Laureatul premiului Nobel pentru pace, Elie Wiesel, a susținut în mod fals că a fost prizonier la Auschwitz și Buchenwald, potrivit senatorului AUR Sorin Lavric.
ȘTIRE: Institutul de represiune iudaică asupra valorilor de dreapta din România poartă numele unui impostor ordinar: Elie Wiesel. Acest cameleon nu a trecut o secundă pe la Auschwitz, dar și-a măsluit biografia pînă într-acolo încât a preluat identitatea unui alt Wiesel, ungur trecut într-adevăr pe acolo. Ba chiar mincinosul de Wiesel a scris o carte de memorii despre cât a suferit la vârsta copilăriei în lagărul morții.
Atâta doar că adevăratul Wiesel l-a denunțat pe pușlama. Urmarea? Pușlamaua a luat premiul Nobel pentru Pace, devenind un simbol al concordiei universale. Mai mult, a intrat în pielea unui vânător de „criminali” de legionari. Tocmai el, care și-a falsificat viața până la a face din ea o minciună criminală. Iar numele lui stă pe frontispiciul instituției care și-a făcut o menire din a-i discredita pe Vulcănescu, Gafencu, Ianolide, Ogoranu. Voi, masoreți marxiști, cât credeți că vă vom mai răbda?
NARAŢIUNE: Laureatul premiului Nobel pentru pace, Elie Wiesel, și-a însușit biografia altei persoane, susținând în mod fals că a fost prizonier la Auschwitz și Buchenwald.
OBIECTIVE: Promovarea discursului legionar, antisemit și extremist, amplificarea sentimentelor suveraniste şi ultrareligioase, scăderea încrederii în autorităţile statului, provocarea și amplificarea tensiunilor și mișcărilor sociale antisistem.
Contestație după aproape șase decenii
DE CE ESTE FALSĂ NARAȚIUNEA: De zeci de ani, în ciuda sutelor de mărturii, documente și imagini autentice, tot mai multe teorii conspiraționiste circulă în spațiul public, punând la îndoială suferințele reale trăite de supraviețuitorii Holocaustului. Una dintre aceste teorii, apărută în ianuarie 2003, este aceea că Elie Wiesel, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, nu ar fi fost prizonier la Auschwitz și Buchenwald. Ea a fost lansată de Miklós Grüner, fost deținut la Buchenwald, care a declarat că numărul de prizonier A-7713, invocat de Elie Wiesel în memoriile sale, nu ar fi fost al lui, ci al tatălui său, Lazar Wiesel, sugerând că Elie și-ar fi însușit identitatea altcuiva. Grüner susținea că nu există în arhive dovezi că Elie Wiesel ar fi fost înregistrat ca prizonier în lagărele naziste. În realitate, pe lângă faptul că această teză este falsă, negând o parte documentată a istoriei, ea este și extrem de periculoasă deoarece alimentează revizionismul și antisemitismul.
Din fericire, există o serie de dovezi cât se poate de clare care demontează această minciună. Conform documentelor oficiale găsite în lagărele de concentrare naziste, Elie Wiesel a fost deportat în mai 1944 din Sighetu Marmației împreună cu familia sa, formată din mamă, tată și soră. Mama și sora au fost separate și ucise la scurt timp după sosirea în lagăr, iar Elie și tatăl său au fost trimiși imediat la muncă în lagărul Monowitz (Auschwitz III). După încarcerarea la Auschwitz-Birkenau, a fost transferat la Buchenwald, în ianuarie 1945. Mai multe documente de arhivă, păstrate în colecțiile United States Holocaust Memorial Museum și Memorialului Buchenwald, confirmă prezența sa. Unul dintre acestea este registrul de prizonieri de la Buchenwald, care conține numele „Lázár Wiesel”, născut în 1928 la Sighet. Elie Wiesel a declarat în mai multe rânduri că prenumele său real era Eliezer, iar „Lázár” ar fi putut apărea în registrele lagărului ca transliterare greșită, nume oficial sau chiar numele tatălui său. De asemenea, el apare, alături de Miklós Grüner, într-o fotografie celebră realizată de armata americană la eliberarea lagărului, în aprilie 1945. Grüner susține că de fapt, cel identificat drept Elie Wiesel în fotografia respectivă este tatăl acestuia, Lazar Wiesel. În realitate, Lazar Wiesel murise în ianuarie 1945, la scurt timp după transferul la Buchenwald, fiind evident că nu putea apărea într-o fotografie realizată trei luni mai târziu.
Mai mult, există nenumărate mărturii ale altor supraviețuitori care confirmă prezența adolescentului în cele două lagăre. În plus, există și o serie de mărturii proprii, confirmate ulterior și de terți, în cartea „Noaptea”, una dintre cele mai importante mărturii literare despre Holocaust, în care Elie Wiesel a descris experiențele sale din timpul detenției. Afirmațiile sale sunt coroborate cu relatările altor supraviețuitori din aceleași transporturi și lagăre. Unii dintre ei au confirmat public că l-au cunoscut în acele împrejurări. De asemenea, în 2006, jurnalistul Alexander Cockburn a publicat un articol în care a susținut că „Noaptea” ar conține scene fictive și exagerări literare, dar nu și că Wiesel nu ar fi fost prizonier. Cockburn a criticat maniera narativă și unele incoerențe temporale din carte, dar nu a negat nici o clipă faptul că Elie Wiesel a fost o victimă a Holocaustului.
Elie Wiesel și numărul A-7713
Una dintre cele mai des invocate „dovezi” ale contestatarilor este faptul că nu există o fotografie clară a tatuajului său de la Auschwitz – A-7713. Este adevărat și că, de-a lungul anilor, Wiesel a refuzat să-și expună brațul, explicând însă că acea marcă era un simbol al traumei, nu o dovadă pe care trebuie să o arate negaționiștilor.
Numărul respectiv apare într-o înregistrare ca fiind atribuit lui Lazar Wiesel, tatăl lui Elie, dar acesta a declarat că, de fapt, tatăl său avea numărul A-7712. În contextul larg al tragediilor petrecute în lagărele de exterminare, această afirmație este, însă, irelevantă. Lagărele naziștilor nu au păstrat întotdeauna toate registrele în ordine, în special pentru minori sau cei care au fost direct trimiși la muncă, așa cum a fost cazul lui Elie Wiesel și al tatălui său. De multe ori, adolescenții erau înregistrați colectiv sau cu date incomplete.
În concluzie, teoria potrivit căreia Elie Wiesel ar fi uzurpat identitatea altui deținut cu numărul A-7713 este nefondată și bazată pe interpretări greșite ale arhivelor lagărelor naziste. Inexactitățile birocratice din Buchenwald, care consemnau adesea doar prenumele și o vârstă estimativă, nu reprezintă o dovadă de impostură, ci o realitate istorică a unui sistem de înregistrare afectat de haos, război și crime în masă.
Despre Elie Wiesel știm cu siguranță, însă, că s-a aflat printre copiii evacuați, de la Buchenwald în Franța, de Crucea Roșie. Mărturiile sale, repetate de-a lungul anilor, sunt aproape identice și susținute de martori. În plus, zecile de volume scrise de Elie Wiesel despre experiența din lagăre sunt recunoscute ca documente literare și istorice valoroase de către întreaga comunitate internațională.
Mai mult, în afara arhivelor muzeale, cercetători din toată lumea, inclusiv istorici de la Yad Vashem, USHMM și Mémorial de la Shoah, au confirmat autenticitatea prezenței lui Elie Wiesel în lagăre. Nimeni din comunitatea academică serioasă nu a susținut vreodată contrariul.
Legea pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, pericol pentru libera exprimare suveranistă
CONTEXT: Narațiunea analizată se încadrează în spectrul mai larg de dezinformări cu tente antisemite ale ultranaționaliștilor români, accentuate acum de recenta adoptare a legii care extinde incriminarea manifestărilor fasciste, legionare și antisemite, vizând explicit simbolurile, organizațiile, materialele de propagandă și cultul unor lideri români condamnați pentru crime împotriva umanității. Pentru conducătorii și susținătorii mișcării suveraniste românești, această lege reprezintă, însă, mai mult decât o măsură de protejare a memoriei Holocaustului. Ei o consideră un pericol pentru libertatea de exprimare, un instrument politic de intimidare și o amenințare la adresa identității naționale. Aceștia consideră, de exemplu, că Mișcarea Legionară nu ar trebui judecată doar prin prisma extremismului sau antisemitismului, ci și ca o formă de rezistență național-creștină împotriva comunismului și a ocupației sovietice. Această poziție este respinsă de istoriografia oficială și de legislația română, dar este adesea revendicată în discursul suveranist ca parte a unei „epoci de aur spirituale” pierdute, iar interzicerea oricărei forme de referire pozitivă la această mișcare este percepută drept cenzură ideologică.
În discursul suveranist apare frecvent și ideea că această legislație nu ar reflecta o nevoie internă, ci presiuni externe, în special din partea unor organizații internaționale evreiești, occidentale, controlate de „oculta mondială” care a pus gând rău României. Narațiunea se aliniază teoriei că țara noastră este o colonie (ba franceză, ba evreiască, ba occidentală) „condusă din afară” și că identitatea sa națională se află sub un asediu cultural și spiritual. Astfel, orice lege care vizează trecutul „naționalist” este văzută ca un atac asupra sufletului românesc și o încercare de rescriere a istoriei.
Verifică sursele:
---copie-image.webp)
