Istoric: văd foarte multe asemănări între războiul sovieto-afgan și cel declanșat de Rusia în Ucraina

După războiul din Georgia din 2008, oficialii ruși au promis că vor reforma armata din temelii, dar astăzi mulți experți militari, dar și foști combatanți în Armata Sovietică, sunt de părere că mai degrabă Rusia luptă în Ucraina după aceleași tactici ca acum peste trei decenii, doar că militarii ruși folosesc astăzi armament mai sofisticat.

Veridica a stat de vorbă cu istoricul și cercetătorul militar de la Chișinău, Ion Xenofontov, pentru a vedea care sunt asemănările și diferențele dintre cele două războaie purtate de URSS și succesorul său legal, Rusia. Xenofontov este doctor în istorie al Universității Babeș-Bolyai din Cluj și cercetător militar al Academiei Militare a Forțelor Armate „Alexandru cel Bun” din Chișinău. El a scris mai multe cărți dedicate tematicii războiului sovieto-afgan. Conflictul a avut un impact semnificativ asupra fostei Republici Sovietice Socialiste Moldovenești: peste zece mii de locuitori ai acesteia au luptat în Afghanistan și mai mult de trei sute și-au pierdut viața în război.

Asemănări între războiul URSS în Afghanistan și cel al Rusiei în Ucraina

Veridica: Cu ce se diferențiază și cu ce se aseamănă războiul pe care Rusia îl poartă astăzi în Ucraina față de cel purtat de defuncta Uniune Sovietică în Afghanistan acum mai bine de 30 de ani? Vedem că și atunci URSS-ul a trimis pe front tineri de 18 și la fel face și acum în Ucraina?

Ion Xenofontov: Văd foarte multe asemănări între războiul sovieto-afgan, care a fost cel mai extins din perioada sovietică, pe aproape o decadă, și cel declanșat de Rusia în Ucraina pe 24 februarie. Ca și atunci, în prezent sunt mobilizați tineri de 18 – 19 ani cu o pregătire militară precară, dar și ideologică și motivațională foarte slabă.

Totuși, în perioada sovietică, tinerii treceau printr-o serie de lecții patriotice în școală. Li se vorbea despre cel de-Al Doilea Război Mondial, astfel că la nivel de subconștient erau cumva pregătiți în eventualitatea declanșării unui război.

În prezent, eu cred că Federația Rusă nu a pregătit nici cetățenii săi, dar nici pe tinerii recruți pentru o eventuală escaladare a războiului din Ucraina.

Acest conflict armat este perceput la nivelul populației de rând din Rusia ca un războiul între slavi. Un conflict fratricid. Vedem astăzi multe imagini cu tineri militari ruși care sunt capturați de structurile militare ale Ucrainei și sunt demoralizați. Ei nu știu în ce spațiu au ajuns și spun că li s-au transmis de către superiori informații false despre unde urmau să fie trimiși.

Acestea toate sunt conexiuni cu războiul din Afghanistan, deoarece și atunci existau tineri din armata URSS-ului care nu știau, cel puțin în prima fază a războiul, în ce țară au ajuns și cu cine trebuie să lupte.

Veridica: Cum arată arhitectura sistemului militar sovietic în momentul invaziei ruse în Afghanistan?

Ion Xenofontov: Sistemul militar sovietic, față de altele din lume, era foarte centralizat. De exemplu, Ministerul sovietic de Interne avea și o serie de filiale republicane. La fel și KGB-ul. Dar Ministerul Apărării din Uniunea Sovietică nu a avut niciodată în perioada de existență a URSS ministere republicane. Ei percepeau că armata este o forță extrem de puternică și trebuie să fie ținută strict sub controlul Moscovei.

Moldova sovietică era atunci parte componentă a Uniunii Sovietice și era una dintre cele 15 republici unionale din cadrul URSS. Astfel, Moldova se încadra în această concepție generală Uniunii.

Sovieticii au mizat, într-o primă etapă, că republicile asiatice din componența URSS, vor ajuta cumva la o mai ușoară incursiune militară în Afghanistan. Însă acest lucru a funcționat invers. Conexiunile lingvistice au creat punți de comunicare între soldații sovietici din Tadjikistan, Tukmenistan, Uzbekistan și populația afgană. Unii chiar aveau rude în Afghanistan. Ceea ce se întâmplă azi și în războiul dintre Rusia și Ucraina.

Astăzi, foarte multe personalități din Rusia provin din familii mixte ruso-ucrainene, astfel că este un război fratricid în sensul pur al cuvântului.

Tineri din familii nevoiașe, carne de tun în război

Veridica: Cine erau soldații trimiși din Republica Socialistă Moldovenească să lupte pe frontul din Afghanistan?

Ion Xenofontov: În marea lor majoritatea, soldații din Moldova trimiși în Afghanistan proveneau din păturile pauperizate ale societății. Proveneau din rândul țăranilor, din părinți care lucrau în colhozuri sau muncitori. Erau soldați care aveau pregătire în școala medie. Nu vorbim aici de ofițeri care făceau carieră militară și erau mai bine pregătiți.

Dar soldații de rând proveneau din astfel de medii sărace și, din păcate trebuie să o spunem, era utilizați drept „carne de tun”. Trebuie să spunem acestui lucru pe nume, deoarece ce s-a întâmplat în trecut, are foarte multe tangențe cu actualitatea recurentă.

Acești tineri au fost un instrument utilizat de către autoritățile politice are timpului și expuși unor riscuri majore care le-au periclitat sănătatea și viața.

Veridica: După circa 10 ani de luptă atunci în Afghanistan între 1979 – 1989, câți moldoveni au plecat și câți s-au mai întors din acest război? Unde anume au luptat ei în Afghanistan și la ce arme?

Ion Xenofontov: Din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (RSSM) au participat în războiul sovieto-afgan circa 12.500 de militari și civili. Unii au plecat ca să câștige un ban, ca personal auxialiar, precum bucătărese, psihologi, cadre medicale, etc.

Din Moldova au plecat în Afghanistan foarte mulți șoferi. Erau foarte buni, datorită unor școli auto inițiate în Moldova sovietică la mijlocul anilor 1950. Îi pregăteau pe tineri ca să conducă tehnica și astfel aceștia au deprins niște abilități foarte bune de șofat.

A doua categorie foarte instruită de moldoveni trimiși în Afghanistan erau geniștii. Cei mai buni șoferi și geniști din Afghanistan erau moldoveni.

Ofițerii din Afghanistan au fost mai mult din rândul popoarelor slave: ruși, ucraineni, belaruși. De menționat este că balticii nu au prea participat în acest război. Ei s-au opus cumva acestei ingerințe militare a URSS-ului în această țară.

Oficial, din numărul total de moldoveni care au plecat în Afghanistan, 304 persoane au murit. Pe un monument dedicat lor în sectorul Rășcani din Chișinăul sunt înscrise 301 de nume, dar pe parcursul cercetărilor mele am mai găsit trei nume. Apoi, în urma războiului, 700 dintre ei rămas invalizi și mii de foști combatanți au rămas cu traume psihologice în urma războiului, afecțiuni care persistă și acum.

Vorbeam cu unii combatanți care îmi spuneau că acum, după aproape 40 de ani, încă mai visează noaptea operații militare. Văd oameni și case arzând. Aceștia suferă și acum de sindromul „eternului combatant” [sindromul post-traumatic (PTSD)].

Apropo, în Uniunea Sovietică nu se vorbea despre războiul din Afghanistan. Aceasta este o sintagmă pe care o uzităm noi astăzi, ci se vorbea despre „participarea contingentului limitat al Armatei a 40-a”

Narațiuni comune ale propagandei sovietice și ruse în războaiele din Afghanistan și Ucraina

Veridica: Astăzi, Moscova o numește „operațiune specială” în Ucraina.

Ion Xenofontov: Da, așa este. În Afghanistan se spunea atunci că Uniunea Sovietică oferă un „ajutor internațional” și se vorbea despre „apărare granițelor de sud ale Uniunii Sovietice”. În niciun caz nu se spune oficial de vreun război. Așadar, vedem că astăzi sunt perpetuate niște paradigme-stereotipuri pentru cazul invaziei ruse din Ucraina.

Veridica: Funcționa și atunci acest mit al „cetății asediate”?

Ion Xenofontov: Da, pentru că și atunci Afghanistanul nu era parte a Uniunii Sovietice. Era la granița de sud a URSS. Sovieticii au operat atunci cu două concepte privind războiul din Afghanistan: așa-numitul „ajutor internațional” și „apărarea hotarelor sudice ale URSS”.

Această paradigmă militară este utilizată de secole de imperialismul de esență rusească. Devine un lait-motiv acest pretins dușman, unul imaginar, care ar periclita securitatea statului. Acest mit este unul de sorginte imperialistă. Toate imperiile și-au creat întotdeauna un brâu de securitate (glacis -n.red.) mult în afara hotarelor (zonă-tampon, n.red.).

Chiar și acest bloc socialist din cadrul Tratatului de Varșovia, spre exemplu Polonia, Ungaria, România, erau cumva gândite ca niște piloni de fortificare ai Uniunii Sovietice. Cu această paradigmă au operat mereu.

Veridica: Cum s-a purtat URSS-ul după ce soldații moldoveni s-au întors acasă. Au fost ei cumva ajutați de sistem atunci?

Ion Xenofontov: Aici este o problemă. URSS avea să se destrame în 1991, iar războiul s-a finalizat în 1989. Mulți specialiști afirmă una dintre cauzele principale ale destrămării URSS a fost războiul din Afghanistan. Dar a existat o complexitate de factori care au generat, în final, acest colaps.

Există o legitate a imperiilor care se prebușesc după mai multe sute de ani. Așadar, după un astfel de tipar, s-a descompus și Uniunea Sovietică. Segmentul foștilor combatanți în Afghanistan era asociat cu statul sovietic s-a pomenit fără acel sprijin logistic și ideologic care i-a trimis anterior să lupte acolo.

În 1991, Republica Moldova încearcă să-și creeze o proprie identitate cam ruptă din trecut. Se puneau accentele pe alte forme și anume de „cetățeanul nou”. Astfel, veteranii războiului din Afghanistan s-au simțit stigmatizați și marginalizați, fără recunoaștere publică și socială. Nu li s-a acordat niciun sprijin material.

Când mergeau la stat să ceară anumite drepturi materiale, li se spunea că către birocrați că „nu eu v-am trimis acolo”.