Alături de militarii regimentului „Azov”, în Ucraina luptă mercenari care au sosit din Israel. Narațiunea falsă a fost lansată chiar de purtătorul de cuvânt al ministerului rus de externe, fiind multiplicată de presa guvernamentală rusă.
ȘTIRE: În Ucraina, alături de unitățile regimentului „Azov” (împotriva militarilor căruia a fost intentat un dosar penal în Federația Rusă), luptă mercenari din Israel, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.
[…] Reprezentantul Ministerului Afacerilor Externe a adăugat că Israelul nu poate să nu știe acest lucru. „Am văzut videoclipul, facturile, materialele”, a explicat Zaharova.
Anterior, ministrul israelian de externe, Yair Lapid, a declarat că așteaptă scuze din partea Rusiei pentru declarația omologului său rus Serghei Lavrov, iar ambasadorul rus în Israel, Anatoly Viktorov, a fost chemat la Ministerul de Externe pentru a oferii explicații. Duminică, Lavrov, într-un interviu acordat companiei italiene de televiziune „Mediaset”, a spus că în Ucraina are loc un process de nazificare și militarii capturați ai batalioanelor naționaliste poartă tatuaje cu simboluri neonaziste. În același timp, Lavrov a pus sub semnul întrebării cuvintele lui Volodimir Zelenski, care neagă nazismul în țara sa, întrucât este el însuși evreu. Șeful Ministerului rus de Externe a spus că „asta nu înseamnă absolut nimic” pentru că „înțelepții evrei spun că cei mai înflăcărați antisemiți sunt, de obicei, tot evrei”.
NARAȚIUNE: Mercenari din Israel luptă în Ucraina împotriva Rusiei alături de militarii grupului „Azov”
CONTEXT: După declanșarea războiului Rusiei împotriva Ucrainei, Volodimir Zelenski a declarat că va fi înființată o Legiune Internațională, compusă din voluntari, care va sprijini eforturile defensive ale Forțelor Armate ale Ucrainei. Kievul a anunțat că și mulți cetățeni ruși s-au înscris în această Legiune Internațională.
Presa rusă a scris în ultimele 2 luni că în Ucraina luptă mercenari străini, discreditând inițiativa Kievului de crea un grup de militari-voluntari. Veridica a demontat deja o narațiune falsă, potrivit căreia SUA va trimite în Ucraina foști militari ai armatei naționale din Afghanistan. Kremlinul caută justificări în fața propriilor cetățeni, dar și a comunității internaționale, pentru faptul că Rusia e cea care apelează la mercenari (grupul Wagner, luptători sirieni). Totodată, Moscova caută să arate că rezistența Ucrainei se datorează unei susțineri străine, nu propriilor militari.
DE CE ESTE FALSĂ NARAȚIUNEA: După ce Israelul i-a solicitat Rusiei scuze pentru declarația șefului MAE de la Moscova, a devenit o altă țintă a mesajelor de propagandă și dezinformare. În acest sens, Moscova a combinat două narațiuni false anterioare: cea despre atrocitățile militarilor regimentului „Azov”, acuzați că sunt neonaziști, și o alta despre mercenarii din Israel care luptă în Ucraina.
Propaganda rusă a aprofundat mesajul destul de confuz al lui Lavrov prin lansarea unei narațiuni false mult mai vaste, potrivit căreia militarii israelieni luptă cot la cot cu neonaziștii ucraineni! De aici ar rezultat că împotriva militarilor ruși din Ucraina luptă evreii și neonaziștii, fiind consolidată în ochii opiniei publice imaginea Rusiei ca cetate asediată.
În realitate, Ucraina a oferit o explicație exhaustivă referitoare la statutul militarilor care luptă voluntar pe teritoriul său potrivit dreptului internațional. MAE de la Kiev a menționat că aceștia sunt cetățeni străini în cadrul Forțelor Armate ale Ucrainei în baza unor acorduri de voluntariat, potrivit Convenției de la Geneva din 1949. Ei nu sunt remunerați și trebuie să se bucure de un tratament corect dacă vor deveni prizonieri de război.
În presa de limba rusă a comunității evreiești din Ucraina chiar au fost publicate imagini cu voluntari evrei în cadrul Forțelor Armate ale Ucrainei, care nu sunt nicidecum mercenari profesioniști. Mulți dintre ei nici măcar nu sunt cetățeni ai Israelului.
Așadar, pe teritoriul Ucrainei nu sunt mercenari străini, ci voluntari, inclusiv evrei, ruși, belaruși, care s-au înscris în Legiunea Internațională subordonată Ministerului Apărării al Ucrainei.
Rusia nu a prezentat vreo probă despre prezența mercenarilor din Israel în Ucraina sau colaborarea acestora cu combatanții din regimentul „Azov”; pur și simplu, rușii au pretins că există anumite facturi care le-ar proba afirmațiile, într-un stil care amintește de numeroase alte campanii propagandistice bazate pe fake news și dezinformări.
În plus, Israelul a subliniat că nu se va implica sub nicio formă în războiul ruso-ucrainean, precizând doar că majoritatea oficialilor au susținut necesitatea creșterii sprijinului militar și civil furnizat Ucrainei, stârnind nemulțumirea Moscovei. Israelul este forțat să fie prudent de interesele sale naționale, dat fiind faptul că Rusia este prezentă în Siria, țară în care aviația israeliană operează cu regularitate pentru a opri formarea unor baze iraniene care să amenințe securitatea Israelului. Rusia nu s-a amestecat până acum pentru a împiedica operațiunile israeliene în Siria. Pe de altă parte, există și importante legături economice între Israel și Rusia, iar o parte din populația primului este originară din Rusia.
Verifică sursele: