Voința populației din Donbas de a se alipi Rusiei trebuie respectată, iar Moscova nu va accepta încetarea focului cât timp Ucraina rămâne înarmată, potrivit presei pro-Kremlin.
ȘTIRE: „Pentru noi este absolut inacceptabilă menținerea unei Ucraine de mult timp nazificate și militarizate. Acest lucru contravine în mod direct obiectivelor operațiunii militare speciale”, a declarat ministrul de externe, adăugând că Rusia nu va accepta încetarea focului în Ucraina dacă partea adversă va fi înarmată […]
Potrivit lui Lavrov, recunoașterea realităților din teren în conflictul ucrainean nu reprezintă o chestiune legată de teritorii, ci de opinia oamenilor care locuiesc acolo.
„Realitățile, vreau să subliniez încă o dată, nu țin de problema teritorială. Realitățile din teren reflectă opinia oamenilor care trăiesc pe aceste teritorii, pe care regimul de la Kiev, ajuns ilegal la putere, îi considera teroriști, îi numea creaturi, neoameni, iar limba, cultura, religia și tradițiile lor au fost interzise prin lege de acest regim. Oamenii care locuiesc pe aceste teritorii și-au exprimat, prin referendumuri, modul în care doresc să-și construiască viitorul în cadrul Federației Ruse. În acest sens apare dimensiunea teritorială a problemei. Punctul de plecare trebuie să fie voința oamenilor”.
NARAȚIUNI: 1. Ucraina este un stat nazist. 2. Ucraina este militarizată de Occident, iar oprirea războiului depinde de dezarmarea ei. 3. Populația din estul Ucrainei își dorește ca regiunea să fie alipită la Rusia. 4. Puterea de la Kiev este ilegitimă și persecută populația rusofonă.
OBIECTIVE: Subminarea legitimității statului ucrainean și a conducerii sale; justificarea continuării războiului și a refuzului unui armistițiu; legitimarea anexărilor teritoriale; transferul vinei pentru război asupra Ucrainei și a Occidentului.
Prin condițiile puse pentru a înceta focul, Rusia vrea să forțeze capitularea Ucrainei
DE CE SUNT FALSE NARAȚIUNILE: Declarația lui Serghei Lavrov reactivează metanarațiunea lansată de Kremlin la începutul invaziei la scară largă: Rusia corectează un rău istoric prin „denazificare” și „demilitarizare”. În declarațiile lui Lavrov nazismul apare ca un proces extern, indus de Occident, care ar legitima obiectivele „operațiunii militare speciale” și ar transforma agresiunea într-o misiune istorică. Această construcție propagandistică are rolul de a eluda un răspuns la întrebarea-cheie: de ce a atacat Rusia un stat vecin fără să fie provocată sau amenințată?
Ucraina nu este un stat nazist. Există grupări de extremă dreapta și curente ultranaționaliste, ca în multe țări europene, însă acestea nu controlează puterea și nu au sprijin electoral suficient pentru a guverna. La alegerile din 2019, partidele de extremă dreapta nu au intrat în parlament. În schimb, partidul președintelui Volodimir Zelenski, „Slujitorul Poporului”, de centru, a fost votat masiv de bazinul electoral din regiunile rusofone. În plus, Zelenski provine dintr-o familie evreiască. Trei dintre frații bunicului său au fost uciși în timpul Holocaustului, iar bunicul său a luptat în Armata Roșie împotriva Germaniei naziste. Ideologia nazistă este interzisă prin lege atât în Ucraina, cât și în statele din Occident.
Lavrov refuză orice armistițiu, afirmând că Rusia nu va accepta oprirea focului dacă Ucraina rămâne înarmată. În logica relațiilor internaționale, o astfel de condiție nu descrie o negociere de pace, ci o cerere de capitulare: statului atacat i se cere să renunțe la capacitatea de apărare, în timp ce agresorul își păstrează beneficiile obținute prin agresiunea militară. Este confirmată, de fapt, intenția de a continua războiul până la obținerea unui rezultat politic favorabil Moscovei prin capitularea victimei.
„Referendumurile” din regiunile ocupate, o un simulacru regizat de Moscova
Șeful diplomației ruse face o mutare retorică atunci când vorbește despre „realitățile din teren”. Inițial, această formulă se referea la situația militară – controlul asupra unor teritorii, pozițiile armatei sau liniile frontului. Ulterior, însă, Lavrov mută discuția spre voința oamenilor, invocând așa-zisele referendumuri organizate în regiunile ocupate. Această schimbare de accent este utilă propagandei ruse și pentru a explica lipsa unor succese militare clare: după ani de lupte în Donbas, armata rusă nu a reușit să ocupe integral nici măcar regiunea Donețk, astfel că argumentul controlului militar este înlocuit cu invocarea voinței rusofonilor.
Problema este că aceste consultări ale populației nu au fost recunoscute ca referendumuri legitime. Ele au fost organizate sub ocupație militară și fără observatori internaționali independenți. Din acest motiv, comunitatea internațională le consideră ilegale și lipsite de valoare juridică. Adunarea Generală a ONU a condamnat așa-zisele referendumuri organizate de Rusia în septembrie 2022 în regiunile ucrainene ocupate și a respins orice tentativă de modificare a statutului acestor teritorii. În același sens, UE și statele membre ale OSCE au calificat voturile organizate în unele localități din regiunile Donețk, Luhansk, Herson și Zaporijie drept ilegale. Presa internațională a semnalat presiuni asupra populației și organizarea votului sub controlul forțelor de ocupație, condiții incompatibile cu standardele unor alegeri libere.
În plus, invocarea voinței oamenilor este contrazisă de date sociologice din perioada invaziei. Un sondaj realizat de Institutul Internațional de Sociologie de la Kiev în mai 2022 arăta că majoritatea respondenților, inclusiv din zonele afectate de război, se opuneau concesiilor teritoriale în favoarea Rusiei. Aceste rezultate sugerează că narațiunea despre susținerea populară a anexărilor nu reflectă realitatea socială.
„Persecutarea rusofonilor”, o narațiune folosită pentru toate țările vizate de Rusia
Ideea „persecutării rusofonilor” face parte dintr-un set mai larg de narațiuni false promovate de Rusia în spațiul post-sovietic. Aceeași retorică a fost folosită de Moscova și în raport cu alte state care au făcut parte din fosta Uniune Sovietică, inclusiv statele baltice, Georgia sau Republica Moldova, unde Kremlinul a susținut în mod repetat că populațiile rusofone ar fi discriminate și ar avea nevoie de protecție.
În cazul Ucrainei, realitatea este mai nuanțată. Timp de decenii, statul ucrainean a avut o legislație relativ permisivă privind utilizarea limbii ruse în spațiul public, administrație sau mass-media. Abia după anexarea Crimeii și declanșarea războiului de către Federația Rusă, Kievul a adoptat o serie de măsuri menite să consolideze rolul limbii ucrainene și să reducă influența culturală și politică a limbii ruse, percepută tot mai mult ca instrument de presiune și influență externă într-un context de agresiune militară.
În realitate, tocmai comunitățile rusofone din estul și sudul Ucrainei au fost printre cele mai afectate de războiul declanșat de Rusia. Numeroase orașe în care limba rusă era dominantă — precum Avdiivka, Bahmut, Pokrovsk sau alte localități din Donbas — au fost devastate de bombardamentele armatei ruse. Prin urmare, cei care au avut cel mai mult de suferit în urma intervenției militare ruse sunt chiar locuitorii rusofoni pe care propaganda Kremlinului pretinde că îi protejează.
CONTEXT: Serghei Lavrov este unul dintre cei mai longevivi miniștri de externe din lume și principalul comunicator diplomatic al Kremlinului. El ocupă funcția de ministru al afacerilor externe al Rusiei din 2004. De la începutul invaziei la scară largă a Ucrainei, Lavrov a devenit una dintre principalele voci care promovează pozițiile oficiale ale Kremlinului pe plan internațional. Un alt constant în discursul său este referirea la așa-numitele „realități din teren”. Prin această formulă, Lavrov transmite ideea că anexarea de către Rusia a unor teritorii ucrainene ar trebui acceptată ca fapt împlinit în orice eventual proces de negociere.
Verifică sursele:
