Articolele 106 și 107 din Carta ONU îi acordă Rusiei, în calitate de succesor legal al URSS dreptul de a lua toate măsurile, inclusiv militare, împotriva Germaniei, Ungariei, Austriei, României, Bulgariei, Finlandei, Croației, Sloveniei, Cehiei, Letoniei, Estoniei, Lituaniei și Ucrainei pentru încercările de a resuscita nazismul. Din listă lipsesc, culmea!, principalii aliați ai naziștilor, Italia și Japonia. De fapt, e o altă încercare grosolană de a forța justificarea invaziei ruse în Ucraina, prin citarea falsă și interpretarea manipulatoare a mai multor tratate și documente ulterioare celui de-al Doilea Război Mondial.
ȘTIRE: „Secretarul general al ONU Antonio Guterres a fost surprins să afle de la Vladimir Putin că există un articol în Carta ONU care permite desfășurarea unei operațiuni speciale rusești în Ucraina. Putin a încercat în decembrie 2021 la Consiliul de Securitate al ONU să obțină condamnarea nazismului din estul Ucrainei și astfel dacă Națiunile Unite ar fi decis acest fapt invazia ar fi putut fi oprită. Țările occidentale membre nu au votat rezoluția, care a fost în schimb aprobată de China și de India. Vladimir Putin a invocat atunci Carta ONU dar nimeni n-a știut la ce se referă
[...]
Dacă se pun cap la cap toate articolele invocate în Carta ONU și în Declarația celor Patru Națiuni, atunci Rusia, fiind succesorul legal al URSS, poate folosi forța și împotriva statelor care doresc să revizuiască sistemul Yalta - Potsdam din Europa”
NARAȚIUNI: 1. Carta ONU îi permite Rusiei să invadeze Ucraina pentru a combate nazismul. 2. Războiul din Ucraina a izbucnit pentru că Occidentul a blocat condamnarea nazismului în Consiliul de Securitate al ONU.
CONTEXT/ETOS LOCAL: Narațiunea a apărut într-o publicație online și pe site-ul unui cunoscut naționalist de extremă dreaptă antisemit, fost secretar PCR în cadrul Universității București și colaborator al Centrului de Informații Externe din cadrul Securității. Nu este prima oară când ONU este invocată cu privire la războiul din Ucraina. La începutul invaziei ruse, a circulat un fake news referitor la nerecunoașterea granițelor actuale ale Ucrainei de către ONU, urmat de afirmația ministrului de Externe rus, Serghei Lavrov că Donbass, Zaporojie, Herson au dreptul la autodeterminare potrivit Cartei ONU.
OBIECTIV: justificarea invaziei rusești în Ucraina prin prisma dreptului internațional.
DE CE SUNT FALSE NARAȚIUNILE:
Invocată de autor în material, Declarația de la Moscova din 1943 nu face absolut deloc referire la Carta ONU, din moment ce aceasta a fost semnată abia în 1945 și nici la Tribunalul de la Nurnberg, înființat de asemenea tot în 1945. În fapt, capitolul din respectiva declarație referitor la naziști, afirmă că germanii vinovați de atrocități și crime de război trebuiau arestați și trimiși în statele în care au comis crimele respective, unde urmau să fie judecați de popoarele pe care le-au asuprit. În cazul germanilor ale căror crime nu puteau fi localizate concret din punct de vedere geografic, ei trebuiau judecați și condamnați printr-o decizie comună a guvernelor Aliaților.
În dezvoltarea teoriei, autorul materialului mai afirmă că Institute for the Study of WAR (ISW) a comentat că articolele 106 și 107 din Carta ONU dau dreptul oricărui dintre aliații câștigători ai conflagrației mondiale (SUA, UK, URSS, Franța și China) să invadeze orice altă țară declarată învinsă, dacă aceasta vizează revizuirea rezultatelor celui de-al Doilea Război Mondial. Link-ul inserat în articol însă duce doar la pagina pe care se face analiza conflictului ruso-ucrainean și nicăieri nu apare vreo considerație a specialiștilor institutului cu privire la Carta ONU sau dreptul Rusiei de a invada vreuna din țările amintite în articol. „Pentru aceasta este suficient să anunți celelalte trei țări câștigătoare, dar nu și să obții aprobarea acestora”, se mai afirmă în articol. În fapt, articolul 106 stipulează cât se poate de clar că „părțile... se vor consulta între ele şi, la nevoie, cu alţi Membri ai Naţiunilor Unite..., spre a întreprinde, în numele Organizaţiei, orice acţiuni comune care ar putea fi necesare pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale.” Articolul 107 spune într-adevăr că „nici o dispoziţie din prezenta Carta nu va afecta sau interzice, faţă de un Stat care în cursul celui de-al doilea război mondial a fost inamicul vreunuia dintre semnatarii prezentei Carte, o acţiune întreprinsă sau autorizată, ca urmare a acestui război, de către guvernele care poartă răspunderea acestei acţiuni.”, dar el făcea referire la o situație existentă la acel moment, cu trupele aliate prezente pe teritoriul statelor învinse. În interpretare mai largă, se referă la acțiuni împotriva statelor aliate Germaniei hitleriste care contestă pe cale diplomatică sau prin acțiuni armate tratatele încheiate în urma celui de-al doilea Război Mondial. Ori în cazul de față, Ucraina nu a contestat nimic, mai ales că, în acele timpuri, făcea parte din URSS, deci s-a aflat practic în tabăra învingătorilor.
În ceea ce privește rezoluția blocată de Occident în Consiliul de Securitate ONU, a existat într-adevăr o rezoluție privind „Combaterea glorificării Nazismului, neo-Nazismului și a altor practici care contribuie la alimentarea formelor contemporane de rasism, discriminare rasială, xenofobie și intoleranță asociată acestora”, dar aceasta a fost propusă Adunării Generale a ONU. Statele Unite, Ucraina și Palau au votat împotriva rezoluției, în timp ce aliații occidentali ai Washingtonului și Kievului s-au abținut. SUA a explicat că, deși condamnă Nazismul și orice formă de rasism, xenofobie, discriminare și intoleranță, nu a votat rezoluția AG ONU întrucât, printre altele, aceasta reprezintă „o tentativă străvezie de a legitima campaniile de dezinformare ale Rusiei care denigrează națiuni vecine și promovează un narativ sovietic distorsionat cu privire la o mare parte din istoria contemporană europeană, folosind cu cinism pretextul combaterii glorificării Nazismului”.
De altfel, la doar câteva luni după votul asupra rezoluției – care a fost adoptată de Adunarea Generală a ONU – Rusia a invadat Ucraina folosind tocmai pretextul „denazificării acesteia”. Afirmațiile Moscovei privind preluarea controlului Ucrainei de către naziști au fost demontate în repetate rânduri – chiar dacă în Ucraina (la fel ca în majoritatea statelor europene) există și grupări și partide de extremă dreapta, acestea nu s-au aflat vreodată la guvernare și nici măcar nu au obținut suficiente voturi pentru a ajunge în Parlament la ultimele alegeri.
Verifică sursele:
