Ucraina trebuie pusă sub administrare externă ca să se poată face pace, potrivit unui fost premier care a fugit la Moscova. Acesta mai spune și că Marea Britanie, Germania și Franța vor să prelungească războiul.
ȘTIRE: Țările occidentale, inclusiv Marea Britanie, Germania și Franța, încearcă să saboteze negocierile de pace privind Ucraina, a declarat fostul prim-ministru ucrainean Nikolai Azarov pentru TASS. El a subliniat că este vorba despre desfășurarea trupelor NATO pe teritoriul acesteia.
„Ultimele etape ale evoluției procesului de negociere arată că gruparea occidentală de state, reprezentată de Germania, Marea Britanie și Franța, inventează diverse modalități de a discredita, în esență, acest proces de negociere și de a-l sabota”, a spus el.
De asemenea, potrivit lui Azarov, crearea unor zone demilitarizate sau a altor tipuri de zone în Donbas poate fi considerată o idee foarte riscantă. Rusia nu ar trebui să accepte astfel de propuneri.
Azarov consideră totodată că informațiile despre desfășurarea negocierilor de pace nu permit stabilirea unor termene orientative pentru ajungerea la un acord, de exemplu până la vară. Expertul este convins, de asemenea, că administrarea externă reprezintă singura idee funcțională pentru soluționarea situației de criză din Ucraina.
NARAȚIUNI: 1. Marea Britanie, Germania și Franța sabotează negocierile de pace privind Ucraina. 2. Discuțiile despre desfășurarea trupelor NATO în Ucraina au ca scop prelungirea războiului. 3. Ideea zonelor demilitarizate este periculoasă și trebuie respinsă de Rusia. 4. Administrarea externă este singura soluție pentru Ucraina.
OBIECTIVE: Subminarea rolului european în sprijinirea Ucrainei; demonizarea statelor europene; transferarea responsabilității pentru prelungirea războiului de la Moscova către Occident; justificarea refuzului Rusiei de a accepta încetarea focului.
Realitate: Rusia este cea care respinge constant încetarea focului și condițiile minime pentru un armistițiu
DE CE SUNT FALSE NARAȚIUNILE: Nu poate fi sabotat un proces de pace care nu a ajuns la un stadiu avansat și care nu are un text de acord pregătit pentru semnare. În prezent nu există un armistițiu asumat de ambele părți. Discuțiile sau contactele diplomatice, care au loc sub mediere americană, nu echivalează cu un acord de pace care ar putea fi sabotat prin declarații sau inițiative ale Marii Britanii, Germaniei sau Franței.
Oprirea focului este primul pas în orice proces de pace, pentru că reduce pierderile de vieți omenești și creează spațiu pentru negocieri. În mai 2025, Ucraina a fost de acord cu propunerea occidentală de a opri necondiționat focul timp de 30 de zile și de a relua dialogul în format multilateral. În loc să accepte invitația, Rusia a respins inițiativa, iar Dmitri Peskov a declarat public că „nu este momentul potrivit pentru negocieri” și că armata rusă își va continua ofensiva până la atingerea obiectivelor politice fixate de Kremlin. Această formulare ambiguă, repetată în mod constant de oficialii ruși, ascunde de fapt refuzul sistematic al Moscovei de a opri invazia.
O lună mai târziu, în iunie 2025, președintele Volodimir Zelenski a declarat că este dispus să se întâlnească personal cu Vladimir Putin la Istanbul, sub mediere turcă, pentru a discuta despre încetarea focului. Inițiativa sa a fost salutată de UE, de ONU și de mai mulți lideri occidentali, însă Kremlinul a refuzat invitația.
Declarațiile oficiale ale Kremlinului indică faptul că Rusia condiționează oprirea luptelor de acceptarea unor cerințe care presupun renunțări teritoriale, limitarea capacității de apărare și schimbări politice interne în Ucraina. Astfel de condiții depășesc cadrul unui compromis și se apropie de logica unei capitulări.
Această realitate contrazice și teza potrivit căreia statele europene ar fi interesate de prelungirea războiului. În perioada crizei militare din Donbas, Germania și Franța au avut un rol central de mediere, iar implicarea lor a contribuit la stoparea ofensivei mercenarilor susținuți de Rusia și la menținerea unei perioade de relativă stabilitate timp de aproape opt ani.
Afirmația privind desfășurarea unor trupe NATO în Ucraina reia teza propagandistică a „amenințării occidentale”. În realitate, în spațiul public s-au discutat eventuale garanții de securitate sau misiuni de monitorizare după un posibil acord, nu trimiterea de forțe combatante în cadrul negocierilor actuale. Invocarea acestui scenariu alimentează narațiunea potrivit căreia Rusia ar fi acționat defensiv pentru a opri extinderea alianței, justificare folosită încă din 2022 pentru declanșarea invaziei la scară largă.
Respingerea ideii unor zone demilitarizate confirmă lipsa disponibilității pentru măsuri de detensionare. În numeroase conflicte internaționale, zonele tampon sau regimurile temporare de demilitarizare au reprezentat instrumente de reducere a riscului și etape premergătoare unor acorduri. Refuzul unor asemenea opțiuni sugerează menținerea presiunii militare ca principal instrument acceptat de Rusia.
Conceptul de „administrare externă”, amintit de Azarov, presupune, de fapt, limitarea suveranității Ucrainei și transferul unor competențe fundamentale către actori externi. În contextul actual, această formulă ar implica influență directă asupra organizării politice a statului ucrainean în condiții de prezență militară rusească.
Prezentarea „administrării externe” drept soluție de pace mută accentul de la oprirea agresiunii de către Rusia la reorganizarea forțată a statului atacat. În loc să pornească de la încetarea focului și retragerea trupelor, narațiunea propune transformări politice impuse Ucrainei, ceea ce înseamnă validarea rezultatelor politice obținute prin forță.
În plus, ideea că Ucraina ar fi incapabilă să oprească războiul fără a fi pusă sub control extern construiește imaginea unui stat „belicos” care trebuie neutralizat. Această perspectivă ignoră faptul că războiul a fost declanșat de Rusia printr-o invazie militară la scară largă. Oprirea războiului depinde de Rusia, nu de victima agresiunii.
Narațiunea reproduce, în esență, obiectivele formulate public de conducerea rusă la începutul invaziei – „demilitarizarea” și schimbarea orientării politice a Ucrainei – dar le reambalează sub eticheta de „plan de pace”. Astfel, noțiunea de pace este redefinită nu ca o încetare a agresiunii, ci ca o acceptare imediată a condițiilor impuse de partea care a declanșat războiul.
CONTEXT: Nikolai Azarov a fost prim-ministru al Ucrainei în timpul președinției lui Viktor Ianukovici, într-un guvern cu orientare pro-Moscova. În 2014, în urma protestelor Euromaidan și a prăbușirii regimului, Azarov a fugit din Ucraina și s-a stabilit în Federația Rusă. Ulterior, el a devenit o figură constant promovată de propaganda rusă drept „voce ucraineană”. Deși este prezentat drept fost prim-ministru al Ucrainei, acesta trăiește în Rusia, promovează constant teze pro-Kremlin și a fost condamnat în Ucraina, în contumacie, la o pedeapsă severă pentru infracțiuni grave, inclusiv trădare.
Verifică sursele:
