PROPAGANDĂ DE RĂZBOI: Forțele ucrainene au distrus orașul Mariupol

PROPAGANDĂ DE RĂZBOI: Forțele ucrainene au distrus orașul Mariupol
© EPA-EFE/MAXAR TECHNOLOGIES HANDOUT   |   O imagine din satelit pusă la dispoziție de Maxar Technologies arată clădiri în flăcări, în Mariupol, Ucraina, 22 martie 2022.

Mariupolul a fost distrus de forțele ucrainene (naționaliste) din oraș, disperate că nu pot primi ajutoare din partea Kievului, scrie presa guvernamentală rusă. Narațiunea este menită să abată atenția de la faptul că armata rusă a bombardat masiv orașul, fără să țină cont de faptul că ucide civili sau de distrugerile provocate.  

ȘTIRE:  „Militarii ucraineni distrugeau în mod intenționat casele din Mariupol, trăgeau din tancuri asupra lor, drept rezultat erau incendiate mai multe etaje concomitent, a povestit locuitorul orașului Roman Filimonov, care a fost un martor ocular al celor întâmplate. [...]

În urma haosului creat de naționaliștii ucraineni în orașul Mariupol are loc o groaznică catastrofă umanitară, a declarat la o conferință de presă șeful Centrului Național de Organizare a Apărării Federației Ruse general-colonelul Mihail Mizențev. Bandele disperate, înțelegând imposibilitatea ajungerii unui ajutor real din partea Kievului, au organizat o adevărată teroare în cartierele pe care încă le controlează”.

NARAȚIUNE: Orașul Mariupol a fost distrus de Forțele Armate ale Ucrainei. 

DE CE ESTE FALSĂ NARAȚIUNEA: Jurnaliștii de la RIA NOVOSTI îl citează pe „martorul” Roman Filimonov, dar nu precizează cine este, când a povestit, cui a povestit. Nu se spune nimic despre care stradă este vorba și când ar fi avut loc incidentul. În alte organe de presă, inclusiv rusești sau locale, nu se amintește despre presupusele atacuri ale armatei ucrainene nimic asupra orașului pe care, de fapt, îl apără.

Narațiunea falsă construită în baza unei singure „mărturii” neveridice este completată cu o declarație a unui oficial rus, care acuză militarii ucraineni că sunt niște „bande naționaliste” și că incendiază și distrug orașul Mariupol. Afirmația este lipsită de sens, dat fiind că pentru apărătorii unui oraș este important să fie păstrate cât mai multe obiective de infrastructură pe care să se poată baza în timpul eforturilor defensive – iar scopul oricărei armate este să își protejeze populația și să își apere teritoriul de distrugeri. Acestea sunt provocate însă de acele forțe invadatoare care nu sunt capabile să înainteze fără sprijinul armamentului greu, pe care îl folosesc în încercarea de a nimici rezistența.

Dacă monitorizăm informațiile de pe grupul de Facebook al locuitorilor orașului Mariupol, observăm că nimeni nu scrie nimic despre agresiunea naționaliștilor ucraineni sau despre tancuri ale forțelor armate care deschid focul asupra caselor.

Observatorii și jurnaliștii internaționali au documentat în Donbass, inclusiv în Mariupol, numeroase atacuri ale Rusiei asupra obiectivelor civile. Comunitatea mondială a fost șocată de bombardarea de către ruși a Teatrului din Mariupol, unde se adăposteau circa 1.000 de oameni. Clădirea era semnalizată ca adăpost de copii.

De la începutul războiului propaganda rusă a tot încercat să justifice invadarea Ucrainei și bombardarea obiectivelor civile, inclusiv școli și spitale. Potrivit unei narațiuni de propagandă demontată de Veridica.ro, era iminent un atac ucrainean asupra Donbassului, iar Kievul își masca intențiile dislocând militari în școli și spitale. De fapt, prin astfel de narațiuni de propagandă Rusia recunoaște că a atacat școlile, teatrele și grădinițele, sub pretextul necesității de a  ucide militarii ucraineni.

  • Publicație / Media:
    RIA NOVOSTI
  • Data publicării:
    22/03/2022
  • Public țintă:
    Populația vorbitoare de limba rusă din Rusia, Ucraina și fostele republici sovietice
  • Amplificare:
    Rețelele de socializare, posturile guvernamentale de televiziune ale Rusiei
  • Afiliere politică:
    Kremlin
  • Narațiune cheie:
    Forțele ucrainene au distrus orașul Mariupol
Raportează
Fake News

Dezinformarea folosește o varietate de tactici de manipulare. Poveștile de dezinformare pot fi create cu ușurință prin combinarea subiectelor provocatoare.

Raportează
Alte știri
PROPAGANDĂ DE RĂZBOI: Pacea e posibilă doar dacă Ucraina va capitula

PROPAGANDĂ DE RĂZBOI: Pacea e posibilă doar dacă Ucraina va capitula

Occidentul alimentează cu arme Ucraina pentru că își dorește un război continuu, astfel încât doar capitularea Kievului poate aduce pacea, afirmă propaganda pro-Kremlin.

EBOOK> Razboi si propaganda: O cronologie a conflictului ruso-ucrainean

EBOOK>Razboiul lui Putin cu lumea libera: Propaganda, dezinformare, fake news

FAKE NEWS: Mark Zuckerberg ştia că vaccinurile anti-Covid sunt nocive

FAKE NEWS: Mark Zuckerberg ştia că vaccinurile anti-Covid sunt nocive

Conducerea Meta cunoştea efectele negative ale vaccinurilor anti-Covid şi a cenzurat adevărul despre acestea, potrivit conspiraţioniştilor.

DEZINFORMARE: Arme biologice ucrainene tranzitează România și Republica Moldova

DEZINFORMARE: Arme biologice ucrainene tranzitează România și Republica Moldova

După declanșarea operațiunii militare speciale, armele și mostrele biologice din Ucraina sunt transportate în SUA prin România și Republica Moldova, potrivit propagandei ruse.

Mai multe
FAKE NEWS: Moldova vrea să-i dea Ucrainei un depozit rusesc de arme din Transnistria
FAKE NEWS: Moldova vrea să-i dea Ucrainei un depozit rusesc de arme din Transnistria

Chișinăul și Kievul au negociat un schimb de teritorii ca depozitul de arme și muniții de la Cobasna să îi fie transferat Ucrainei, potrivit unei narațiuni false. Depozitul e păzit de militari ruși.

Veridica
29 aug. 2024
FAKE NEWS: Japonia recunoaște că vaccinurile anti-Covid sunt dăunătoare
FAKE NEWS: Japonia recunoaște că vaccinurile anti-Covid sunt dăunătoare

Guvernul japonez a declarat stare de urgenţă din cauza efectelor devastatoare ale vaccinurilor anti-Covid, susține un presa conspiraţionistă din România.

Cezar Manu
28 aug. 2024
PROPAGANDĂ DE RĂZBOI: UE va finanța războiul împotriva Rusiei până vor muri toți ucrainenii
PROPAGANDĂ DE RĂZBOI: UE va finanța războiul împotriva Rusiei până vor muri toți ucrainenii

UE va finanța măcelărirea rușilor de către ucraineni chiar și dacă SUA nu va mai sprijini în viitor Kievul, potrivit propagandei pro-Kremlin.

Marin Gherman
27 aug. 2024
FAKE NEWS: Germania va reloca migranții în Moldova
FAKE NEWS: Germania va reloca migranții în Moldova

Maia Sandu și Olaf Scholz pregătesc un acord prin care migranții din Germania ar fi relocați în Moldova în vederea deportării, potrivit unei narațiuni false apărute în contextul vizitei lui Scholz la Chișinău.

Veridica
24 aug. 2024
FAKE NEWS: Un fond american de investiții deține jumătate din Ucraina
FAKE NEWS: Un fond american de investiții deține jumătate din Ucraina

Fondul american de investiţii BlackRock deţine jumătate din Ucraina şi refuză înmormântarea militarilor morţi pe front, potrivit propagandei (pro)ruse.

Cezar Manu
21 aug. 2024
FAKE NEWS: OMS vrea să declare o nouă pandemie
FAKE NEWS: OMS vrea să declare o nouă pandemie

OMS forțează statele să raporteze noi cazuri de variola maimuței, pentru a putea declara o nouă pandemie, susține europarlamentarul Gheorghe Piperea.

Cezar Manu
19 aug. 2024