul Marcel Ciolacu a considerat că ridicarea restricţiilor de călătorie pentru fraţii Tate va fi pe placul preşedintelui american. Contactat de jurnaliştii americani, Ciolacu a refuzat să comenteze. Jurnaliştii l-au întrebat atunci pe avocatul fraţilor Tate dacă administraţia Trump a jucat vreun rol în favoarea acestora. McBride a evitat un răspuns direct, preferând unul criptic: „Faceţi şi singuri socoateala. Sunt în avion sau nu?” În ceea ce-l priveşte, Donald Trump a declarat la acel moment că nu ştie nimic de venirea lui Andrew şi Tristan Tate în Statele Unite.
În martie, fraţii Tate s-au întors în România pentru a se conforma controlului judiciar. În urma vizitei în Statele Unite, una dintre fostele sale prietene l-a acuzat pe Andrew că a agresat-o, lăsând-o aproape inconştientă. O acuzaţie care se adaugă unei lungi liste de posibile infracţiuni pentru care fraţii Tate sunt investigaţi în România, Regatul Unit şi Statele Unite. Începută în 2022, ancheta penală din România are în vedere, printre altele, acuzaţii de formare a unui grup infracțional organizat, trafic de fiinţe umane şi viol.
Europa – speranţa disidenţilor ruşi şi duşmanul de moarte al propagandiştilor lui Putin
Decizia Uniunii Europene de a îngheţa pe termen nedeterminat activele Băncii Centrale a Rusiei deţinute în Europa a creat o mare iritare la Kremlin, cu atât mai mult cu cât Bruxellesul îşi propune să folosească o parte din cele aproximativ 210 miliarde de euro pentru sprijinirea economiei Ucrainei, afectată de război. Blocul comunitar urmăreşte menţinerea finanţării şi a capacităţii Kievului de a se apăra, în condiţiile în care invazia declanşată de Rusia este considerată o ameninţare directă la adresa securităţii europene. Vladimir Soloviov, principalul propagandist al televiziunii de stat din Rusia, a etichetat hotărârea de la Bruxelles drept „o hoţie” şi a calificat Uniunea Europeană ca fiind o „organizaţie nazistă”.
Mai mult, în emisiunea sa radiofonică „Full contact”, Soloviov le-a ameninţat cu moartea pe preşedinta Comisiei Europene şi pe şefa politicii externe comunitare, folosind o expresie vulgară consacrată de Vladimir Putin.
„Pederaştii europeni şi-au pierdut minţile cu totul. Bătrâna cotoroanţă hoaţă pe nume Ursula von der Leyen încearcă să ne fure activele. Simpla idee că o persoană a cărei autoritate nu-i permite nici pe departe aşa ceva ia astfel de decizii şi toată Europa spune «Ok» arată că avem de a face cu un nou Hitler. Ursula von der Leyen este, fără îndoială, un nou Hitler. Nu pentru că începe să-i mijească mustaţa, ci în sensul în care îi urăşte pe evrei şi îi urăşte pe ruşi. Ei spun că «putem să luăm toată această avere». Este un exemplu de hiper-nazism european tradiţional în cea mai pură formă. În realitate, cred că această tentativă de a pune mâna pe fonduri ne arată, odată pentru totdeauna, că în esenţă, UE este o organizaţie teroristă hoţomană. De aceea, trebuie să eliminăm în orice fel pe oricine are vreo legătură cu structurile oficiale ale UE, să terminăm orice relaţie existentă, să revizuim legile actuale şi să o declarăm organizaţie teroristă. Şi, pe această bază, să îi urmărim aşa cum facem cu teroriştii. Trebuie să le declarăm pe Ursula von der Leyen şi pe Kaja Kallas ca fiind teroriste. Dacă le găsim la toaletă, le lichidăm acolo. Avem de a face cu o esenţă teroristă nazistă care a acaparat puterea în Europa. Cred că a aşa ar fi corect.”
În contrast cu Vladimir Soloviov, care vede în Uniunea Europeană principalul inamic al Rusiei şi nu sfieşte să îndemne la asasinarea oficialilor europeni, un alt jurnalist rus - disidentul Vladimir Kara-Murza - consideră că fermitatea europeană în relaţia cu Vladimir Putin este singura cale rămasă pentru a-l opri pe dictator. Eliberat anul trecut printr-un schimb de prizonieri după ce a petrecut aproape doi ani într-o colonie penitenciară din Siberia pentru „înaltă trădare”, Kara-Murza a declarat într-un interviu acordat în 11 decembrie canalului France 24 că, prin poziţia sa tolerantă faţă de Vladimir Putin, Occidentul este în bună măsură vinovat pentru ameninţarea pe care o reprezintă astăzi Rusia:
„Cred că sprijinul cel mai important pe care l-a avut Putin în primii săi ani la putere, când instaura dictatura de care tocmai am descris-o, a venit din două surse distincte. Una a fost indiferenţa internă din Rusia. Mulţi oameni au ales să se concentreze pe viaţa lor personală, pe problemele economice, pe problemele de bază şi pur şi simplu au privit în altă parte când venea vorba de politică. Iar asta l-a ajutat cu adevărat pe Putin pe parcurs în construirea acestui regim totalitar. Ei bine, celălalt ajutor important a venit de la liderii occidentali – lideri occidentali de pe ambele maluri ale Atlanticului, atât din Europa, cât şi din America - care ani la rândul s-au angajat într-o ruşinoasă «politică de împăcare», de abilitare a regimului lui Vladimir Putin. L-aţi menţionat pe George W. Bush care, cum ştiţi, a spus că «s-a uitat în ochii lui Putin» şi i-a «văzut sufletul». Barack Obama, un preşedinte dintr-un alt partid, a apăsat în mod infam «butonul de resetare» (a relaţiilor – n.n.) împreună cu Putin, imediat după ce acesta a invadat Georgia. Au existat cazuri precum cel al fostului cancelar german Gerhard Schröder, care i s-a vândut literalmente lui Vladimir Putin, în sensul cel mai propriu al cuvântului. A început să lucreze pentru companiile energetice ale lui Putin când şi-a părăsit funcţia. Problema este, ca să răspund la întrebarea dumneavoastră, oricât de uimitor ar fi acest lucru, toate acestea nu s-au încheiat astăzi. Chiar şi acum, la aproape patru ani de la izbucnirea celui mai mare conflict militar din Europa de după cel de-Al Doilea Război Mondial, vedem ce face Putin în Ucraina. De exemplu, îl vedem în continuare pe actualul preşedinte al Statelor Unite continuând această politică de a facilita o conciliere cu Putin şi, în esenţă, împingând Ucraina, presând Ucraina să capituleze în faţa lui Putin, pentru acest aşa-numit plan de pace în 28 de puncte pe care l-am văzut prezentat de administraţia Trump acum câteva săptămâni, adică acesta nu este un plan de pace. Aceasta este lista de dorinţe de Crăciun a lui Vladimir Putin, pentru că este tot ceea ce îşi doreşte. Obţinerea unui teritoriu pe care nu l-a putut cuceri militar, împiedicarea aderării Ucrainei la NATO, o amnistie completă pentru crimele de război, ceea ce este total inacceptabil. Cred că fiecare criminal de război rus trebuie tras la răspundere după ce se va termina totul. Acest lucru este important nu doar pentru Ucraina, ci şi pentru noi, pentru că Rusia nu va avea un viitor democratic normal dacă aceşti criminali de război nu vor fi traşi la răspundere. Aşa că da, cred că politica actualei administraţii americane faţă de Putin este ruşinoasă. Cred că este inacceptabilă. Este lipsită de principii. (…) Ştiţi, dacă există o lecţie foarte clară din secolul al XX-lea, este că a face pe plac unui dictator nu duce niciodată la o pace reală. Cred că telespectatorii dumneavoastră îşi amintesc imaginile cu Neville Chamberlain fluturând acea bucată de hârtie după ce s-a întors de la München în 1938. Cum s-a terminat totul? Singurul limbaj pentru agresori pe care dictatorii îl înţeleg este, în principiu, limbajul forţei. Iar dacă America, în formula sa actuală, nu este dispusă să administreze această situaţie, Europa trebuie să o facă.”
