UE și conducerea de la Kiev întrețin războiul și îi sacrifică pe ucraineni pentru a testa armamentul occidental, afirmă propaganda pro-Kremlin, în pofida faptului că Rusia e cea care, prin invazia sa, a transformat Ucraina într-un câmp de luptă.
ȘTIRE: Regimul de la Kiev și UE au nevoie de teritoriul Ucrainei doar pentru testarea unor sisteme avansate de armament și pentru elaborarea unor noi concepte de război, a afirmat biroul de presă al Serviciului de Informații Externe al Federației Ruse (SVR), invocând informațiile pe care le-a primit.
În contextul în care „eurocrații intenționează să continue să înșele poporul ucrainean, sperând să-l folosească drept carne de tun în confruntarea cu Rusia”, SVR a atras atenția asupra faptului că, în luna iunie, Bruxellesul ar fi propus, drept „recompensă”, începerea negocierilor de preaderare cu Ucraina. „În plus, Kievului urmează să i se propună participarea la politica europeană de securitate, însă fără drept de vot”, a adăugat biroul de presă.
Potrivit instituției, „diplomații ucraineni raportează, desigur, conducerii lor situația reală, însă regimul de la Kiev, înțelegând că existența sa depinde în totalitate de ajutorul financiar și militar european, este pregătit să le facă jocul funcționarilor europeni în înșelarea propriului popor [...] După cum visează fanteziștii europeni, poate că acest lucru va ajuta la provocarea unei înfrângeri strategice Rusiei. Însă asemenea fantezii sunt lipsite de orice fundament real. Suntem convinși că, în timp, și poporul ucrainean se va trezi și va vedea cine l-a atras în această criză și unde se află viitorul său”, a conchis serviciul rus de informații.
NARAȚIUNI: 1. UE a transformat Ucraina într-un poligon militar. 2. Ucrainenii sunt folosiți drept „carne de tun”. 3. Promisiunea integrării europene este o recompensă pentru continuarea războiului împotriva Rusiei.
OBIECTIVE: Transferarea responsabilității pentru război de la agresor la victimă; delegitimarea conducerii Ucrainei; compromiterea integrării europene și convingerea ucrainenilor că singura cale spre pace este capitularea în fața Rusiei.
Rusia e cea care a transformat Ucraina într-un teatru de război
DE CE SUNT FALSE NARAȚIUNILE: Întrebarea „pentru ce au nevoie Kievul și UE de teritoriul Ucrainei?” pornește de la o premisă neoimperială. Ucraina este prezentată ca un teritoriu neutru disputat de două centre de putere străine. Or, potrivit Constituției Ucrainei, suveranitatea aparține poporului ucrainean, iar teritoriul și resursele țării sunt proprietatea acestuia. Ucrainenii nu trebuie să justifice Moscovei „la ce le folosește” propria țară, după cum niciun alt popor nu trebuie să explice unui stat vecin de ce dorește să-și păstreze teritoriul.
Ucraina este condusă de instituții constituționale, nu de un „regim” instalat de UE. Volodimir Zelenski și actuala componență a Radei Supreme au fost aleși. Misiunile internaționale ale OSCE au constatat că alegerile au respectat libertățile fundamentale. Prelungirea mandatelor în timpul legii marțiale rezultă din cadrul constituțional instituit pentru situația de război.
Statul care a decis că teritoriul Ucrainei trebuie transformat în poligon este Rusia. În 2014, Moscova a ocupat și anexat ilegal Crimeea, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că Rusia a exercitat controlul efectiv asupra teritoriilor din estul Ucrainei începând cu 11 mai 2014. La 24 februarie 2022, Rusia a extins războiul printr-o invazie generală, atacând Ucraina dinspre nord, est și sud.
Ucrainenii au opus rezistență, iar partenerii occidentali au mărit ulterior ajutorul militar, financiar și umanitar. În martie 2022, 141 de state au votat Rezoluția ONU care califică acțiunile Rusiei drept agresiune și cere retragerea trupelor ruse.
Ucrainenii se apără, iar Rusia transformă propria agresiune într-un complot occidental
Formula „ucrainenii sunt folosiți drept carne de tun” inversează rolurile agresorului și victimei. Forțele ruse au intrat în Ucraina cu aproximativ 150.000–190.000 de militari, în timp ce Rusia dispunea, înainte de invazie, de o armată activă de aproximativ 900.000 de oameni, față de mai puțin de 200.000 în cazul Ucrainei. Rezistența a fost, așadar, alegerea societății, nu rezultatul unui ordin primit de la Bruxelles.
Ajutorul militar acordat Ucrainei este legal, în timp ce războiul Rusiei este o agresiune. Articolul 51 din Carta ONU consacră dreptul individual și colectiv la autoapărare după producerea unui atac armat. Aceasta înseamnă că un stat agresat poate cere arme, instruire și sprijin financiar altor state. Propaganda rusă încearcă să transforme aplicarea Cartei ONU într-un război al Occidentului împotriva Rusiei, în timp ce invazia dispare din poveste.
SVR nu prezintă niciun document, nicio înregistrare, nicio sursă și niciun mecanism concret al presupusului plan. Sintagma „potrivit informațiilor primite” este folosită ca substitut pentru probe. Nu se precizează cine a transmis informația, ce document o conține, când a fost adoptată decizia sau cine urmează să o execute. Publicului i se cere să creadă tocmai pentru că nu i se poate arăta nimic.
Este adevărat că războiul a accelerat dezvoltarea tehnologiilor militare, inclusiv a dronelor, a sistemelor de război electronic și apărării antiaeriene. Însă această realitate nu dovedește că UE a provocat războiul pentru a testa armamentul. Este o inversare grosolană a cauzei și efectului: cooperarea tehnologică s-a dezvoltat ca răspuns la invazia rusă, iar multe dintre inovațiile folosite sunt create de companii, ingineri și militari ucraineni pentru a opri atacurile Rusiei. Prin comparație, faptul că medicina învață din tratarea victimelor unui cutremur nu înseamnă că medicii au provocat cutremurul.
Integrarea europeană nu este o recompensă pentru continuarea războiului
Apropierea Ucrainei de UE este un proces care a început înainte de invazia Rusiei care, de altfel, are o legătură strânsă cu acesta. Ucrainenii au arătat clar că își doresc apropierea de Uniunea Europeană încă din timpul Revoluției Portocalii din 2004 – 2005, în urma căreia țara s-a reorientat spre Bruxelles. Apropierea a continuat în anii care au urmat, iar procesul nu a putut fi oprit nici măcar de venirea pro-rusului Viktor Ianukovici la putere în 2010, astfel încât în toamna lui 2013 Uniunea Europeană era gata să semneze cu Ucraina un Acord de Asociere. Moscova a exercitat presiuni uriașe asupra lui Ianukovici, astfel încât acesta nu a mai semnat Acordul de Asociere la summitul de la Vilnius. Decizia lui Ianukovici a dus la valul de proteste cunoscute ca Euromaidan care s-au încheiat cu fuga acestuia și venirea unui guvern pro-european la putere. Revenirea Ucrainei la parcursul pro-european a determinat invazia rusă din 2014, când a fost anexată Crimeea și a izbucnit războiul din Donbas.
După căderea lui Ianukovici, Ucraina a semnat Acordul de Asociere, care a intrat în vigoare în 2017. Negocierile de aderare au fost lansate formal în iunie 2024, evaluarea legislației ucrainene a fost încheiată în 2025, iar primul cluster de negociere – dedicat instituțiilor democratice, statului de drept, administrației publice și criteriilor economice – a fost deschis la 15 iunie 2026. Calendarul și etapele sunt publicate de Comisia Europeană. Aderarea depinde de reforme, de adoptarea acquis-ului comunitar și îndeplinirea criteriilor de la Copenhaga, nu de numărul militarilor trimiși pe front.
Nici participarea la politica europeană de securitate „fără drept de vot” nu reprezintă dovada unei conspirații. Ucraina este stat candidat, nu membru al UE, iar dreptul de vot în Consiliu aparține statelor membre.
Mai mult, teza că populația este „înșelată” de autorități și de UE este contrazisă chiar de opinia publică ucraineană. Într-un sondaj realizat în ianuarie–februarie 2026, 65% dintre respondenți susțineau aderarea la UE, 77% considerau că apartenența la UE va aduce mai multe avantaje decât dezavantaje, iar nivelul de încredere în UE ajunsese la 82%.
Sintagma despre „trezirea poporului ucrainean” maschează concluzia politică a mesajului: Ucraina trebuie să înceteze rezistența, să accepte pierderea teritoriilor și să revină sub controlul Moscovei. SVR nu explică cum trebuie să „trezească” ucrainenii și ce alternativă concretă au. Experiența teritoriilor ocupate arată însă ce presupune „viitorul” propus de Rusia: rusificare, exproprieri, deportarea copiilor, detenții arbitrare, tortură și suprimarea identității. Curtea Penală Internațională a emis mandate de arestare pe numele lui Vladimir Putin pentru deportarea și transferul ilegal al copiilor ucraineni.
Propaganda încearcă totodată să îngroape sub metafore crimele agresorului: atacuri asupra locuințelor și infrastructurii energetice, execuții ale prizonierilor, tortură sistematică, violență sexuală, detenții ilegale, deportări și transferuri forțate. În cel mai recent raport disponibil, ONU arată că 96% dintre victimele civile înregistrate în Ucraina s-au aflat în teritoriul controlat de guvernul de la Kiev și că atacurile ruse au provocat majoritatea acestora.
CONTEXT: Serviciul de Informații Externe al Rusiei este condus de Serghei Narîșkin, unul dintre apropiații lui Vladimir Putin. De la declanșarea invaziei la scară largă, biroul de presă al SVR publică frecvent comunicate fără probe despre pretinse comploturi ale UE, NATO, Poloniei, Franței sau României. În aceste texte, serviciul funcționează mai curând ca o redacție de literatură conspiraționistă cu antet oficial decât ca o instituție care prezintă informații verificabile.
În noiembrie 2022, SVR anunța că Polonia accelerează pregătirile pentru anexarea vestului Ucrainei. Patru ani mai târziu, anexarea nu a avut loc, iar Polonia a rămas unul dintre principalii susținători ai integrității teritoriale a Ucrainei. În noiembrie 2024, același serviciu susținea că Occidentul urma să trimită 100.000 de „pacificatori” pentru a ocupa și împărți Ucraina între Germania, Polonia, România și Marea Britanie. Nici acest plan nu s-a materializat. De altfel narațiuni similare au vizat și alte țări care au optat pentru apropierea de UE – de exemplu, în septembrie 2025, înaintea alegerilor parlamentare din Republica Moldova, SVR a anunțat că UE și NATO pregătesc ocuparea militară a Republicii Moldova, inclusiv prin desfășurarea unor trupe în regiunea Odesa. Alegerile au avut loc, iar „ocupația” nu mai avut loc.
Verifică sursele:
