Președintele Ucrainei urăște Rusia și va continua războiul, motiv pentru care pacea ar fi posibilă doar după înlăturarea sa, potrivit presei pro-Kremlin.
ȘTIRE: Conflictul din Ucraina poate fi încheiat doar prin înlăturarea regimului lui Volodimir Zelenski, în cadrul căruia Ucraina nu poate fi decât un inamic al Rusiei, a scris pe canalul său de Telegram fostul premier ucrainean, Nikolai Azarov.
„Nu, Zelenski! Singurul mod de a încheia acest război este să fie înlăturat regimul tău, construit special ca inamic al Rusiei, ca regim creat pentru a purta război cu Rusia”, a scris el. Astfel, politicianul a comentat declarația liderului ucrainean referitoare la modalitățile de încheiere a conflictului din țară.
NARAȚIUNI: 1. Pacea în Ucraina va fi atinsă doar cu condiția răsturnării regimului Zelenski. 2.
Autoritățile ucrainene sunt sprijinite de Occident pentru a purta un război de distrugere a Rusiei.
OBIECTIVE: Discreditarea președintelui Zelenski și prezentarea sa ca unicul obstacol în calea păcii; legitimarea și justificarea agresiunii ruse; erodarea sprijinului populației ucrainene pentru efortul de război; deculpabilizarea Rusiei.
REALITATE: Rusia a declanșat războiul, nu Zelenski, care chiar își luase în campania electorală angajamentul de a negocia cu Moscova
DE CE SUNT FALSE NARAȚIUNILE: Propaganda rusă care îl portretizează pe Zelenski drept singurul obstacol în calea păcii falsifică în mod intenționat realitatea, ignorând responsabilitatea Moscovei pentru declanșarea și escaladarea conflictului armat. Rusia este cea care a ocupat Crimeea în 2014, încălcând dreptul internațional și angajamentele proprii din Memorandumul de la Budapesta, semnat în 1994, prin care garanta integritatea teritorială a Ucrainei. Tot Rusia a alimentat separatismul armat în Donbas, furnizând arme, trupe și bani, fapt recunoscut de rapoartele ONU și OSCE. Invazia la scară largă din februarie 2022 a transformat conflictul regional într-un război de agresiune împotriva unui stat suveran, fără ca Ucraina să fi provocat militar Rusia.
Imaginea lui Zelenski ca „om al războiului” este contrazisă de realitate. El a intrat în politică promițând pacea și a fost votat masiv tocmai pentru această promisiune. Încă din primele luni de mandat a căutat soluții diplomatice, întâlnindu-se cu Vladimir Putin la Paris în cadrul formatului Normandia, alături de cancelarul german Angela Merkel și președintele francez Emmanuel Macron, pentru a discuta aplicarea Acordurilor de la Minsk. Ulterior, în 2022, chiar în primele săptămâni după invazia la scară largă, Zelenski a trimis delegații ucrainene la negocieri directe cu Rusia în Belarus și apoi în Turcia, unde s-a discutat despre un posibil armistițiu. Faptul că aceste discuții nu au produs rezultate s-a datorat refuzului Kremlinului de a renunța la obiectivul său maximal – subordonarea sau chiar dispariția statului ucrainean.
În 2025, disponibilitatea Ucrainei de a implementa soluții pașnice s-a văzut din nou atunci când Kievul a acceptat unilateral un armistițiu de 30 de zile, fără condiții, în speranța reducerii pierderilor de vieți omenești. Moscova a respins însă propunerea și a impus condiții echivalente cu o capitulare: oprirea mobilizării și a sprijinului militar occidental. În același an, Zelenski a transmis public că este gata să se întâlnească personal cu Putin la Istanbul pentru a negocia o încetare a ostilităților, dar Kremlinul a refuzat. Aceste episoade arată că partea ucraineană a dat semnale repetate de deschidere pentru o încetare a focului, în timp ce partea rusă a blocat orice dialog.
Narațiunea reluată de presa rusă, conform căreia Occidentul ar sprijini Ucraina pentru a distruge Rusia, este de asemenea lipsită de fundament. Ajutorul militar și financiar occidental are ca scop exclusiv apărarea Ucrainei, recunoscută ca stat suveran de către comunitatea internațională. Adunarea Generală a ONU a condamnat în repetate rânduri invazia rusă, cu sprijinul a peste 140 de state, reafirmând dreptul Ucrainei la autoapărare conform articolului 51 din Carta ONU. Liderii occidentali, de la Washington la Bruxelles, au repetat că nu sunt în război cu Rusia și că obiectivul lor nu este distrugerea acesteia, ci garantarea unei păci juste. Dacă sprijinul pentru Ucraina ar înceta, rezultatul nu ar fi pacea, ci o victorie a agresorului, ceea ce ar crea un precedent periculos la nivel global.
Zelenski este adesea prezentat de propaganda rusă ca fiind „rusofob”, însă realitatea contrazice această imagine. El însuși provine dintr-o familie vorbitoare de limbă rusă și și-a construit cariera de actor și comic interpretând numeroase roluri în limba rusă, fiind popular chiar și în spațiul mediatic rusesc înainte de a intra în politică. Alegerea sa ca președinte în 2019 a fost făcută nu pe criterii etno-lingvistice, ci pe baza unui mesaj civic, de unitate și reconciliere.
Presa pro-Kremlin folosește noțiunile de „conflictul din Ucraina” sau „criza ucraineană”, expresii care diluează responsabilitatea Rusiei și creează impresia unei confruntări interne. În realitate, nu este vorba de un conflict intern, ci de un război de agresiune al Federației Ruse împotriva unui stat suveran. Terminologia nu este un detaliu secundar, ci o parte crucială a narațiunii: folosirea termenului de „conflict” servește Moscovei pentru a ascunde caracterul ilegal al invaziei și pentru a sugera că Ucraina ar fi responsabilă de violențele de pe teritoriul său.
CONTEXT: Nikolai Azarov a fost prim-ministru al Ucrainei între 2010 și 2014 și un aliat apropiat al președintelui prorus Viktor Ianukovici. După protestele Euromaidan și fuga lui Ianukovici, Azarov s-a refugiat în Rusia, unde a primit protecție politică și sprijin financiar. În Ucraina a fost acuzat oficial de trădare și de subminarea securității statului, însă autoritățile nu l-au putut judeca deoarece se află pe teritoriul rus. De atunci, el a devenit un instrument de propagandă al Kremlinului, promovat constant în mass-media rusă ca „expert” sau „lider ucrainean”. Declarațiile sale sunt utilizate de Moscova pentru a oferi aparența unei „voci ucrainene” critice la adresa Kievului, deși Azarov nu mai are nicio legitimitate politică în Ucraina și este perceput drept fugar și colaborator al Rusiei. În intervențiile sale, repetă clișeele propagandei ruse – de la acuzarea Occidentului de orchestrarea Maidanului până la descrierea actualei conduceri de la Kiev ca „regim marionetă” – ceea ce îl transformă într-un vector convenabil pentru justificarea agresiunii Kremlinului.
