Donează
Jurnaliști și activiști ruși au fost ținta unui val de atacuri cu otravă, în afara Rusiei, după invadarea Ucrainei. Presa independentă mai scrie și despre economia de război și propaganda din manualele școlare.
CARNEGIE POLITIKA: Kremlinul contra rublei. Cum afectează cursul rublei viitorul economiei
Principalul adversar al rublei este statul rus care cheltuiește rapid banii din buget. Numind aceasta „transformare structurală” a economiei, autoritățile ruse au schimbat principiul de distribuire a fondurilor în economie, cea mai mare parte a acestora fiind îndreptată spre dezvoltarea sectorului de apărare
Războiul Rusiei cu Ucraina durează deja de 16 luni. În acest răstimp, țările occidentale au impus peste 13 mii de sancțiuni Rusiei. În pofida acestui fapt, economia rusă nu s-a prăbușit, dimpotrivă Fondul Monetar Internațional îi prognozează o creștere cu 1,5%, mai mare decât a economiei Germaniei sau Marii Britanii. […]
Cursul valutei naționale este un indicator, iar fluctuația acestuia denotă probleme. Diapazonul valorii valutei ruse de la 53 de ruble pentru un dolar, în iunie 2022, până la 100 de ruble peste un an, a devenit o nouă normalitate. Căderea de două ori într-un interval de 12 luni și volatilitatea ridicată sunt consecințele noii politici economice modelate de război și de sancțiuni. Ceea ce este numit la Kremlin transformare economică, de aproape un secol este cunoscut drept „keynesism militar”.[…]
Cauzele fundamentale ale devierii cursului de schimb sunt legate de modificările în structura cererii. În primul rând, de diminuarea veniturilor din exporturile de carburanți: schimbarea geografiei livrărilor, embargoul european la petrol și produse petroliere, precum și plafonul impus de țările G7. Veniturile din petrol și gaze nu doar că s-au diminuat până la nivelul celor de anul trecut, dar scad sub nivelul din 2021.
Deși Rusia a reușit să reorienteze volume importante de petrol de pe piața europeană pe cea asiatică, au crescut costurile de tranzacții. Piața europeană de gaze nu poate fi înlocuită. Probabilitatea scăderii plafonului de prețuri și diverse măsuri de control privind aplicarea sancțiunilor înrăutățesc perspectivele exportului rusesc și fac companiile să se agite.
Valuta ajunge cu întârziere în Rusia. În primul rând exportatorii nu se grăbesc să restituie câștigurile valutare. Volumul vânzărilor de valută a scăzut în iulie până la 6,9 miliarde de dolari ($7 miliarde în iunie, $9,1 miliarde în mai). În mai au fost vândute 90% din câștigurile valutare, iar în iulie doar 84%.
Scade și ponderea valutei străine în veniturile din exporturi, cedând locul rublei – 39% din structura exporturilor. Apoi, dezechilibrul de cerere pentru valută: exportatorii au nevoie de yuani chinezi, iar importatorii – de dolari și euro. În anii precedenți, în cazul unor devalorizări puternice pe piață, erau activi nerezidenții care câștigau din diferența de curs, ceea ce, de asemenea, contribuia la nivelarea fluctuațiilor de pe piața internă. Acum aceștia nu există. Asta înseamnă că fluctuațiile bruște ale cursului sunt absolut inevitabile.
Desigur, Putin ar putea în orice moment să le dea un telefon lui Igor Secin și altor exportatori și să le ceară să returneze valuta, așa cum a făcut anterior, însă dirijarea manuală nu va ajuta rubla rusească.
Principalul jucător împotriva rublei este statul rus, care cheltuiește banii bugetari. Numind aceasta „transformare structurală” a economiei, autoritățile ruse au schimbat principiul de distribuire a fondurilor în economie, cea mai mare parte a acestora fiind îndreptată spre dezvoltarea sectorului de apărare. Ca și în perioada sovietică, războiul a creat grupuri întregi de beneficiari: complexul industrial militar și industriile aferente, militarii și familiile acestora, sectorul bugetar asociat complexului industrial militar.
Potrivit datelor SIPRI, cheltuielile de război în 2022 au crescut cu 9,2%, până la 86,9 miliarde de dolari. În prima jumătate a anului 2023, acestea au trecut de 72,2 miliarde de dolari, depășind planul anual. Alături de cheltuielile sociale (de peste 75 miliarde de dolari planificate anual), sectorului apărării îi revine mai mult de o treime din fondurile destinate economiei ruse, de două ori mai mult decât până la război.
Domeniul apărării este legat și de alte industrii, iar sectoarele care îl deservesc stimulează cererea pentru importuri. Creșterea cheltuielilor de război nu doar că susține PIB, dar umple și buzunarele cetățenilor.
Potrivit datelor Rosstat, veniturile reale au crescut în regiunile cu industrie militară și cele în care ponderea militarilor pe bază de contract este mai mare (Bureatia, Regiunea autonomă evreiască, Cecenia și altele). Complexul militar industrial care funcționează în trei schimburi atrage personal din sectorul civil prin salariile mai mari și scutirea de mobilizare. Pentru a păstra angajații, și companiile din sectorul civil sunt nevoite să majoreze salariile. Cea mai mare parte a cheltuielilor, atât ale statului cât și ale populației, se fac pentru importuri.
[…]
Aventura de război în Ucraina a lui Vladimir Putin și sancțiunile occidentale nu au făcut o breșă în economia rusă, dar au plasat o mină sub fundamentul ei. [...]
Cursul în slăbire și volatil al rublei denotă faptul că Kremlinul a acumulat o mulțime de dezechilibre în economie și descurcă cu greu. Va putea statul rus, atunci când se va încheia războiul, să suporte fără consecințe o schimbare bruscă a cererii umflate din sectorul militar înapoi în cel civil? Predecesoarea Rusiei, URSS, după cum știm, nu a reușit.
KASPAROV.RU: Blesteme de neiertat
Tamara Eidelman, profesor emerit: Manualul nu e doar prost, dar și ticălos, și viclean
Am citit o carte FOARTE proastă. Foarte. Da, da, este vorba de manualul școlar de istorie pentru clasa a 11-a, care este acum discutat de toată lumea. […]
Acest manual nu e doar foarte prost, dar e și foarte viclean și josnic. Bineînțeles, în primul rând provoacă indignare capitolul de încheiere, „Rusia în prezent. Operațiunea militară specială”. […]
Dar dacă privim mai atent, în fiecare capitol sunt trasate în mod clar, consecvent și bine gândit, câteva idei importante pentru autor.
Prima – că puterea sovietică nu a fost chiar atât de rea. A avut unele carențe, de exemplu uneori a persecutat pe cineva, dar astfel de evenimente sunt menționate la „și altele”. În general, totul a fost excelent, a existat o țară excelentă numită Uniunea Sovietică, unde au înflorit știința și artele, în care traiul era bun; doar despre gustul înghețatei de altădată nu au scris autorii.
Viața în această țară minunată nu a fost mereu ușoară, despre asta se vorbește, de exemplu în capitolele despre anii de după război. Însă se îmbunătățea în permanență. Mergea din ce în ce mai bine. Nici chiar stagnarea nu a putut înrăutăți acea minunată viață, până la apariția lui Gorbaciov, care a distrus cu ajutorul Occidentului Uniunea Sovietică.
Iar URSS era foarte bună. Chiar în primele capitole este relatat faptul că Stalin în 1945 a ținut un toast „În cinstea poporului rus”. În același timp, „se subliniază că victoria a fost obținută prin efortul tuturor popoarelor din Uniunea Sovietică”. „Manifestările de naționalism” erau reprimate, însă (în manual este evidențiat cu litere aldine) „cultura locală și tradițiile erau susținute”. Urmează o pagină întreagă despre cât de minunat erau finanțate din bugetul unional toate republicile și cât de bine se dezvoltau.
[…]
A doua – nu doar că URSS e fost foarte bun, dar nici Stalin n-a fost rău deloc. Dintr-un capitol în altul, curg frazele despre cât de mult a fost susținut Stalin de popor, că a fost perceput ca un simbol al victoriei. Se ajunge chiar la afirmația anecdotică, fără vreun comentariu, că Stalin ar fi participat la „discuții pe probleme lingvistice”. Se pare că autorii sunt de părerea că o asemenea discuție chiar a avut loc, și nu o campanie de reprimare, și că Stalin chiar ar fi posedat cunoștințe de lingvistică.
Represiuni? Și despre acestea se vorbește, chiar este menționat „cazul Leningrad” [dosar fabricat la comanda lui Stalin pentru a efectua epurări în interiorul partidului comunist]. Dar în general în mod abil se creează impresia că arestările au avut loc „pe merit”. De exemplu, pentru naționalism. Iar în anii de după război, banderoviștii și „frații pădurii” au ucis ZECI DE MII DE OAMENI.
Partizanii într-adevăr comiteau omoruri, dar zeci de mii – aceasta e mai degrabă despre comisarii NKVD și paznicii GULAG-ului, de care nici nu se pomenește. […]
A treia – despre cum Occidentul în general și SUA în particular au făcut și continuă sa facă rău țării noastre. Războiul Rece a fost declanșat, desigur, de SUA și cursa înarmării a fost în beneficiul SUA. În timp ce URSS înființa în jurul granițelor sale „state prietene”, SUA își instituia controlul în Europa de Vest.
Desigur, presa occidentală a susținut disidenții și a amplificat discuțiile despre îngrădirea „drepturilor omului”. Este interesant cum autorii pun între ghilimele expresiile „democrație” și „drepturile omului”, termeni desconsiderați.
Și, desigur, SUA au susținut naționaliștii și au întărit Ucraina, pentru ca să slăbească Rusia.
Așadar, URSS a fost bună, conducătorii său nu au fost răi – Stalin a fost măreț, Hrușciov generos, dar „discreționar”, iar Brejnev binevoitor, însă ei mereu au fost sabotați de SUA, NATO și alți dușmani, care au „sponsorizat rusofobia”. […]
Ultimul capitol e plin de propaganda din zilele noastre. Dacă în capitolele anterioare, propaganda este mascată, aici e pe față: un capitol întreg despre „neonazismul ucrainean”, istorii înduioșătoare despre „eroii din DNR și LNR”, despre fericirea care a venit odată „reunificarea Crimeii cu Rusia”, când „rezistența față de regimul ilegal de la Kiev a căpătat un caracter cu adevărat popular”.
Acest capitol este scris într-u stil cu totul diferit decât celelalte din manual.
Nu cred că astfel de persoane importante precum Medinskii și Torkunov au scris ei înșiși manualul, au formulat întrebările și au împărțit materialul în capitole. Este clar că a lucrat o echipă [...] iar acest ultim capitol a fost scris de un autor deosebit.
Aș spune că a pus suflet în acest text, doar că sufletul este demult vândut diavolului.
[…]
THE INSIDER: Nu mai e „Novichok”. Ce se știe despre noul val de otrăviri ale jurnaliștilor și activiștilor ruși în Europa
În cursul ultimului an, un nou val de otrăviri a vizat jurnaliștii și activiștii care au părăsit Rusia. În octombrie, la Munchen a fost otrăvită jurnalista Elena Kostiuchenko, de la Novaya Gazeta și Meduza, peste o săptămână, aceleași simptome le-a avut la Tbilisi jurnalista Irina Babloyan de la Eho Moskvî, iar în primăvară a fost otrăvită cu o substanță neurotoxică președinta Fondului Svobodnaia Rossia, Natalia Arno. […]
Pe 24 februarie 2022, odată cu declanșarea invaziei ruse, Elena Kostiuchenko, jurnalistă la Novaya Gazeta, a plecat fără nicio ezitare în Ucraina. În primele săptămâni a publicat câteva subiecte de impact, inclusiv un reportaj din Herson, în care povestește cum militarii ruși răpesc și torturează oamenii. Primele mărturii despre crimele de război în masă au avut atunci o mare rezonanță. Pe 28 martie, la două zile de la publicarea reportajului, Novaya Gazeta a primit a doua avertizare de la Roskomnadzor și a anunțat „sistarea forțată a activității” până la sfârșitul războiului.
Kostiuchenko a decis, totuși, să-și continue munca de reporter și să meargă în Mariupol, care încă mai era controlat de Ucraina. Pe 30 martie, Elena se afla în Zaporojie și se pregătea să meargă în Mariupol a doua zi, când o colegă de la Novaya Gazeta i-a spus că mai multe surse bine informate care știu deja despre plecarea ei planificată în Mariupol au prevenit-o că kadîroviștii au ordin să o ucidă pe Kostiuchenko (kadîroviștii, în componența Rosgvardia într-adevăr se aflau atunci lângă Mariupol la punctele de control). […]
Elena Kostiuchenko a plecat din Zaporojie, apoi din Ucraina. Ea intenționa să stea un timp în Europa, să termine de scris o carte și să revină în Rusia.
La sfârșitul lunii aprilie, redactorul-șef Dmitrii Muratov a sunat-o și i-a recomandat insistent să nu se întoarcă la Moscova: „Nu trebuie să revii în Rusia. Aici te vor omorî”. […]
În seara de 17 octombrie, la 21:30, Elena a urcat în trenul de noapte de la Berlin spre Munchen, în care a adormit. A doua zi a mers de la gară la o prietenă, unde a mai dormit o oră. […] În timpul prânzului, de masa lor s-au apropiat de două ori cunoștințe de-ale prietenei Elenei, inițial un bărbat, apoi două femei. Jurnalista s-a mirat de [atâtea întâlniri întâmplătoare cu] cunoscuți într-un oraș ca Munchen. Ea a mers la baie, prietena ei a rămas la loc tot timpul. Mâncarea nu i-a plăcut. La ora 15:30 au mers cu mașina la gară. Prietena i-a întins un deodorant, „un gest nepoliticos”, s-a gândit Elena, dar la gară a observat și ea un miros straniu al corpului, diferit de cel al transpirației. Atunci Elena nu și-a dat seama că acesta e primul simptom. […]
Peste o lună, medicul care a supravegheat-o, a declarat că a exclus toate posibilele cauze ale înrăutățirii sănătății sale, exceptând otrăvirea, și i-a propus să dea analize la substanțe toxicologice la clinica Charite. […]
În iulie, poliția a anunțat că a fost reluat cazul pentru noi analize, dar nu a spus ce a depistat. […]
The Insider a discutat cu mai mulți medici și specialiști în substanțe toxice și ei consideră că simptomele nu pot fi explicate decât printr-o intoxicație exogenă. […]
Natalia Arno este președinta Free Russia Foundation care susține activiștii, jurnaliștii și organizațiile pro-democrație și, de asemenea, elaborează inclusiv analize privind impunerea sancțiunilor împotriva anturajului lui Putin și complicilor la crimele acestuia. Lobbyul pentru sancțiuni este o activitate riscantă; primii și cei mai activi inițiatori ai sancțiunilor împotriva regimului lui Putin au fost Boris Nemțov și Vladimir Kara-Murza, primul asasinat în februarie 2015, al doilea otrăvit cu Novichok două luni mai târziu (a supraviețuit și a fost din nou otrăvit, apoi arestat și condamnat la 25 de ani de închisoare).
Pe 2 mai 2023, Natalia Arno a participat la o acțiune la Praga, care nu a fost publică și nu a fost anunțată, iar când a revenit în camera sa de hotel a observat că ușa era deschisă. Din cameră nu lipsea nimic, însă a simțit un miros de parfum străin. La ora 5 dimineața s-a trezit din cauza unei dureri puternice; cel mai tare o dureau dinții și limba. Peste câteva ore, durerea s-a răspândit în tot corpul – urechi, piept, subrațe, în spate. În gură a simțit un gust metalic, ochii i s-au încețoșat, mâinile și picioarele îi amorțeau.
Natalia a plecat în aceeași zi la Washington (unde locuiește) și a cerut imediat ajutor medical. Cazul ei a fost preluat de autoritățile de drept din SUA, care l-au abordat foarte serios. Rezultatele analizelor toxicologice nu sunt cunoscute, însă medicii i-au spus că a fost otrăvită cu o substanță neurotoxică (fără a preciza care anume). […]
Jurnalista Irina Babloyan de la Eho Moskvî s-a mutat în octombrie de la Moscova la Tbilisi, unde stătea la hotelul King Tamar. În seara de 25 octombrie s-a simțit rău, iar dimineața s-a trezit cu amețeli și slăbiciuni. Spre seară, palmele și tălpile îi ardeau. Ea însă a ignorat aceste prime simptome și a plecat cu mașina la Erevan. În mașină i s-a făcut foarte rău. „Aveam impresia că corpul nu-mi mai aparținea, devenise inert, am simțit o neliniște puternică”.
Când a ajuns la Erevan nu a putut să adoarmă. O durea foarte tare burta; ca și la Kostiuchenko, durerea era mai sus de stomac, a apărut greața, în gură un gust metalic. Toate simptomele sunt foarte asemănătoare cu cele pe care le-a avut Elena Kostiuchenko, dar la Irina au apărut și pete roșii pe piele. Slăbiciunea, durerea și insomnia au dispărut, însă petele reapar și în prezent.
Mutându-se la Berlin, ea și-a făcut analizele de sânge, însă nu a primit rezultatele; la Charite i-au spus că probele sale „s-au pierdut”, în schimb au venit polițiștii care au întrebat-o despre circumstanțele cazului. […]
MEDUZA: Vreau să trăiesc. De asta scriu acest text
Elena Kostiuchenko este una dintre cei mai bune jurnaliste din Rusia. În primele zile ale invaziei ruse ea s-a aflat în Ucraina, de unde a scris câteva reportaje pentru Novaya Gazeta, care au devenit mărturii importante privind crimele de război comise de armata rusă în țara vecină. În luna martie 2022, Novaya și-a sistat activitatea fiind amenințată și a șters reportajele jurnalistei (dar ele pot fi citite pe Meduza). De atunci nu a mai apărut niciun reportaj scris de Kostiuchenko. După ce s-a mutat în Germania are probleme grave de sănătate. După toate probabilitățile, ea a fost otrăvită.
„Mult timp nu am dorit să scriu acest text. Mă simt groaznic, mi-e frică și rușine. Nu pot scrie tot ce știu, ca să-i protejez pe cei care mi-au salvat viața.
Pe 24 februarie 2022, țara mea a atacat Ucraina. Pe 24 februarie am plecat în Ucraina să relatez pentru Novaya Gazeta, ziarul la care am lucrat ultimii 17 ani.
Am trecut frontiera polono-ucraineană pe 26 februarie. Timp de patru săptămâni, cu ajutorul incredibil al ucrainenilor am realizat patru reportaje – de la frontieră, din Odessa, din Nicolaev și din Herson. […]
În timpul în care lucram Novaya Gazeta ne-au fost uciși patru colegi de redacție. L-am înmormântat pe jurnalistul Mihail Beketov, era prietenul meu. Știam că jurnaliștii sunt uciși. Nu voiam să mă gândesc că și pe mine m-ar putea asasina. Mi-e greu să mă gândesc că există oameni care își doresc moartea mea. […]
Peste câteva săptămâni va apărea cartea mea în care descriu cum Rusia a ajuns la fascism. Cartea va apărea în câteva limbi. Poliția consideră că volumul poate deveni un trigger, că oamenii care au încercat să mă omoare în Ucraina și care probabil au încercat s-o facă în Germania, vor încerca din nou.
Vreau să trăiesc.
De aceea scriu acest text.
Vreau ca prietenii mei, colegii, activiștii și refugiații politici care acum se află peste hotare să fie precauți. Mai precauți decât mine. Nu suntem în siguranță și nu vom fi până când în Rusia nu se va schimba regimul politic. Munca noastră îi apropie sfârșitul și regimul se apără. Dacă vă simțiți brusc rău, vă rog, nu excludeți versiunea otrăvirii, mergeți la medic. Luptați pentru viața voastră. […]
