Editoriale

Umilirea Europei și machismul lui Putin

Putin
  |  

Susține jurnalismul independent

Relațiile dintre Uniunea Europeană și Rusia sunt din nou în cădere liberă, tocmai când se părea că Bruxellesul ar fi dispus să încerce o reconciliere. În timp ce șeful diplomației europene, Josep Borrell, se afla la Moscova, într-o vizită nu lipsită de controverse, Rusia a anunțat expulzarea a trei diplomați europeni, un german, un polonez și un suedez. A fost o umilință publică, care i-a înfuriat pe mulți. Borrell a fost convocat în Parlamentul European și admonestat de eurodeputați, așa că a vorbit de noi sancțiuni impuse Rusiei, la doar câteva zile după ce dăduse asigurări, la Moscova, că acestea sunt, deocamdată, excluse. Putin a fost prea-puțin vizibil în acest scandal, dar totul a fost instrumentat de el, ca un alt act prin care să își arate bărbația.

Concesiile lui Borrell față de Rusia

Borrell venise să le întindă rușilor o mână, după ani de zile în care relațiile bilaterale au fost afectate de o serie de crize majore: invadarea Ucrainei după ce populația acesteia s-a revoltat că, la presiunile Moscovei, fostul președinte Viktor Ianukovici a decis să renunțe la Acordul de Asociere la UE, campaniile de dezinformare care au căutat și caută în continuare să destabilizeze unele state europene, mai ales în contextul alegerilor sau al unor situații excepționale cum au fost criza refugiaților și campania pentru Brexit sau cum e criza cauzată de pandemie, asasinatele sau tentativele de asasinat comise pe teritoriu european de agenți secreți ruși. Dincolo de toate acestea e și continua îndepărtare a Rusiei de valorile democratice asumate de UE și consolidarea unui stat autoritar în care opoziția, societatea civilă și presa independentă sunt hărțuite constant, iar cei care deranjează prea mult regimul riscă să ajungă la închisoare sau chiar să fie asasinați. Moscova nu a dat până acum vreun semn că e dispusă să își schimbe atitudinea și să facă vreun pas în fața Europei, astfel încât sunt mulți cei care spun că este inutil să se discute în acest moment cu ea.

Cu toate acestea, șeful diplomației europene s-a dus la Moscova și, în conferința de presă comună cu ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a vorbit mai mult despre zonele în care se poate colabora cu Rusia decât despre probleme, ba a mai și dat asigurări că europenii nu se gândesc să adopte noi sancțiuni în urma arestării lui Navalnîi. Mesajul nu reprezenta chiar o capitulare, dar era o cedare semnificativă.

În loc să accepte acea mână întinsă, Rusia – sau, mai bine zis, Putin – a preferat să umilească Europa și a organizat un adevărat spectacol, destinat atât publicului intern, cât și celui extern.

Umilirea Europei la Moscova

Spectacolul a avut trei acte, toate desfășurate pe 5 februarie. Mai întâi, deși era clar că europenii sunt deranjați (sau cel puțin incomodați) de toată povestea cu Navalnîi, condamnat la închisoarea cu doar câteva zile în urmă, opozantul a fost dus din nou în instanță, într-un alt proces, de data aceasta pentru că ar fi defăimat un veteran de război. Veteranul apăruse, alături de alte persoane, într-o înregistrare în care erau promovate propunerile de schimbare a Constituției operate anul trecut în Rusia, iar Navalnîi criticase clipul respectiv; o acuzație care în orice stat de drept ar fi extrem de șubredă, dar care în Rusia poate aduce o amendă consistentă și până la doi ani de închisoare.

Al doilea act s-a desfășurat în conferința de presă care a urmat întrevederii dintre Josep Borrell și Serghei Lavrov. Conferința a fost folosită pentru a relua un val de dezinformări pe care Rusia le-a diseminat în ultimii ani, între care cea că sancțiunile care i-au fost impuse sunt ilegale, că americanii sunt cei care coordonează, de fapt, politica europeană față de Rusia, sau că jurnaliștii ruși sunt discriminați în UE.

Al treilea a fost, bineînțeles, anunțarea expulzării diplomaților pentru că au fost prezenți la proteste care avuseseră loc, la Moscova și Sankt Petersburg pe 23 ianuarie. Cu aproape două săptămâni mai devreme. Moscova ar fi avut, așadar, suficient timp ca să îi declare persona non grata înainte de sosirea lui Borrell, dacă era atât de important pentru ea să o facă – dar asta ar fi dus, probabil, la anularea vizitei. Rușii ar fi putut și să arate o minimă deferență față de oaspetele lor și să amâne expulzarea diplomaților, dacă tot așteptaseră atât.

S-ar putea specula că, din perspectiva lui Putin, o atitudine fermă față de Borrell era necesară întrucât, confruntat cu protestele generate de arestarea lui Navalnîi, liderul de la Kremlin nu își poate permite să dea vreun semn de slăbiciune. Argumentul este însă fals. Kremlinul putea să îl lase pe Borrell să vorbească cât vrea despre Navalnîi și să nu țină cont de ceea ce zicea acesta; oricum Borrell a avut grijă ca în conferința de presă să insiste, când a vorbit despre dizident, că Bruxellesul respectă suveranitatea Rusiei. O simplă remarcă a lui Borrell despre Navalnîi nu avea cum să schimbe faptul că șeful diplomației europene s-a dus la Moscova și, în acest fel, i-a oferit acesteia legitimitatea pe care o au partenerii de dialog. Lui Vladimir Putin nu îi ajunge însă o simplă victorie. A vrut mai mult.

Putin, un macho care simte nevoia să arate cât e de bărbat

Putin pare să simtă o nevoie patologică de a juca rolul de macho, chiar dacă acest lucru implică încălcarea uzanțelor diplomatice și a normelor de politețe și poate duce la antagonizarea interlocutorilor săi. Este notoriu un incident din 2007 cu Angela Merkel, relatat într-un articol din New Yorker despre cancelarul german. Angela Merkel se temea de câini de când fusese mușcată, cu 12 ani mai devreme, iar această fobie era cunoscută pentru că și presa scrisese de ea. În plină întâlnire, câinele lui Putin, un labrador, a intrat în cameră și s-a apropiat de Merkel care a înghețat, în timp ce liderul rus afișase rânjetul său caracteristic. Putin a asigurat-o pe Merkel că animalul se va purta frumos, iar răspunsul cancelarului a fost unul cât se poate de inspirat: „sunt convinsă că nu mănâncă jurnaliști”. Putin a pretins, câțiva ani mai târziu, că intenția lui nu a fost nicidecum să o sperie pe Angela Merkel și că nu știa că acesteia îi e frică de câini, dar e clar că pentru liderul rus câinele e asociat cu ideea de bărbăție: fostul președinte american, George W. Bush, povestea la un moment dat că și lui Putin i-a arătat labradorul și a ținut să sublinieze că este „mai mare, mai puternic și mai rapid decât Barney”, terierul familiei Bush. La aceste anecdote povestite de lideri mondiali se arată imaginile cunoscute cu Vladimir Putin: trântind adversari la judo, jucând hochei cu bodyguarzii lui, găsind amfore antice (gata curățate de aluviuni) în timpul unei scufundări în mare, călărind la bustul gol un cal în Siberia, pe motocicletă, în Crimeea ocupată, alături de Lupii Nopții, în timp ce la Moscova se protesta împotriva sa etc., etc., etc.

După incidentul cu câinele, Angela Merkel le-a spus jurnaliștilor germani că a înțeles de ce Putin a simțit nevoia să facă așa ceva: „pentru a dovedi că este bărbat...Îi este frică de propriile slăbiciuni. Rusia nu are nimic. [Nu face performanță nici în economie, nici în politică]. Asta-i tot ceea ce [poate arăta]”.

Rusia este departe de a avea o economie diversificată și dezvoltată după modelul celor occidentale și încă se bazează în mare măsură pe exporturile de materie primă și armament. În plus este o piață mare, tentantă atât pentru exportatorii cât și pentru investitorii străini. Aceste câteva atuuri pălesc însă în fața forței colective a economiilor occidentale. Rusia are mult mai multe de pierdut în cazul unei relații antagonice cu Vestul; până la urmă, mult mai puternica Uniune Sovietică a fost doborâtă în primul rând din cauza incapacității sale de a face față economic competiției cu lumea liberă.

Problema este că acele câteva atuuri pe care Rusia le are sunt atractive pentru unele state europene care și-ar dori ca relațiile cu Rusia să revină la normal. Cea mai mare dintre acele tentații este cea a gazelor naturale, iar cea mai puternică economie a UE – Germania – i-a căzut victimă. Cu toată opoziția unor țări membre UE și a Statelor Unite, Berlinul vrea să meargă mai departe cu planul de construire a Nord Stream 2, conducta de gaze care ocolește Ucraina. Argumente se găsesc – nu pedepsim poporul rus pentru comportamentul liderului, e bine să păstrăm barem o punte energetică dacă tot s-au rupt celelalte, cum a zis chiar președintele Frank-Walter Steinmeier etc. Realitatea este că la mijloc sunt banii și că Nord Stream 2 răsplătește, practic, statul agresor – Rusia – și îl pedepsește tot pe cel agresat – Ucraina.

Jocul la cacealma al unui colos care scârțâie

În septembrie 2015, Rusia a intervenit în războiul civil sirian, la solicitarea guvernului de la Damasc. Greul luptelor a fost dus de câteva zeci de avioane și elicoptere, dar acestea au reușit să întoarcă destul de repede războiul în favoarea lui Bașar al-Assad. Nici nu a fost foarte dificil: avioanele de război au bombardat rebeli înarmați ușor, care nu aveau cu ce să se apere. Mii de civili au fost uciși în aceste bombardamente, întrucât bombele rușilor nu sunt atât de precise ca acelea ale americanilor, iar comandanții nu au părut foarte preocupați să evite țintele civile; din contră, unele raiduri le-au vizat direct, cum s-a întâmplat în cazul a numeroase spitale din zonele rebele. Intervenția din Siria arată ceea ce poate face Rusia, cu resurse relativ limitate, atunci când este lăsată să acționeze: StateleUnite au în Orient chiar și acum forțe net superioare atât din punct de vedere numeric cât și calitativ, însă deși Washingtonul și-a dorit îndepărtarea lui Assad, Rusia a fost cea care a avut câștig de cauză. Atunci când americanii au decis să traseze o linie roșie, protejând regiunea controlată de kurzi (cu excepția nordului acesteia, unde au intervenit turcii, dar acolo e o altă poveste) Rusia n-a putut, sau n-a îndrăznit, să facă nimic.

Mai există un exemplu relevant, legat tot de conflictul din Siria. În 2016 Rusia și-a trimis spre Mediterană singurul portavion, Amiralul Kuznețov. Un vas impozant care, cu grupul său de luptă și avioanele pe care le are la bord poate să impresioneze o mulțime de țări cu forțe navale nesemnificative și poate să dea impresia că Rusia este o putere globală, capabilă să ajungă oriunde. De fapt, Kuznețov este o glumă pe lângă portavioanele americane cu propulsie nucleară. De când a fost dat în folosință, a stat mai mult în port. Când a ieșit, s-a întâmplat să îi cedeze motoarele și să trebuiască să fie tractat, iar când a participat la războiul din Siria, a pierdut două avioane în accidente cauzate de starea navei, care nu are nici măcar suficiente toalete pentru tot echipajul său.

Rusia seamănă, din multe puncte de vedere, cu Amiralul Kuznețov. Un colos care cam scârție și are, uneori, nevoie să fie tractat pentru a putea merge mai departe. Sunt destui cei cărora acest colos li se pare impozant; sunt destule și porturile care ar fi încântate să îl primească și să-i asigure reparațiile și necesarul de consum. În primul caz e vorba de un respect al celui mai slab, în al doilea, de lăcomie. Mizând pe cele două, comandantul colosului diesel își permite să se poarte de parcă ar avea unul din acele portavioane nucleare de ultimă generație.

Jocul la cacealma poate aduce mari câștiguri, dar se și poate întoarce împotriva celui care îl poartă. Umilirea lui Borrell a generat un val de furie în Parlamentul european și s-ar putea ca urmarea spectacolului oferit de Putin să fie noi sancțiuni. Iar dacă acestea vor fi votate, e posibil ca lui Putin să îi pară rău că a ratat șansa de a închega un dialog cu UE exact în momentul în care acesta ar fi fost mai important – când Washingtonul a fost preluat de o administrație mult mai puțin dispusă să-i treacă cu vederea derapajele.

EBOOK> Razboi si propaganda: O cronologie a conflictului ruso-ucrainean

EBOOK>Razboiul lui Putin cu lumea libera: Propaganda, dezinformare, fake news

Cătălin Gomboș

Cătălin Gomboș




Urmareste-ne si pe Google News

Timp de citire: 10 min
  • Relațiile dintre Uniunea Europeană și Rusia sunt din nou în cădere liberă, tocmai când se părea că Bruxellesul ar fi dispus să încerce o reconciliere. În timp ce șeful diplomației europene, Josep Borrell, se afla la Moscova, într-o vizită nu lipsită de controverse, Rusia a anunțat expulzarea a trei diplomați europeni, un german, un polonez și un suedez.
  • Borrell venise să le întindă rușilor o mână, după ani de zile în care relațiile bilaterale au fost afectate de o serie de crize majore: invadarea Ucrainei după ce populația acesteia s-a revoltat că, la presiunile Moscovei, fostul președinte Viktor Ianukovici a decis să renunțe la Acordul de Asociere la UE, campaniile de dezinformare care au căutat și caută în continuare să destabilizeze unele state europene, mai ales în contextul alegerilor sau a unor situații excepționale cum au fost criza refugiaților și campania pentru Brexit sau cum e criza cauzată de pandemie, asasinatele sau tentativele de asasinat comise pe teritoriu european de agenți secreți ruși.
  • În loc să accepte acea mână întinsă, Rusia – sau, mai bine zis, Putin – a preferat să umilească Europa și a organizat un spectacol în trei acte, destinat atât publicului intern cât și celui extern.
  • Rusia este departe de a avea o economie diversificată și dezvoltată după modelul celor occidentale și încă se bazează în mare măsură pe exporturile de materie primă și armament. În plus este o piață mare, tentantă atât pentru exportatorii cât și pentru investitorii străini. Aceste câteva atuuri pălesc însă în fața forței colective a economiilor occidentale. Rusia are mult mai multe de pierdut în cazul unei relații antagonice cu Vestul; până la urmă, mult mai puternica Uniune Sovietică a fost doborâtă în primul rând din cauza incapacității sale de a face față economic competiției cu lumea liberă.
Rusia recrutează polonezi pentru războiul său împotriva Occidentului
Rusia recrutează polonezi pentru războiul său împotriva Occidentului

Polonia se găsește în linia întâi a unui nou Război Rece tot mai intens. Serviciile rusești recrutează agenți polonezi și îi folosesc pentru atacuri împotriva opozanților Kremlinului.

Michal Kukawski
Michal Kukawski
17 May 2024
Corespondență din Odesa: „Blestemați să fie pentru o astfel de «eliberare»!”
Corespondență din Odesa: „Blestemați să fie pentru o astfel de «eliberare»!”

Principalul port ucrainean, Odesa, este ținta bombardamentelor rusești din 2022. Atacurile s-au intensificat odată cu retragerea Rusiei din acordul privind cerealele. Tatiana Așurkevici a petrecut câteva zile în oraș și a descoperit, printre locuitorii acestuia, un amestec de fatalism, oboseală și încrâncenare împotriva rușilor.

Tatiana Așurkevici
Tatiana Așurkevici
15 May 2024
Corespondență din Ucraina: „Ne-am obișnuit deja cu moartea”. Viața sub rachetele rușilor
Corespondență din Ucraina: „Ne-am obișnuit deja cu moartea”. Viața sub rachetele rușilor

Harkovul este o țintă a rușilor încă din prima zi a războiului. Locuitorii refuză însă să plece și încearcă să își vadă de viață, cât de normal se poate, în ciuda bombardamentelor constante.

Tatiana Așurkevici
Tatiana Așurkevici
01 May 2024
Rusia lui Putin se pregătește pentru un război de durată și de mare amploare
Rusia lui Putin se pregătește pentru un război de durată și de mare amploare

Dincolo de Ucraina, Moscova lucrează pe trei planuri: consolidarea regimului prin „scuturarea” propriei elite, guverne în exil pentru foștii sateliți sovietici și promovarea discursului pro-rus în Occident.

Cosmin Popa
Cosmin Popa
30 Apr 2024